Drivetest SsangYong Rexton G4

2.2 Diesel Turbo (e-XDI) 181CP 4x4 Aut7 Premium 7 locuri
SsangYong Rexton G4 zoom
de Bogdan Mirică, Foto: Ciprian Mihai
Vineri, 15.12.2017
Prețul corect

În copilărie apărea de obicei un băiat necunoscut, abia mutat în cartier, ușor timid la început, dar cu dorința de a se afirma deja în echipa de fotbal din fața blocului. Ce se întâmpla apoi?

Chiar dacă majoritatea strâmba din nas, i se dădea ocazia să joace puțin, măcar demonstrativ, ca să arate ce știe. De multe ori, toți erau surprinși să descopere un talent deosebit. Alteori, băiatul nu excela, dar se califica pentru un loc în echipă, fiind redutabil pe un anumit post.

În ultimul deceniu, Europa l-a cam uitat pe Rexton, ca de altfel și pe părintele său Ssangyong. Tocmai de aceea, noua generație Rexton, recent ajunsă și în România, apare ca băiatul proaspăt mutat în cartier, dar cu pretenții de afirmare.

L-am testat vreme de câteva zile pentru a vedea care e locul său în echipa SUV-urilor din segmentul mare.

SsangYong Rexton G4
2.2 Diesel Turbo (e-XDI) 181CP 4x4 Aut7 Premium 7 locuri

  • Pret de pornire 26.169 €
  • Pret model testat 37.220 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Ca să joace alături de modele consacrate, cum sunt Volkswagen Touareg, Toyota Land Cruiser și Hyundai Grand Santa Fe, Ssangyong și-a echipat modelul cu un ansamblu motor demn de pretențiile europenilor.

Sub capota uriașă a mașinii noastre de test s-a ascuns o unitate de 2.2 litri diesel, capabilă să livreze 181 de cai putere și un cuplu generos de 420 de Nm (400 de Nm pe versiunea cu transmisie manuală). Acesta din urmă este disponibil pe o plajă de turații îndestulătoare, cuprinsă între 1600 și 2600 de rotații și pare a fi suficient pentru a imprima un spirit dinamic uriașului de peste două tone. Unde mai pui că mai mult de jumătate din cuplu este livrat deja de la 1000 de rotații.

Rexton se simte bine atunci când rulezi cu până la 110 de km/h, este destul de sprinten și nu dă înapoi de la depășiri. După 110 de km/h, motorul începe să își arate limitele, iar modelul sud-coreean gâfâie dacă încerci să-l forțezi la viteze de autostradă sau mai mari.

Antifonarea e ceva mai bună decât în cazul vechiului model, însă numai până la un punct. Agregatul de 2.2 litri începe să transmită zgomot în habitaclu după ce treci de 2500 de rotații.

Ssangyong se laudă cu o cutie 7G-Tronic împrumutată de la Mercedes-Benz. Automata cu șapte rapoarte schimbă destul de liniar și încearcă să nu fie confuză atunci când îi ceri o retrogradare neașteptată. Bineînțeles, răspunsul său este ușor întârziat, ceea ce necesită acomodare înaintea unor manevre de depășire.

Sunt două moduri de funcționare pentru cutia cu origini nemțești: Winter și Sport. E clar că acesta din urmă îi oferă mai mult elan, iar al doilea limitează livrarea cuplului.

Consum

Ca în cazul oricărui SUV de asemenea dimensiuni, consumul este unul pe măsură, chiar dacă vorbim despre o motorizare diesel. În mediul urban, valorile oferite de Rexton, influențate și de temperaturile scăzute, dar și de rulajul mic al motorului, au oscilat între 13.5 și 14.5 litri/100 de kilometri. După o rulare combinată, care a însumat 100 de kilometri în București și în afara lui, Rexton a înregistrat o medie de 10.7 litri/100 de kilometri.

Dacă ne uităm în fișa tehnică, Ssangyong promite că noul Rexton va consuma în medie, în această configurație, 8.3 litri la 100 de kilometri. Raportat la rivali, este mai mult decât ceea ce promite Hyundai Grand Santa Fe, Volkswagen Touareg, Ford Edge și Toyota Land Cruiser.

Performanţe

În acest segment, sprintul de la 0 la 100 de km/h e o simplă statistică. Cu toate acestea, trebuie să luăm în calcul și acest aspect, întrucât SUV-urile mari își petrec mult timp pe asfalt. Accelerația până la 100 de km/h se face în 11.9 secunde.

În cazul unei compacte poate părea destul de mult, însă în acest segment Rexton este chiar mai rapid decât Toyota Land Cruiser. Hyundai Grand Santa Fe, Ford Edge și Kia Sorento sunt însă mai fâșnețe, ca să nu mai vorbim despre Volkswagen Touareg.

Interior

Primul meu contact cu marca Ssangyong se făcea prin anul 2007, atunci când mă urcam într-un Actyon și mă minunam de cele șapte tipuri de plastic pe care le găseam în interior. Era al doilea șoc, după cel cauzat de designul exterior.

De atunci și până în prezent, Ssangyong a învățat multe, inclusiv că interiorul trebuie să fie unul unitar, fără discrepanțe majore. Iar Rexton se achită perfect de asta, pentru că mizează pe o serie de materiale și finisaje de calitate, care vor să te facă să crezi că ești în segmentul premium.

Dacă alegi o versiune la fel de bine echipată ca cea pe care am testat-o, o să te trezești cu mai multe zone ale bordului îmbrăcate în piele. Plasticul rămas la vedere, deși tare, are o textură plăcută. Sunt însă mai multe zone moi (la nivelul portierelor, al cotierei și al consolei centrale) care încearcă să facă totul cât se poate de primitor. Butoanele au un finisaj cromat care te trimite tot cu gândul la segmentul premium, iar ergonomia lor este bună. Harta butoanelor este simplă și intuitivă chiar și la nivelul volanului.

Spațiul pe locurile din spate este extrem de generos, tunelul central lipsește, așa că pot călători aici chiar și trei adulți. La nevoie, Rexton poate fi comandat cu un al treilea rând de scaune, ascunse în portbagaj. Accesul se face destul de ușor, iar spațiul pentru picioare, deși nu foarte generos, poate fi influențat de reglarea banchetei.

Spațiile de depozitare de la interior sunt suficient de generoase și chiar bine gândite. Ai un spațiu perfect pentru telefonul mobil la baza planșei de bord (care vine chiar și cu un suport de telefon), ai buzunare generoase la nivelul portierelor și o cotieră centrală încăpătoare.

Portbagajul este și el uriaș (1051 de litri pentru versiunea cu 5 locuri). Chiar și atunci când optați pentru varianta cu șapte locuri este generos. Problema este că garda la sol ceva mai mare poate crea dificultăți la încărcare, mai ales atunci când vorbim despre obiecte grele.

Preţ de achiziţie

Sper că nu va considera nimeni jignitoare afirmația mea: „Rexton este Duster-ul SUV-urilor mari”.

Chiar dacă nu pare, modelul sud-coreean are foarte multe elemente în comun cu micul SUV creat la Mioveni. Este foarte capabil în off-road, vine cu un diesel care și-a demonstrat experiența de-a lungul anilor și, cel mai important, are cel mai accesibil preț din segment.

Prețul său de pornire este de 26.000 de euro, iar versiunea testată de noi, cu tot cu tracțiune integrală, 7 locuri și cutie automată, ajunge să coste 30.700 de euro. Bineînțeles, nivelul de echipare de top, adică Premium, culoarea metalizată și tapițeria din piele Nappa urcă valoarea până la 37.220 de euro. Așadar, primești un SUV uriaș, cu șapte locuri, capabil în off-road, cu 4x4 și automată la preț de Mazda CX-5 sau Toyota RAV4.

Dacă ne uităm în segment, vom vedea că un Ford Edge cu dieselul de 210 cai putere, automată și nivel de echipare Titanium, ajunge la 47.100 de euro. De asemenea, un Hyundai Grand Santa Fe de 2.2 litri turbo, tot cu automată și echipare de top Exclusive ajunge să coste 50.500 de euro. Nu mai vorbim despre Toyota Land Cruiser, care sare de 67.000 de euro pentru versiunea diesel de 177 de cai, automată și echipare Luxury.

Chiar și Volkswagen Touareg, aflat pe final de carieră și supus unor scăderi de prețuri, are o valoare de listă de 46.000 de euro în versiunea 3.0 diesel de 204 cai putere cu 4x4 și automată.

Nici măcar Kia Sorento nu se poate apropia de prețul lui Rexton, întrucât rivalul sud-coreean ajunge să coste 39.300 de euro, cu tot cu 4x4, motor diesel de 185 de cai și cutie automată.

Siguranţă

EuroNCAP nu a testat noul Ssangyong Rexton și nici nu sunt prea multe șanse să-l vedem curând izbit de barierele belgienilor, întrucât mașina nu se vinde într-o proporție foarte mare în Europa.

Cu toate acestea, Ssangyong promite că, odată cu noua generație, Rexton a devenit mult mai sigur, beneficiind acum de o rigiditate crescută și de o mulțime de sisteme noi. Am testat pe propria piele sistemul de avertizare și frânare automată de urgență într-o coloană din traficul bucureștean. Sistemul nu a fost zelos, ba chiar a fost prompt și bine sincronizat cu situația reală.

Pe lângă această funcție devenită aproape obligatorie pe toate mașinile de generație nouă, Rexton beneficiază și de recunoașterea semnelor de circulație, de protecție activă împotriva răsturnării, de controlul electronic al tracțiunii, de asistent la schimbarea benzilor de circulație, de monitorizarea unghiului mort și de monitorizarea traficului în spatele mașinii. Rexton vine cu șase airbaguri în standard, dar numărul acestora poate crește până la 9.

Ţinută de drum

Am ajuns și la unul dintre punctele forte ale noului Rexton: capacitățile sale off-road. De-a lungul generațiilor mașina a fost mereu apreciată pentru dispoziția sa la tot felul de trasee dificile, iar asta nu s-a schimbat. Rexton vine cu toate ingredientele necesare unei aventuri în teren accidentat.

Mă refer la garda la sol generoasă (22.4 centimetri cu suspensia spate indepenedentă), la sistemul de tracțiune integrală cu reductor cu amplificare a cuplului motor și la transmisia care poate livra cumpătat resursele motorului. Echipat cu un set de anvelope potrivite, Rexton poate face minuni în off-road. Unde mai pui că are o capacitate de tractare de până la 3.5 tone.

Suspensia independentă pe spate, cu 10 brațe, ajută la un comportament bun și te poate face să plutești atunci când rulezi pe un drum neasfalatat. De altfel, suspensia este foarte confortabilă și trece ușor și peste gropile din asfalt. Are unele probleme de antifonare și vibrații când treceți peste limitatoare de viteză și linii de tramvai, puntea spate nefiind atât de bine plantată.

Există cineva care se gândea că un Rexton de 2,1 tone și 181 de cai putere are potențial sportiv? Așa mă gândeam și eu. Lăsați orice plan de agresivitate pe viraje pentru că mașina are un ruliu pronunțat, iar masa destul de ridicată vine cu o inerție mare chiar și pe frânare. Deci avem un Rexton care se înclină destul de mult în viraje, la pachet cu o direcție care se simte cam artificial și nici nu este foarte precisă. Mai bine rămâneți cu el în off-road. Se simte mai bine acolo.

Vizibilitate

Vorbim despre o mașină mare, cu dimensiuni care nu vor fi tocmai confortabile pentru novici. Rexton este o mașină impunătoare, atât văzută de afară, cât și de la volan. Partea bună este că, fiind un SUV în adevăratul sens al cuvântului, are și o poziție la volan destul de înaltă, care te ajută să vezi foarte bine ce se întâmplă în jurul tău. Practic, ești la același nivel cu șoferii de camioane mai mici.

Luneta este decent proporționată, însă ultimul rând de montanți este uriaș și poate pune probleme în marșarier. Tot mare este și montantul față de pe partea șoferului, ceea ce poate pune probleme în viraje strânse.

Tehnologie

Pe lângă grija pe care a depus-o în construirea interiorului, Ssangyong a acordat o atenție deosebită și tehnologiei de care dispune Rexton. Sud-coreenii nu au vrut ca mașina să se simtă mai prejos decât rivalii din segment. Ba chiar plusează cu unele tehnologii pe care nu le găsești pe Toyota Land Cruiser.

În centrul planșei de bord avem un ecran generos, de 9.2 inch, care afișează funcțiile unui sistem multimedia bine structurat, cu o navigație ușor de citit, dar care mai are unele sincope. Răspunsul tactil este și el decent și nu te face să îți iei prea mult ochii de la drum. Avem conexiune Apple CarPlay și Android Auto, avem suport pentru card SD și pentru USB. Acesta din urmă nu încarcă foarte bine telefoanele mobile.

Avem parte de digitalizare și în spatele volanului, unde regăsim un computer de bord color, cu funcții complexe, un afișaj de 7 inch și un meniu prin care navighezi ușor. Acesta îți indică până și poziția roților, o trăsătură pe care o întâlnești pe mașinile destinate ieșirilor în off-road.

Rexton vine la pachet cu o mulțime de sunete noi, cu care trebuie să te obișnuiești. E o mașină foarte melodioasă, fiecare acțiune fiind însoțită de un sunet plăcut. Chiar și sunetul semnalizării a fost ales special și este diferit de ceea ce ai auzit până acum.

Pe lista dotărilor mai trecem iluminarea ambientală, scaunele reglabile electric, încălzite și ventilate, accesul fără cheie, luminile de tip LED, priza de 220V, camera de marșarier de o calitate cam slabă și un sistem audio care se aude bine.

Design

Din punct de vedere estetic, noua generație Rexton a devenit mai cuminte. De altfel, cam toate modelele celor de la Ssangyong au devenit ceva mai cuminți. Nu mai forțează limitele imaginației cu forme controversate ca cele ale lui Actyon sau Rodius.

Designerii Ssangyong mizează pe linii generale, care să placă maselor. E drept că Rexton pare o mașină fără personalitate și va avea nevoie de ceva mai mult timp pentru a putea fi recunoscut pe stradă și pentru a putea fi asociat brandului și segmentului din care face parte. Însă, mulțumită aspectului tehnologizat, Rexton are toate șansele să atragă atenția rapid.

Nu ne-a placut

  • Suspensie zgomotoasă
  • Ruliu pronunțat
  • Înălțimea portbagajului
  • Consumul ridicat
Date tehnice - SsangYong Rexton G4 2.2 Diesel Turbo (e-XDI) 181CP 4x4 Aut7 Premium 7 locuri
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
7
Cilindree cmc
2157
Lungime mm
4850
Putere maxima CP (rpm)
181 (4000)
Latime mm
1960
Cuplu maxim Nm (rpm)
420 (1600)
Inaltime mm
1825
Viteza maxima km/h
181
Greutate kg
2130
Acceleratie 0-100 km/h s
12
Ampatament mm
2865
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
70
Cutie viteze
A
Volum portbagaj litri
820
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre SsangYong Rexton G4

Ultimele teste

Comentarii (23)

  • Nelu Pantofaru'
    Intr-adevar pretul corect. O masina mare, impunatoare si adusa in sfarsit la cerintele anilor in care traim. Pentru cei care vor un SUV compact de buget, s-ar putea sa ii intereseze si aceasta masina. Cred ca odata cu modelul acesta si valoarea de revanzare nu o sa mai scada atat de dramatic. Pentru 37000 ai o masina cu feeling premium si capacitati in offroad si tractare super bune (foarte probabil peste Touareg si competitia amintita). Ce sa mai, un Land Cruiser la juma' de pret. Numai de bune sa auzim.
    24 15
  • @Bogdan Mirica

    Daca tot l-ati comparat cu Land Cruiser, spunei-ne, va rog,caroseria este de tip monococa sau este pe sasiu...
    10 3
  • Nelu Pantofaru'
    @Misha, din cate am citit pe net, unii din India spun ca este pe sasiu daca nu ma insel (ladder-frame chassis).
    12 4
  • pe sasiu. este o masina zdravana
    10 3
  • Am mers cu acest model este elegant și solid dar deși a făcut progrese evidente totuși nu se poate compara cu Land Cruiser.
    13 2
  • Crystyann
    Mai exista la concurenta si Kodiaq 2.0TDI 190CP 4x4 DSG cu 7 locuri..si se apropie ca si pret.
    4 10
  • Alibaba
    Masina este pe sasiu, sasiul este construit dintr-un otel mult mai dur denumit Giga Steel. Nu este asa Bogdan Mirica? Ca de fiecare data iti faci treaba pe jumatate.
    11 2
  • Asa e Mirica. Prefera sa faca paralele inutile in loc sa ofere informatii utile despre masinile pe care le conduce.
    11 3
  • Scrooge
    Avantajul financiar va fi in momentul achizitiei ca masina noua, desi mai ieftin, pretul "se va duce in cap" la revanzare (la fel cam ca la toate marcile similare), in asa fel incat diferenta fata de competitorii mai scumpi precizati in articol se va reduce semnificativ atunci cand se va trage linie la final.

    Un lucru foarte important care a si atras atentia asupra vechii generatii, articolul nu precizeaza daca motorul de 2.2 este de origine Mercedes sau daca macar partial are elemente (dat fiind precedentul care era 100% Mercedes), face referire numai la cutia de viteze.
    6 1
  • Adrian C
    Inteleg ca va place masina dar nu inteleg de ce e pretul corect ? La Honda HRV care e o bijuterie de masina atat tehnic cat si estetic, avea un pret de 23.388 ati spus atunci ca nu va place pretul si ca e piperat. Rexton e mai mare...e normal sa coste mai mult. Dar de ce nu e si la asta pretul piperat ?Sau de ce e piperat la HRV ? Cat ati fi vrut sa coste o Honda corssover ? Cat un Duster ?
    7 7
  • slabut totusi motoru daca da semne de oboseala deja de la 110 kph
    2 0
  • O mașină mare cu de toate, care își caută locul ,dar care nu-mi spune mare lucru. Nu este urata, nici frumoasa, motorizare la limita dar cu un preț decent.
    0 0
  • Adrian C

    Amice, e clar ca nu ai nicio treaba cu mersul in afara asfaltului.... Ai idee ce inseamna reductor, diff blocabil, sasiu etc!
    Altfel nu ai compara un crossover cu tractiune fata cu o masina capabila cu adevarat sa mearga pe camp. Ai spus bine "bijuterie" caracterizand HRV. Diferenta dintre ea si REXTON este fix aceea dintre un lantic bun de pus la gatul doamnelor si un lant cu zale zdravene care asigura o poarta de intreprindere! De altfel, nu HRV ci si CRV-ul cu tractiune integrala se opreste acolo unde masinile din clasa celei despre care este vorba in articol merg de rup.
    6 3
  • @all & Automarket

    Multumesc tuturor celor care mi-au raspuns in locul autorului. Trist, ce sa zic... Faptul ca nu te intereseaza absolut deloc veleitatile off road ale unei masini create pentru a merge in afara asfaltului, nu-i de mirare... In general aceste informatii lipsesc din continutul articloelor de pe acest site.... Insa atunci cand esti intrebat de catre un prostovan (asta fiind eu) care acceseaza destul de frecvent site-ul pe care tu iti publici articolele si iti face practic rating, iar tu nu catadicsesti macar sa cauti informatia aia, dovedeste o lipsa incredibila de respecti pentru cei care te citesc si care probabil ca ar rebui sa-si reevalueze sursele de informatie.
    7 2
  • @Arogantul

    Ai idee care este viteza Maxima a unui Defender sau a unui UAZ Hunter .. Dar cati cai putere avea clasa G la aparitie? Nu sunt masini pentru care viteza sa fie un element determinant.
    3 2
  • Adrian C
    @mishazaitev
    Ai uitat sa precizezi ceva si anume ,, parerea ta'' ! Asta nu inseamna ca ai si dreptate !
    3 2
  • @Adrian C

    Amice faptul ca acilo unde intra masinile din clasa asta Honda de care pomeneai nu are ce cauta, nu e parerea mea. Este o realitate! Sa crezi ca poti intra cu un HRV 4x2 acolo unde intra un 4x4 pe sasiu, cu reductor si diff blocabil, presupune a nu avea absolut nicio legatura cu realitatea, cel putin nu cu cea auto.
    5 4
  • Adrian C
    @mishazaitev
    Eu am scris una in primul coment tu ai raspuns alta. Eu nu am contestat calitatile offroad si nici nu am compacart masinile. AM spus doar ca preturile la Rexton, AM spune ca sunt bune si la HRV piperate ceea ce mi se pare aiurea. In opinia mea HRV are un pret prea bun poate subevaluat pe cand acesta la Rexton are pret normal. Nici piperat nici mic ci la nivelul ei. Nu inteleg de ce au penalizat HRV la pret. Asta de ce nu li s-a parut scump ?Asta am spus eu....nu mai raspunde pe langa subiect si trage tu concluzii pripite.
    3 1
  • @Adrian C

    Pai bineinteles ca sunt bune la Rexton si mari la HRV, oentru ca Rextonul nu se compara unul cu celalalt. Asta nu pricepi tu. Pentru masinile din clasa lui Rexton este ieftin! Pentru cele din clasa sa HRV este scump. Vezi tu, cel mai ieftin camion este mai scump decat cel mai scump crossover de clasa medie. Dar asta nu inseamna ca nu ramane cel mai ieftin camion, Au penalizat HRV pentru ca sunt multe crossovere 4x2 mult mai ieftine decat ea si au punctat Rexton pentru ca majoritatea suratelor ei sunt mai scumpe!
    4 1
  • Nelu Pantofaru'
    @Adrian, cu tot respectul pentru opiniile tale si pentru Honda, chiar am un Accord in familie si este foarte foarte buna masina. Insa, despre HRV, chiar este un pret piperat, chiar si cu dotarile lui de baza (destul de multe) si chiar si cu garantia aferenta. Masini ca: Mazda CX3, Renault Captur, Vitara, C3 Aircross, sunt mult mult mai ieftine. Spre ex, cel mai ieftin HRV este 21 mii de euro, manuala cu 6 trepte benzina, Spre ex, cel mai scump C3 Aircross cu motor diesel este 18400 EUR. Aceeasi parere o am si despre Toyota C-HR, foarte scumpa.
    5 0
  • @Nelu Pantofaru'

    Si eu respect Honda, doar ca se comparau mere cu pere!
    4 1
  • Nelu Pantofaru'
    @misha, subscriu.
    5 0
  • Si anul acesta au deschis reprezentanta pe Iuliu Maniu.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru