Drivetest BMW Seria 4 Gran Coupe

425d 2.0 224CP Man
BMW Seria 4 Gran Coupe zoom
de Dragoș Băltățeanu, Foto: Ciprian Mihai
Luni, 21.07.2014
Indecis

BMW a reuşit să complice nomenclatorul modelelor sale. Lăsând la o parte faptul că ultimele două cifre din denumirea modelului nu mai reprezintă cilindreea motorului decât în foarte puţine cazuri, constructorul bavarez reuşeşte să amestece şi abia delimitatele Seria 3 (berlină) şi Seria 4 (Coupe sau Cabrio). Pentru că acum există un model Seria 4 cu patru portiere.

Noul Seria 4 Gran Coupe e un "coupe cu patru uşi" creat după modelului fratelui mai mare, Seria 6 Gran Coupe. Avem astfel în faţa noastră un rival serios pentru Audi A5 Sportback. Este o berlină cu hayon care se adresează celor care consideră sedanul prea plictisitor, vor un coupe, dar au nevoie totuşi de patru portiere şi de un portbagaj cu acces facil. 

Pentru a vedea ce-şi doreşte această maşină de la viaţă, am ales versiunea care va fi probabil cea mai căutată de clienţii români: 420d cu tracţiune integrală xDrive. Vopsit în clasicul negru Sapphire. 

BMW Seria 4 Gran Coupe
425d 2.0 224CP Man

  • Pret de pornire 38.564 €
  • Pret model testat 69.293 €
  • Taxa auto 0 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Motorul diesel de 2.0 litri este probabil cel mai răspândit în gama constructorului bavarez. Este un propulsor de 1.995 cmc ce dezvoltă 184 CP la 4.000 rpm şi 380 Nm între 1.750 şi 2.750 rpm. În mod normal, acest motor este asociat cu o cutie de viteze manuală cu şase trepte, dar modelul testat de noi a venit echipat cu transmisia automată sport cu opt trepte. Aceasta este disponibilă opţional pentru suma de 2.500 euro. 

Motorul este un clasic diesel bavarez. Ca un Pretzel tocmai scos din cuptor. Suficient de puternic şi destul de rafinat pentru a satisface un proprietar ce îşi doreşte un motor eficient pentru BMW-ul său. Cutia cu opt trepte adaugă un mare plus la capitolul rafinament şi eficienţă, treptele fiind schimbate extrem de repede. Pentru un ritm mai sportiv, putem muta levierul în modul sport şi atunci fiecare treaptă este exploatată la maxim. Pentru cei care preferă să schimbe treptele manual, cutia oferă şi acest mod, pentru că treptele pot fi schimbate prin intermediul levierului sau al clapetelor de pe volan. Trebuie remarcat zgomotul la rece, ronţăitul specific motoarelor diesel fiind destul de pregnant, dar acest zgomot dispare odată cu plecare de pe loc şi înălzirea motorului.

Consum

Unitatea de 2.0 litri şi 184 CP este poate cel mai răspândit motor din banca de organe BMW. Nu este însă şi cel mai economic, dacă îl comparăm cu concurenţa directă. Cifrele oficiale pentru modelul 420d Gran Coupe sunt 4.9 litri/100 km consum mediu, 6.1 urban şi 4.2 extraurban. 

Cifre optimiste, deoarece în cele trei zile de utilizare în mediul urban, dar şi pe drumuri naţionale, modelul nostru de test a înregistrat un consum mediu de 7.5 litri/100 km. Dacă privim şi la modelele concurente şi comparăm cifrele oficiale, constatăm că singurul rival direct, Audi A5 Sportback 2.0 TDI 177 CP, are un consum mediu ceva mai mare, de 5.1 litri/100 km. Însă dacă lărgim zona de comparaţie şi către alte modele din clasa medie vom vedea, de exemplu că noul Mercedes-Benz C220 BlueTec, cu motor de 2.2 litri şi 170 CP, consumă în medie 4.2 litri/100 km.

Performanţe

La capitolul performanţe, noul coupe cu patru portiere dotat cu motor diesel de doi litri stă excelent în raport cu concurenţa. Cei 184 CP sunt ceva mai mulţi faţă de oferta modelelor concurente, aşa că sprintul de la 0 la 100 km/oră se face în 7.5 secunde pentru modelul cu transmisie automată şi în 7.7 secunde pentru cel cu transmisie manuală. Rivalul direct Audi A5 Sportback 2.0 TDI cu 177 CP este ceva mai lent, acceleraţia de la 0 la 100 km făcându-se în 8.2 secunde. Viteza de top în cazul BMW-ului 420d Gran Coupe este de 234 km/oră, în timp ce Audi-ul plafonează la 223 km/oră.

Interior

Ca de obicei, BMW nu dezamăgeşte la departamentul calitate. Toate materialele folosite la interior plăcute la atingere. Având în vedere că modelul de test a venit împodobit cu pachetul estetic Luxury Line, la interior am avut inserţii de lemn (sau de materiale care imită foarte bine lemnul) şi tapiţerie din piele albă ce contrasta extrem de bine cu nuanţa neagră a caroseriei.

Spaţiul la interior este aproape identic cu cel dintr-un Seria 3 Sedan, dar plafonul plonjat creează senzaţia de claustrofobie, mai ales pentru pasagerii din spate. Portierele au geamuri fără ramă, ceea ce imprimă un efect plăcut atunci când portierele sunt deschide şi geamurile retrase. Însă portierele din spate sunt foarte mici în comparaţie cu cele ale unui sedan normal, ceea ce face accesul în spate cumva dificil. Portbagajul este însă extrem de uşor de accesat datorită hayonului imens acţionat electric. Volumul portbagajului este de 480 litri.  

Preţ de achiziţie

Calitatea BMW vine şi cu un preţ pe măsură. Pentru noul Seria 4 Gran Coupe, preţurile încep de la 38.600 euro. Pentru a alege varianta 420d cu tracţiune integrală xDrive trebuie să începe socotelile de la 44.300 euro. Pentru echiparea Luxury Line mai adăugăm 3.900 euro, iar pentru culoarea metalizată 900 euro. Transmisia automată sport cu opt trepte mai costă încă 2.500 euro. Iar preţul final al exemplarului testat de noi, cu o lungă listă de dotări opţionale este de 69.500 euro.

Rivalii de la Audi propun modelul A5 Sportback 2.0 TDI 177 CP cu tracţiune integrală începând de la 41.500 euro, în timp ce noul sedan Mercedes-Benz C220 BlueTec 170 CP are un preţ de bază de 39.000 euro.

Siguranţă

BMW a trimis la EuroNCAP doar modelul Seria 3 sedan, variantele derivate, precum Seria 4, Seria 3 GT sau Seria 4 Gran Coupe, nefiind încă testate de specialiştii în siguranţă. Având în vedere că toate se bazează pe aceeaşi platformă, putem specula că Seria 4 Gran Coupe ar obţine scorul general de cinci stele pe care l-a bifat şi Seria 3 la testul din 2012. Gradul de protecţie pentru pasageri adulţi este de 95%, iar cel pentru copii este de 83%.

Bineînţeles, BMW oferă un set complet de airbaguri şi sisteme electronice de siguranţă activă şi pasivă. Opţional, putem alege şi farurile LED adaptive care permit adatarea fazei lungi în funcţie de traficul întâlnit pe timp de noapte, ceea ce îmbunătăţeşte semnificativ siguranţa la volan. 

Ţinută de drum

BMW Seria 4 Gran Coupe calcă pe urmele fraților săi din familia de modele medii. Nu sunt mari diferenţe între un Seria 3 Sedan și un Seria 4 Gran Coupe echipate asemănător atunci când abordăm un drum virajat. Ca de obicei, ținuta de drum este absolut neutră, mașina rămânând perefect dreaptă în viraje. Avem la îndemână și cele patru moduri de rulare dintre care putem alege în funcție de dorința șoferului: Eco Plus, Confort, Sport și Sport+. Direcția este precisă ca un bisturiu: știi mereu unde sunt cele două roți din față și ce fac ele. 

Vizibilitate

Nu sunt mari probleme la acest capitol, luneta mult mai amplă oferind o bună vizibilitate în spate. În față, ne mai putem lovi uneori de montantul stânga față, dar fără a deranja excesiv. Avem cameră pentru mersul cu spatele plus un set complet de senzori, dar și sistemul BMW, care permite crearea unei imagini 3D a mașinii pentru a putea parca în zone mai dificile. 

Tehnologie

Lunga lista de opțiuni bifată pentru acest exemplar ne-a pus față în față cu o porție serioasă de tehnologie BMW. Ca de obicei, grafica și display-urile folosite sunt fără reproș. Împreună cu sistemul iDrive amplasat pe consola centrală, este o joacă de copil să setezi sistemul de navigație, să asculți muzică de la radio sau de pe propriul stick USB sau chiar să intri pe internet. 

Apoi, avem farurile full LED ca opțiune. Incredibil de luminoase, acestea îşi pot adapta faza lungă în funcție de traficul din față, creând practic un tunel de lumină fără a deranja mașina care rulează în fața noastră sau cea care vine din sens invers. 

Mai există sistemul cruise control adaptiv ce poate frâna automat mașina atunci când este nevoie, dar și direcția variabilă al cărei raport de demultiplicare variază în funcție de viteza de deplasare. 

Design

La prima vedere, Gran Coupe-ul Seriei 4 pare cumva anonim. Am crezut că nu va fi remarcat pe strada, mai ales când este privit din față. Silueta de coupe este mult mai vizibilă din lateral, acolo unde sunt plasate și siglele Gran Coupe. Însă mașina a întors un număr mare de capete și priviri curioase. Mulți proprietari de BMW-uri sedan au studiat-o curioși la semafoare, iar alții în parcări. Coupe-ul cu patru portiere pare o erezie, dar este un tip de caroserie dorit de către clienți. Arată elegant și dinamic deopotrivă, poate fi folosită de către toată familia și are și un portbagaj imens extrem de ușor de accesat.

Nu ne-a placut

  • Portiere mici în spate
  • Preţ
Date tehnice - BMW Seria 4 Gran Coupe 425d 2.0 224CP Man
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1995
Lungime mm
4638
Putere maxima CP (rpm)
224 (4400)
Latime mm
1825
Cuplu maxim Nm (rpm)
450 (1500)
Inaltime mm
1404
Viteza maxima km/h
247
Greutate kg
1625
Acceleratie 0-100 km/h s
6.7
Ampatament mm
2810
Tractiune
spate
Volum rezervor litri
57
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
480
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre BMW Seria 4 Gran Coupe

Ultimele teste

Comentarii (8)

  • Brembo
    La ora actuala , BMW pare sa aiba "atingerea lui Midas"......orice scoate pe piata , nu conteaza cum arata,intra automat sus in top.Sa vedem cat o sa tina :-))

    Masina nu arata urat,insa nici nu ma da pe spate.Probabil insa ca se comporta excelent pe sosea
    14 2
  • Scrooge
    bmw-urile si in general nemtoaicele nu au vrut niciodata sa "dea pe spate". Au vrut doar sa te faca sa te apropii cu mana de buzunar. Si au cam si reusit. :)
    6 3
  • Cea mai reusita masina de clasa medie produsa pana acum. Nu are defect ! Pretul de 70 de mii este prea mare. Mai mult de 55 de mii nu merita.
    7 3
  • O viteza de top este in articol si alta in datele tehnice...
    3 1
  • FLORIN
    @Scorpionul.negru.
    Scorpioane stai bine cu banii, insa EU cel putin mai mult de 25000 euro nu as da pe el, mai ales ca e un 2.0 litri ,4 cilindri diesel.
    13 3
  • De la distanta mare sau daca e prafuita ori nu eşti cunoscător, habar nu ai care este seria 3 şi care e 4 Gran Coupe.Prea seamana.Si oricum au stopurile de la x6, doar ca mai mici, pana si pozitiile sunt la fel.Este o masina super dar se merita luata cu 2 ani vechime, altfel...
    7 0
  • O masina perfecta :)
    1 0
  • vb strict de motor, ziceti ca e numai 2.0L, diesel, etc, dar puterea este echivalenta cu a unuia de 3.0 diesel de acum 8-9 ani, performantele la fel, rafinamentul nu, dar nu e departe si toate astea la consum de 1.9tdi, asa ca motorul asta e o bijuterie, iar cercetarea investita trebuie amortizata.
    3 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru