Am văzut, de-a lungul timpului, cum Audi se implică foarte activ în problemele care țin de protecția mediului înconjurător. Cu ajutorul unor asemenea proiecte, derulate chiar și în cele mai îndepărtate părți ale lumii, constructorul de la Ingolstadt își pune amprenta asupra mediului înconjurător într-un mod pozitiv.

Asemenea eforturi pot fi observate chiar și când vine vorba despre cele mai noi modele ale mărcii cu 4 inele. Știm deja că, începând din 2026, Audi va lansa numai modele electrice, urmând ca ultimele sale mașini noi cu motoare termice să fie eliminate complet din gamă în 2033.

Doar că, toate aceste eforturi de a deveni mai verde, sunt completate cu alte eforturi. Unele care pot fi atinse. La propriu.

Pe noile modele Audi au început să apară materiale ecologice, sustenabile, compuse din alte produse deja reciclate. iar cel mai bun exemplu în acest sens este recent lansatul Audi Q8 e-tron, SUV-ul electric care nu este altceva decât un facelift al vechiului Audi e-tron. Adică primul model electric de serie al mărcii, introdus în 2018 și vândut în peste 150.000 de exemplare de la momentul lansării și până în prezent.

Deși noul Q8 e-tron pare a fi doar un simplu facelift, care adaugă un nume nou, SUV-ul electric prezintă o serie de noutăți importante, despre care am vorbit în articolul nostru dedicat.

AM VĂZUT PE VIU NOUL AUDI Q8 E-TRON: 5 LUCRURI ESENȚIALE

CATARAMELE CENTURILOR DIN PLASTIC RECICLAT

Noutățile aduse de Audi Q8 e-tron nu se rezumă doar la un aspect nou și tehnologii de ultimă generație. Ca parte a programului Vorsprung 2030, Audi dorește să promoveze vehicule cu o amprentă mai mică de carbon.

Audi Q8 e-tron este primul model din istoria mărcii care folosește o soluție inovatoare pentru un component esențial în habitaclu. Este vorba despre cataramele centurilor de siguranță, care sunt confecționate exclusiv din plastic reciclat.

UN PROCES INOVATOR

Pentru asta, Audi a colaborat cu firma producătoare de plastic LyondellBasell, în cadrul unui proiect numit PlasticLoop. Astfel, mai multe componente din plastic provenite de la mașini care nu mai pot fi reparate sunt demontate și separate de către alte obiecte străine, cum ar fi clemele din metal.

Plasticul vechi este apoi mărunțit și procesat într-un ulei de piroliză printr-un proces de reciclare chimică. Uleiul este folosit ca materie primă pentru producția de plastice noi. La final, granulele de plastic rezultate din acest proces de reciclare sunt folosite special pentru a construi cataramele pentru centurile de siguranță.

Sigur, poate te întrebi de ce acest lucru, aparent insignifiant, este atât de important pentru Audi? Ei bine, prin acest proces, Audi a reușit să recupereze un flux de materiale adecvate pentru salvarea energiei. Constructorul german poate să folosească aceste materii prime pentru un timp mai îndelungat, iar prin acest proces sunt reduse și costurile de achiziționare de materii prime suplimentare pentru Q8 e-tron.

De altfel, materialele rezultate din acest ulei de piroliză sunt de același standard înalt ca celelalte bunuri produse, oferind și caracteristici tehnice identice.

TAPIȚERIE RECICLATĂ

Nu doar cataramele centurilor de siguranță sunt realizate din materiale reciclate, ci și alte componente, cum ar fi tapițeria scaunelor și elementele de izolare fonică. De exemplu, cei care optează pentru linia de echipare S Line, primesc scaune sport îmbrăcate în piele sintetică și cu microfibră Dinamica.

Materialul este confecționat din fibre de poliester în proporție de 45%. Acestea sunt compuse, la rândul lor, din PET-uri reciclate, textile uzate și reziduuri de fibre. De asemenea, producția microfibrei Dinamica nu implică folosirea solvenților, ceea ce contribuie clar la protecția mediului.

Nu în ultimul rând, ornamentul decorativ amplasat deasupra ecranului central principal este disponibil și într-un material special, confecționat parțial din PET-uri reciclate și vopsit în culoarea antracitului. (Primul clip)

IMPLICARE ACTIVĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI

De-a lungul acestui an, am vorbit despre eforturile pe care marca de la Ingolstadt le face pentru a curăța deșeurile unor fluvii, lacuri și mări, precum și pentru a oferi o viață mai bună celor care trăiesc în zone îndepărtate, precum cele de-a lungul fluviului Amazon.

Acum, Audi ne mai oferă încă un episod inovativ din seria sa de proiecte ecologice. De data aceasta, vedem eforturile pe care Audi le depune pentru a proteja o pajiște din Germania, din comuna Bad Schönborn, situată între orașele Heidelberg și Karlsruhe.

DRONE PENTRU MONITORIZAREA LIVEZILOR

Pajiștea menționată se întinde pe o suprafață de 500 de hectare, dintre care 10 hectare cuprind o livadă de pomi fructiferi. Aceasta este constant monitorizată de către drone furnizate de Fundația de Mediu Audi, în colaborare cu Universitatea din Heidelberg.

Proiectul a început încă din vara lui 2018, iar rezultatele concrete au fost prezentate după mai bine de 4 ani. Alți contribuitori la proiect includ Asociația de Conservare a Zonei Rurale pentru districtul Karlsruhe și Grupul Operativ Pentru Natură și Mediul Local din Bad Schönborn.

Practic, dronele creează o monitorizare digitală, prin care pomii fructiferi sunt clasificați și evaluați automat. Precis, pomii sunt încadrați în mai multe categorii în funcție de starea lor de sănătate. Astfel, cu ajutorul imaginilor făcute de drone se poate interveni mai rapid și precis asupra pomilor care au nevoie de îngrijiri.

FOTOSINTEZA EVALUATĂ PRIN IMAGINI

În primul an, rezultatele au arătat că circa 20% din pomii fructiferi aveau nevoie urgentă de îngrijiri. Doar 28% din restul pomilor nu necesitau îngrijiri suplimentare la acel moment. Aici trebuie să spunem că livada includea pomi fructiferi ca meri, peri, nuci, pruni și cireși.

În timpul monitorizării, dronele au acumulat peste 120.000 de imagini cu pomii fructiferi, iar acestea au fost apoi prelucrate sub forma unor date pentru a determina starea de sănătate a pomilor. În același timp, dronele au făcut și câteva imagini din mai multe unghiuri, prin care a fost evaluată fotosinteza din copaci.

Pe scurt, pomii bolnavi produc mai puțină fotosinteză, iar asta se vede prin modul în care lumina se reflectă diferit. Se face o comparație cu pomii sănătoși, care produc mai multă fotosinteză. Alți factori, precum densitatea vârfurilor copacilor, proporția de lemn uscat și chiar lungimea lăstarilor noi sunt luați în considerare pentru a putea observa mai bine starea de sănătate.

COPACI SPONSORIZAȚI ONLINE

Un aspect cu adevărat unic al acestui proiect este încurajarea participării localnicilor în activitățile de protejare a mediului. Fiecare localnic poate să sponsorizeze un pom cu ajutorul unei platforme online, pentru a îndemna mai mulți oameni să contribuie la îngrijirea mediului înconjurător.

Ca un ultim aspect, Fundația de Mediu Audi a lansat și un serviciu de cartografiere online, prin care sunt puse la dispoziție informațiile obținute din procesul de monitorizare. Serviciul este unul interactiv, iar baza de date poate fi accesată inclusiv de către instituțiile de conservare a peisajelor și chiar de către organisme guvernamentale.

UN VIITOR MAI BUN

Prin asemenea inițiative, experimente și proiecte, Audi ne arată încă odată de ce este mai mult decât un simplu producător de automobile. Pe lângă oferta sa de modele premium, marca germană face eforturi pentru a le oferi o viață mai bună, atât oamenilor din prezent, cât și viitoarelor generații.