Compania care deţine drepturile TV pentru WRC a intrat în administrare

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 30.11.2011
Convers Sports Initiatives, compania care deţine drepturile comerciale ale Campionatului Mondial de Raliuri, a intrat în lichidare după arestarea unui miliardar rus care controlează compania.

Campionatul Mondial de Raliuri ar putea întâmpina dificultăţi de natură comercială în viitorul apropiat, întrucât Convers Sports Initiatives, compania care deţine drepturile TV, a intrat în administrare.

Decizia a fost luată după ce Vladimir Antonov, un om de afaceri rus care controlează compania, a fost arestat recent la Londra după ce a fraudat banca lituaniană Snoras Bank, în cadrul căreia deţine un pachet de 68% din acţiuni şi care a sponsorizat în trecut echipa de Formula 1 Renault.

Administrarea companiei a fost preluată de Peter Kubik şi Andrew Andronikou, consultanţi în cadrul companiei UHY Hacker Young, care intenţionează să vândă activele companiei, printre care se numără şi aceste drepturi TV pentru WRC.

"Am fost numiţi ca administratori după ce au apărut incertitudini privind viitorul CSI. CSI deţine echipe, francize media şi drepturi media. Noi suntem încrezători că vom găsi cumpărători interesaţi de aceste active. Deocamdată însă trebuie să facem o analiză amănunţită a CSI şi doar după încheierea acestei etape vom putea să oferim mai multe detalii”, a declarat Kubik într-un comunicat de presă.

În 2010, FIA a acordat companiei North One Sports drepturile exclusive pentru WRC, însă în primăvara acestui an a fost preluată de Convers Sports Initiatives.

Pe lângă drepturile TV pentru WRC, CSI deţine şi serviciul de live-timing al WRC, echipa britanică de fotbal Portsmouth şi publicaţia online de motorsport GPWeek.

Via | Autosport | RallyMagazin

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru