Avancronica Ralliului Marii Britanii: Final de carieră pentru Hirvonen

de Daniel Popescu
Joi, 13.11.2014
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Raliul Marii Britanii marchează sfârşitul sezonului 2014 al Campionatului Mondial de Raliuri şi retragerea din activitatea competiţională a lui Mikko Hirvonen.

Va fi un eveniment special pentru mine, ultimul meu eveniment în Campionatul Mondial de Raliuri. Cred că duminică va fi o zi emoţionantă şi ar fi grozav să ne luăm adio de pe podium.

Mikko Hirvonen
Pilot M-Sport
Victoria obţinută în etapa precedentă din Spania i-a asigurat lui Sebastien Ogier al doilea titlu mondial, în timp ce Volkswagen a devenit campioana constructorilor încă de la Raliul Australiei.

Prin urmare, Raliul Marii Britanii, care va pune punct final sezonului 2014 al Campionatului Mondial de Raliuri, este lipsit de importanţă din punct de vedere al luptei pentru cele două trofee, însă rămâne o atracţie majoră datorită popularităţii sportului în Regatul Unit şi a retragerii unui a dintre cei mai importanţi piloţi: Mikko Hirvonen.

Finlandezul a decis să părăsească Campionatul Mondial de Raliuri la sfârşitul acestui sezon şi admite că speră să obţină un podium la ultima sa prezenţă în competiţie.

"Va fi un eveniment special pentru mine, ultimul meu eveniment în Campionatul Mondial de Raliuri. Raliul Marii Britanii a fost prima etapă de WRC la care am luat startul într-o maşină de raliuri şi abia aştept să ajung acolo pentru a trăi experienţa pentru ultima oară.

Cred că duminică va fi o zi emoţionantă şi ar fi grozav să ne luăm adio de pe podium", a declarat pilotul echipei M-Sport.

În Raliul Spaniei am realizat cel mai mare obiectiv al sezonului, aşa că nu mai suntem sub presiune. Vreau să mă bucur de ultimul raliu al sezonului, ceea ce înseamnă să obţin un rezultat bun.

Sebastien Ogier
Pilot Volkswagen
Într-o situaţie asemănătoare s-ar putea afla şi Robert Kubica, care în prezent nu negociază cu nicio echipă pentru sezonul 2015. Opţiunile polonezului se limitează practic la actuala sa echipă M-Sport, însă până în prezent nu a luat o decizie cu privire la viitorul său.

În calitate de dublu campion mondial, Sebastien Ogier vrea să încheie sezonul cu stil printr-o nouă performanţă majoră. "În Raliul Spaniei am realizat cel mai mare obiectiv al sezonului, aşa că nu mai suntem sub presiune. Vreau să mă bucur de ultimul raliu al sezonului, ceea ce înseamnă să obţin un rezultat bun. Prin testele noastre din Ţara Galilor ne-am pregătit pentru condiţii complexe. Vremea imprevizibilă face ca Raliul Marii Britanii să fie foarte complicat şi să reprezintă o adevărată provocare", a declarat pilotul Volkswagen.

Noroiul, principala problemă pentru piloţi 

Noiembrie este o lună caracterizată prin precipitaţii în nordul şi centrul Tarii Gagilor, acolo unde se desfăşoară ultima etapă a sezonului.

În plus, cele mai multe probe speciale se desfăşoară în păduri, astfel că apariţia ploilor transforma traseul în noroi.

Vineri este prima zi a competiţiei, când vor avea loc opt probe speciale, printre care şi cea mai lungă a întregului raliu, care măsoară 23.55 km. Competiţia va continua cu alte nouă probe speciale pe parcursul zilei de sâmbătă, în timp ce duminică vor avea loc şase probe speciale.

Ultima probă specială, cunoscută sub numele de Power Stage, va avea loc duminică cu începere de la ora 14:00 şi va fi transmisă în direct pe postul de televiziune Dolce Sport 2. 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru