Comparativ cu multe alte mărci din industrie, Audi are o experiență relativ limitată în segmentul mașinilor mici, de dimensiuni subcompacte. Cu toate acestea, în ciuda lipsei anilor de experiență și de tradiție în acest segment, Audi a reușit să se facă remarcat chiar și în rândul clienților care își doresc mașini mici datorită inovațiilor și tehnologiilor care au făcut ca aceste mașini să fie eficiente și să se preteze pe stilul lor de viață.
În toamna lui 2026, Audi a prezentat oficial noua generație A2 e-tron. Fără să fie nevoie de o introducere lungă, noul membru al familiei mărcii cu 4 inele este cel mai eficient model de serie produs vreodată de brand-ul din Ingolstadt. Desigur, la prima vedere, ai fi tentat să crezi că o astfel de descriere este doar marketing, însă în rândurile de mai jos vei afla care sunt secretele din spatele eficienței foarte mari ale noului A2 e-tron.
AUDI A2 LA ORIGINI
Înainte de a diseca noua generație electrică a modelului de clasă subcompactă, nu putem să ignorăm primul model care a purtat numele A2. Prima generație a ceea ce avea să devină Audi A2 a fost anunțată încă din 1997. În acel an, marca din Ingolstadt a prezentat, cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt, conceptul Al2.
Acest concept a reprezentat o mașină spațioasă, de dimensiuni subcompacte, menită să fie plasată în gamă sub Audi A3, care fusese lansat cu un an înainte și care era, la acea vreme, cel mai mic model din portofoliu. Conceptul Al2 s-a făcut remarcat datorită caroseriei aerodinamice și a construcției integrale din aluminiu. De aici și numele său.
Nu trebuie să fii olimpic la chimie pentru a ști că aluminiul este un metal mult mai ușor decât oțelul. Audi s-a folosit de acest element cu scopul de a crea o mașină ultra-eficientă, care să aibă un consum redus de combustibil și o masă proprie cât mai scăzută.
PRIMUL AUDI A2, CEL MAI EFICIENT DIN GAMĂ (1999 – 2005)
Conceptul Audi Al2 avea să fie transformat în model de serie la numai doi ani de la prezentarea sa. Modelul de serie a fost botezat A2 și a devenit cel mai accesibil și cel mai mic model din gama producătorului german. Chiar dacă A2 era cel mai mic model al mărcii, acesta a fost, cu siguranță, cel mai interesant din punct de vedere al design-ului.
Față de alte modele din segmentul său, Audi A2 primea o caroserie aerodinamică și o formă atipică pentru o astfel de mașină. Datorită design-ului caroseriei, prima generație Audi A2 avea un coeficient aerodinamic cuprins între 0.25 și 0.29 de unități, în funcție de versiunea aleasă.
Pentru început, prima iterație Audi A2 a fost lansată cu un motor pe benzină, de 1.4 litri în 4 cilindri, de 75 de cai putere și cu un motor diesel, de 1.4 litri în 3 cilindri, care dezvolta tot 75 de cai putere. De-a lungul anilor săi de producție, Audi A2 a mai primit un motor pe benzină de 1.6 litri, cu 110 cai putere, și o versiune mai puternică a motorului diesel de 1.4 litri, care dezvolta acum 90 de cai putere.
AUDI A2 3L, CEL MAI EFICIENT MOTOR DIESEL
Însă, cea mai interesantă versiune pe care a avut-o prima generație Audi A2 a fost așa-numita versiune 3L. Aceasta a fost echipată cu un motor diesel în 3 cilindri, de 1.2 litri, care dezvolta 61 de cai putere. Cu alte cuvinte, versiunea 3L a lui Audi A2 primea același motor diesel văzut mai întâi sub capota lui Volkswagen Lupo.
Ce făcea ca acest 3L să fie diferit față de restul versiunilor era consumul său extrem de mic de combustibil. Așa cum reiese chiar din numele său, această versiune avea un consum declarat de 3.0 litri/100 de kilometri, ceea ce îl făcea pe Audi A2 să fie una din cele mai eficiente mașini din lume.
De asemenea, multe dintre dotările standard ale celorlalte versiuni erau opționale în cazul versiunii 3L. Astfel, dotări precum aerul condiționat, servo-direcția și altele nu erau oferite în standard, cu scopul de a mări eficiența. Mai mult, versiunea 3L primea geamuri laterale mai subțiri, scaune mai ușoare și jante de 14 inch din magneziu, acoperite cu capace aerodinamice specifice.
Inclusiv motorul de 1.2 litri era construit dintr-un material mai ușor, mai exact dintr-un aliaj ușor. Astfel, unitatea de putere a lui Audi A2 3L cântărea doar 100 de kilograme. Motorul ultra-eficient pentru acele vremuri era cuplat la o cutie de viteze manuală, robotizată, cu un mod Tiptronic pe selector.
Mașina avea și un mod de rulare Eco, o noutate la începutul anilor 2000. Cu acest mod de rulare activat, puterea motorului era limitată la 42 de cai putere, iar cutia de viteze era programată special pentru a schimba treptele în cel mai eficient moment posibil. Audi A2 3L a fost și printre primele mașini de serie care au primit funcția Start/Stop, integrată în modul de rulare Eco.
În total, Audi a produs 6.450 de exemplare ale versiunii 3L. Producția primei generații Audi A2 a ajuns la final în august 2005, după aproximativ 173.000 de exemplare vândute pe Bătrânul Continent.
„Audi A2 a fost o constantă în cariera mea încă de când m-am alăturat Grupului Volkswagen, în anii 1990”, ne spune Gernot Dollner, CEO-ul Audi. „Chiar și atunci, versiunea sa revoluționară 3L a făcut din eficiență un element definitoriu. Aceasta este tocmai viziunea pe care o ducem mai departe cu noul A2 e-tron: eficiență extraordinară, utilizare cotidiană excelentă și o înțelegere clară a ceea ce clienții se așteaptă de la mobilitatea electrică modernă”, ne mai spune șeful Audi.
ÎNCERCARE PREMATURĂ DE REVENIRE
La începutul anilor 2010, mai mulți producători începeau să cocheteze cu ideea de a produce mașini electrice de oraș. Printre acești producători s-a numărat și Audi, care a prezentat un concept electric în toamna lui 2011. Noul concept a primit numele A2, acesta fiind prima încercare de revenire, după o pauză de 6 ani.
Asemănător modelului de serie original, conceptul A2 electric din 2011 primea o caroserie din aluminiu, precum și materiale noi. Unele elemente ale caroseriei erau făcute din polimer ranforsat cu fibră de carbon pentru a reduce și mai mult masa proprie. Astfel, cântărea doar 1.150 de kilograme.
Conceptul primea un singur motor electric, care dezvolta 116 cai putere, și o baterie cu o capacitate utilizabilă de 24 kWh. În teorie, conceptul electric Audi A2 oferea o autonomie de 200 de kilometri.
Din cauza vânzărilor slabe ale mașinilor electrice din prima jumătate a anilor 2010, conceptul Audi A2 electric nu a fost transformat niciodată în model de serie. A trebuit, astfel, să mai treacă încă un deceniu și jumătate până când numele A2 avea să revină în gama producătorului din Ingolstadt.
MAREA REVENIRE, DUPĂ 21 DE ANI
Și uite așa, am ajuns înapoi la zilele noastre. În toamna lui 2026, Audi a prezentat oficial noua generație A2 e-tron, cu ocazia unui eveniment special organizat la Paris. Locul lansării oficiale a fost ales special pentru a scoate în evidență legătura strânsă dintre mobilitate și calitatea vieții, după cum spune chiar Gernot Dollner, CEO-ul Audi.
„Paris arată cât de strâns legate sunt mobilitatea și calitatea vieții. Și ne reamintește că viitorul mobilității electrice va fi definit de cât de inteligent folosim spațiul, energia și tehnologia. Pentru ca mobilitatea electrică să aibă succes în Europa, trebuie să funcționeze în viețile cotidiene ale oamenilor. Și trebuie să fie eficientă, atractivă și ușor de folosit”, a spus Gernot Dollner.
Noul Audi A2 e-tron păstrează în linii mari design-ul modelului original, mai ales în ceea ce privește forma curbată a plafonului. Cu ajutorul acestei forme, dar și a suprafețelor netede și ușor sculptate ale caroseriei, noul model electric are un coeficient aerodinamic de 0.24 de unități.
Partea frontală adoptă un design complet nou, cu o suprafață neagră de mari dimensiuni în locul unde ar fi în mod normal grila radiatorului. Deasupra suprafeței lucioase sunt prezente luminile de zi LED, în vreme ce farurile principale sunt integrate în colțurile superioare ale suprafeței negre. Luminile LED sunt standard, însă dacă vrei și mai multă personalitate vei putea alege farurile LED Matrix. Acestea oferă iluminare adaptivă, precum și 4 semnături luminoase diferite pe care le poți alege din sistemul multimedia.
Tot în acel panou frontal sunt integrați și senzorii pentru sistemele avansate de asistență și camerele video. Stopurile primesc un design orizontal subțire, cu iluminare LED, în vreme ce luminile de semnalizare sunt dinamice.
DOUĂ PACHETE VIZUALE
Pentru noul A2 e-tron, Audi pune la dispoziție două pachete vizuale. Unul dintre acestea este pachetul S Line, care aduce numeroase elemente noi și îi dau un aspect mai dinamic. Printre elementele specifice se numără: bare de protecție mai pronunțate, praguri laterale vopsite în negru lucios, ramele geamurilor laterale vopsite în negru lucios, un difuzor aerodinamic și prize de aer mai pronunțate, cu un aspect mai aerodinamic.
Printre culorile disponibile pentru noul A2 e-tron se numără un negru lucios Mythos, Albastru Intense și Gri Daytona cu efect perlat.
În completarea exteriorului vin jantele, care pot avea dimensiuni cuprinse între 18 și 20 de inch. Cu privire la dimensiunile noului A2 e-tron, modelul electric oferă un ampatament cu o lungime de 2.77 metri. De asemenea, mânerele portierelor sunt desenate sub forma unor aripi și sunt acționate electric prin atingerea unor senzori integrați.
Pentru noul Audi A2 e-tron sunt folosite peste 300 de piese realizate din materiale reciclate, inclusiv aluminiu, oțel și plastic reciclat.
NOUL SISTEM DE PRINDERE FIDLOCK
La fel ca modelul original, noul Audi A2 e-tron păstrează tradiția de a aduce câteva dotări inovatoare. Printre acestea se numără și sistemul de prindere Fidlock, prezent în habitaclu. Audi devine primul producător auto premium care oferă acest sistem magnetic în dotarea standard.
Sistemul Fidlock integrează magneți puternici îmbinați cu un mecanism de închidere mecanică. Astfel, mai multe obiecte, cum ar fi suporturile de pahare, pungile cu cabluri de încărcare sau chingile de fixare pot fi montate pe poziție cu doar o singură mână. Cu un singur clic distinct, obiectele sunt fixate pe suprafața magnetică.
În habitaclul noului Audi A2 e-tron sunt prezente 3 adaptoare modulare Fidlock în consola centrală. Alte 3 puncte Fidlock sunt opționale și le putem regăsi în portbagaj.
INTERIOR PREMIUM
În ton cu tema vizuală minimalistă, Audi A2 e-tron adoptă o astfel de abordare pentru habitaclu. Un habitaclu care pune accent nu numai pe digitalizare, ci și pe spațiu și ergonomie. Referitor la spațiu, selectorul transmisiei este în spatele volanului pentru a elibera mai mult spațiu de depozitare în zona tunelului central. Aici sunt prezente și două zone de încărcare prin inducție pentru două telefoane, precum și comenzi fizice pentru funcții importante, cum ar fi reglarea climei.
Bineînțeles, nu lipsesc ecranele care afișează informațiile necesare condusului și sistemul multimedia. Șoferul are la dispoziție instrumentarul digital Audi Virtual Cockpit de 11.9 inch, precum și un ecran central curbat de 12.8 inch. Cele două ecrane sunt integrate într-un ansamblu panoramic MMI.
Bordul este îmbrăcat în materialul moale Softwrap, care se întinde pe întreaga lățime a planșei și care oferă un aspect și un simț tactil premium. Anumite zone sunt iluminate cu ajutorul unui sistem de iluminare ambientală ce poate avea până la 30 de culori diferite.
Ca dotare opțională mai există și un plafon panoramic cu o suprafață vitrată de 1.6 metri pătrați. În ceea ce privește portbagajul lui Audi A2 e-tron, acesta are un volum de 396 litri cu bancheta în poziție normală, respectiv 1.336 litri cu bancheta rabatată.
Și pentru că este un model cu zero emisii, Audi A2 e-tron primește și un portbagaj frontal (frunk), care oferă un volum de 13 litri. La final, Audi oferă 3 sisteme audio diferite, printre care și sistemul audio premium Sonos cu 14 incinte, un subwoofer, 15 canale de amplificare și o experiență audio surround-sound.
4 VERSIUNI DE MOTORIZARE
Încă de la momentul lansării, Audi A2 e-tron este disponibil în 4 versiuni de motorizare. Toate cele 4 versiuni primesc câte un motor electric care antrenează roțile din spate.
Intrarea în gamă se face cu un propulsor de 170 de cai putere și 350 Nm, de unde rezultă un sprint de la 0 la 100 km/h în 8.8 secunde. A doua versiune are un motor de 190 de cai putere și 350 Nm și accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.9 secunde.
Urmează o versiune cu 231 de cai putere și 350 Nm, care accelerează de la 0 la 100 km/h în 7.0 secunde. Cea mai puternică versiune a lui Audi A2 e-tron are 326 de cai putere și 545 Nm, de unde rezultă un sprint de la 0 la 100 km/h în 5.7 secunde.
PÂNĂ LA 646 KILOMETRI AUTONOMIE
Pentru noul Audi A2 e-tron sunt disponibile 3 baterii diferite. Cea mai mică, de tip LFP (litiu fier fosfat), are o capacitate de 52 kWh și asigură o autonomie de 423 de kilometri. Acest acumulator este rezervat doar pentru cea mai accesibilă versiune a modelului.
Urmează o baterie mai mare, de 61 kWh, tot de tip LFP, care oferă o autonomie de până la 515 kilometri. Această baterie este disponibilă doar pentru versiunea de 190 de cai putere.
Al treilea acumulator este de tip NMC (nichel mangan cobalt) și are o capacitate de 84 kWh. Atunci când este echipat cu această baterie, autonomia lui Audi A2 e-tron crește până la 646 de kilometri, în cazul versiunii de 231 de cai putere, respectiv până la 630 de kilometri pentru cea mai puternică versiune.
Audi A2 e-tron are încărcare bi-direcțională și oferă și funcțiile V2L (Vehicle-to-Load) și V2H (Vehicle-to-Home). Astfel, bateria modelului electric poate fi o sursă de alimentare pentru dispozitive externe sau chiar pentru locuințe.
CEL MAI EFICIENT AUDI DIN ISTORIE
Și acum revenim la ceea ce contează cel mai mult pentru Audi A2 e-tron și anume eficiența. Noul model electric are un consum oficial de 12.8 kWh/100 de kilometri, ceea ce face ca noul A2 e-tron să fie cel mai eficient model de serie produs vreodată de marca germană. Acest consum este valabil pentru versiunea cu 190 de cai putere și cu bateria de 61 kWh.
În funcție de ce baterie alegi, capacitatea de încărcare este cuprinsă între 100 kW și 183 kW, la o stație de încărcare rapidă. Astfel, repriza de încărcare de la 10% la 80% durează între 24 și 29 de minute.
Transmisia lui Audi A2 e-tron are și un mod B, care permite condusul cu doar o singură pedală și ajută la o recuperare sporită a energiei la frânare. Apropo de recuperarea energiei, Audi A2 e-tron oferă 4 astfel de niveluri. De asemenea, șoferul are la dispoziție și 4 moduri de rulare diferite: Comfort, Balanced, Efficiency și Dynamic.
Opțional, Audi A2 e-tron poate fi dotat cu direcție progresivă și cu suspensie sport, care aduce bare anti-ruliu mai rigide. De asemenea, există și o suspensie cu control electronic al amortizoarelor.
În materie de sisteme de asistență, Audi A2 e-tron poate fi dotat cu un sistem de parcare automată ce poate fi antrenat să facă până la 5 manevre diferite de parcare. Camerele video cu vedere la 360 de grade sunt și acestea opționale și includ noul mod Car Wash, care te va ajuta să poziționezi mai bine mașina la o spălătorie automată.
„Premium nu poate însemna doar mai mult – mai multă putere, mai mult spațiu, mai multe resurse. Trebuie să însemne utilizarea mai inteligentă a resurselor, fără să compromită calitatea, tehnologia sau experiența clientului. Dacă vrem să aducem înapoi ideea unui A2 pentru o eră nouă, eficiența nu poate fi o cerință printre multe altele. Trebuie să fie principiul de bază. Rezultatul este cel mai eficient Audi pe care l-am construit vreodată. Asta se traduce direct în utilizarea cotidiană: mai multă autonomie, mai puțină încărcare, mai puține opriri”, ne spune Gernot Dollner.
PRODUS ACASĂ, LA INGOLSTADT
Noul Audi A2 e-tron este produs chiar în locul de baștină al mărcii germane, la Ingolstadt. Pentru noul model, Audi aplică în premieră un nou principiu de producție, bazat pe numărul de comenzi adunate.
Secvența comenzilor pentru A2 e-tron este determinată cu 6 zile înainte de startul asamblării și este apoi procesată către toate zonele de producție. Astfel, se reduce semnificativ complexitatea procesului de producție, de unde rezultă o livrare mai rapidă a mașinii către client. Totodată, noul principiu de producție ajută și la reducerea costurilor.
Peste 1.200 de componente, inclusiv aparatele de sudat robotizate și aproximativ 250 de roboți de producție sunt utilizați pentru a asambla noul Audi A2 e-tron.
La uzina din Ingolstadt, Audi a introdus și un proces nou de optimizare a producție. Cu ajutorul unor roboți ghidați de camere video, tehnologia inteligentă recunoaște componentele care trebuie montate pe mașină și le ridică automat, fără intervenție umană. De asemenea, Audi introduce la această uzină și asistenți bazați pe inteligența artificială răsfirați în mai multe zone de producție.
De exemplu, robotul asistent responsabil pentru lanțul de aprovizionare ajută angajații uzinei să caute documentație, procese și cunoștințe generale despre anumite componente. Există și un robot asistent responsabil pentru mentenanță care susține echipele de mentenanță cu analizarea defecțiunilor și cu găsirea soluțiilor.
„Am dezvoltat Audi A2 e-tron cu o concentrare clară pe Europa – pe modul în care oamenii trăiesc, conduc și folosesc mașinile lor aici. Este conceput pentru a răspunde nevoilor clienților europeni – dezvoltat în Germania și construit în Ingolstadt”, ne spune Gernot Dollner.
START DE LA 38.800 EURO
Noul Audi A2 e-tron este deja disponibil pentru comandă pe anumite piețe europene, inclusiv pe cea din România. La noi în țară, noul model electric pornește de la 38.800 euro, astfel că A2 e-tron este cel mai accesibil Audi electric din actuala gamă. Primele exemplare vor ajunge la clienți în luna decembrie.
„Audi A2 e-tron este o dovadă puternică a ceea ce poate să realizeze brand-ul nostru atunci când ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat. Nu cere de la clienți să-și adapteze viețile lor la mobilitatea electrică. Adaptează mobilitatea electrică la viețile lor”, a mai spus în încheiere Gernot Dollner.
