Feedback

DrivetestJeep Wrangler Unlimited (2011-prezent)

2.8 Diesel 200CP 4x4 Aut5 Sahara
Test drive Jeep Wrangler Unlimited (2011-prezent) zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Joi, 09.05.2013
Puternic și amărui

De vreo câteva luni bune mă tot uit la o reclamă agasantă, cu doi băutori români de bere. Autentici, filosofi de șanț, simpli, dar cutezători. Secretul? Gustul puternic și amărui. Asocierea bărbatului puternic cu portretul clasic al iubitorului de bere ieftină poate crea confuzie.

Sunt și alte modalități de a creiona trăsăturile unui bărbat puternic. O mână întinsă la ananghie, o ușă deschisă unei doamne, un coș de cumpărături pentru pensionarul de la ușa alăturată sau o donație anonimă pot cântări la fel de mult.

Pentru cei care atârnă în balanță altfel de etichete, există și soluții mai simple. Simple, roșii, înalte, cu apărători de noroi, un huruit greoi și pline de praf. Un Jeep, un Wrangler și cinci locuri de la înălțimea cărora poți respira aerul rarefiat al bravurii înalte.

Jeep Wrangler Unlimited (2011-prezent)
2.8 Diesel 200CP 4x4 Aut5 Sahara

  • Pret de pornire 34.000 €
  • Pret model testat 41.200 €
  • Taxa auto 1196 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Ne-am cunoscut demult, încă de pe vremea când urmăream ”MASH 4077”. Idila s-a înfiripat cu fiecare episod și a crescut în intensitate când am interacționat de aproape alături de actorii documentarului ”Doi nebuni pe 4 roți”.

Punctul culminant avea să se consume câteva zile la rând, în mustul unui început de primăvară ploios. Un Jeep Wrangler și tot noroiul din lume colorează extraordinar zilele unui început de aprilie capricios. Pensulă și acuarele pot fi 200 de cai putere și o transmisie automată cu cinci rapoarte.

200 de cai putere obținuți din patru cilindri și o capacitate de 2.8 litri. Generos ați putea spune, decent as putea spune. Cuplul motor este însă cel care contează în această ecuație. 460 de Nm livrați pe o plajă de putere ce începe de la 1600 de rotații. Foarte utili în teren accidentat.

Fundalul sonor este asigurat de zgomotul unei uzine de metale grele, puternic, pronunțat, mai ales după ce depășești 2000 de rotații. Exploatarea resurselor oferite de motorul CRD poate fi făcută cu o transmisie automată cu cinci rapoarte. Bărbătească, cu treceri simțitoare dintr-o treaptă în alta, etajată pentru a te scoate de oriunde, dar lentă la retrogradări.

Consum

Consumul poate deveni un subiect tabu chiar și pentru un diesel. Mai ales că Wrangler Unlimited nu se obosește să dovedească ceva la capitolul acesta. Plăcerile vieții se plătesc. Nu este însă un preț prea scump. Vorbim de 13.6 litri în oraș și 11.5 litri în afara lui, deși cifrele oficiale se încăpățânează să ne convingă de altele: 10 litri/100 km urban și 7.3 litri/100 km în afara orașului.

Chiar și așa, consumul mediu al unui Defender cu doar 110 cai putere este mai mare, în vreme ce Mitsubishi Pajero tot cu 200 de cai putere este insesizabil mai puțin economic.

Performanţe

Jeep Wrangler Unlimited nu este un Usain Bolt reinventat. Cu toate acestea, cele 10.7 secunde scurse până la 100 de km/h reprezintă o performanță bună. Eu aș fi fost curios în cât timp ajunge Wrangler la 100 de km/h atunci când rulezi în teren accidentat. Aș miza pe un timp bun.

Viteza maximă se oprește la 172 km/h. Raportat la Pajero, Wrangler este ceva mai agil la capitolul sprint, însă este ceva mai lent când vine vorba de viteză maximă.

Interior

Scriam zilele trecute că interiorul lui A3 Sportback este o declarație de simplitate. Aș putea spune același lucru și despre interiorul lui Jeep Wrangler Unlimited. Diferența este că, în cazul americanului, simplitatea poate fi interpretată diferit.

Dacă dincolo vorbeam de o simplitate tehnologizată, aici vorbim despre o simplitate rudimentară. E drept că statutul segmentului nu implică prea multe detalii de finețe. Iar Wrangler respectă ceea ce se cere. Un interior spartan, cu plastice tari, îmbinări decente și o ergonomie pe care o pot deprinde chiar și cei de-o șchioapă. Adică perfectă pentru cei care nu doresc să își încarce memoria cu lucruri inutile.

Pe cât de spartan pare totul, pe atât de fermecătoare sunt detaliile care îți amintesc că te afli într-un Jeep. De la covorașele cu urme de cauciucuri, până la fața vechiului Jeep, imprimată în partea superioară a parbrizului. Toate aceste detalii te fac să uiți de micile defecte.

Și fiindcă tot se apropie vara, trebuie să știți că un Wrangler Unlimited vă poate teleporta direct în filmele cu puști americani și o rețetă clasică de timp liber: plajă nesfârșită, cerul deasupra capului, volum maxim în difuzoare, vântul în plete și un Jeep fără acoperiș alergând prin apă.

Preţ de achiziţie

Pasiunile băieților mari sunt destul de costisitoare. Așa că dacă vă doriți un prieten cu care să alergați prin noroaie și care să vă scoată din orice situație, și voi trebuie să scoateți ceva mai mulți bani din buzunar.

În acest segment, socotelile încep dincolo de 30.000 de euro. În cazul lui Wrangler Unlimited, de la 34.000 de euro cu TVA inclus, însă luna aceasta Jeep oferă un discount generos ce reduce prețul de pornire la 31.950 de euro.

Pentru cei care își doresc versiunea testată de noi, echipată cu motorul 2.8 CRD, singurul disponibil în România, cutie automată și ediție specială Moab, socotelile încep de la 41.200 de euro. Autoitalia acordă totuși un discount generos, care scade prețul la 38.800 de euro. La aceasta se adaugă un pachet de opționale Moab 1, care crește prețul cu 868 de euro.

Raportat la rivali, Wrangler Unlimited este mai ieftin decât un Mitsubishi Pajero 3.2 DI-D cu ampatament mărit, cutie automată și echiparea de top Instyle, al cărui preț ajunge până la 49.591 euro.

Există însă și varianta unui Land Rover Defender, care pleacă de la 30.107 euro și poate ajunge până la maxim 36.176 de euro. Nu dispune însă de cutie automată, iar puterea motorului se oprește la numai 122 de cai.

Siguranţă

Modelul Wrangler nu a fost niciodată testat de către EuroNCAP. Specialiştii în crash-teste au preferat mereu modelele Cherokee şi Grand Cherokee. Chiar şi aşa, Wrangler are toate ingredientele pentru a trece cu bine printr-un incident mai puţin plăcut.

Structura sa extrem de robustă este completată de o serie de dotări de siguranţă. Pe modelul Wrangler Unlimited avem în lista de dotări elemente de siguranță ca bară stabilizatoare anterioară și posterioară, ESP cu calibrare pentru on-road și off-road, cu tehnologii ca Electronic Rollover Mitigation, ABS, TCS și EBD. Nu lipsesc funcțiile de asistență la plecarea din rampă și la coborâre.

Tot la capitolul siguranță se cuvine să vorbim și despre pachetul de frâne, care uneori simte nevoia unei apăsări ceva mai zdravene a pedalei.

Ţinută de drum

Despre ținută de drum s-ar putea scrie adevărate epopei. Când am stat de vorbă cu realizatorii emisiunii ”2 nebuni pe 4 roți” mi-au explicat de ce au ales Wrangler și nu Defender, în condițiile în care unul dintre prezentatori era britanic. Motivația a fost simplă: Wrangler este o mașină mai robustă, se strică mai greu și poate fi mult mai ușor de pus pe picioare în sălbăticie.

După ce am petrecut mai multe ore în teren accidentat cu fratele mai mare, Wrangler Unlimited, pot spune că mă las convins de aprecierile lor. Am simțit că Wrangler nu poate fi învins de nimic. Chiar și atunci când rulezi în modul 4x4 standard simți că poți escalada vârful Omu în papuci.

Noul sistem de tracțiune integrală Command Track și diferențialul cu alunecare limitată Trac Lok pe axa posterioară contribuie la dozarea responsabilă a curajului atunci când gluma se îngroașă și șleaurile pline cu noroi devin prea adânci.

Noi am scufundat mașina noastră de test într-o apă ce a trecut puțin de pragurile laterale. Pneurile și funcția 4LOW ne-au scos imediat din apa mâloasă. Wrangler devine molipsitor după ce reușești să depășești astfel de provocări. Vrei să cauți mereu noi provocări.

Pe asfalt însă, lucrurile nu mai sunt atât de roz. Mașina are un ruliu pronunțat la fiecare viraj, iar direcția este inertă. Suferă mult la capitolul precizie și nici nu se bucură de un feedback foarte bun.

Vizibilitate

Jeep Wrangler Unlimited este o mașină mare. Odată aflat la volan o să ai impresia că toți cei din jurul tău sunt niște pitici. Nu e de mirare că ego-ul tău suferă o infuzie de capital neașteptată. O infuzie pe care trebuie să o gestionezi cu grijă, pentru că dimensiunile pot fi extrem de înșelătoare dacă nu cunoști foarte bine proporțiile generale.

Vizibilitatea nu este punctul forte. Suprafața vitrată nu este una extrem de generoasă. Ca să nu mai vorbim despre lunetă, destul de îngustă, mascată de montanți destul de mari. Lucrurile se reglează probabil când renunțați la acoperiș.

Tehnologie

Am apreciat intențiile celor de la Jeep, care au încercat să îți ofere într-o mașină destinată terenului accidentat toată tehnologia pe care ai găsi-o într-o mașină de familie și ceva în plus.

Avem aer condiționat automat, scaune anteriaore încălzite, geamuri electrice, oglinzi încălzite, senzori de ploaie și lumină, cruise control, comenzi pe volan și chiar un sistem audio performant, semnat Infinity, cu șase difuzoare. Acesta din urmă dispune de suport pentru CD, DVD și MP3. Pachetul de confort este completat și de o tapițerie din piele.

Design

Wrangler Unlimited este halba de bere pe care o comanzi bătând cu pumnul în masă. Wrangler este cuțitul de buzunar cu care crestezi crengile pentru foc. Wrangler este Luger-ul pe care bunicul tău l-a luat ca pradă de război de la un neamț doborât pe front. Wrangler este întâlnirea perfectă cu acea femeie pe care o visai. Wrangler este calul negru pe care ai reușit să-l încaleci în copilărie. Wrangler este manifestarea exaltată a unei tribune furibunde la golul echipei favorite. 

Wrangler este gustul victoriei, al desfrâului masculin, al adrenalinei și al descătușărilor. O mostră de maturitate și bărbăție, sugerată de linii simple și clasice, care nu se vor demoda niciodată.

Părțile mai puțin practice sunt apărătorile din plastic negru, aplicate caroseriei. Rolul estetic este de necontestat. Ele pot fi însă ușor agățate în traficul urban sau, și mai ușor, în teren accidentat, printre copaci, pe drumuri forestiere.

Nu ne-a placut

  • Ruliul caroseriei
  • Cutia automată
  • Vizibilitatea
Date tehnice - Jeep Wrangler Unlimited (2011-prezent) 2.8 Diesel 200CP 4x4 Aut5 Sahara
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
2776
Lungime mm
4751
Putere maxima CP (rpm)
200 (3600)
Latime mm
1877
Cuplu maxim Nm (rpm)
460 (1600)
Inaltime mm
1865
Viteza maxima km/h
172
Greutate kg
2073
Acceleratie 0-100 km/h s
10.7
Ampatament mm
2947
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
85
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
498
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Jeep Wrangler Unlimited (2011-prezent)

Ultimele teste

Comentarii (21)

  • Duramax
    E un off-roader adevarat,potent si cu o traditie grea in spate.
    Nu cred ca exista SUV(fara modificari) care sa se descurce mai bine in off-road decat Wrangler.
    Design-ul e masculin si emana putere,chiar daca la prima vedere pare facut din topor.

    Felicitari Automarket,pentru drive-test!!!
    33 4
  • O legenda pe 4 roti, asta e clar. Fanii materialelor moi (inutile de altfel ca nu freaca nimeni bordul ca lampa lui Aladin) se pot orienta catre alte firme care nu le vor oferi insa off-road decat la un nivel minim (soft-road).
    Pacat de vizibilitatea scazuta care e necesara totusi unui off-road si de faptul ca puteau totusi sa o faca sa aiba o izolare fonica medie.

    Fiat se pare ca sunt pragmatici in ceea ce priveste Jeep si asta e bine.
    24 2
  • Fabiola: Ma poate ajuta si pe mine cineva, va rog cu preturile pentru un Siena 2017?... Raspunde
  • Chiar daca are ruliu mare pe sosea, directie inerta si viteza maxima mica, eu nu le vad ca minusuri aici - doar e un tot teren veritabil, printre putinele care mai exista si e normal sa aiba aceste particularitati. El exceleaza in alta parte, nu pe sosea.

    In rest ce pot sa spun despre una dintre masinile care mi-au intetit focul pasiunii pentru automobile ... e cum imi place mie... imi place simplitatea lui rudimentara. Totusi, l-as prefera si mai spartan, asa cum era originalul. Ma amuz cand spuneti despre el ca e spartan, dar apoi mentionati dotarile: AC automat, scaune incalzite, senzori ploaie/lumini, cruise control, geamuri/oglinzi electrice. :))) foarte spartan, intr-adevar! Nu stau acum sa caut, dar banuiesc / sper ca poate fi comandat si fara chestiile astea, care n-au ce sa caute pe un Wrangler.

    In fine, toate bune si frumoase, dar dupa episoadele cu 911 si Range Rover, ma astept sa apara si aici cei cu "acelasi design obosit de 50 ani" "lipsa de inspiratie" "vor sa reduca costurile cu designul". :)))
    25 4
  • Inca mai aud femei si chiar barbati care spun "jeep" cand se refera la o masina de teren sau un SUV oarecare. Nu stiu daca in mintea lor se scrie chiar "jeep", insa dovedeste ca marca asta a scris istorie si a modificat mentalitati, asa cum a facut-o Adidas in domeniul pantofilor sport. E un lucru mare!
    Jeep Wrangler e una dintre putinele alegeri inspirate pentru cei care vor sa faca offroad profesional si am apreciat la ei intotdeauna ca pastreaza solutia clasica cu sasiu separat de caroserie, nu autoportanta si faptul cau au punti rigide fata, spate. Ei ofereau diferential blocabil cu transmitere a cuplului pana la 100% pe una dintre rotile unei axe, cand foarte putini faceau asta.
    Tot ca alternative competente ar fi G Class de la Mercedes, Defender sau Land Cruise Prado. Nu sunt niste "globetrottere" , dar te poti distra de minune cu ele. Pentru cine isi doreste un off-roader dedicat, dar si un globetrotter in acelasi timp, poate alege cu incredere Nissan Patrol 2012, Toyota Land Cruiser V8 sau Land Rover Discovery. Exact in ordinea asta. Pacat ca nu se aduce ultimul Patrol in Romania.
    31 3
  • ati pus feriga aia prinsa sub capota asa la hoha sa dea bine in poze.
    7 14
  • @Duramax
    Era culmea sa fie mai slab decat un SUV. Cred ca pui problema gresit. Intrebarea este daca-i mai bun decat un offroader gen Defender sau G-Klass. Eu cred ca da.
    15 3
  • Adrian
    Jeep Wrangler este un offroader foarte bun la un pret decent. Nu se compara cu G class pt. ca nu are materiale de lux si nu este asa bine finisat. In offroad cred ca sunt la egalitate. Oricum G-ul este nejustificat de scump fata de Wrangler. Mie imi place mai mult Wrangler. Cu banii de G nou iti cumperi un Wrangler si o limuzina de la Audi , Mercedes sau BMW second si ai si lux si masina de teren capabila.
    14 2
  • Vasilica
    G este si va fi tatal lor in offroad cel mai apropiat de el va fi Wrangler si Defender. La G gasesti blocante fata, spate si central nu stiu cati mai ofera asa ceva.
    7 10
  • @Vasilica

    Poate sa aiba G-ul orice,dar niciodata nu o sa fie mai bun in offroad ca Wrangler Rubicon. G-ul e mai bun la comfort,atat!
    13 6
  • BaditzaEx
    Jeep este deja o legenda, a inventat oarecum autovehiculul off-roader + arata f bine si este o masinarie minunata pentru orice Barbat, DAR nu este, n-a fost si nici n-o sa fie mai bun ca Mitsubishi Pajero si chiar raportat la pret , Pajero este un targ muult mai bun la ce ofera, (Pajero are renumele sau dar intr-adevar nu este atat de arhicunoscut, nu este o legenda ca Jeep, Jeep ajungand sa fie sinonimul pt offroader - multe pers inca HABAR n-au sa spuna offroader, si zic Jeep) deci eu unul, daca as avea bani incat sa-mi permit o vila cu un garaj de vreo 5-7 masini ( printre care si o masina supersport ) Clar as alege Jeep pentru emotia pe care o emana si pentru notorietatea sa ( asta nu inseamna ca-i contest calitatile ) Dar daca as cauta un offroader excelent si mai versatil as putea spune, la un pret excelent ( nu exista un offroader veritabil, mai bun, si mai ieftin ) as alege clar Pajero .
    @Mafia - Patrol nu este disponibil in Romania si nici FJ Cruiser ( iar la FJ Cruiser nu exista versiunea diesel , caci pt scurta perioada a fost comercializat si-n tara ), iar LC - eu unul nu-l gasesc asa AMAZING... dar tu esti fan Tayoka
    12 5
  • adm@adrian
    E cam aiurea sa faci comparatie G-ul cu Wranglerul + o limuzina la "secand". Poti sa incerci sa mergi la o intalnire de afaceri tu cu limuzina secand, nevasta in sparte in wrangler, si copiii intr-un Mini de top ca toata familia nu va avea prestanta ta daca vei aparea singur intr-un G-Klasse :) Tocmai aici e diferenta, Wranglerul e o masina minunata dar are prestanta mai mult la vantoare si pe teren accidentat, pe cand G-ul o are in orice conditii fara sa detii un parc auto in fata casei. Si pentru asta platesti. Iar pentru cei care vor offroad extrem si le compara pe astea (desi majoritatea nu s-au urcat in nici una dintre ele), le sugerez un Patrol modificat (prietenii stiu de ce).
    9 3
  • Adrian
    @adm Asta asa este. G-ul le are pe toate. Offroad, lux ca in limuzina, si imagine mai buna. Dar cum ai spus si tu, platesti pt. asta...scump chiar !
    Eu personal raman la ideea ca de banii de G imi cumpar 3 masini bune (Jeep-ul asta, E class sa zic si un Mini mai vechi :) E doar parerea mea.
    7 1
  • Paul: Daca doresc sa imi pun pe masina niste stickere in genul racing stripes, si... Raspunde
  • Felicitari pt. test si text!

    O masina ce a facut istorie si inca face alaturi de Defender, G Klasse, Patrol, Pajero si Landcruiser. E pentru barbati, nu pentru putzoi care viseaza la Q7 si X5, nici pentru fufe cu X6( e plin in RO de asemenea exemplare ale speciei umane, tot mai des pe cale de aparitie)!
    14 3
  • @slVW_83
    Da...dar si ele sunt masini bune. Calitatea clar mai buna ca la Jeep. Si pana la urma nu stai cu ea in offroad tot timpul. Asa ca Q7, X5, Cayenne etc. sunt mai bune in general.
    8 17
  • adm@adrian
    ok e parerea ta no problem (eu la cate harburi secand picate am vazut la viata mea nu prea concep sa compar masina nou cu secand, dar sunt offtopic cu asta) ....iar cine are bani de G are si contracte de G, daci nu se va duce cu E sa semneze bani de G :) Ma rog, aici nu includ Romania unde e patria lui Q7 iar G aproape ca nu exista, vorbesc de tarile normale unde cine are G il are din bani castigati corect, sau ma rog aproape :)
    13 0
  • Arata fantastic de muschiulos.
    8 1
  • Pentru prima data nu v-ati mai chinuit sa spalati masina!
    4 0
  • ???
    0 0
  • Super foto nr 4! Un adevarat velociraptor in savana din Jurassic Park! :)
    1 0
  • Eu as fi curios in cat timp ajunge la 100 cand urca pe scarile blocului sau in sutien la mamicta ..baietas care scrii articole.. in cat timp ajunge la 100 in teren accidentat...hahahah sunteti degeaba cu tot cu automarket,,,numai date eronate..! profesionisti! din spatele blocului!
    0 1
  • gheorghe
    jeep wrangler unlimited rubicon hard rock 2016 pe benzina nu motorina este masina mea de vis inca o visez dar nu o posed....nu imi plac masinile sau suv-urile diesel.....
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru