Ultimul Ferrari cu un motor cu patru cilindri va fi vândut la o licitaţie
- Printeaza
- Comenteaza
-
Trimite pe:
Cei de la RM Auctions au anunţat că vor pune la vânzare în regim de licitaţie un Ferrari 500 TRC Spider din 1957. Respectivul model de competiţie a fost construit în doar 19 exemplare şi este ultimul model Ferrari care utilizează un motor cu patru cilindri în linie. Vehiculul este deja vedeta licitaţiei, la vremea sa fiind considerat cel mai frumos Ferrari de competiţie creat vreodată. Motorul său aspirat dezvoltă doar 190 CP, nivel de putere întâlnit şi pe o subcompactă modernă de performanţă, dar stilul şi caracterul său sunt inegalabile.
Ferrari 500 TRC Spider reprezintă o versiune modificată a lui Ferrari 500 TR (Testa Rossa) şi a fost creat pentru a respecta reglementările din motorsport din anul 1956. Numele Testa Rossa provine de la capacele chiulaselor vopsite în roşu, emblematice pentru acea vreme. În comparaţie cu 500 TR, modelul a primit un cockpit mai mare, două portiere, un parbriz şi chiar şi un acoperiş soft-top. Ampatamentul modelului este de 2.350 milimetri, iar masa acestuia este de 680 kilograme. Modelul a obţinut locul 7 la clasamentul general la cursa de 24 de ore de la Le Mans din 1957, reuşind să câştige la clasa sa. Un alt 500 TRC a câştigat la clasa sa la cursa Targa Florio din 1958.
Exemplarul oferit la vânzare de RM Auctions este numărul 6 din cele 19 construite şi i-a aparţinut unui om de afaceri pe nume Bernardo Cammarata din Palermo, Sicila. Din 4 aprilie 1957 până în 1966, Cammarata a alergat cu modelul respectiv în diverse competiţii, după care l-a vândut mai departe. Exemplarul încă mai concura în anii 1990-2000, după care a fost achiziţionat de un pasionat care l-a restaurat complet în 2003. Restaurarea a costat 470.000 de dolari, iar cei de la RM Auctions estimează că acest model se va vinde contra unei sume de 4.000.000 de dolari.
Via | Yahoo
Stiri similare
Adauga un comentariu
Modele Ferrari in Romania
-
Ferrari 458 Italia Preţ: n/a €
-
Ferrari 458 Spider Preţ: n/a €
-
Ferrari 599 GTB Preţ: n/a €
-
Ferrari California Preţ: n/a €
-
Ferrari FF Preţ: n/a €
Ultimele stiri din General
-
Chevrolet Volt fură serios din clienţii lui Toyota Prius. Potrivit americanilor, modelul nipon este cel mai des oferit la schimb în locul maşinii electrice GM. (28.05)
-
Autorităţile germane refuză ideea de a instala o taxă de drum pe şosele şi autostrăzi. "Preţul mare al benzinei e o taxă deja destul de mare pentru şoferi", spun reprezentanţii partidului de guvernământ. (28.05)
-
Peugeot schimbă numerotarea modelelor sale. Toate noile generaţii ale modelelor actuale se vor termina în cifra 8. Viitoarele modele accesibile, cum este noul 301, se vor termina în cifra 1. (24.05)
Prețuri mașini noi
-
Audi A5 Cabriolet facelift Preţ: de la 39.270 €
-
Audi A6 Avant Preţ: de la 43.570 €
-
Chevrolet Aveo 5 usi (2008) Preţ: de la 11.260 €
-
Citroen C4 Picasso Preţ: de la 18.025 €
-
Dacia Logan Pick-up Preţ: de la 8.000 €
-
Mercedes-Benz G 65 AMG Preţ: de la 275.280 €
-
Nissan Murano (2009) Preţ: de la 43.740 €
-
Peugeot 308 SW facelift Preţ: de la 21.183 €
-
Porsche Panamera S Hybrid Preţ: de la 116.995 €
-
Renault Laguna Coupe Preţ: de la 30.950 €
-
Renault Symbol Preţ: de la 9.500 €
-
Skoda Fabia Combi Preţ: de la 11.368 €
-
Subaru Legacy Tourer Preţ: de la 34.708 €
-
Volkswagen Caddy Maxi Preţ: de la 20.063 €
-
Volkswagen Golf 6 (3 usi) Preţ: de la 15.574 €
-
Volkswagen Polo GTI (3 usi) Preţ: de la 19.772 €
-
Volkswagen Tiguan facelift Preţ: de la 23.307 €
-
Volvo S60 Preţ: de la 27.900 €



























Comentarii (3)