Uber nu mai are voie să facă teste cu mașini autonome în Arizona: interdicția a fost impusă de autoritățile americane

de Petre Barac, Foto: Uber, National Transportation Safety Board
Marti, 27.03.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Guvernatorul statului american Arizona a suspendat dreptul Uber să realizeze teste cu mașini autonome pe drumurile publice, după accidentul nefericit în care un vehicul al companiei a acroșat fatal o femeie.

La începutul săptămânii trecute, o mașină autonomă experimentală testată de Uber în Arizona a fost implicată într-un accident în urma căruia Elaine Herzberg, o femeie de 49 de ani, și-a pierdut viața. Mașina - un Volvo XC90 echipat special pentru testele autonome Uber - a lovit femeia în timp ce aceasta traversa neregulamentar un bulevard (analiza aici) împingându-și bicicleta.

În urma accidentului, guvernatorul statului Arizona a interzis Uber să mai facă teste cu mașini autonome pe drumurile publice. Decizia vine în contextul în care Arizona primise Uber cu brațele deschise, circa jumătate dintre vehiculele autonome ale companiei fiind aduse în statul american.

Într-o scrisoare adresată Uber, guvernatorul Doug Ducey a spus că imaginile video cu accidentul difuzate de poliție sunt “alarmante și ridică semne de întrebare cu privire la abilitatea Uber să continue testele în Arizona”, iar accidentul a fost un “eșec incontestabil”.

La sfârșitul anului 2016, același guvernator invitase călduros Uber să vină în Arizona și să își testeze acolo mașinile sale autonome.

Până la decizia de acum, Uber anunțase deja că va opri testele și va continua să colaboreze cu autoritățile americane în acest caz.

Via Autonews

 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru