Avancronica Raliului Monte Carlo: Revenirea în elita raliurilor

De Daniel Popescu
Publicat Luni, 16.01.2012
Raliul Monte Carlo revine în WRC după o absenţă de patru ani şi deschide noul sezon cu o etapă programată pe parcursul a şase zile pe celebrul traseu montan acoperit parţial de zăpadă.

După o săptămână agitată în care viitorul Campionatului Mondial de Raliuri a părut incert din cauza absenţei unui promoter care să promoveze competiţia, sezonul 2012 al celei mai importante competiţii de raliuri din lume se apropie cu paşi mari de start.

Entuziasmul pentru rezolvarea cel puţin parţială a sitiatiei critice este amplificat şi de revenirea Raliului Monte Carlo în competiţie, cea de-a 80-a ediţie urmând să facă parte din calendarul WRC pentru prima oară de la refugierea în Intercontionental Rally Challenge în 2009. Practic, WRC nu putea avea un start mai bun de sezon decât în Alpi cu un raliu care se va întinde pe nu mai puţin de şase zile şi care, cel mai probabil, va reprezenta o provocare pentru piloţi în noaptea de sâmbătă, când echipele vor traversa drumuri acoperite cu zăpadă.

UN NOU ÎNCEPUT PENTRU LOEB

După opt titluri mondiale cucerite consecutiv, un pilot poate găsi cu greu motivaţia de a continua la cel mai înalt nivel. Nu este însă şi cazul lui Sebastien Loeb, care are în vedere cucerirea celui de-al noulea titlu mondial şi dorinţa de a rămâne invincibil.

"Motivaţia mea s-a schimbat. Nu este aceeaşi ca în 2003, când luptam pentru primul titlu. Cum ar putea fi? Presiunea era diferită în acele zile. Acum nu mai am nimic de demonstrat. Vreau doar să nu fiu învins de nimeni. Motivaţia mea este că îmi place ceea ce fac. Dar mă bucur de ea doar când sunt în mijlocul luptei" - Sebastien Loeb.

Spre deosebire de anul trecut, Loeb are un nou coechier în persoana lui Mikko Hirvonen, cel care l-a secondat în clasamentul general în trei dintre ultimele patru sezoane. Chiar dacă aparent misiunea francezului este astfel uşurată, Loeb va avea un rival de temut în special în persoana lui Jari Matti Latvala în special pe asfalt, mai ales că finlandezul este pilotul numărul unu la Ford, urmând să fie sprijinit direct de Petter Solberg, care a revenit într-o echipă de uzină pentru prima oară după 2008.

DOUĂ ECHIPAJE ROMANEŞTI LA START

Aşa cum era de aşteptat, Raliul Monte Carlo a atras un interes major din partea piloţilor, iar lista participanţilor cuprinde nu mai puţin de 89 de echipaje. Capul de afiş este ţinut de cei 15 piloţi care vor concura în WRC, printre care se numără şi piloţii privaţi Matthew Wilson, Henning Solberg, Martin Prokop, Francois Delecour, Evgeny Novikov şi Ott Tanak cu Ford Fiesta RS WRC şi Peter van Merksteijn şi Thierry Neuville cu Citroen DS3 WRC.

De la debutul noului sezon nu vor lipsi nici cei de la Volkswagen, care vor concura în clasa S2000 cu Skoda Fabia cu proaspăta achiziţie Sebastien Ogier, care va fi acompaniat de Kevin Abbring.

Pe listă există şi două echipaje care vor reprezenta România: italianul Marco Tempestini şi copilotul său Dorin Pulpea vor concura în Raliul Monte Carlo la volanul unui Subaru Impreza R4, în timp ce echipajul format din Edwin Keleti şi copilotul Victor Ponta se vor alinia la start cu un Mitsubishi Lancer Evo X.


TRASEU - COL DE TURINI, PUNCTUL DE REFERINŢĂ

Raliul Monte Carlo se desfăşoară atât pe străzile din Princiaptul Monaco, cât şi în Alpi şi sudul Franţei. Evenimentul va începe miercuri în Valence şi va trece prin regiunile franceze Ardeche, Haute-Loire, Vercors and Alpes-Maritimes înainte de a se încheia duminică pe străzile din Monaco.

Fără îndoială, cea mai faimoasă proba specială este Col de Turini, acolo unde piloţii vor concura intre localităţile Bollene-Vesubie şi Sospel pe un trase abrupt şi un drum dificil de munte cu numeroase ace de păr. Provocarea este cu atât mai mare cu cât de cele mai multe ori această probă specială, care va avea loc sâmbătă noapte, este acoperită cu zăpadă.

CINCI TIPURI DE PNEURI PENTRU UN SINGUR RALIU

Condiţiile meteo variate, printre care se anunţă şi ninsoarea de pe Col de Turini, va reprezenta o provocare majoră pentru alegerea pneurilor, mai ales că vor exista cinci versiuni distincte de pneuri: hard, soft, supersoft, de zăpadă şi de zăpadă cu ventuze. Alegerea tipului de pneu potrivit ar putea juca un rol esenţial în stabilirea învingătorului, în special dacă ninsoarea îşi va face apariţia pe neaşteptate.

Lucrurile sunt complicate şi de faptul că în Raliul Monte Carlo nu se va aplica regula Superally, ceea ce înseamnă că un pilot care abandonează nu va avea dreptul să revină pe traseu a doua zi şi să fie considerat clasat la finalul evenimentului.

LOEB, REGELE DE LA MONTE CARLO

Chiar dacă a absentat din calendarul WRC în ultimii trei ani, Raliul Monte Carlo a fost dominat în ultimul deceniu de Loeb. În cele şapte participări la clasa WRC din perioada 2002-2008, francezul a obţinut cinci victorii şi a terminat de două ori pe locul doi. În plus, el a câştigat pe teren şi ediţia din anul 2002, însă a fost descalificat şi retrogradat pe locul doi, victotria revenindu-i atunci lui Tommi Makinen.


RALIUL MONTE CARLO - PROGRAM COMPLET

 

Proba
Traseu
Ora Romaniei
 KM.
 
Marti, 17 ianuarie 2012
.
.
 
[Shakedown] Plateau de Lautagne (Valence)
09:00
3.58
.
Miercuri, 18 ianuarie 2012
.
.
SS1
Le Moulinon - Antraigues 1
10:03
36.87
SS2
Burzet - St Martial 1
11:21
30.48
SS3
Le Moulinon - Antraigues 2
15:21
36.87
SS4
Burzet - St Martial 2
16:39
30.48
.
Joi, 19 ianuarie 2012
.
.
SS5
Labatie d'Andaure - Lalouvesc 1
10:33
19.00
SS6
St Bonnet - St Bonnet 1
11:14
25.22
SS7
Lamastre - Gilhoc - Alboussière 1
12:37
21.66
SS8
Labatie d'Andaure - Lalouvesc 2
15:50
19.00
SS9
St Bonnet - St Bonnet 2
16:31
25.22
SS10
Lamastre - Gilhoc - Alboussière 2
17:54
21.66
.
Vineri, 21 ianuarie 2012
.
.
SS11
St Jean en Royans - Font d'Urle
11:02
23.28
SS12
Cimetière de Vassieux - Col de Gaudissart
11:43
24.13
SS13
Montauban sur Ouvèze - Eygalayes
16:11
29.89
.
Sambata, 21 ianuarie 2012
.
.
SS14
Moulinet - La Bollène Vésubie 1
16:11
23.41
SS15
Lantosque - Lucéram 1
16:54
18.81
SS16
Moulinet - La Bollène Vésubie 2
20:34
23.41
SS17
Lantosque - Lucéram 2
21:17
18.81
.
Duminica, 22 ianuarie 2012
.
.
SS18
Ste Agnès - Col de la Madone [Power Stage]
11:11
5.16


Raliul Monte Carlo va fi transmis de postul de televiziune Eurosport prin intermediul unui rezumat de 26 de minute la finalul fiecărei zile.

Până în prezent, Eurosport România nu a anunţat dacă şi când va transmite aceste rezumate, însă este cert că Power Stage-ul, ultima probă specială a raliului, nu va fi televizată în direct.

Comentarii (5)

  • johnny weissmuller
    cu actuala situatie politica din tara Ponta mai participa?
    2 1
  • cui ii pasa?
    Inca o dovada ca ne doare in basca/palarie!!!
    2 1
  • florin8
    Abia astept sa inceapa.
    4 0
  • :)
    @calin: e in opozitie, nu el ia decizii doar comenteaza, nu? :))))))))))))))))))
    1 0
  • concurenta
    Inca odata mizez pe Loeb anul acesta...pur si simplu are alt ADN fata de ceilalti competitori. Dar abia astept sa-l vad si pe Peter Solberg din nou la "uzina" ...e unul din preferatii mei chiar daca in ultimii ani a parut ca s-a plafonat...multe abandonuri, decizii pripite, inconstanta prelungita...poate isi va aduce aminte ca are stofa de campion si va pune piciorul in prag hotarat, ca sa arate ce poate...(sau in pedala) ;)
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru