Drivetest Renault Megane Coupe (2008)

Renault Megane Coupe (2008) zoom
de Mircea Meșter
Marti, 21.04.2009
Œuvre d'art?
Renault Megane nu a fost niciodata mai atragator. Dupa o prima generatie care a atras prin idee si o a doua generatie care a excelat prin curaj, al treilea Megane reuseste sa se impuna printr-o abordare frontala a capitolului design. Si isi completeaza imaginea prin aura protectoare acordata de un punctaj maxim la testele de siguranta EuroNCAP.

Motor / Transmisie

Exemplarul Megane Coupe testat de Automarket pe parcursul a 1500 de kilometri era dotat cu motorul pe benzina de 1.6 16v si 110 cai putere. Diferenta dintre designul dinamic si agresiv si "cumintenia" propulsorului de sub capota este flagranta. Pentru a putea sa storci maximum din motorul pe benzina trebuie sa urci in turatii si sa ajungi in zona 4000-6000, acolo unde motorul ajunge la cuplul (145 Nm/4250 rpm), respectiv la puterea maxima (110 CP/6000 rpm). Pe sosea, acolo unde jungla traficului se inteteste iar concurenta nescrisa dintre posesorii de modele sport isi face aparitia, Megane Coupe 1.6 nu reuseste sa se ridice la nivelul cerut de competitie. O oaie in haine de lup. Aceasta este expresia care caracterizeaza cel mai bine noua aparitie din gama Renault. Asta pentru ca Megane Coupe are o parte frontala atat de agresiva incat masinile se dau la o parte din fata ta atunci cand te apropii pe autostrada. Problema e ca motorul te ajuta exact atat cat poate pentru a-i depasi, insa nimic mai mult. Nu vei face furori pe sosea si nu vei reusi sa tragi prin performante. Dar ceilalti iti vor admira cu siguranta formele. Partea buna a modelului testat este reprezentata de cutia cu sase trepte, care reuseste sa salveze aparentele. Cei care isi doresc un motor pe benzina ceva mai puternic in gama Megane Coupe vor trebui sa mai astepte. Sau sa se orienteze spre motoarele diesel disponibile pe piata noastra, cu un 1.9 dCi de 130 de cai putere in frunte. E adevarat, gama Megane are in componenta, pe anumite piete europene, si un motor de generatie noua TCe de 180 de cai putere. Iar acesta completeaza perfect gama pana la versiunea RS, care va dezvolta 250 de cai. Pentru aceasta din urma, fanii Renault vor trebui sa astepte pana in 2010.

Consum

Fiind singurul motor pe benzina disponibil in acest moment in gama Renault Megane, propulsorul pe care l-am avut la dispozitie este automat si cel mai gurmand. Insa nu e cazul sa va impacientati. Testul de durata pe care l-am efectuat ne-a aratat un model care consuma 8.0 litri/100 km in conditii extraurbane si circa 11-11.5 litri atunci cand rularea se face in oras. Vorbim de un consum mediu masurat pe parcursul a 1500 de kilometri, astfel ca acesta implica atat portiuni in care propulsorul a fost fortat, cat si portiuni in care acesta a rulat lin, pe sosele bune si in conditii de trafic lejer. Cifrele oficiale ale producatorului arata 5.6 litri/100 km in afara orasului si 9.3 litri/100 km in regim urban. Probabil ca o rulare mai mult decat cuminte se apropie de aceste cifre, insa performantele sunt clar minime in aceste conditii.

Performanţe

Cu 10.5 secunde pentru 0-100 km/h, Megane Coupe 1.6 16v este versiunea care se situeaza imediat sub varianta diesel de 130 de cai putere ca performante. Viteza maxima anuntata de producator este de 195 de kilometri pe ora, cifra la care se ajunge cel mai repede fortand putin treapta a cincea inainte de a cupla ultimul raport.

Interior

Interiorul este unul dintre punctele forte ale noului Megane in general si ale noului Megane Coupe in particular. Materialele utilizate de inginerii Renault fac parte dintr-o categorie inalta din punct de vedere calitativ, fiind unele care pana nu demult erau regasite doar pe modelele de segment superioara. Marea schimbare realizata de Renault pe noul Megane este reprezentata de cadranele de bord, care s-au transformat intr-o expozitie digitala interesanta. Acul kilometrajului a disparut complet, fiind inlocuit de un afisaj prietenos si mult mai exact. Cadranul central este inconjurat de o margine luminoasa care se coloreaza in verde sau rosu atunci cand este cuplat sistemul cruise control, in functie de viteza de rulare versus viteza setata pe regulator. Scaunele si volanul asigura o pozitie la condus pe care o gasesti usor, indiferent de gabarit si inaltime. Portbagajul are 377 de litri, un mic impediment al versiunii coupe fiind deschiderea sa redusa in raport cu cea a variantei hatchback. Dimensiunile bagajelor pe care le va transporta Megane Coupe garanteaza insa faptul ca nu vor exista probleme din acest punct de vedere. Profilul dinamic al modelului si cele doar trei usi nu reprezinta insa o problema pentru persoanele inalte daca acestea sunt nevoite sa ocupe locurile din spate. Am testat acest lucru printr-o persoana cu o inaltime rezonabila (189 de centimetri) iar profilul posterior coborat cu cinci centimetri in raport cu versiunea hatchback nu a cauzat probleme majore. Evident, spatiul posterior si accesul ingreunat la locurile din spate vor dauna persoanelor cu probleme claustrofobe, insa un coupe este destinat mai ales pentru a fi ocupat pe cele doua locuri frontale. La capitolul interior trebuie sublinat si profilul consolei centrale si cel al usilor laterale, care asigura destule spatii pentru gazduirea diferitelor obiecte marunte care iti fac viata mai usoara la bord.

Preţ de achiziţie

Noul Megane Coupe s-a lansat in Romania la un pret ceva mai scazut decat se zvonea initial. Iar modelul testat de Automarket este chiar cel care reprezinta versiunea de baza Dynamique, cu cel mai scazut pret: 14.350 de euro cu toate taxele incluse. Avand in vedere concurenta pe segmentul C intre versiunile cu trei usi ale modelelor clasei, Megane Coupe se pozitioneaza extrem de bine ca pret si dotari, singura alternativa mai ieftina fiind reprezentata de Kia Pro_cee'd. Totusi, Megane Coupe vine cu dotari mult mai bune decat cele ale concurentei. Versiunea de baza Dinamique a noului Megane Coupe ofera ABS (cu repartitor electronic de franare EBV), AFU (asistenta la franarea de urgenta), airbaguri frontale pentru sofer si pasager, airbaguri laterale torace fata, airbaguri cortina pentru cap fata si spate, servodirectie, computer de bord, radio CD cu MP3, aer conditionat, geamuri electrice, oglinzi retrovizoare electrice si degivrante, proiectoare de ceata, senzori de lumina si de ploaie, card "maini libere", tempomat si limitator de viteza, jante de aluminiu de 16 inch tip Sport, volan si schimbator de viteze imbracat in piele. Foarte interesanta este si oferta de lansare Renault, prin care modelele Megane dispun de o garantie de 4 ani sau de 120.000 de kilometri. Noul Renault Megane este construit la uzina spaniola din Palencia.

Siguranţă

La capitolul siguranta, Renault si-a dovedit deja capacitatile ridicate de a trece peste testele EuroNCAP. Iar noul Megane este cel mai bine punctat model din istoria organizatiei independente, cu 37 de puncte din 37 la capitolul protectia pasagerilor adulti. Acest lucru este rezultatul direct al atentiei pe care inginerii Renault l-au acordat sigurantei active si pasive: noul Megane Coupe dispune, inca din versiunea de baza, de airbag-uri frontale, laterale si de tip cortina pentru cei doi pasageri din fata.

Ţinută de drum

Desi setarile si calibrarea suspensiilor noului Megane Coupe nu difera cu absolut nimic fata de cele ale variantei hatchback, comportamentul rutier al versiunii cu trei portiere este superior. Motivul: profilul aerodinamic, inaltimea coborata cu cinci centimetri si constructia ceva mai solida garantata de cele doar doua usi laterale fac parte din arsenalul dinamic al lui Megane Coupe. Tinuta de drum buna pe virajele solicitante este dublata de un comportament foarte bun prin oras sau pe drumuri dificile, acolo unde liniile de tramvai sau gropile lasate in spate de iarna nu sunt motive de griji la capitolul confort.

Vizibilitate

Montantii posteriori ingrosati si profilul obscur al geamurilor laterale posterioare inseamna tot atatea probleme de vizibilitate la nivel posterior. De la mijlocul masinii in fata, balanta se schimba datorita geamurilor laterale enorme, demne de un coupe, si a parbrizului de dimensiuni mari. Megane Coupe poate fi dotat cu un sistem de senzori de parcare care va ajuta la manevrele efectuate in marsarier. Cu toate acestea, vorbim, totusi, de un model de segment C, astfel ca aprecierea distantelor este ceva mai usoara datorita prezenti unui hayon deloc complicat ca si contructie.

Tehnologie

Noul Renault Megane nu exceleaza la capitolul tehnologie, insa mici elemente care pot sa treaca initial neobservate pot sa ajute noul Megane in lupta cu concurenta. Vorbim mai ales de cardul de acces Maini libere si de butonul Start/Stop, dar si de sistemul audio 3D semnat Arkamys (opt difuzoare) care are la baza un sistem radio CD cu MP3. Apare, in premiera pe gama Megane, optiunea Plug&Music, care le permite celor aflati la bord sa isi conecteze iPod-ul sau stickul USB la mufele special destinate pentru ca muzica sa nu mai fie niciodata o problema.

Design

Renault Megane Coupe se ridica deasupra concorentei la capitolul design. Acesta este punctul forte al noii generatii Megane. Iar daca in cazul versiunii hatchback vorbim de o dezghetare la capitolul estetic, particularitatile coupe-ului si formele sale armonioase si dinamice inseamna automat catevapuncte in plus fata de competitorii din segment, unii dintre ei mult mai conservatori. Practic, pentru ca Fiat Bravo nu dispune de o versiune cu trei usi, Megane Coupe se bate la capitolul estetic cu Opel Astra GTC, Golf 6 cu treu usi sau Kia Pro_cee'd, insa diferentele sunt - cel putin pana la aparitia noii generatii Astra - evidente. Megane Coupe atrage privirile indiferent de culoarea aleasa pentru caroserie, insa pentru un efect vizual maxim va recomandam nuanta portocalie destinata exclusiv versiunii Coupe a noului model Renault.

Nu ne-a placut

  • Motorul pe benzina de 110 CP
  • Consum peste medie
  • Abordare tehnologica mediocra

Ultimele teste

Comentarii (56)

  • Alin D.
    turometru de diesel
    Am si eu o intrebare pentru cel ce a realizat testul: ati testat si versiunea diesel sau doar cea pe benzina? pentru ca in poze apare un turometru de diesel. Sau ati luat pozele de pe net?
    3 1
  • lol
    cam tras de par reviewul. singurul lucru de mentionat este caroseria si interiorul. comparatia cu pro_ceed este cel putin hilara avand in vedere ca pro_ceedul vine full (abs+esp+clima, etc) la 13.500 euro.
    3 0
  • Bibelu'
    Articol scris ca sa fie ...
    Imi pare rau sa vad ca presa auto din tara noastra este de cea mai proasta calitate. Dupa un inceput bun, obiectiv si cu articole coerente, toti ajung intr-un punct in care, din diverse motive numai de ei stiute, ajung sa o ia pe aratura. Asa cum mi-a placut la inceput DriveTest.ro, asa mi-a placut si Automarket. Acum au inceput sa faca conparatiile pe jumatate. Mi se pare absurd ca un om care testeaza un motor pe benzina sa scrie ca "trebuie sa urci in turatii si sa ajungi in zona 4000-6000, acolo unde motorul ajunge la cuplul (145 Nm/4250 rpm), respectiv la puterea maxima (110 CP/6000 rpm)." Pai ce ati vrea domnilor? Sau poate ati condus numai diesel, TeDei-uri d'alea smechere... De acum ma voi uita pe acest site pur informativ, pentru a afla noutatile, nicidecum pentru parerile "specialistilor"!!!
    Multa bafta in continuare domnilor!!!
    5 1
  • Renault Megane Coupe 3
    Daca faceati testul cu o masina cu motor mai puternic, eventual diesel altfel era punctajul general, dar nu stiu ce ati avut in cap de ati facut testul cu o masina dotata cu un motor atat de slab. Oricum cine isi ia coupe-ul nu isi va lua motorul asta mic. Ati facut o greseala ca l-ati testat cu motorul asta, si asteptam un test adevarat cu un motor mai potent.
    1 1
  • Tequila
    Mai bine mai asteptati cateva zile sa se aseze mancarea in stomac dupa sarbatori si abia pe urma va apucati de drive test.
    N-ati facut asa si ce a iesit? Un test de mantuiata. Hai sa scriem ceva ca sa fie scris si sa aiba lumea ce citi!

    Am mai spus-o la E-Classe si ma repet: NU intereseaza pe nimeni personajele de la volan atat timp cat automobilul nu este in miscare.

    Halal!
    2 0
  • mircea
    @all
    @Alin D.
    Fotografiile de interior sunt realizate la testul efectuat asta toamna in Spania, la lansarea oficiala mondiala a lui Megane.

    @DuDu
    Nicio comparatie nu este hilara atat timp cat vorbim de modele din acelasi segment si de acelasi tip de caroserie. Iar o comparatie intre doi termeni, oicare ar fi ei, inseamna un termen mai bun si unul mai putin bun. Asa e si in acest in acest caz.

    @Bibelu
    Ideea era ca, la turatii joase, motorul nu te prea ajuta. Este un propulsor de turatie in adevaratul sens al cuvantului. Probabil ca aceste lucruri trebuie scrise pentru ca stiu o multime de persoane care nu stiu sa exploateze corect un motor pe benzina de cilindree asemanatoare. Nu, nu conducem "TDI-uri d-alea smechere". Inceearca sa reiei lista de teste Automarket si vei vedea asta.

    @Dan
    Nu noi alegem masina de test. Scriem despre ce ni se ofera. Insa e un lucru bun pentru Megane Coupe faptul ca cel mai slab motor din gama a ajuns la acest punctaj. Pentru ca notele ar fi automat mai mari daca am vorbi despre propulsoarele diesel, de exemplu.

    @Tequila
    Cred ca exagerezi. Foarte mule galerii foto - unele chiar oficiale - au la volan persoana care ghideaza masina. Este normal. Pe langa faptul ca iti arata schematic pozitia la condus, o sesiune foto este mult mai usor de realizat daca cel de la volan nu coboara de fiecare data cand masina e adusa in pozitia de fotografie. Nu avem la dispozitie cateva zile pentru a realiza galerii foto de genul celor de studio. Si nici macar nu este asta scopul. Am fi putut utiliza fotografii din mapa de presa, pana la urma imaginile sunt pur ilustrative.

    Multumim pentru ca ne urmariti.
    1 1
  • Bibelu'
    Comparatie
    Comparatiile se fac pentru aceleasi dotari. In functie de pretul final si dotarile incluse, dar si cele disponibile, alegi un posibil castigator. Ca sa nu spun ca in ceea ce priveste ProCeed-ul, in afara de AFU, nu cred ca era vreo diferenta la dotarile "standard", iar pretul este de departe mai bun ... dar fiecare scrie ceea ce este platit.
    Inca o data, imi pare rau ca pentru o plimbare de 1500 km oferita de dealer / importator ceea ce scrieti este atat de subiectiv. Daca tot trebuie multumit si "sponsorul", macar incercati alte comparatii, in care masina asta (despre care nu as spune ca este rea, doar pusa intr-o lumina proasta de voi, in intentia de a o scoate in fata) sa pare o alegere mai buna!
    Bafta!
    0 1
  • Interiorul este de la un model cu echipare superioara privilege (dat fiind ca este de culoare beige), corect ar fi fost sa vedem cum arata un interior enrty level cum este si modelul testat. Nu intzeleg care este problema cu acest motor, eu unu abia asteptam un test drive cu el. O sa fie cel mai bine vandut motor pe benzina la megane III cum a fost dealtfel shi la megane II, poate chiar ar fi fost cel mai bine vandut motor la megande II daca romanii nu erau ahtiati dupa diesel. Pana la urma urmei prea putini o sa isi perimta un motor TCE din generatia noua, care va duce megane III coupe in alta clasa (de pret/performanta) unde se va lupta cu modele gen scirocco. Deocamdata este un coupe superb si ieftin ce face concurentza la C4 coupe , Astra GTC si Pro_Ceed.
    1 0
  • Mircea
    Legat de masina, nu imi place kilometrajul electronic, preferam tot clasicul ceas rotund, care la Renault intotdeauna a aratat foarte frumos. In rest, un review de nota 9 si ceva. Bravo Automarket.
    Cea mai tare chestie mi s-a parut faptul ca ati facut poze cu soferul in masina, lucru pe care nu l-am vazut la nici o revista sau emisiune de specialitate, atunci cand modelul era stationat. Nota 10.
    Daca nu ar avea un pret asa piperat ar fi un coupe ideal pentru noi. Dar nah, las k se mai ieftineste, k e criza ;))
    Toate cele bune
    0 4
  • anonim
    megane III
    ca aspect exterior pot spune ca arata destul de bine pentru un Renault, dar ca motor se vede ca e Renault. Motorul cu care este dotata varianta pe benzina dupa parerea mea e prea slab si consuma mult pentru ce ofera; un motor de vreo 130-140CP si un cuplu peste 145Nm cred ca ar fi fost mai mult decat ok. sunt curios insa cum este pozitia la volan fiindca la Megan II nu mi-a placut de loc.
    0 4
  • @anonim
    Prietene, tu esti genul care nu are masina deloc sau habar nu are ce este o masina. Aspectul exterior a fost intotdeauna punctul forte al Renault-urilor. Adu-ti aminte ce a fost Bicorp-ul la Megane cand a aparut II-ul. Asa ca nu mai vorbi de design la Renault ca arata clar ca habar nu ai. Continuand, majoritatea masinilor de serie scot la 1.6 16v intre 110-120 de CP. Asa ca nu inteleg ce ti se pare atat de slab. Iar de pozitia la volan, iar te-ai prajit. Am Megane II Coupe si pot zice ca dintre toate cele 10 masini pe care le-am condus, are cea mai buna pozitie de condus. In comparatie am inclus si Passat, Nissan Primera si altele. Pentru cei ca tine exista forumurile de telefoane si tzoale. O zi buna.
    1 2
  • ciorba
    renault e cea mai buna masina din lume..degeaba..arata de 1000 de ori mai bine decat un gunoi de vw golf..oricare ar fi..plus ca interiorul e mai colorat..nu idiotenile alea de la vw plictisite..acelasi rosu la audi si albastru violent la vw...ma refer la afisaj..si totul e negru..nu are nimic frumos..plus ca pute foarte urat plasticurile alea...la renault e chiar placut si hai sa zic la toate masinile frantuzesti chiar si la logan..e mai colorat mai frumos...si la skoda se remarca un interior dragut inafara de volan...
    la renault totul e perfect...
    bravo alez renault
    4 2
  • Megane-Pro_ceed-Bravo
    Kia Pro_ceed ofera 109 cai la 6000 turatii din motorul de 1396cmc. Motorul e de departe de generatie mai noua, garantia oferita e de 7 ani nu de 4 ani si lipsa volanului imbracat in piele si a schimbatorului cu piele + priectoarele la versiunea de baza nu mi se pare asa un mare impediment. Si daca chiar tii neaparat la un pret modic treci al versiunea imediat urmatoare de echipare. Preturile sunt incomparabile, adica versiunea de baza de la Megane III costa 14500E pe cand Kia nu cere mai mult de 11.000E pe echiparea standard a modeluli Pro_ceed si mai e vorba de consum care e net in favoarea Kia.
    La 14.500E se gaseste Fiat Bravo 1.4 T-Jet, al doilea nivel de echipare cu 5 ani garantie sau 500.000km care are 0-100 in 9.6s si un consum similar cu Megane III dar performante uimitoare. Am comparat motorul pe benzina tot cu motoare pe benzina chair de capacitati inferioare, desi la Fiat primesti acea turbina ce iti da cuplul maxim de 200Nm la 2000rpm. Renault m-a dezamagit pentru ca vrea sa vand in continuare motoare de generatie veche in haine noi.
    1 3
  • jiji de la pipera
    Da corect ciorba de burta are dreptate cea mai tare masina e renault.....
    0 3
  • florin
    renault megane
    Am fost azi si l-am vazut la showroom. Arata excelent. Sper ca toti care au comentat aici referitor la estetica masinii l-au vazut in realitate. Masina ajunge la 12900 E cu foarte multe dotari pe care alte masini le au ca suplimentare. Interiorul este perfect iar pentru cei care vor si portbagaj le ajunge sa-si bage si porcul inauntru. Nu stiu cum este motorul ca nu am condus-o. Am si un opel astra caravan cu 1.7 de 100 CP si nu mi se pare lent deloc si este chiar mai greu decat meganul(12 s 100 km/h). Meganul are la 10 s - 100km/h...e de ajuns. Intr-adevar daca e coupe ai pretentii de 8-10 s la 100Km/h, deci este cam in limita inferioara cu motorul de 1.6. Cand vor aparea motoarele cu care se vinde in vest de peste 180 CP situatia se va schimba radical.
    2 2
  • Motorul din 2002, la alt pret, cu alte plastice
    Si cand o sa apara cu motorul de 180 CP sa vezi ce radical se va schimba situatia cand o sa apara al un pret proportional. Ideea e sa comapri ceva la nivel de pret similar. Nu a contestat nimeni ca nu ar arata bine ca finisaje si design insa sa vinzi un model in 2009 cu motorul 1.6 16v introdus in 2002 e o mica insulta la adresa clientului caruia ii ramane bucuria de a avea doar o imagine mai buna si sportivitate ca in 2002.
    Poate apare Logan cu motorul 1.6 si 133 cai de care s-a tot vorbit, sa vezi atunci tristete pe posesorii de frumuseti de Megan III 1.6 16v si 110 cai.
    E eroarea celor de la Renault care nu privesc in ansamblu si se multumesc sa zica ca e suficient acest motor (aici nu gresesc daca se refera doar la o depalsare pentru nepretentiosi, in schimb cand ii vei cere o depasire din scurt in forta te va dezamagi)
    0 2
  • catalin
    motorul de 1,6 16v
    Motorul este o.k. din toate punctele de vedere,inclusiv fiabilitate si consum.Este departe de a fi considerat lenes iar ca toate in 16 v ,este de turatie.Daca stii sa-i folosesti calutii ,nu te va dezamagi .Pentru o masina de familie este suficient,cred.
    Da,in ceea ce priveste gama de motorizari ,aceasta este cam saraca.In Romania,R. nu a comercializat ,in ultimii ani,nici pentru M 2 toate motoarele disponibile pe piata vestica(ex. cel pe benzina ,de 2 16v si 130 cp)
    1 2
  • Atentie la exprimare!!
    "5.6 litri/100 km in afara orasului si 9.3 litri/100 km in regim extraurban"
    extraurban = in afara orasului
    2 1
  • phanter
    pt crick
    E cam varzau motorul 1.4 de pe ceed .... e foarte zogmotos si are 109 cp la 6200 rpm..... care defapt sunt 105 ...(nu stie toata lumea)
    La 6000 rpm are cam 97 cp poate chiar mai putin, e motor care trebuie turat destul de mult ca sa vezi ceva si consumul o ia razana
    Nu se compara cu niciun motor de 1.6
    Asta de la Megane vad care cuplu 151Nm la 4250 rpm iar ceed 1.4 are 137 Nm la 5000 rpm.....o mare diferenta

    Dar nici asta de la Megane nu e cine stie ce valoare, masina acum este mai grea, nu scoate 10,5 sec nici daca o arunci din avion....o sa se vada la teste

    Cat despre megane 3 ... mare atentie ....are garantie 6 ani protectie anticoroziune si 2 ani pentru vopsea

    Foarte putin fata de ce dau ceilalti....

    Tare imi este ca o sa cumparati o oaie cu blana de lup
    4 2
  • pt phanter
    1.4 de pe kia e varzet???? vorbesti prostii! E printre cele mai tari motoare aspirate de 1.4, daca nu chiar cel mai tare. Din 1.4 VW scoate 80 Cp=)), ford 80 cp =)), seat 85 cp=)). Penibil as zice eu.
    Pro cee'd 1.6 122 cp(ai citit bine) in varianta city(climatronic, esp, jante, volan piele, 6 airbag-uri) e 13600. Parerea mea e ca bate la fund rau de tot cam orice compacta.
    Oare ce fel de suspensie spate e pe noul megane?=))
    3 5
  • phanter
    pt gabi
    Are CP destui dar nu e mai bun decat un 1.4 de 90 sau 97 CP

    Se ating foarte sus in turatie si sunt disponibili destul de tarziu...practic acest lucru a fost realizat prin marirea alezajului foarte mult si mentinerea aceleasi curse......asta inseamna consum mare si incalzirea excesiva a motorului care va duce la o uzura prematura.....si este foarte zgomotos

    Ala de 1.6 iar e praf in vant este la fel de sprinten ca un focus sau o astra de 115 cp chiar dc are 122 cp
    Daca nu sti mai citeste sau mai cauta teste ale unor reviste de succes.
    Problema este ca o masina in afara de CP mai are nevoie si de servodirectie, suspensii si directie ca sa mearga.....iar aici ceed este foarte slab.....
    Nu mai zic de tabla sau vopsea ....care la ceed este de foarte slaba.
    Si ar mai fi de zis.....
    1 1
  • Nivelul discutiei
    E de bine, se vede ca avem si cocalari pe aici (@burta) dar restul sunt cunoscatori, aproape de subiect si departe de argumente prostesti. Daca ar renunta si la unele expresii de mahala gen varzet chiar as zice ca am ce citi azi pe Automarket. @admin. Cred ca un sistem de vot ar merge implementat.
    Respect si conduceti cu grija!
    1 2
  • Cristi
    Megane...3...
    Este o masina buna la banii astia.Cee'd trebuie mai intai sa isi dovedeasca fiabilitatea in timp si apoi vorbim de comparatii....
    Am un prieten care a fost chemat cu cee'd-ul in service pentru schimbarea telescoapelor spate deoarece faceau un zgomot infernal la trecerea peste denivelari pronuntate si mai spunea ca are probleme cu luminile din bord care din cand in cand se sting :)))
    Deci, vedeti ca la comparat ne pricepem toti...
    3 2
  • pozele lu' peste
    8 poze cu masina in aceeasi pozitie ( unghi ) nu e cam mult???????sau nu e cam mare lipsa de imaginatie a fotografului ????

    .........poze la un panou de usa sau la bancheta spate sau portbagaj deschis pentru a se vedea interiorul cum fac profesionistii bineinteles ca lipsesc..........
    ..........si ce relevanta are poza unde se vede doar putin din masina dupa dambul de pamant?????????aia e poza ????sau fotografiati fluturi de fapt??
    0 2
  • smen
    Reteta:
    - Se iau cateva poze prost facute cu alta ocazie de altii
    - Se pleaca cu masina eventual cu familia/prietenii intr-un voiaj de Paste
    - Se scrie un review mediocru si subiectiv pana la cer
    Efort minim, distractie si efect jalnic.

    Acum la subiect: Masina frumusica, interior deosebit, dotari cat cuprinde, motor acceptabil (evident regii soselelor vor stramba din nas), siguranta maxima, pret bun, reputatie Renault proasta!

    Pt jurnalisti: Putin mai mult efort nu strica - o sa se simta chiar daca nu o sa-i multumiti pe toti!
    3 1
  • fantastic
    Au aparut si aici fanii kia, incredibil sunt ca o ciuma, raspanditi peste tot, ne se mai pot face comparatii nu mai exista nimic decat kia, mega firma universului

    -dupa un drive test cu kia pro ceed am preferat sa mai suplimentez bugetul si sa iau alta marca, totusi nu am fost convins ca am facut bine si am facut rost de sorento care m-a incantat la confort si m-a dezamagit in off-road, cum e posibil sa se crape parbrizul la o torsiune mai accentuata si sa treaca cu greu un vad....trist, mai au de lucrat, un grand vitara a trecut fara prea mari eforturi acelasi obstacol...

    revenind la cupe
    + design
    + confort
    + interior
    - spatiu in spate
    - motoare slabe

    in momentul de fata doar dieselul de 130 cp merita cumparat, din punctul meu de vedere, am un temperament mai agitat

    articolul este ok, se putea mai bine .....
    3 1
  • Sigur si nu prea....
    la siguranta puteti sa ii mai scadeti niste puncte...la impactul din spate, este mediocra, cu numai 2,4 puncte, fata de Volvo cu 3.5.

    Si imi place , ca ati specificat ca Siguranta este DOVEDITA de testele EuroNcap...nu si de realitate, unde, la 90 kmh, daca lovesti un pom, mor toti pe loc, din Renault. Oare cu cat se cumpara stlele astea de la Euro incap?
    2 6
  • nu se cumpara
    :) nu se cumpara stelele dar masinile sunt facute special pt a castiga cat mai multe stele, optimizate special pt acele teste, cum era nVidia pe vremuri optimizata sa scoata multe puncte in 3D Mark
    1 2
  • pt phanter
    "Problema este ca o masina in afara de CP mai are nevoie si de servodirectie, suspensii si directie ca sa mearga.....iar aici ceed este foarte slab....."

    Nu cred ca ai nimerit-o aici...
    Servodirectie ce se intareste o data cu cresterea vitezei iti spune ceva???
    Sau suspensie independeta spate???
    Sau discuri spate???
    Cat despre cai cred ca te pricepi mai bine. Dar 122 != 115

    Pt misai, da suntem ca o ciuma :)))))) Adevarul e ca masina e foarte tare.

    Pt Cristi

    Nu e masina perfecta. Probleme sunt peste tot, dar exista si rezolvari
    0 5
  • penala
    e o zdreanta de masina
    2 4
  • first_yoyo
    NU NU NU
    dragi stiristi

    motorul de pe megane III are 151 Nm si NU 145 Nm

    10,5 secunde vi se pare mult? opel astra h are 11,6 secunde pentru motorul de 1,6 benzina, ford foscus si volkwagen golf 6 nu cred ca reusesc atat, avand puteri mici

    singurul care poate reuseste, nu sunt sigur, este motorul de 1,6 de pe 308
    3 1
  • bogdan
    motor dubios
    in caz ca lumea se plangea de generatia motorului; nu prea este deloc asa. lasand faptul ca puterea precizata e mai mica ca cea de 1.6 de pe vechea generatie de megane o simpla verificare a site-ului francez mi-a trezit uimirea. aceasta motorizare nu este disponibila decat cu e85 in franta. deci un motor construit pt biofuel. ori in acest caz apar conflicte. un motor obisnuit poate merge cu biofuel, dar efect minim, plus posibile alte complicatii (din cate am inteles la un motor contruit special pt biofuel E85 se schimba mai multe componente pt un debit mai mare, etc...) un motor construit pt biofuel merge si cu benzina normala dar pot aparea detonatiile premature care uzeaza motorul. deci o camilostrutaacest motor, realizat de reno pt a avea oferte cat mai putin poluatoare pe hartie. anyway...daca intreb un tehnician sau un consultant de vanari de la reno cred ca ramane masca. diseara chiar cred ca o sa caut un showroom de-al lor :D
    1 1
  • phanter
    pt gabi
    Serios....pune mana si mai citeste ...cauta pe net....informeaza-te

    Eu nu am deschis discutia despre cum functioneaza servo .....ce spui tu se intampla la orice masina ....e vorba ca are un feedback foarte slab....
    Caseta de directie iar este problematica....mostenire de la accent
    Suspensia independenta exista ...probelema este cum se prezinta si cat de fiabila este

    Degeaba are 122 cp - conteaza greutatea, cum este etajata cutia de viteze si cum este distribuita puterea sau cuplul pe plaja de turatie....

    Nu este varza masina ...dar nu se ridica la acelasi nivel cu megane...focus ....308....astra...golf.....c4....mzd3...auris
    Ramane doar o chinezarie cosmetizata in asa fel incat sa ia fata la nepriceputi
    3 1
  • @phanter
    clar!
    1 2
  • pt phanter
    Cum adica se intampla la orice masina? Feedback mai prost decat la megan2 nu e.
    caseta de directie nu e mostenita de la accent.
    Nu stiu ce cunostinte ai tu, dar cee'd-ul a iesit cam de fiecare data in top la testele de manevrabilitate, calitate si pret.
    0 3
  • first_yoyo
    @gabi
    daca tu ai cee'd tine-l pentru tine

    este o masina mult prea scumpa pentru plasticile din ea si pentru motorul ala lesinat de 109 cai

    ai condus megane II sa stii cum merge? ai lucrat in vreun service renault sa stii ce probleme are? ai lucrat pentru renault macar sa stii probleme legate de fiabilitate?

    respect cee'd pentru numarul mare de comenzi, insa totusi trebuie sa fii fara cap sa iti iei cee'd acum in detrimentul noului megane care au preturi apropiate.
    1 2
  • micutzu
    eu zic ca trabantul e cel mai tare. a si cum de nu se compara kia sau meganul cu un LOGAN. ati uitat de logan. hai ca v-am mai dat subiect de coparatie. spor la treaba.
    2 2
  • ceed
    kia face masini ok, dar mai are de lucru destul pt a ajunge marii producatori....cam asta este realitatea chiar daca posesorii nu recunosc asta

    trebuie sa-i intelegem si pe ei .... intreband la kia mai multi sefi de departament si chiar un director de vanzari am ajuns la o concluzie 80% din posesorii de ceed au avut ca masina anterioara o dacie sau ceva similar de unde rezulta si incrancenarea lor de a spune ca kia e nr 1

    eu am masina premium si cu toate astea pot face oricand o lista suficient de mare cu lucrurile pe care le-as rezolva sau imbunatati

    pot analiza fara a fi influentat ;)

    noul megane cred ca este o dezvoltare fireasca si un pas inainte
    2 1
  • AUTOMERIDIAN VEST
    TEST DRIVE
    PENTRU CEI CARE SUNT INTERESATI DE UN DRIVE TEST CU NOUL MEGANE VA ASTEPT INCEPAND DE MAINE, LA MERIDIAN VEST IESIREA SPRE AUTOSTRADA PITESTI.

    ALEXANDRU TUDOR- 0741/075959
    alexandru.tudor@automeridian.ro
    1 2
  • megane 3 total nesportiva
    Se prezinta binisor Megane 3 ...pentru un familist sau un pensionar este ideala.

    De la 60 km/h chiar daca dezactivezi Esp si TC acestea intervin si nu te lasa sa faci nimic cu masina.

    Probabil au facut acest lucru deoarece este mai subviratoare...poate chiar mai mult decat megane 2.
    0 3
  • catalin
    parere...
    Nu se ajunge la nici un rezultat daca discutiile se transforma intr-un ''x versus y''./'' masina mea e mai tare''..Mai bine sa vedem fiecare, de aprope(eventual sa facem un drive test ) modelul ce face obiectul articolului si apoi sa laudam sau sa criticam ceva.
    Altfel,ma intreb:cati din cei care critica m3 coupe cu motorul asta, au sau au condus macar un m 2 cu acest motor de 1,6 16 v?Daca va uitati pe site-ul Renault veti observa ca masa proprie la m3 coupe 1,6 este de 1205 kg iar la m2 sedan 1,6 este 1200 kg. Nu poti spune ca este o masina prea grea ..Chiar conteaza diferenta de doar 5 kg?...Evident ca nu.
    Si inca ceva...este si o alta C.V.- cu 6 trepte.Nu stiu cum se comporta dar la m2 parca se simtea nevoia unei trepte in plus la viteze mai mari ,la care motorul incepea sa se faca simtit ,ca zgomot.Oricum,daca nu ma insel ,VW( ex.Golf V )are de mai mult timp cv cu 6 trepte pentru motorul de 1,6...
    0 2
  • m3
    @catalin

    am crezut initial ca vb despre M3 adica bmw ....apoi mi-am dat seama....

    am avut 2 saptamani bmw m3 e46= fiara
    am avut 3 zile megane 2 = masina domestica care si-a atins fix telul pt care a fost conceputa

    cat despre un test cu megane 3, cel putin eu nu am de ce sa-l fac pt ca nu am de ce atata timp cat nu am in plan sa achizitionez nimic din gama, nu mi se pare normal sa "uzez" o masina si sa pierd timpul unui om doar pt curiozitatea mea
    2 2
  • Megane
    Ieri am primit invitatie la lansare si drive test de la noul dealer Renault din Arad. Desi nu sunt fan al marcii va voi relata mai multe impresii dupa ce voi da fata cu "reactiunea".
    1 1
  • detest
    Doamne cat pot sa detest masina frantuzeasca, sau mai bine zis producatorul francez de masini.

    Argument: Realizeaza masini frumoase si inca foloseste BECURI nenorocite in loc de leduri. Sincer, prefer Opel Astra GTC, acolo stiu ca se lucreaza la fiabilitate si mai putin design. M-am saturat de masini frumoase si gaunoase la detalii.

    Puteau deasemenea sa-i puna un 1.6i nou de 120 de cai.

    Dar na ... FranceJi !
    0 5
  • Parerea Mea
    Eu mi-am cumparat in anul 2004 un RENAULT MEGANE SPORT F1 TEAM , masina care ma costat cam 20.000 euro , si care la acesti bani imi ofera urmatoarele performante :

    Motor : 2000 cm Turbo 16 valve , 230 cai putere , 310 nm / cuplu
    Viteza Maxima : 237 KM/H , 0 - 100 KM/h = 6,5 secunde

    Deci asta inseamna masina performanta cu adevarat , nu actualul Megane , care ptr cei impatimiti asteptati sa apara si celelalte versiuni de motorizare respectiv 1.4 turbo 140 cp , 2.0 turbo 180 , sau versiunea RS care scoate 250cp , sau dieselul 2.2 Dci 150 cp .Nu se stie daca ptr Romania , se vor aduce toate aceste motorizari , deoarece unele dintre aceste motorizari vor fii disponibile doar ptr piata vestica .

    Afirm aceasta deoarece nici la vechea generatie Megane 2 au fost unele motorizari ca de exemplu 1.8 16v 130 cp benzina , si 1.5 dci 100 cp DCI pe care Renault Romania nu le-a adus pe piata din Romania pe motiv ca nu ar fii fost cerere ptr aceste versiuni de motorizare deoarece erau apropiate ca performante de cele existente ( 1.6 16v 110 cp benzina , sau 1.5 dci 85 cp ) .
    5 2
  • Renault
    Din start ma declar un non fan Renault . Noul Megane pot spune ca are un design destul de sportiv , tinand seama si de o oarecare asemanare cu noul Scirocco (din lateral ) . Normal ca proiectantii de la Renault nu si-au propus sa realizeze un coupe adorat de toata planeta . Exact cum arata si altii aici , versiunea de 110 CP este submotorizata ptr un coupe ( dar au mai fost cazuri - vezi Astra coupe cu 1,3 CDTI / 90 CP ) . Nu poti sa faci un astfel de coupe si sa scoti mai mult de 10 sec / 100kmh (garantat nu scoate 10,5 cat se declara). Poate o versiune de aprox 140 CP s-ar potrivi perfect ...Peste , va incerca sa intre in alt segment de coupe-uri , iar preturile nu s-ar justifica . In rest , poate sa placa sau nu ....exact ca si Loganul , pretul cred ca este corect . Analogiile cu KIA sau altceva nu-si au sensul decat daca se pune accentul pe latura materiala . Ptr unii masina reprezinta insa si altceva ...
    1 4
  • ludovic
    @phanter ,gabi
    eu nu prea cred ca sunt fani mari kia ,pursisimplu pretul modelului o face speciala ,la toate capitolele kia sta bine,nu poti sa spui ca de ex celelalte modele au un tip de suspensie iar kia una invechita.Renault are probleme cu fiabilitatea de aceea au dat 4 ani in loc de 5 cum dau alti iar metalul de la kia nu e prost in timp ce are 7 ani garantie.kia si i 30 e cu 2000 e mai ieftina ca si concurenta la aceeasi motorizari si este putin mai bine dotata.Iar abureala cu marea concurenta pe plan mondial este vrajeala,francezii si nemtii vw aveau modele care incepeau de la 12 300 (vw)cip si dotari mici acum cu 12900 VW are toate taxele si un mini pachet de dotari,asa ca nu am de ce sa-i laud pe francezi sau vw care nu fac masini mai fiabile ,binenteles ca marca masinii conteaza foarte mult insa nici nu as vrea sa fiu prieten cu un om care nu intelege la o masina de 13 mii ca marca nu conteaza atat de mult ,de ex daca am o problema o sa cred eu ca acela o sa ma ajute la nevoie?
    1 3
  • Campus
    Nu stie nimeni cand o sa ajunga la noi Renault Campus?
    0 2
  • florin S
    despre m 3
    Am facut un drive test cu noul meg 3 si drept sa va spun, francezii de la renault isi cam fura singuri caciula.Cat am asteptat sa-mi vina randul am avut timp sa privesc cu mare atentie la masina expusa , o varianta in 4 usi ful options .Cei drept s-au straduit la materiale la executie, le-a reusit la design as putea zice, in test n-am auzit greieri sau zgomote indecente dar fratilor .......motorul de 1.6 care era pe masina de test m-a desumflat. Dupa test mi-au dat sa completez un chestionar si dupa m-am uitat cu dealerul pe care il cunosc cam ce au scris si ceilalti care au fost in test. Aproape toti au penalizat motorul, ba unul a scris cu pixul ca el vrea motor de 1.8..
    3 1
  • Radu Popescu
    Ptr cei care detin KIA CEED
    Fratilor voi astia smecherii care tot laudati Kia , pe toti posesorii de Kia pe care ai tine masina , va provoc la o LINIUTA cu masina mea care este un RENAULT MEGANE SPORT F1 TEAM , care are :

    Motor : 2000 cm TURBO , 16 valve , 230 cai putere , 310 n/m
    cuplu motor , Viteza maxima 237km/h , 0-100km/h=6,5 s

    Deci va astept cu propuneri pe toti smecherasii care au o kia ceed la o intrecere sa va arat ce poate Meganul meu in comparatie cu Kia CEED a voasta pe care ati tot ridicat-o in slavi , cum ca este o masina mai buna decat Noul Renault Megane.
    9 6
  • andrei
    prostii
    @ radu popescu: o masina mai puternica nu e o masina mai buna. deci liniutele tale sunt fara sens
    4 6
  • ludovic
    @radu popescu
    so folosesti sanatos meganul f1 team. dar nu despre aia este vorba ci cu motorizari de 1.4 sau 1.6 si raportul pret/calitate.Mie imi place ceed din cauza pretului si a dotarilor plus ca nu este mai prost decat megane coupe la nici un capitol .mie imi plac ambele dar ceed de 1.4 full dotari e mai bun decat megane 1.4 baza si poate si mai ieftin la fel si cu motorul 1.6.
    0 7
  • catalin
    pt.florin s
    frate daca schimbi la 2000 ture normal ca nu se infige ,schimba si tu de la 4000 ture in sus si o sa vezi ca se infige .am megam 2 si stiu ,nu vb aiurea ca alti retardati care nici macar nu au permis ,dar se baga si ei aiurea in seama......si plm la opel astra octavia 2 etc....ce fac parte din clasa compacta de ele nu va plangeti care sunt mai grele si trag mai greu.pt megane mereu sau gasit prosti sa comenteze aiurea ,,dar plm alea sunt nemtoaice si plm sau japoneze
    1 0
  • Vasile
    @ludovic
    ce dracu aberezi bai ludovic?! aici e vorba de Megane 3. care motor 1.4?
    unii scriu doar de dragul de a vedea numele ceed pe firmament...
    imi plac lucrurile ieftine, dar nu sunt chiar atat de kitchos incat sa ma uit la o kia ceed... MEGANE ALL THE WAY !
    3 0
  • la naiba...
    cee'd? aia cu ceasurile alea portocalii de te dor ochii?in afara de aspectul exterior nu vad ce e misto la ea.ma cam oftic cand vad ca unii producatori de TV,masini de spalat etc se apuca sa faca masini(auto).si aia cu nemtestile sa se abtina ca nu sunt perfecte.am laguna 2 si merge de rupe,greirasi=0,si are 17k.bafta.si luati ce masina vrea sufletelul vostru nu ce "TDI-uri" recomanda atotcunoscatorii
    1 1
  • megane coupe vs golf 6
    salut. vreau sa imi achizitionez o masina si am ajuns la megane coupe sau golf 6. modelele la care m-am oprit au pretul identic si anume 14.800 euro.megane coupe 1,6 16v 110cp , iar golful 1.6 102 cp , performantele sunt apropiate si ele , diferenta ar fi la golf un sistem audio mult mai performant (10 incinte acustice), iar meganul are in plus jentile de aluminiu pe 16 fata de cele de otel pe 15 la golf si 2 airbaguri. astept pareri. multumesc
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru