Drivetest SsangYong Korando (2011-2014)

2.0 e-XDI Standard 4WD
SsangYong Korando (2011-2014) zoom
de Dragoș Băltățeanu, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 04.11.2011
Phoenix

În trecut, marca Ssangyong reuşea să devină faimoasă pentru că modelele create erau mereu pe primele locuri în topurile urâţeniei auto. Modele ca primul Korando, Musso, Rexton, Actyon, Kyron şi mai ales Rodius au fost celebre pentru imaginea "originală". Lăsând la o parte astepectul, Ssangyong producea o gamă de SUV-uri relativ capabile bazate pe o mecanică învechită furnizată de Mercedes-Benz. Au fost suficient de fiabile, dovadă ca şi astăzi există multe pe şoselele patriei. 

Marca ce ulterior avea să devină Ssangyong a apărut în 1964, după fuzionarea a două companii auto din Coreea de Sud. Hadonghwan Motor Company construia maşini de teren, autobuze şi camioane pentru armata americană. În 1986 compania a fost preluată de Ssangyong Group şi a devenit Ssangyong Motor Company. După parteneriatul iniţial cu Daimler, a mai trecut prin mâinile celor de la Daewoo şi a chinezilor de la SAIC, pentru ca, în 2009, să dea faliment. A fost preluată de indienii de la Mahindra, iar noul Korando este primul produs al reînviatei mărci Ssangyong.

SsangYong Korando (2011-2014)
2.0 e-XDI Standard 4WD

  • Pret de pornire 24.757 €
  • Pret model testat 26.496 €
  • Taxa auto 414 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Motorul folosit de noul model Ssangyong este un turbodiesel propriu de doi litri denumit e-XDi200. Capacitatea cilindrică exactă este de 1.998 centimetri cubi, are distribuţie pe lanţ şi filtru de particule. Satisface normele Euro 5 şi este suficient de puternic. Coreenii au reuşit să scoată 175 CP la 4.000 rpm şi un cuplu de 360 Nm constant între 2.000 şi 3.000 rpm. Sunetul este diesel adevărat dar cuplul suficient te face să uiţi acest lucru şi să te bucuri de faptul că noul Korando atinge 100 km/h în mai puţin de zece secunde. 

Transmisia poate fi automată sau manuală cu şase trepte. În cazul modelului testat de noi, am avut la dispoziţie cutia manuală. Aici, lucrurile nu stau la fel de bine. Levierul ar fi avut nevoie de ceva mai multă precizie, pentru că agaţă un pic, iar treptele 1 şi 2 sunt etajate mult prea scurt. Constructorul justifică acest lucru prin faptul că ai nevoie de o treaptă scurtă atunci când exploatezi maşina în off-road. Dar sunt puţini cei care îşi vor cumpăra un Korando pentru a explora terenurile accidentate. Majoritatea nu vor părăsi niciodata asfaltul, iar treapta întâi este scurtă şi enervantă în trafic. De accea, mai bine optăm pentru cutia automată.

Pentru cei care ştiu că nu vor folosi acest model în afara drumurilor amenajate, există şi o versiune 4x2 ca alternativă la cea cu tracţiune integrală permanentă. Nu există motorizare pe benzină şi nici alt motor diesel.

Consum

Motorul diesel al noului Korando impresionează în raport cu aşteptările prin resursele de putere de care dă dovadă, dar oferă şi un consum mai mult decât decent de carburant. Cifrele oficiale sunt 7.9 l/100 km în regim urban, 5.5 l/100 km în regim extraurban şi 6.4 l/100 km în ciclu mixt. Comparând aceste cifre cu concurenţa formată din SUV-uri mici şi compacte, constatăm că Ssangyong-ul nostru este cam pe locul trei după cifrele lui Mitsubishi ASX şi Volkswagen Tiguan. Ba mai mult: în cazul lui ASX, puterea este semnificativ mai mică - 150 CP - iar cilindreea motorului turbodiesel este de 1.8 litri. 

În viaţa reală, noul Ssangyong Korando consumă cam 8.0-8.5 litri la 100 km în regim preponderend urban. Cifrele sunt decente dacă avem în vedere tracţiunea integrală permanentă şi masa proprie de 1.747 kg.

Performanţe

Comparat cu rivalii săi direcţi, noul Ssangyong Korando vine cu o acceleraţie 0-100 km/h decentă, însă nu excelează la viteză de top. În versiunea cu cutie manuală de viteze şi tracţiune integrală permanentă, Korando face suta în 10 secunde dar se plafonează la aproape 180 km/h. Tiguanul TDI de 170 CP este mult mai rapid, 0-100 km/h fiind efectuat în 8.9 secunde, iar viteza de top este de 200 km/h. Cel mai apropiat concurent ca stil şi feeling este Hyundai ix35. Acesta are un motor diesel de 184 CP ce se traduce prin 0-100 km/h în 10.1 secunde şi 195 km/h viteză de top.

În cazul unui SUV, aceste cifre nu sunt neapărat cele mai importante elemente. Contează enorm şi cuplul motor şi senzaţia pe care o ai la volan. Dacă este suficient de sprinten şi poţi efectua o depăşire fără a traspira prea mult, atunci motorul respectiv este suficient de puternic. Cei 175 CP şi 360 Nm furnizaţi de propulsorul lui Korando se achită fără probleme de această încercare.

Interior

În ceea ce priveşte finisările interioare, noul Ssangyong nu este în prima ligă. Anumite plastice ar putea fi mai bune şi mai moi. Ce impresionează însă este spaţiul şi senzaţia de aerisit. În comparaţie cu alte SUV-uri din această clasa, Korando chiar excelează la acest capitol. Pentru un SUV de 4.4 metri lungime, 1.8 lăţime şi 1.7 înalţime este enorm de mult spaţiu la interior. Portbagajul este şi el suficient de mare, oferind 486 litri pentru bagaje. Dacă rabatăm bancheta, acest spaţiu creşte la 1.312 litri.

Modelul testat de noi a venit în echiparea de bază. De aceea avem un interior simplu, fără prea multe elemente. Lipseşte sistemul audio integrat care de la nivelul următor este în serie, la fel cum lipsesc comenzile pe volan. În schimb, avem aer condiţionat, tempomat, scaune încălzite şi computer de bord. Iar pentru cei care totuşi vor folosi acest automobil şi pe teren accidentat, avem un buton pentru blocarea diferenţialului central amplasat în stânga volanului.

Partea interesantă este că modelul nostru era echipat cu un CD Player Alpine. Nu am mai avut de mult contact cu un sistem audio aftermarket. CD Playerul de pe Korando avea mufă USB, citea MP3-uri ba chiar permite conectarea telefonului mobil. Bineînţeles, pentru a nu tenta hoţii, faţa CD Player-ului era detaşabilă. Anii 2000 s-au întors.

Preţ de achiziţie

Pentru a reveni în inima potenţialilor clienţi, Ssangyong are nevoie de o politică de preţuri interesante. Şi a reuşit, oarecum. În România, Ssangyong este importată acum de New Kopel Car Import. Pe vremea modelelor anterioare, de importuri se ocupa Autoitalia. Preţurile pentru noul SUV Korando pleacă de la 24.757 euro (TVA inclus) pentru versiunea cu două roţi motrice. Cea mai ieftină versiune cu tracţiune integrală permanentă este cea testată de noi. Costă 26.496 euro (TVA inclus) şi oferă în aceşti bani jante de aliaj de 16 inch, oglinzi electrice şi încălzite, parbriz încălzit, proiectoare de ceaţă, pilot automat, computer de bord, cotieră, aer condiţionat şi ESP.

Alternativele? Un Hyundai ix35 cu tracţiune integrală şi motor diesel de 184 CP costă 29.962 euro, iar un Volkswagen Tiguan 2.0 TDI de 170 CP este 31.305 euro (TVA inclus). 

Siguranţă

Modelele Ssangyong nu au fost niciodată testate de către EuroNCAP. Însă lista de dotări de siguranţă pe care coreenii o oferă pentru noul model Korando este suficient de completă. Chiar şi pe modelul de bază avem şase airbaguri (frontale, laterale şi cortină), ABS, ESP, sistem de distribuţie a forţei de frânare şi asistenţă la frânare.

Ţinută de drum

Noul Korando se dovedeşte a fi o supriză plăcut la drum. Este confortabil chiar şi dacă mărim tempo-ul. Suspensia faţă este de tip MacPherson, iar pentru suspensia spate se foloseşte o punte independentă multilink. Deci nici o problemă în virajele abordate rapid. Trebuie doar ţinut cont de masa de 1.7 tone. Mi-aş fi dorit însă o direcţie mai precisă. Este capitolul unde noul Korando dezamăgeşte. Volanul nu trasmite prea mult feedback către cel de la comenzi, direcţia dând senzaţia că este mult prea elastică şi imprecisă. 

Vizibilitate

La capitolul vizibilitate, noul SsangYong Korando stă suficient de bine. Suprafaţa vitrată este suficient de generoasă, iar poziţia înaltă la volan oferă o viziune de ansamblu asupra traficului înconjurător. Mi-aş fi dorit şi un set de senzori pentru parcare, dar pe modelul de bază aceştia nu există. De la nivelul imediat următor, senzorii de parcare sunt deja oferiţi în standard.

Oglinzile retrovizoare au dimensiuni generoase şi compensează oarecum lipsa senzorilor de parcare. La capitolul iluminare de noapte, nu există opţiunea pentru faruri cu xenon.

Tehnologie

Noul Ssangyong nu aduce sisteme revoluţionare, nici gadgeturi electronice de ultim răcnet. Este un SUV cinstit şi simplu. Pentru modelul de bază, interiorul pare o idee învechit în comparaţie cu ce oferă concurenţa. Singurele elemente mai hi-tech sunt computerul de bord şi pilotul automat cu comenzi amplasate pe volan. Ce-i drept, de la nivelul următor de echipare avem şi un sistem audio încorporat cu şase boxe la care se poate conecta şi telefonul prin Bluetooth.

Design

Faţă de designul modelelor Ssangyong clasice, noul Korando este la ani lumină diferenţă. Imaginea noului SUV a fost creionată de studiourile Giugaro, iar rezultatul este foarte ok. Partea frontală este aproape agresivă. Are un calandru generos înconjurat de o ramă cromată şi nu poate fi confundat cu nimic. Din spate, parcă noul Korando nu convinge. S-ar fi putut lucra un pic mai mult la designul stopurilor. În plus avem o nouă siglă stilizată. Singurul element care aduce un pic aminte de modelele Ssangyong mai vechi este sigla de pe volan.

Nu ne-a placut

  • Imagine de marcă
  • Levier cutie manuală uşor imprecis
  • Motorizare unică
Date tehnice - SsangYong Korando (2011-2014) 2.0 e-XDI Standard 4WD
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
5
Cilindree cmc
1998
Lungime mm
4410
Putere maxima CP (rpm)
175 (4000)
Latime mm
1830
Cuplu maxim Nm (rpm)
360 (2000)
Inaltime mm
1675
Viteza maxima km/h
179
Greutate kg
1672
Acceleratie 0-100 km/h s
10.0
Ampatament mm
2650
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
57
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
486
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre SsangYong Korando (2011-2014)

Ultimele teste

Comentarii (9)

  • Mda
    Ce-mi place , ca baietii sunt macar cinstiti si recunosca, iata, ca pentru ei marca ii foarte importanta:

    Nu ne-a placut
    * Imagine de marcă
    38 1
  • frumoasa, cred ca ss se duce tot mai sus
    Inca nu vad cum ar fi in realitate.
    7 9
  • wow! Are CEAS!!! :))
    pt baietii de la automarket: pretuiti-va timpul mai mult!... asta e o masina care nu are nici o sansa la noi la romani. Nu e de noi masina asta, punct.
    17 5
  • feedback
    cand vezi astfel de masini parca apreciezi mai mult munca altor marci care lucreaza la fiecare detaliu.

    oricum pun pariu ca modelul asta nu avea greierasi asa cum au alte masini dupa cateva mii de km.
    10 19
  • autofan
    De ce va raportati numai la ix35 si tiguan cand mentionati performantele si pretul de achizitie? Numai astia exista pe piata?
    Renault Koleos 2.0 diesel 175 CP e chiar mai rafinat, are o curba de cuplu mult mai buna si acceleratie sub 10 secunde. In plus la 25.550 euro cu TVA (2000 euro reducere permanenta luata in calcul) e bogat in dotari. Are tren de rulare Nissan si e mai capabil in offroad mediu decat ix35 sau tiguan.
    29 20
  • anakyn
    @autofan
    autofan=renault
    de unde sti ca nissan e mai capabil in offroad decat IX35?
    ai fact tu drivetest.!?...habar n-ai ce vorbesti
    19 58
  • gsy, 07
    korando
    Lam vazut acum doua luni in Buftea parcat arata mai bine in realitate seamana cu santafe
    9 12
  • autofan
    @anakyn
    Conjugarea verbului "a sti"si cunostintele auto iti pun mari probleme.

    De unde stiu ca nissan e mai capabil in offroad decat ix35?! Sa fie oare faptul ca Nissan creaza sisteme 4x4 de pe vremea cand coreenii se ocupau doar de canalizari si constructia caselor din bambus??? Sa fie oare faptul ca Nissan are cea profesionala si mai extinsa gama 4x4??? Sa fie oare faptul ca Nissan are cele mai importante fan-cluburi 4x4??? Sa fie oare faptul ca sistemele 4x4 Nissan si-au demostrat performanta si fiabilitatea in cele mai dure conditii de pe mapamond???
    39 9
  • tomita
    @anakyn
    =))))))))))
    tocmai ai furnizat perla anului 2011 la comentariile de la automarket.
    meriti un premiu. un drive cu un nissan 4x4 sa te mai dumiresti nitel cum e cu tractiunea lor integrala. se aplica si la masini offroad si pt asfalt.
    31 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru