Feedback

Test de anduranta MINI Cooper 3 uși

1.2 75CP Man One
2850
Test drive MINI Cooper 3 uși zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 23.12.2016
Cum se simte drumul de la București la Budapesta la volanul celui mai accesibil Mini

În ultimii cinci ani, clienții din România și din Europa încep să se îndrepte tot mai mult către segmentul SUV-urilor. Chiar și cei care își doreau o mașină mică sau compactă preferă să plătească în plus pentru o gardă la sol ceva mai înaltă. Sunt mai sigure, mai confortabile și îți oferă un statut aparte.

În acest context, un Mini poate părea o nebunie: este lipit de șosea, este confortabil și nu prea, îți alocă un statut de hipster. Dacă mai e și Mini One, adică cel mai accesibil Mini, lucruruile se complică. Dacă te gândești să-l scoți din oraș și să încerci un drum de peste 2000 de kilometri, atunci chiar ți se va spune că ești plecat cu sorcova.

Noi am zis să încercăm marea cu degetul, de fapt Dunărea cu degetul. Și cum Dunărea nu a reușit să înțepe Bucureștiul, oricât de mult s-au străduit înaintașii noștri, am ales o capitală europenă prin care fluviul trece de sine putere, fără intervenții umane. Un drum București-Budapesta și retur cu un Mini poate părea un provocare. Mai ales pentru un Mini One, care se încăpățânează să nu impresioneze prin resurse, este la fel de rigid ca orice Mini și, oricât de mult a crescut în dimensiuni, tot se ridică la înălțimea numelui: adică e mini.

Povestea trebuie să înceapă de dimineață. Obligatoriu cu o poză în fața Casei Poporului, după ce ai strecurat în portbagajul de 211 litri două trolere de cabină de avion și alte patru rucsacuri. Surprinzător, au intrat toate, fără hayon trântit sau eforturi de turtire.

Cu scaunele față într-o poziție normală, Mini rămâne cu spațiu decent pentru picioarele pasagerilor din spate. Indecent însă dacă ne gândim că urmează 800 de kilometri. Prin urmare, dacă nu vreți să vă torturați prietenii, mai bine plecați la drum doar în doi.

Un alt motiv pentru care ar fi bine să fiți doar doi este motorul. Cei 75 de cai putere oferiți de unitatea de 1.2 litri, disponibilă doar la comandă pe piața din România, se vor strădui să tragă din greu patru pasageri. Așa că mai bine nu-i chinuiți nici pe căluți. Din fericire, Mini a pregătit 150 de Nm, disponibili de la 1400 de rotații. Nu e mult, dar e mai bine decât un Volkswagen Golf 1.6 de acum vreo 10 ani. Deci Mini e ușor mai sprințar.

Pe Valea Oltului ai însă de schimbat trepte, de muncit mult, de calculat bine distanța pe care o ai la dispoziție pentru depășire. Ieșirea din țară este mereu aglomerată. Iar lipsa unui sistem start-stop pe această versiune de motorizare nu este tocmai mană cerească pentru consum. Crește până când vameșii verifică pașapoartele și actele de identitate ale lui Mini. N-are însă nici o șansă să-l ajungă pe cel al conaționalilor din Audi Q7, Volkswagen Touareg sau alte SUV-uri lacome și gâlgâitoare.

Când ajungi pe autostrada vecinilor unguri ai un setiment de ușurare. Doar drum întins până la Budapesta. Pe jumătate adevărat. Autostrada e bună, însă începe să devină minunată doar atunci când ai și un pilot automat care să mențină viteza constantă pentru tine. Fiindcă avem în test cel mai accesibil Mini, noi am dus lipsă de pilot automat, așa că am fixat bine piciorul drept pe pedala de accelerație și am amorțit până în capitala Ungariei.

Tot pe drumul acesta am scăpat și de durerile de spate. Mini și suspensia lui rigidă nu ne-au mai hurducăit ca în România pentru că, ”surpriză”, asfaltul a fost impecabil.

Abia în Budapesta începi să înțelegi că Mini este o mașină de oraș. Locurile de parcare înguste, străduțele cu sens unic, la fel de înguste, parcările subterane, cum altfel decât înguste, toate acestea vor scoate la iveală tot ce e mai bun din Mini. Manevrabilitatea. Chiar dacă a devenit ceva mai mare, Mini poate parca aproape oriunde.

Ca orice turist, Mini One-ul nostru a văzut cam tot ce trebuie prin Budapesta: clădirea impunătoare a Parlamentului, toate podurile de peste Dunăre, Catedrala Sfântul Ștefan și Opera.

După aproape o săptămână în Budapesta și iarăși un drum lung, cu urcări și coborâri de pe autostrăzi neterminate la noi în țară, Mini One a ajuns înapoi în București cu 2000 de kilometri în plus la bord și cu un consum mediu de 6.1 litri/100 de kilometri. Am avut noroc și cu transmisia manuală care are șase trepte și mai ajută la reducerea consumului pe autostradă, la viteze mari.

Comentarii (6)

  • Si-au batut joc de stopurile ei....pacat. Catd e frumoase erau inainte si ce mamaligi sunt acum !
    7 7
  • Andrei
    Cum adica mai sprinten decat un Golf cu motor de 1.6? Cuplul motor la 1.6 mpi e cu 2 nm mai putin, la 3800 de ture. La 1.6 fsi e de 155 la 4000 de ture. Si cai putere sunt 102, respectiv 115, versus 75 cat are pocnitoarea asta. Singurul avantaj al mini-ului e ca incepe de la 1400 de ture totul, si greutatea ceva mai mica. Dar acceleratia 0-100km/h la golfurile astea e undeva la 10,8-11,5 secunde. Mini asta are peste 12,5 secunde. Ati condus golfurile alea cum trebuie, un motor aspirat, urcat in ture bine, ca sa ziceti ca e mai sprinten? Poate doar pare mai sprinten. Poate decat 1.6 mpi o fi mai sprinten, doar cu o idee, dar decat fsi nu e nici in fisa tehnica, nici in realitate. Plus plaja de cuplu si putere, sigur e mai buna in cazul unui motor de 1.6 aspirat fata de acest 1.2 turbo.
    8 7
  • Laur: Păreri Mercedes-Benz C Klasse w204 kompressor ? Raspunde
  • De cite cite ori sa mai repet(am) ca NU exista Mini de 75 CP???!!!
    Aaa, de 75 kW = 102 CP - da.
    10 6
  • Culmea ca mai e si motor turbo... macar de era versiunea de 102cp si 180nm...
    7 0
  • andi77
    Exista si versiunea de 1.2 benzina si 75 de CP in 3 usi.Nu o mai faceti pe a toate cunoscatorii.Nu au gresit cei de la Automarket.
    7 0
  • Mea culpa - intr-adevar, in Romania dar si-n alte tzari nu-i oferita versiunea asta 'ciudata' de 75 CP - mai precis, One First 1.2 l Turbo cu puterea unor Sandero / Smart / Twingo / Karl / Up etc ... 1.0 "aspirat".

    ...Dar careia oricum nu-i vad rostul - poate doar pe anumite piete, din motive de fiscalitate redusa.
    Argument la fel de straniu insa, fiindca pretu-i tot umflat - parerea mea de non-cunoscator parlit, evident.
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru