Drivetest BMW Seria 5

4.4 Benzina BiTurbo (M550i) 462CP 4x4 Aut8
BMW Seria 5 zoom
de Mircea Meşter
Vineri, 07.07.2017
Uzina

Când te îndrepți dinspre Munchen spre zona nord-vestică a Austriei, în față ți se ridică un perete muntos. Este prima redută a Alpilor înainte ca aceștia să se dezvolte într-un lanț care din avion pare interminabil. Aici, unde piscurile încep să se dezbrace de vegetație, dai de o zonă pitorească și care mustește de liniște. Ești în Berchtesgaden, o comună muntoasă cunoscută în special pentru faptul că a reprezentat zona de relaxare a lui Adolf Hitler în perioada celui de-al treilea Reich. 

Locul e fabulos. De jur împrejur ai ziduri de stâncă, iar pe unul dintre vârfurile astea, ca-ntr-un cuib de păsări răpitoare, se află un hotel pe care îl poți accesa pe un singur drum de acces, o șosea care șerpuiește fără oprire până sus sau până jos, în funcție de sensul de mers. Ăsta e și motivul pentru care locul a primit porecla foarte inspirată "Cuibul Vulturilor".

Aici, în zona asta plină de poveste și de viraje, mă întâlnesc într-o dimineață răcăroasă, în care zăpezile târzii din Alpi încă se văd de jur împrejurul meu, cu noul M550i xDrive. E un reprezentant special al familiei Seria 5, pentru că e singurul V8 pe care-l pune BMW la dispoziție până la apariția viitorului M5. 

O scurtă introducere, să știm cum să-l luăm. E puțin cam complicat, dar merită puțină atenție.

BMW și-a împărțit recent mașinile în trei categorii. Prima este cea a familiilor "normale" de versiuni, care încep cu un diesel sau o benzină de bază și merg până spre șase cilindri în linie. Avem, apoi, gama i Performance, care ascunde versiunile hibride plug-in (și, în viitor, electrice) ale modelelor BMW: deocamdată, noi cunoaștem și putem cumpăra 330e, 530e sau 740e.

În sfârșit, a treia categorie este gama de versiuni M Performance, în care se încadrează între versiunile BMW clasice și vârfurile M2, M3, M4, M5 și M6. În general, acestea sunt recunoscute prin denumiri complicate care combină litera M cu numele clasice de versiuni: M140i, M240i sau M550i.

A nu se confunda modelele M Performance cu pachetele M Sport, opțiuni prin care clienți versiunilor clasice BMW își pot condimenta mașinile cu kituri estetice și pe alocuri tehnice care fac ca până și un 520d să arate ca un M. Versiunile M Performance Și M-urile pline sunt construite și setate de inginerii diviziei BMW M, în timp ce celelalte sunt compromisuri de imagine care nu oferă performanțe, ci cel mult prestigiu.

Gata, lecția de așezare în spațiu s-a terminat, trecem la treabă.

BMW Seria 5
4.4 Benzina BiTurbo (M550i) 462CP 4x4 Aut8

  • Pret de pornire 85.085 €
  • Pret model testat 101.500 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Mi-era dor de un V8, fie el și condimentat cu turbine. Trăim într-o eră în care motoarele mari care făceau la un moment dat legea în industria auto devin rara avis și sunt înlocuite de versiuni performante ale motoarelor mai mici, downsizing-ul eliminând din peisaj multe fabrici de putere care legau benzinăriile precum checkpoint-urile din jocurile de pe console. 

Ei bine, sub capota lui M550i xDrive se află un V8 de 4.4 litri care te face să caști ochii mirat chiar și când te lovești de cifrele din fața fișei tehnice. Și pe măsură ce continui să citești ce-i acolo, picioarele pornesc într-un tropăit incontrolabil atunci când știi că în fața hotelului stau 20 de mașini care așteaptă să urce și să coboare timp de câteva zeci de minute prin Alpi.

4.4 litri, 8 cilindri, două turbine twin-scroll care împing puterea maximă în sus, ajungând la 462 de cai putere. Mai mult, și turațiile la care se atinge cuplul maxim coboară serios și te fac să uiți ceea ce până acum părea avantaj al dieselurilor de performanță. Astfel, cei 650 Nm sunt atinși încă de la 1800 rpm, o situație care-ți aruncă practic în brațe un monstru pe care trebuie să-l îmblânzești încă de la prima ciupitură a pedalei de accelerație.

Pentru că e un monstru. În combinație cu transmisia automată cu 8 trepte (Steptronic Sport pe numele său oficial) setată de inginerii M pentru a se mișca fulgerător pe modul Sport, uzina de sub capotă mută mașina cu o ușurință remarcabilă pentru cele 1900 de kilograme pe care le adună M550i xDrive. Motorul bolboresește înfundat încă de la ralanti, iar fiecare milimetru al cursei pedalei de accelerație schimbă notele gamei, astfel că peste 5000 de ture ajungi să te auzi în toată valea cu sunetul amenințător și inconfundabil pe care-l poate produce un V8 sănătos. Nu ai răgușeala celui aspirat, dar e the next best thing, cum ar zice englezii.

Deci da, nu te aștepta la prea multă liniște în viață dacă vrei să mergi pe mâna unui M550i. 

Mașina te împinge pe alocuri violent în scaun indiferent de viteza la care rulezi pe modurile Sport și Sport+, iar autostrăzile fără limită de viteză din Germania ne-au dovedit pe viu că M550i are resurse sănătoase chiar și dacă înfunzi pedala în podea la 160 de kilometri pe oră. O simplă retrogradare și pleci de lângă partenerii de trafic de parcă tocmai au intrat în frână de motor. E o uzină de putere, o mașină care-ți dă constant impresia că are rezerve masive de putere, indiferent de cât de mult tragi de resursele sale.

Partea interesantă? Dacă menții modul de rulare Comfort și să dozezi pedala și menții turometrul sub 3000 rpm, ai la dispoziție o mașină care pare docilă și inofensivă pentru cei din jur. Pare.

Consum

Fiecare constructor german premium oferă un soi de "verigă" de legătură între gama de modele clasice și vârful de putere și performanțe al familiei. Fie că vorbim de M, de AMG sau de RS. Deci M550i xDrive nu e deloc singur pe ringul de dans, chit că Audi S6 e deja trecut prin viață și-și cam așteaptă noua generație.

Iată, deci concurenții: Mercedes E43 AMG, cu un V6 de 3.0 litri și 401 CP, Audi S6, cu un V8 de 4.0 litri turbo care scoate 450 CP și, cu voia dumneavoastră, Porsche Panamera 4S, care oferă un V6 Biturbo de 2.9 litri care dezvoltă 440 CP. Plus italianul Maserati Ghibli S, cu al său V6 de 3.0 litri de 410 CP.

Toate vin cu transmisii automate (7 trepte pe Audi, 8 pe Porsche, BMW și Maserati sau 9 trepte pe Mercedes) și toate au integrală.

Este un peisaj interesant în care strălucesc mașini de top care oferă câte ceva din fiecare dintre cele două lumi între care atârnă: cea a versiunilor "omenești" și cea a radicalelor versiuni ultrasportive. 

În aceste condiții, consumul nu e tocmai primul lucru care se vor gândi clienții care ajung să dea peste 80.000 de euro pe aceste mașini. Și totuși, se învârte, vorba unui clasic. Până la urmă, măcar când vine vorba să știe cât pot să meargă între alimentări, că doar de-asta există butonul Eco Pro pe consola centrală, o comandă care anesteziază complet mașina și-o transformă în familistă docilă.

Ei bine, diferențele dintre cei patru germani nu sunt majore, consumurile medii mixte variind între 8.2 (Mercedes și Porsche) și 9.2 litri/100 km (Audi). Asta pentru că italianul Ghibli iese de pe hartă și ajunge la 10.5 litri/100 km.

BMW se așează undeva între aceste limite, cu 8.9 litri/100 km declarați în cartea tehnică. Valoare trasă în jos în special de consumul urban, pentru că la la drum lung BMW anunță 6.8 litri/100 km, cât Panamera 4S și E43 AMG, deși ultimele două au sub capotă V6, nu V8.

Bineînțeles că utilizarea acestei mașini în viața reală îți oferă un consum mediu direct proporțional cu cât de mult apeși pedala de accelerație. Iar diferențele dintre rularea economă și rularea sportivă este majoră. În cazul nostru, o rulare medie în ritm 7-8/10 pe serpentinele din Alpi s-a soldat cu un consum de 12.8 litri/100 km conform computerului de bord. 

Performanţe

Noul M550i xDrive nu discută cu concurenții direcți când vine vorba de performanțe. Iar senzațiile acute pe care vi le expuneam la capitolul Motor/Transmisie se traduc printr-o accelerație 0-100 km/h în 4.0 secunde (cu 0.4 secunde mai rapid decât vechiul M5). Și cu o viteză maximă limitată electronic la 250 km/h, la fel ca-n cazul celorlalți rivali de stradă. Cu excepția Porsche, care oferă 289 km/h pe Panamera 4S.

Audi S6 și Panamera 4S sunt cele mai apropiate de BMW, dar vin la 0.4 secunde în spate, iar jumătate de secundă e un șanț imens de trecut când vorbim despre mașini dedicate performanței. Mercedes E43 AMG vine mai jos, cu 4.6 secunde pentru 0-100 km/h, iar Ghibli încheie plutonul, cu 4.8 secunde pentru 0-100 km/h.

Da, fraților, se pare că am ajuns să deplângem soarta unei mașini de două tone care face 0-100 km/h în 4.8 secunde. E greu în lumea auto de azi.

Interior

Așa cum e normal, M550i xDrive își pune baza pe versiunile clasice ale lui Seria 5 și construiește de acolo un interior care amestecă interesant aplecarea sportivă a mașinii cu tușe elegante și de confort.

Pentru că are rolul complicat de a trage cât poate de mult din ambele zone din care face parte, M550i xDrive nu este un extremist, ci încearcă să suprapună o personalitate peste cealaltă pentru a atrage clienți din toate părțile.

Exceptând display-ul central de 10.25 inch și sistemul grafic oferit de acesta, M550i - ca Seria 5 în general, de altfel - nu reprezintă o bornă a originalității și nu schimbă radical ceea ce știai deja despre modelul german. Poți însă să fii sigur că nivelul calității fiecărui material pe care-l vei regăsi la bord este vârf absolut în aria sa de acoperire. Iar atenția la detalii și asamblarea sunt, din nou, elemente pe care BMW nu le-a pus la cură de economisire.

Volanul M Sport este modificat, coroana e mai groasă și pare că are overgrip, ca rachetele de tenis, având talentul de a nu-ți aluneca din mâini indiferent de manevrele pe care le faci dacă știi să le menții corect. Scaunele oferă îndeajuns de mult suport lateral, însă sunt mai degrabă fotolii sport decât scaune sport, soluție pe care o vom vedea probabil pe M5. Ceea ce nu e neapărat rău, pentru că abordarea e corectă pentru o mașină care are darul de înghiți mulți kilometri dintr-o bucată.

În rest, modificările sunt minime. Apar sigle M, praguri noi, pedalier din aluminiu și combinații de materiale pe care altfel nu le poți comanda pe un Seria 5 "normal". Portbagajul rămâne unul de familie, capacitatea de 530 de litri garantând îndeajuns de mult spațiu pentru o familie de patru membri care nu se dă deoparte când vine vorba să cânte la V8 pe serpentine.

Preţ de achiziţie

Pe un Seria 5 pui mâna de pe la 49.000 de euro, doar că la banii ăștia primești o mașină diesel de 190 CP cu transmisie manuală, o specie pe cale de dispariție când vine vorba de transmisii la BMW. Ei bine, pentru a da de M550i xDrive în lista de prețuri a bavarezilor trebuie să parcurgi toate versiunile și să te oprești în partea opusă a planetei, unde vezi afișat prețul implacabil: fix 85.085 de euro. Pentru o mașină care oferă multe la nivel dinamic și care este deja dotată cu îndeajuns de multe elemente încât să poate fi cumpărată așa cum e fără prea multe investiții.

Investiții pe care cei care-și iau un M550i le vor face, însă, cu siguranță. Pentru că-i păcat să-ți iei o mașină de 462 de cai putere fără să mai investești 3000 de euro pentru a-i pune în CV pachetul care conține direcție integrală cu 4 roți directoare, Suspensia adaptivă M Plus și Stabilizator anti-ruliu, elemente care te vor ajuta să te simți ca un pasionat de Parcour pe virajele de munte. 

La nivel de segment, M550i xDrive stă într-o zonă neutră între cele mai accesibile (termenul e ușor forțat în acest context, dar "cele mai ieftine" sună și mai aiurea) modele din segment și cele mai scumpe.

La 77.600 de euro, E43 AMG este modelul care necesită cea mai redusă investiție și singurul care coboară sub bariera psihologică de 80.000 de euro. Urmează Audi S6 (81.000 de euro) și apoi mașina testată de noi, M550i xDrive. Dacă Ghibli se află în aceeași zonă de preț cu modelul oferit de BMW (85.900 de euro), Panamera joacă în altă ligă și mizeză pe sume amețitoare care confirmă faptul că modelul Porsche poate fi comparat cu orice model premium de pe piață începând cu cele din segmentul mediu și terminând cu limuzinele mari: 120.300 de euro.

Siguranţă

Noua generație BMW Seria 5 a primit, așa cum se așteptau fanii mărcii bavareze, cinci stele la testele de siguranță EuroNCAPNimic surprinzător, până la urmă.

Una peste alta, CV-ul lui Seria 5 nu lasă prea mult loc de interpretări. Pe lângă armata de airbag-uri, pe lângă structura dim oțel și aliaj din aluminiu asortate cu părți din fibră de carbon, modelul bavarez mizează pe un pachet de sisteme active care pleacă de la deja banalele avertizoare de unghi mort și de schimbare a benzii și ajung la vârf să frizeze tehnologiile viitorului, cu un sistem de pilotaj semiautonom care știe să țină banda pe autostradă și să vireze după liniile de marcaj atât timp când ții mâinile pe volan.

Ţinută de drum

Cu suspensia M Sport adaptivă care coboară mașina cu 10 milimetri față de versiunile normale și cu direcția integrală la purtător, M550i se transformă serios față de o versiune clasică a lui Seria 5, fie ea și transformată în armă dinamică prin activarea modului Sport. Mai mult, faptul că modelul german beneficiază de integrală xDrive, sistem care continuă însă să trimită în majoritatea timpului, adică atunci când condițiile de aderență sunt normale, puterea spre roțile din spate, reprezintă o asigurare în plus că mașina va sta pe viraje ca pe șine.

Aparițiile hardware sunt dublate de faptul că șoferul are la dispoziție pe M550i un mod Sport Individual care te ajută să-ți construiești mașina după dorințe. Îți plac suspensiile rigide, dar nu vrei o direcție "grea"? Nicio problemă, se rezolvă. Îți dorești un șasiu mai elastic și un răspund imediat al motorului? Și asta se rezolvă. Practic, mașina îți permită să modifici câțiva parametri dinamici care o transformă radical în câteva secunde. Și poți să-ți produci "cocktail-ul" dorit dacă nu ești mulțumit cu abordarea nativă a mașinii.

Pe scurt, pentru a vorbi despre toate modurile de rulare de care poate să dispună noua versiune a lui Seria 5 am avea nevoie de trei articole întregi. Ce trebuie să-ți rămână în cap este faptul că M550i nu este un atlet în adevăratul sens al cuvântului, ci un sportiv echilibrat care face față mai multe discipline. Nu e Usain Bolt (un M4 rezolvă acest aspect), ci Ashton Eeaton, americanul care a câștigat proba de decatlon la Rio 2016 fiind cel mai bun sportiv per total într-o disciplină care caută omul care "duce" 10 probe diferite.

Accelerația nu e o problemă pentru M550i xDrive, virajele abordate ultrasportiv vor scoate din mașină o ușoară aplecare spre subvirare, însă trasa este corectată imediat cu precizie de bisturiu de sistemele electronice ale mașinii. Ce se simte însă este masa proprie a mașinii la frânare, acolo unde creierul îți este deja convins că mașina poate multe, însă inerția îți poate juca feste chiar și cu pachetul de frâne M Sport la purtător. De notat că în cadrul testului mașinile au fost încălțate cu jante de 18 inch cu anvelope de iarnă din cauza zonei muntoase în care a avut loc testul, deci este posibil ca și asta să fi avut un cuvânt de spus în comportamentul dinamic al mașinii. În mod normal, M550i xDrive vin standard cu jante de 20 de inch.

Recapitulare: dacă preferi o rulare sportivă echilibrată, fără exagerări, M550i xDrive va sta pe viraje ca pe șine. Dacă ești tipul care scoate untul din mașini, vei simți un comportament ușor subvirator și inerție pe frânare. În ambele cazuri, însă, mașina îți inspiră îndeajuns de multă încredere încât să te facă să-ți dorești să o conduci mai mult și mai mult și mai mult.

Vizibilitate

Te afli într-un sedan de clasă mare, deci nu te aștepți ca Seria 5 să-ți ofere controlul vizual pe care-l ai într-o mașină de familie compactă sau medie. Totuși, cu ajutorul tehnologiei inserate în corpul mașinii, BMW reușește să te orienteze 3D prin spațiu, astfel că orice manevră de parcare este secundată de imagini din toate direcțiile prin care mașina îți este prezentată în contextul exterior pentru ca tu să o parchezi cu ușurință.

Același pachet tehnologic elimină practic conceptele de unghi mort și de marșarier în orb, pentru că modelul german oferă sisteme precum Cross Traffic Alert, indicându-ți momentul în care prin spatele tău trece perpendicular o altă mașină pe bulevard. Un sistem extrem de util în România, acolo unde locurile de parcare sunt rare și parcările inteligente sunt virtual inexistente.

Atenție însă la bordurile înalte, pentru că M550i și pachetul estetic exterior cu artificiile aerodinamice de rigoare s-ar putea să vă pună probleme în anumite cazuri.

Tehnologie

Partea interesantă când vine vorba de M550i este faptul că face parte dintr-o familie de modele foarte recent înnoită, ceea ce înseamnă că moștenește automat toate plusurile tehnologice pe care le regăsim pe noua generație Seria 5.

Iar dacă Seria 5 vine cu ceva care s-o scoată în evidență, acesta este nivelul tehnologiilor de la bord. Poate să ți se pară că nemții au fost conservatori cu designul, că au marșat pe evoluție în loc de revoluție, că bordul e mai mult sau mai puțin același lucru, însă îți garantez că nu există element tehnologic de ultimă oră în lumea auto care să nu fie prezent într-un fel sau altul în dotarea standard sau opțională a acestei mașini.

La fel ca pe Seria 7, întâlnirea cu tehnologia începe la câțiva metri înainte să urci în mașină, atunci când pui mâna pe cheia care seamănă cu un telefon mobil de dimensiuni mici și care-ți oferă un display pe care verifici statusul mașinii (uși, poziție, autonomie) indiferent de locul în care te afli. Cheia costă 252 de euro.

Seria 5 preia și capabilitățile de parcare automată din telecomandă, element foarte util celor care au locuri de parcare înguste în care e greu să deschizi ușile, de exemplu. Noi ne-am jucat cu sistemul și ni se pare o invenție utilă în cazuri destul de rare. Dar probabil că există parcări și parcări în lumea asta.

Controlul sistemului multimedia cu ajutorul gesturilor face și el parte din peisajul tehnologic semnat de Seria 5. După cum am spus și mai sus, e ușor să te adaptezi și să înțelegi faptul că poți schimba volumul prin mișcări circulare ale degetului arătător și după o perioadă scurtă de acomodare ți se pare absolut normal să faci asta. Atât de normal, că te trezești rotind degetul degeaba în propria mașină după ce o lași pe cea de test în garajul său. Mai mult, ceea ce poate să pară o bucată de tehnologie la îndemână se transformă într-un vârf digital atunci când testezi, de exemplu, VW Golf facelift. Mașină care se laudă cu Gesture Control, dar care dă atât de multe rateuri la acest capitol încât preferi să nu le folosești niciodată. 

Pachetul audio de pe mașina testată era semnat de Harman Kardon și oferă o experiență acustică excelentă, dar nu la fel de "izolaționistă" precum cea pe care o ai într-un Seria 7 dotat cu pachetul Bowers&Wilkins.

De notat faptul că Seria 5 intră în trendul recent al industriei cu dreptul și beneficiază și de rulare semi-autonomă, sistem pe care l-am testat pe autostrada germană. E un cruise control adaptiv inteligent care menține viteza în funcție de trafic, frânează până la 0 dacă e nevoie și repornește când cel din față a luat-o din loc. Mai mult, ține și direcția, deci vei avea mai puțini nervi în traficul aglomerat și nu vei risca niciodată să-l lovești pe cel din fața ta într-un moment de neatenție. Pentru că mașina frânează în locul tău.

Design

Între un Seria 5 "pământean" cu pachet estetic exterior M și un M550i nu există diferențe majore, iar asta ar putea fi o problemă la nivel psihologic pentru cei care vor această mașină. Dacă ignori motorul V8 și ce oferă el, poți să te gândești serios că până la urmă te poți mulțumi și cu un 540i, de exemplu, căruia îi grefezi accesoriile M, iar mașina capătă oricum imagine și statut de top.

Dacă ești însă foarte atent la detalii, vei observa că M550i vine cu un pachet aerodinamic propriu, cu rame negru glossy ale geamurilor laterale și cu cadre cromate ale evacuărilor. Evident, sigla M550i face parte din portofoliu.

Rămâne de discutat dacă aceste modificări estetice cât se poate de subtile sunt sau nu destul pentru fanii mărcii. Probabil că vor fi apreciate de cei care-și doresc o apariție low profile, chit că va exista întotdeauna sub capotă un V8 care să le reamintească celor din jur că pe lângă ei trece un monstru de peste 450 de cai.

Nu ne-a placut

  • Consum
  • Design conservator
  • Preț vs. rivalii direcți
Date tehnice - BMW Seria 5 4.4 Benzina BiTurbo (M550i) 462CP 4x4 Aut8
Combustibil
Benzina
Nr. usi
4
Motor tip / cilindri
V
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
4395
Lungime mm
4936
Putere maxima CP (rpm)
462 (5500)
Latime mm
1868
Cuplu maxim Nm (rpm)
650 (1800)
Inaltime mm
1479
Viteza maxima km/h
250
Greutate kg
1885
Acceleratie 0-100 km/h s
4.0
Ampatament mm
2975
Tractiune
integrala
Volum rezervor litri
68
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
530
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre BMW Seria 5

Ultimele teste

Comentarii (11)

  • Din cate stiu eu, la vanzare putem gasi atat 225xe iPerformance cat si X5 xDrive40e iPerformance
    7 1
  • mircea
    @Nicu

    Desigur, enumerarea e una ilustrativă, nu avea pretenția să fie o listă completă. De altfel, X5 hibrid plug-in are test pe Automarket de ceva vreme: http://www.automarket.ro/test-drive/test-drive-bmw-x5-hibrid-70745.html
    8 2
  • Bordul ala e din anii 2000...
    7 24
  • Andrei
    @Adi Esti optimist, mie nu mi se pare din mileniul asta. Dar e ceva mai modern decat la Audi. E Classe le da ... clasa...
    5 16
  • E63 AMG S 4Matic+ 0-100 km - 3,3 secunde
    4 6
  • Corect dar asta e omologul lui E 43 AMG , respectiv Audi S6 , poate si al unui Lexus GS-F care e undeva intre M5 si M 550i .
    12 0
  • Ce dracu faci cu 460 cp,4×4 de la Comarnic la Brasov intro zi de vineri?
    11 6
  • Testati bai frate masini normale pentru oameni normali nu bombe cu niste preturi exorbitante care si le permit 4-5 prosti in romania si le folosesc sa se duca la piine!
    12 8
  • Ce draq faci cu 460 cp,4×4,V8 de la Comarnic la Brasov intro zi de vineri?
    6 8
  • De parca nu gasesti teste si cu masini normale, iaca s-a trezit nemultumitu' ca n-are ce face cu uzina asta romanu nostru care merge de la Comarnic la Brasov intr-o zi de vineri...ce tragedie nationala frate!

    daca nu stii ce faci cu ea...faci exact acelasi lucru ca si cu una de 100 un cal, cu o cazatura luata din targ cu numere de Bulgaria, cu una in leasing sau una furata din Constanta. Multumit? Daca nu, poti merge pe jos, pe bicicleta sau cu CFRu' pana la Brasov.

    On-topic...unul dintre cele mai bune articole din ultima vreme, se simte ca masina a placut.

    PS...un test cu Nano cam pe cand? Daca merg intr-o vineri de la Comarnic la Brasov? Am auzit ca asafac toti indienii de pe traseu: ii pun manere si il imping ca pe un carucior....e adevarat ce se spune?
    9 1
  • Nelu Pantofaru'
    Felicitari Automarket pentru Test!

    Ma bucur ca am ocazia sa vad teste si cu astfel de masini... o fiara pe 4 roti.
    7 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru