Volkswagen nu oferă bani europenilor afectaţi de Dieselgate: "Sunt prea mulţi clienţi implicaţi"

de Daniel Popescu
Luni, 23.11.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volkswagen nu va oferi compensaţii financiare clienţilor europeni afectaţi de scandalul Volkswagen după modelul implementat în SUA, sub pretextul că pe Bătrânul Continent maşinile diesel se vând mai bine decât cele pe benzină.

Compensaţiile financiare vor fi oferite în exclusivitate clienţilor din Statele Unite şi Canada.

Purtator de cuvant
Volkswagen
Criza VW: tot ce trebuie să știi despre scandalul Dieselgate

Volkswagen a lansat recent un program de compensaţii financiare în Statele Unite ale Americii, prin care clienţii care deţin o maşină a grupului german afectată de scandalul Dieselgate primesc vouchere în valoare de 1.000 de dolari şi asistenţă rutieră timp de trei ani.

Europenii aşteptau la rândul lor astfel de stimulente financiare, însă grupul Volkswagen a confirmat că nu va fi cazul. "Compensaţiile financiare vor fi oferite în exclusivitate clienţilor din Statele Unite şi Canada", a explicat un purtător de cuvânt al Volkswagen pentru publicaţia Automotive News Europe.

Volkswagen îşi justifică această decizie din cel puţin cinci motive: în primul rând, maşinile diesel au fost comercializate în Statele Unite sub deviza "clean diesel", astfel că producătorul a promovat tocmai faptul că aceste maşini poluează puţin.

Esential 8.5 milioane de europeni sunt afectaţi de scandalul Dieselgate
În plus, există doar 482.000 de clienţi americani afectaţi în scandalul, în timp ce în Europa sunt cel puţin 8.5 milioane de proprietari.
Astfel, o recompensă asemănătoare de 1.000 de euro ar fi costat grupul nu mai puţin de 8.5 miliarde de euro.

De asemenea, în Europa maşinile diesel sunt oricum mai populare decât cele pe benzină, iar în unele ţări motorina este mai ieftină decât benzină.

Nu în ultimul rând, Volkswagen susţine că este foarte aproape să ajungă la un acord cu autorităţile europene cu privire la programul reviziilor pentru maşinile afectate, în timp ce negocierile au autorităţile americane vor dura ceva mai mult timp.

Via Automotive News 

Comentarii (10)

  • Vizitator
    Normal tocmai pe cei care sunt clienti mai fideli trebuia sa-i recompenseze. In america pt cateva masini le-a dat recompensa. In Europa unde au facut profituri frumoase pe seama fraierilor care au cuparat masinile lor mincinoase, ne zice: "Pupa-ti-ne undeva de fraieri". Daca si europenii sunt ca romanii, ca nu se uita la fiabilitate ci la sigla, daca are sigla Wv, Audi, etc, nu mai conteza restul.
    26 2
  • Ce argumente de doi bani. Si ce are daca in Europa se vand mai bine motoarele diesel ? sau ca motorina e mai ieftina ?
    Oricum, eu inteleg mesajul astfel: " ne doare in fund de Europa si poluarea ei, cine dracu v-o pus ca cumparati toti diesel ? daca erati mai putini, primeati si voi de-o bere, dar asa... ghinion".
    Pai ori despagubesti toti clientii pe care i-ai mintit, ori taci din gura in fata camerei si faci lobby in spatele ei, peste tot !
    23 2
  • Catalin
    Pai normal! in Europa sunt de 10 ori mai multe masini diesel afectate decat in SUA si e mai ieftin sa speli rusinea doar in State.
    Legile din SUA sunt mult mai severe decat in EU.
    Pacat!
    Nu sunt fan WAG dar masinile lor erau reusite.
    Trista este nesimtirea e a profita de credibilitatea clientilor.
    Oricum pariez ca nu doar WAG a facut asa ceva. Cu timpul o sa mai apara cate un producator cu probleme de genul.
    Normal ar fi ca toti clientii sa fie despagubiti dar nu cu un voucher de 1000 de dolari ca in SUA la achizitionarea altei masini VW.
    Acum daca m-as pune in pielea unui client VW nu stiu cum as proceda. Voi ce ati face? Sau poate sunt unele persoane in situatia in cauza care citesc aceste pareri, sunt crios ce demersuri veti face in viitor.
    O zi buna tuturor cititorilor!
    8 5
  • Ce porci!
    22 0
  • Clar ca nu este corect. Am prieteni cu VW care sunt dezamagiti, dar nici nu fac un capat de tara din treaba asta.
    Totusi, ma asteptam ca in Europa sa nu ofere aceleasi compensatii ca in US pentru simplul motiv ca Germania are un cuvant greu de spus in UE, indifferent de ce domeniu vorbim. Si pentru ca aici se discuta de miliarde, nu cateva milioane amarate la nivel de grup, politica incepe sa intre in ecuatie tare de tot. Indiferent cum o dau, tot vor iesi in pierdere, pentru ca deja au imaginea sifonata rau de tot. Sunt curios ce-o sa se intample pe termen lung, mai ales ca au anuntat official ca au probleme si la motorul de 3.0 L.
    9 3
  • Europenii nu primesc bani pentru ca sunt prosti !
    Orica ar fi mintiti, ei vor continua sa cumpere masini de la VW.
    Si vazand astea, VW va profita in continuare de pe urma prostilor.
    Daca europenii ar fi dat o lectie de buna purtare germanilor si le daddeau cu sictir cand trebuia, altfel ar fi stat lucrurile.
    Asa ca nici nu vor primi compensatii si vor continua sa cumpere masini care vor deveni si mai scumpe pentru ca ceea ce americanii vor primi, se va adauga la pretul masinilor europenilor.

    Spor la cumparaturi !
    16 2
  • vw păsat.
    ,,Peștele mare îl înghite pe cel mic,, dar și momeala strălucitoare a siglei nemțești prinde (mulți) peștișori...cocalares.
    17 5
  • Folțvagăn
    Niste gunoaie ordinare ! Falimentul ii paste ! Sa mai cumparati VW acum !
    11 1
  • AndreiRN
    Masini Chinezesti cu pretentie Germana.
    10 1
  • Clientilor Volkswagen AG le recomand o carte: "La pescuit de fraieri. Economia manipularii si a inselaciunii"

    editie 2016
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru