Bentley Bentayga, de-acum și în versiune S: 550 de cai putere și Alcantara din belșug la interior

de Alexandru Monenciu
Miercuri, 26.05.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Constructorul britanic de automobile a publicat primele imagini și informații despre noua versiune Bentayga S. Aceasta dispune de 550 CP, dezvoltați de motorul V8, twin-turbo, de 4.0 litri.

Bentley Bentayga putea fi comandat până acum în versiunile V8, Plug-in Hybrid și W12. Celor trei li se alătură acum o nouă versiune: Bentayga S.

Lista cu noutăți exterioare include blocuri de lumini cu tentă fumurie, ornamente negre cu finisaj lucios, un eleron ceva mai pronunțat (montat deasupra lunetei), sistem de evacuare sport și jante cu diametrul de 22 de inch.

Acestea din urmă sunt disponibile în trei nuanțe. Standard vin vopsite în argintiu.

La interior, volanul, scaunele, selectorul cutiei de viteze și alte câteva componente sunt îmbrăcate în Alcantara. Tot aici regăsim ornamente iluminate pentru praguri, logo-ul S brodat pe tetierele scaunelor și un instrumentar digital de bord, împrumutat de la Bentayga Speed.

Noul Bentley Bentayga S este echipat cu un motor V8 twin-turbo, de 4.0 litri, care dezvoltă 550 de cai putere și 770 Nm cuplu. Din pachetul propulsor mai fac parte o transmisie automată cu opt rapoarte și o tracțiune integrală.

În aceste condiții, suta de kilometri pe oră este atinsă în 4.5 secunde, iar viteza maximă este de 290 km/h.

Nu în ultimul rând, Bentayga S are un set de bare anti-ruliu active, sistem de vectorizare a cuplului recalibrat, iar modul de rulare Sport a fost și el revizuit pentru un o ținută de drum îmbunătățită. Și suspensia pneumatică a suferit mici modificări.

via Bentley

Comentarii (6)

  • Marinel
    Este fix ca un pirateu dupa Genesis QV80.Rusine,Bentley!
    8 2
  • Multa? :)))
    4 2
  • netam-nissan
    eram chitit pe bentayga, dar ultimele teste AM cu s-class, aston-martin, maserati și alte cazane populare mă fac să ezit.
    să vedem și prețurile însă, vorba dlui ACE - fiindcă alcantara costă 49 euro metrul pătrat, sigur vine c-un supliment de 49.000 €.
    17 1
  • Stiu ca nu se discuta ,dar totusi... un Bentayga ROSU !!?? E o culoare de toata jena pe orice SUV de la clasa medie in sus , dar la un Bentayga rosu de serie chiar nu ma asteptam ! Poa' sa puna ei mama lui rosu si a eleroanelor si evacuarilor ,ca masina asta nu inspira dram de sportivitate prin design, daca asta au cautat .
    12 0
  • Adrian
    Alcantara nu e imitatie de piele?
    6 1
  • cat belsug de Alcantara sa fie? e pus in portbagaj un sul de alcantara din asta? sa fie, daca e din belsug
    4 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru