F1 Abu Dhabi: Max Verstappen câștigă ultima cursă a sezonului în fața lui Leclerc! Hamilton, fără victorie în 2022

de Tiberiu Safta
Duminica, 20.11.2022
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Max Verstappen și-a adjudecat cea de-a 15 victorie din acest sezon în Marele Premiu de la Abu Dhabi, ultima etapă din actualul sezon de Formula 1. Charles Leclerc a terminat în fața lui Sergio Perez și devine vice-campion, în timp ce Lewis Hamilton are parte de un sezon fără victorie, pentru prima dată în carieră.

Ultima etapă din sezonul 2022 de Formula 1 a adus echipele și piloții la Abu Dhabi, cursa tradițională de sfârșit de an. Etapa din capitala Emiratelor Arabe Unite reprezintă și sfârșitul de carieră pentru cvadruplul campion mondial Sebastian Vettel, care se retrage după 16 sezoane la vârful motorsportului.

Max Verstappen, dublul campion mondial en-titre, a obținut o nouă victorie pe circuitul Yas Marina, a 15-a sa reușită din acest sezon, un nou record. Charles Leclerc, principalul rival de la Ferrari, a terminat pe locul 2 și a obținut la mustață poziția de vice-campion în fața lui Sergio Perez, care a terminat pe locul 3.

START BUN PENTRU RED BULL ȘI HAMILTON

La start, piloții din față au început cursa cu un set de anvelope Medium. Atât Verstappen cât și Perez au plecat bine după stingerea luminilor roșii. Mexicanul a avut cel mai bun timp de reacție, însă olandezul de la Red Bull și-a păstrat poziția de lider și a început, treptat, să se distanțeze de restul plutonului.

Charles Leclerc și-a menținut poziția la start, însă Lewis Hamilton, plecat de pe locul 5, a reușit să treacă de Carlos Sainz Jr în primul viraj. Spaniolul de la Ferrari a încercat în virajul 5 să-l depășească pe septuplul campion mondial, care a ratat virajul și s-a folosit de zona de degajare pentru a rămâne în față.

Manevra britanicului a fost asemănătoare cu cea din Abu Dhabi 2021, atunci când se lupta direct cu Verstappen pentru titlu. De data aceasta însă, Hamilton i-a cedat poziția lui Sainz, pentru ca apoi pilotul Mercedes să revină în față un tur mai târziu.

DUEL ÎNTRE VETTEL, OCON ȘI ALONSO

În spatele piloților fruntași s-a dat o luptă intensă pentru ultimele 3 poziții din puncte. În ultimul său Grand Prix din carieră, Sebastian Vettel s-a luptat cu piloții Alpine pentru locul 8, cu Esteban Ocon în față și cu Fernando Alonso în spate. Bătălia celor 3 piloți i-a permis lui Lando Norris să se distanțeze în față și să creeze un ecart relativ confortabil.

Ceva mai în față, Carlos Sainz Jr a reușit să-l depășească din nou pe Lewis Hamilton, de data aceasta fără probleme. George Russell în cel de-al doilea Mercedes a trecut și el de Hamilton, după ce acesta a raportat o problemă cu livrarea puterii la motor.

STRATEGII DIFERITE PENTRU LECLERC ȘI PEREZ

În fruntea cursei, Max Verstappen a reușit să se distanțeze la 7 secunde față de Perez, care începea să aibă probleme cu menținerea pneurilor Medium în viață. Mexicanul a făcut prima mutare în turul 16 și a schimbat pe un set de pneuri Hard. Perez a revenit în fața lui Sebastian Vettel, care tocmai urcase o poziție după ce Ocon a oprit pentru un set de anvelope cu dungi albe.

Pilotul Red Bull și-a întârziat prea mult frânarea și a ieșit larg. Asta i-a permis germanului de la Aston Martin să revină în față pentru un tur. Perez l-a depășit pe Vettel la următoarea încercare și a început să reducă ecartul dintre el și Leclerc.

Sainz a fost următorul care a oprit pentru un set de anvelope Hard, urmat de Hamilton în turul 19 și Verstappen în turul 20. Toți piloții au trecut pe Hard-uri, în timp ce Leclerc a mai stat un tur pe circuit și a preluat conducerea cursei, înainte ca el să ajungă la boxe pentru un set nou de pneuri de compoziție dură.

Verstappen a revenit la conducerea cursei, în fața lui Perez și Leclerc și a fost restabilită ordinea de la start.

ABANDON PENTRU ALONSO

Sebastian Vettel a fost ultimul pilot care și-a efectuat prima oprire, el fiind pe o strategie cu o singură oprire. La fel ca toți ceilalți, fostul campion mondial a încălțat pneurile cu dungi albe, însă a revenit pe circuit pe locul 19, doar în fața lui Nicholas Latifi.

Două tururi mai târziu, Fernando Alonso a fost forțat să abandoneze din cauza unei probleme tehnice, în ultima lui cursă pentru Alpine. Între timp, Vettel începea să recupereze din pozițiile pierdute cu depășiri asupra lui Pierre Gasly, Kevin Magnussen și Valtteri Bottas.

LUPTA PENTRU LOCUL 2

Înapoi în fruntea plutonului, Perez a efectuat a doua oprire la finalul turului 34 și a trecut pe un nou set de pneuri Hard. El a ieșit pe locul 6, în spatele lui Lewis Hamilton. Britanicul a reușit să-l țină pe mexican în spate timp de câteva tururi, iar pilotul Red Bull a pierdut timp față de Leclerc.

Atât Verstappen cât și Leclerc au ales o strategie cu o singură oprire. Singura șansă pentru ca Perez să termine în fața monegascului era un ritm de cursă foarte rapid și cu speranța că pilotul Ferrari își va degrada rapid anvelopele.

ACCIDENT ÎNTRE SCHUMACHER ȘI LATIFI

În spate, Russell și Sainz au oprit în același tur, timp în care pilotul Mercedes și-a servit penalizarea de 5 secunde și a trecut pe compoziția mai rapidă, Medium.

Între timp, Mick Schumacher și Nicholas Latifi s-au acroșat în turul 40, după ce germanul de la Haas l-a atins din spate pe canadianul de la Williams. Sebastian Vettel a reușit, apoi, să ajungă până pe locul 12.

VICTORIE PENTRU VERSTAPPEN, ABANDON PENTRU HAMILTON

În turul 45, Perez încercat să treacă de Hamilton. Dar, o mică greșeală i-a permis britanicului să revină în față și, astfel, mexicanul de la Red Bull a pierdut timp față de Leclerc. Perez a reușit să-l depășească pe Hamilton în turul următor. Însă, până la Leclerc, mexicanul trebuia să recupereze puțin sub 10 secunde.

Leclerc a reușit să se mențină pe locul 2, chiar dacă Perez venea rapid din spate.

Apoi, cu doar două tururi rămase din cursă, Lewis Hamilton a fost forțat la abandon din cauza unei probleme hidraulice. Asta i-a permis lui Sebastian Vettel să urce pe locul 10 și să termine în puncte în ultima sa cursă înainte de retragere.

În față, Verstappen și-a trecut în palmares a 15-a victorie din sezon și a 35-a din carieră. Leclerc a reușit să rămână în fața lui Perez și a devenit vice-campion într-un sezon care a promis multe pentru Ferrari. Perez a trebuit să se mulțumească cu locul 3 în cursă și în campionat, în timp ce Ferrari și-a asigurat locul 2 în clasamentul constructorilor, în fața celor de la Mercedes.

Carlos Sainz Jr a terminat pe locul 4, cu George Russell pe 5 și Lando Norris pe 6, care a luat și punctul pentru cel mai rapid tur. Clasamentul din zona punctelor a fost completat de Esteban Ocon, Lance Stroll, Daniel Ricciardo și Sebastian Vettel.

DANKE SEB

Așadar, sezonul 2022 a ajuns la final, cu Max Verstappen și Red Bull drept campioni mondiali. Prin comparație cu 2021, olandezul a câștigat titlul cu ușurință, reușind să stabilească un nou record pentru cele mai multe victorii într-un singur sezon, cu 15 la număr.

Până astăzi, Lewis Hamilton deținea distincția unică de a fi singurul pilot cu cel puțin o victorie în fiecare sezon de Formula 1 în care a participat. Din păcate, fostul campion mondial înregistrează, pentru prima dată, un sezon fără victorie și fără un pole position.

Bineînțeles, această cursă marchează finalul de carieră a lui Sebastian Vettel, după 16 sezoane petrecute în Formula 1. În cele 299 de curse la care a participat, Vettel a obținut 53 de victorii, 122 de clasări pe podium, 57 de pole-uri și 4 titluri mondiale cu Red Bull.

Unele recorduri stabilite de el au rămas în picioare până astăzi: el rămâne cel mai tânăr campion mondial din istorie, pilotul cu cele mai multe victorii consecutive și cu cele mai multe pole-uri într-un sezon. Abia anul acesta a fost bătut recordul său de cele mai multe victorii într-un sezon, un record împărtășit cu idolul său, Michael Schumacher și bătut, în cele din urmă, de Max Verstappen.

Echipele și piloții vor intra în pauza de iarnă înainte ca acțiunea să fie reluată în 2023. În sezonul viitor vom avea 24 de curse, iar prima va avea loc în martie, în Bahrain.

via Formula 1

Comentarii (19)

  • Știți voi cine
    V-am zis eu că se apropie Mercedes și că fierarri vor pierde locul 2 la constructori? Să nu mă mai contraziceți!
    1 22
  • @Prosteluș
    A ieșit perfect, Leclerc pe 2, Sainz al cincilea cu a doua mașină, Hamilton al șaselea de panaramă ce este.
    Ai rămas un bou patetic.
    12 29
  • Polpozișă
    Recordul de victorii și numărul de puncte acumulate într-un sezon sunt aici pentru mulți ani. :)
    11 21
  • @Polpozișă
    Max e un mucea protejat de bătăușul Jos, cloanța Sophie, manelista Victoria, pro..ituata Kelly, senilul Helmut, deme.tul Nelson.
    Cu recorduri tot un mucea fără caracter. Vai de capul lui.
    21 11
  • Pilotul zilei
    Sebastian Vettel - 56.6%
    Sergio Perez - 9.1%
    Charles Leclerc - 6.5%
    Lewis Hamilton - 5.5%
    Daniel Ricciardo - 4.8%

    Record
    Primul de pe podium nu a prins top 5.
    unde-s fanii lui Max?
    15 6
  • Recorduri pe banda rulanta
    Recordurile sunt o treaba de marketing, se compara mere cu pere, ca sa creada platitoru' ca a asistat la scrierea istoriei. Liberty media a incurajat (mai exact a favorizat, cu ajutorul FIA) aparitia multor recorduri, de cele mai multe ori in dauna competitiei. Mercedes si hamilton trebuiau sa doboare recordul pentru ca only BLM; dupa ce hamilton a luat titlul 7, l-au scos campion in ultima cursa pe olandez, ca lumea se plictisise de atata Hamilton+ creste audienta cand outsiderul castiga. Anul acesta urma ferrari, dar nu putea FIA sa le faca strategia sau sa conduca todt in locul lui Leclerc, asa ca a ramas Verstappen. La anul va fi comeback MB.
    Revenind la victorii: Verstapen are 15 din 22, adica 68,1%, Vettel 13 din 19, adica 68,4% ( 9 victorii consecutive in ultimele 9 curse in 2013) iar Schumacher are 13 din 18, adica 72,2 % in 2004.
    Recordmen este cel care are cele mai multe victorii raportate la numarul de curse desfasurate sau la care a participat. Restul e vrajeala!
    20 23
  • @Pilotul zilei, păi din poziția în care a plecat Max, că să aibe denumirea de pilot al cursei fie trebuia să depășească toți piloții cu un tur, fie să facă pană, să revină pe circuit și să facă un spectacol din coada plutonului până în pole position.
    14 20
  • Lipsa SC a stricat socotelile la ceva lume.
    10 1
  • @FanF1
    Pentru prima dată câștigatorul unei curse nu prinde top 5 la votul public. N-are legătura cu pilotajul. Max a pierdut mulți fani și o sa fie huiduit intens pe mai toate circuitele.
    14 7
  • @ @FanF1 Din păcate fanii sunt subiectivi și unii(aceia de care scrii tu)„maneliști naivi”. Un om obiectiv și corect nu poate fi de acord cu ordinele de echipă. TU ești convins că Perez este mai bun decât Leclerc? Și uiți că nici la Ferrari nu s-a făcut schimb de locuri? Nu-i nevoie să-mi răspunzi mie, conștiinței tale.
    10 21
  • ^ îţi dau dreptate, nu ar fi trebuit dat nici un ordin de echipă. Max ar fi trebuit să-şi ajute colegul fără nici un ordin ( să se lase depăşit şi să-l ţină în spate de Leclerc aşa cum a făcut Perez cu Hamilton pe acelaşi circuit anul trecut), era o datorie morală faţă de coechipierul său, căruia îi datorează un anumit procent din titlul câştigat anul trecut.
    14 7
  • @Nică Dr. Marko a spus într-un interviu că Max a fost „educat” de tatăl său pentru competiție. În această educație intră și principiul „nu ceda niciodată, ca să ajungi în frunte uneori trebuie să calci și pe cadavre”. În domeniul militar formularea este „Pentru victorie comandantul uneori trebuie să-și sacrifice soldați”. Dacă cedezi și te sacrifici tu, pierzi, va fi socotită slăbiciune și cerea se va repeta. Max a înțeles și nu uita, este olandez. Fiecare popor are „caracter” unic. Nu înțelege din asta că sunt de acord cu el!
    7 11
  • L-am blamat pe Max dar am inteles, analizand la rece ce a zis in comunicatul radio din Brazilia "din cauza a ce s-a intamplat la inceputul anului". Face referire la faptul ca s-a duelat fairplay cu Charles si daca e sa o luam la verificari, fara erori de strategie, Lecrerc era la vreo 50 de puncte in spatele lui Max.
    Daca i-ar fi cedat pozitia lui Sergio, Lecrerc ar fi fost in minus deoarece Carlos nu i-a cedat pozitia.
    In aceasta cursa, Carlos s-a limitat la a nu-l depasi pe Charles cand cel din urma a reintrat pe circuit cu cauciurile reci, atat. Era strategia de cursa.
    4 7
  • ^ eu zic să nu intrăm pe un "teren minat". Războaiele se câştigă prin alianţe, iar într-o alianţă beneficiile trebuie să fie pentru toate părţile. Anul trecut la Baku Hamilton a ratat restartul după abandonul lui Max fiind nervos pentru că Perez il ţinuse foarte mult în spate ca să-l protejeze pe Max, iar Hamilton a vrut să-l depăşească la start pe Perez. Cu un loc 2 acolo, Hamilton era campion. Şi în Turcia(posibil să greşesc circuitul) Hamilton a fost ţinut f mult în spate de Perez, motiv pentru care nu a mai ajuns să-l ajungă pe Max. Să mai vorbesc şi de ultima cursă de anul trecut? Perez chiar s-a retras în dorinţa de a-l ajuta pe Max. În fine, anul viitor cel puţin MB se vor prezenta mai bine, iar lucrurile vor sta altfel şi atunci să-l vedem pe "comandant" că şi-a sacrificat soldaţii pe vreme de pace.
    10 3
  • Alianțele nu sunt contracte. Alianțele țin mai mult de diplomație. Nu cunoaștem noi ce conțin contractele piloților. În ultima sută de ani, alianțele României au adus doar eșecuri când a fost nevoie de ele. Corupția(lăcomia) conducătorilor a dictat cursul istoriei. Cei cu „mânuțe roșii” ori n-au citit ultima frază, ori n-au înțeles-o!
    5 5
  • Marius
    @stiu eu cine. Multe mânuțe roșii pt tine, și de asemenea și frustrare. La anul Ferrari, loc 3-4.
    6 3
  • @Marius, probabil că tu și individul a cărui singură preocupare sunt mânuțele roșii, stați foarte prost cu simțul umorului și înțelegeți mai greu o bășcălie mai cu ștaif. Mai încercați băieți, mai încercați.
    5 8
  • Marius
    @!!!.Baiatul a acumulat multe frustrări dealungul anilor. Eu integ bășcălia,alții nu,ce bine ca te avem pe tine aici, omul fără nume, cu aerul tău de superioritate, sa ne spui noua ce și cum sa facem.
    9 8
  • Cu Mercedes s-a-ncurcat, se ştie,
    Și specialistul îi însărcinat,
    Spunându-ne, în băşcălie,
    Că e, sărmanul... bos-umflat!
    1 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru