Audi RS Q3 poate fi comandat și în România: preț de pornire de aproape 65.000 de euro

de Cornel Șocariciu
Joi, 21.05.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Audi RS Q3 este disponibil și pe piața din România, iar prețul de pornire comunicat de constructorul german este de 64.755 de euro. SUV-ul de performanță este echipat cu motorul de 2.5 litri cu 400 CP.

La finalul săptămânii trecute, Audi a introdus pe piața din România noul RS Q3 Sportback. SUV-ul coupe de performanță pregătit de constructorul german are un preț de pornire de 65.180 de euro.

Acum, Audi lansează în România noul RS Q3, model care poate fi comandat pentru 64.755 de euro. SUV-ul de performanță dezvoltat de producătorul german este echipat cu motorul 2.5 litri cu cinci cilindri care dezvoltă 400 de cai putere la 5.850 rpm și 480 Nm la 1.950 rpm. Pentru gestionarea resurselor, Audi a pregătit o transmisie automată cu șapte trepte și un sistem de tracțiune integrală quattro.

Timpul necesar pentru accelerația de la 0 la 100 km/h este de 4.5 secunde, iar viteza maximă este de 250 km/h (poate fi extinsă opțional până la 280 km/h).

Standard, noul RS Q3 va fi echipat cu jante de 20 de inch și cu suspensia sport care micșorează garda la sol cu 10 mimiletri.

LISTĂ DE PREȚURI Audi RS Q3
MOTORIZĂRI NIVEL DE ECHIPARE
(Preț în Euro, TVA inclus)
MOTOR PUTERE
(CP)
TRANSMISIE BASE
2.5 litri benzină
5 cilindri
400 Aut 7, 4x4 64.755

Așa cum era de așteptat, echipamentele disponibile standard pe noul RS Q3 Sportback vor fi oferite și pe RS Q3.

Astfel, clienții vor primi, printre altele, următoarele: faruri și stopuri cu LED, pachet de iluminare ambientală, senzor de lumină și de ploaie, oglinzi exterioare cu reglaj electric și încălzite, pachet optic exterior argintiu, sistem Audi Drive Select, volan sport îmbrăcat în piele, instalație de climatizare manuală, accesorii de interior îmbrăcate în Alcantara, ornamente din aluminiu pentru pragurile interioare, praguri iluminate, sistem Audi Pre Sense Front, sistem de avertizare cu privire la părăsirea benzii de rulare, Hill Start Assist, sistem Parking Control Plus, instrumentar digital de bord Audi Virtual Cockpit cu diagonala de 10.25 inch, sistem audio cu 10 incinte și scaune față sport îmbrăcate în Alcantara/piele ecologică.

NOUL AUDI RS Q3 VERSUS PRINCIPALII CONCURENȚI*
PUTERE
(CP)
CONSUM MIXT
(litri/100 km)
ACCELERAȚIE 0-100
(secunde)
PREȚ DE LISTĂ
(cu TVA)
Audi Q3 
2.5 litri, Aut
RS
400 8.8 4.5 64.755
Audi Q3 Sportback
2.5 litri, Aut
RS
400 8.8 4.5 65.180
BMW X2
2.0 litri, Aut
M35i
306 7.1 4.9 56.228
Jaguar E-Pace
2.0 litri, Aut
P300
300 8.7 6.5 53.193
Mercedes-Benz GLB
2.0 litri, Aut
35 AMG
306 7.5 5.2 57.007
*modele cu motorizări echivalente sau apropiate

Comentarii (14)

  • Ce bine, hai ca tot mergeam la piata...o sa comand si un crossover din asta de performanta.
    Nu stiu exact la ce o sa-l folosesc ca am auzit ca cica nu pot sa merg legal cu mai mult de 130 si pe circuite serioase nu prea ma primesc la track day cu asa ceva. Dar la mall in parcare rup gura la pitipoance.
    16 3
  • andrei
    si la semafor. cand stai bara la bara si in loc de 10 minute faci 2 ore pe acelasi drum, sentimentul de a sta in 400cp e nemaivazut :D
    17 2
  • Ba, da' de cate ori bagati stirea asta?
    https://www.automarket.ro/stiri/audi-rs-q3-sportback-este-disponibil-si-in-romania-suv-ul-de-performanta-97971.html
    Zici ca cine stie ce mare masina, care va revolutiona tot, s-a lansat in lume / Romania.
    5 6
  • Costel
    D-le Cornel Socariciu ,

    cautarea si gasirea unui/unor potentiali rivali pentru RS Q3 F3 ii in opinia mea o eroare, asta fiindca datele din tabel is irefutabile:

    1- Benz musai ca picoteste pan' la 100 km/h;

    2- felina britanica chiar doarme dusa pan' la 62 mph , cele aproape 7 secunde mie generandu-mi pertinenta intrebare pentru inerentele precizari suplimentare : sprintul o fost realizat/masurat in mile terestre sau marine ?!?
    daca-s mile marine atunci n-am ce face, tre' sa devin ingaduitor cu Jaguar, is totusi 1852m si nu 1609m ;

    3- elicea pierde aparent onorabil , dar numa-n aparenta fiindca AM le-o facut un urias serviciu fragililor oponenti ai RS Q3 F3 prin privarea cititoriilor de desfatarea Audi pe intervalul 0-200 km/h acolo unde cei cinci cilindri nu doar ca reusesc sa rapuna orice motor de performanta cu ale sale meschine patru pistoane si 2000 cm3 ci chiar il descompun de-a dreptul
    15 0
  • Să nu fim prea răi, că fosta știre era DOAR despre varianta cocoșată :-) Sportback, mai scumpă cu 425 € fără motiv, dar nu mai contează.
    Din pură curiozitate, aștept datele noii generații RS3, care zvonistic ar scoate mai mult de 400 cai din același motor 2,5 Turbo L5.
    ...Și pe care aș prefera-o struțo-cămilelor SUV, dacă n-ar fi și ea... aproape la fel de inutilă ca RS Q3 pe drumurile noastre.
    20 0
  • @Costel: Ai dreptate prin prisma dragster-izmului în linie dreaptă, unde orice Audi cu uber-motorul ăsta excelează (ba TTRS-ul a scos și 3,4 s pe zero-sută, hypercar-like.)
    ...Totuși, pe circuit un Cayman GTS sau chiar un Megane RS-Trophy îl halește și pe RS3, cam supravirator din păcate... când nu pleacă cu totul pe câmpii, fără prea multe semnale... graduale, că tot e la modă barbarismul ăsta.
    (n.b. AM ar putea să informeze fanii Renault Sport că MRS4 facelift are acum 300 CP în toate versiunile.)

    Posibil însă ca noul RS3 să fie mai capabil pe circuit ca actualul -- și el peste prima generație, singura pe care am condus-o de fapt (2010-2012, cu *doar* 340 CP și 450 Nm, plus o gardă la sol normală de 14 cm, coborâtă treptat - pardon, gradual :-) - la 10 cm.)
    21 0
  • p.s.- erată: RS3-ul e subvirator, nu supra-. Iar garda la sol i-o scade cred Audi continuu ca să le vândă și p-astea cocoțat-cocoșate. :-)
    ...Care din principiu au limite dinamice și mai dihai pe circuit, egal cu ce bla-bla-uri *de performanță* le botează marketingul VAG.
    Deși nu mă deranjează decât la modul abstract-impersonal, încă mai sper ca SUVo-mania să dispară odată cu plandemia. :-P
    18 0
  • Costel
    @Kirotractor ,

    impartasesc intru-totul apententa dvs pentru folosirea unor astfel de motoare numai pe caroserii care sa se identifice estetic inainte de toate cu notiunea de performanta iar SUV/Coupe-urile, SAV/Coupe-urile nu-si gasesc vreun loc de cinste nici in propria-mi ierarhie dar pe de alta parte aceste alegeri cert retrograde ale caroseriilor nu le tradeaza altora cultura auto precara ci nu face altceva decat sa ne identifice amandurora inflexibilitatea tocmai la adresa celor care-s poate suferinzi de lumbago, de sciatica de ce nu, si care pesemne ca merita si ei sa guste prin "amabilitatea" atator constructori si musai de la o inaltime apreciabila din ceea ce inca mai are de oferit un benzinar de varf ai carui parametrii is intimidanti pentru cei mai multi posesori de permis categoria B
    16 0
  • inexorabil
    Să vă fac o mărturisire…bombă. Maximum credibilă însă!

    Mai întâi, aţi văzut cum este elaborat un act normativ? La preambul scrie, în mod standard: “Având în vedere: articolele, prevederile, deciziile, referatele etc.”. Tot aşa îmi vor construi şi eu discursul. Prin urmare,

    Având în vedere că:
    ● pe lumea asta consider că poţi să trădezi, cu excepţia credinţei, neamului, familiei, prietenilor, nevinovaţilor, contractelor şi promisiunilor;
    ● vreau să-mi intensific “fanatismul” pro-ICE;
    ● nu văd soluţie mai potrivită pentru a contracara eco-psihoza.

    În numele propriei mele legi, decid: începând de astăzi, 21.05.2020, devin fan declarat al lui…VAG. Evident, lepădându-mă (sau “trădând”, dacă vreţi aşa) de pasiunea pentru “americane”, care îmi plac în continuare, dar altceva consider mai important: cauza luptei mele! Aşa că îmbrăţişez motoarele TSI/FSI/TFSI/TDI! Fiindcă îmi sunt mult mai accesibile. Şi nu-mi pasă ce şi câte probleme au. Am reflectat multă vreme şi aşa am ajuns la concluzia de faţă. De fapt, oricum admiram VAG-ul clasic (constituit doar din VW şi Audi) – dovada fiind găzduită de arhiva AM – aşa că n-ar trebui să surprindă pe nimeni “turnura” mea.

    La urma urmei, America mi se pare prea departe…AICI se cuvine purtată bătălia, cu “materialele” şi mijloacele existente. Iar pentru mentalitatea germană, ICE încă reprezintă etalonul. Pe de altă parte, conştientizez perfect că, da, managementul lui VAG nu diferă de cel al lui GM/NGMCO (în privinţa lăcomiei şi a nemerniciei), dar calitatea în ansamblu clar că este superioară dincoace de Ocean. Iar “ţinuta de drum”, într-adevăr, este incomparabilă în cazul ghermanelor, fie că admitem şi/sau ne place acest adevăr incontestabil, fie că nu! În schimb, ceea ce nu voi primi de la VAG (cel din prezent) se cheamă exclusivism, dar nu ţin morţiş să mă bucur de el, fiindcă vremurile actuale oricum nu pledează pentru o asemenea viziune, exceptând firmele “de nişă” (până nu vor aluneca şi ele în mania producţiei de masă).

    Totuşi, eu mizez pe modele nu foarte gustate în rromanika, cum ar fi cele proprii diviziei Audi Sport. Dar şi…VW Phaeton (apropo, am “scanat” unul pe viu şi am rămas…tablou – cred că limuzina aceea este subestimată în materie de lux! – se poate măsura nu cu A8, ci direct cu S-Klasse, fără să uiţi nicio clipă că, paradoxal sau nu, este…maşina poporului).

    Cât despre modelul din articol, prefer să nu mă pronunţ…Căci şi motoarelor cu ardere internă le aplic un principiu exigent: să nu echipeze…SUV-uri. Adică subscriu pe loc la dorinţa lui Mister K. Iar regula “de la segmentul D (inclusiv) în sus” nu se schimbă. Cu alte cuvinte: rămân ICE-macrosedanist până la moarte :)

    Dar fiabilitatea? Este un concept cât se poate de…subiectiv, dragilor. Eu cred că mai degrabă contează modul cum exploatezi şi întreţii maşina decât politica producătorului (desigur, inaccesibilă clienţilor/fanilor) prin prisma “termenului de folosinţă”. Că până la 100.000 km rulaţi se întâmplă nu ştiu ce şi nu ştiu cum (stabilit teoretic că n-ar trebui) nu mai miră pe nimeni astăzi. La urma urmei, ecuaţia înţelegerii esenţiale este simplă: “teancuri” pentru ei cu nemiluita (în urma practicării “magiei albe” numite reducerea costurilor), riscuri continue pentru noi…Nu ne convine? Atunci să mâncăm ciclism pe pâine! Căci situaţia s-a blocat ca “inoperabilă” (cu “opţiunea” : din rău în mai rău).
    12 4
  • Vaaai... Sunt impresionat pînă la lacrimi de ceea ce vor primi clientii:

    "Astfel, clienții vor primi, printre altele, următoarele: faruri și stopuri cu LED, pachet de iluminare ambientală, senzor de lumină și de ploaie, oglinzi exterioare cu reglaj electric și încălzite, pachet optic exterior argintiu, sistem Audi Drive Select, volan sport îmbrăcat în piele, instalație de climatizare manuală, accesorii de interior îmbrăcate în Alcantara, ornamente din aluminiu pentru pragurile interioare, praguri iluminate, sistem Audi Pre Sense Front, sistem de avertizare cu privire la părăsirea benzii de rulare, Hill Start Assist, sistem Parking Control Plus, instrumentar digital de bord Audi Virtual Cockpit cu diagonala de 10.25 inch, sistem audio cu 10 incinte și scaune față sport îmbrăcate în Alcantara/piele ecologică."

    Păi, mă nene, dotări d-astea primești și la o mașina de 30.000, nu trebuie să dau încă 35.000 în plus doar ca să prind suta in 4.5 secunde.
    8 4
  • "instalație de climatizare manuală"

    adica geamuri cu deschidere la manivela
    8 1
  • inexorabil
    Da, fantasticule, adorabilule, minunatule domn "fănel". Nu ratezi nicio ocazie de a-ţi exhiba “VAGofobia”. Dar ce crezi? Acum sunt eu “VAGopat”. Şi-mi voi apăra noul amor până în pânzele albe, fâcând abstracţie (ignorant, deh!) de punctele vulnerabile ale maşinilor în cauză.

    Prin urmare, pornind de la aceste axiome imbatabile, şi tu, şi A-ha Take On Me vă înşelaţi! N-aveţi dreptate!! Zi de zi, VAG deasupra tuturor!!!
    7 7
  • Bravo mai Bolek!

    Sa-mi dai adresa sa-ti trimit o eugenie.
    8 3
  • inexorabil
    Prea stimatul meu “prieten”, ce crezi că ar putea însemna JdA şi mai ales ce crezi că ne va revela despre tine?
    6 5

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru