Fraude pe piața mașinilor second-hand din România: o mașină are în medie 59.000 de kilometri dați înapoi, iar aproape 23% au avut reparații la caroserii

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Miercuri, 22.04.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mașinile second-hand vândute pe piața din România în 2019 au avut în medie 59.000 de kilometri dați înapoi, iar aproape 23% dintre acestea au suferit reparații majore la caroserii.

Piața mașinilor second-hand din România este afectată semnificativ de numeroase fraude, de la banalul kilometraj dat înapoi până la ascunderea unor accidente majore.

O analiză realizată de compania carVertical, care vinde rapoarte online despre istoricul mașinilor second-hand, arată că 22.8% dintre mașinile verificate pe parcursul anului trecut aveau reparații la caroserie care nu erau menționate în anunțurile de vânzare, comparativ cu media europeană de numai 9.3%.

BMW este cea mai afectată marcă de probleme, în contextul în care aproape 22% dintre mașinile second-hand cu aceasta siglă au înregistrat reparații la caroserii. Brandul este urmat de alte trei marci germane, și anume Volkswagen (21%), Audi (16%) și Mercedes-Benz (8%), în timp ce Skoda și Ford au peste 5% dintre mașini cu astfel de probleme.

Pe de altă parte, carVertical oferă câteva statistici și despre practica de a da numărul de kilometri înapoi. În medie, mașinile second-hand disponibile la vânzare în România au 59.129 de kilometri dați înapoi, mai mult decât media europeană de 56.836 de kilometri.

Pe mărci, 24% dintre mașinile second-hand BMW scoase la vânzare au kilometri dați înapoi, iar pe locurile următoare sunt Volkswagen și Audi (19%), Mercedes-Benz (8%), Skoda (5%) și Opel (4%).

Oficialii platformei estimează că cel puțin o treime dintre mașinile second-hand vândute în România au kilometrajul dat înapoi.

Datele au fost obținute după analizarea a 200.000 de anunțuri de vânzări second-hand pe piața din România în cursul anului 2019.

Via carVertical

Comentarii (28)

  • AndreiRS
    Nu cred ca mira pe cineva aceasta statistica. Cred totusi, ca si aceasta e departe de realitate. Media nu e relevanta pentru un singur individ. Daca eu am luat masina cu 30k km dati inapoi si Ion una cu 270k dati inapoi, media e 150k km. Putin ii pasa de medie lui Ion, el oricum si a luat teapa mai mare.
    17 1
  • fan skoda
    Cea mai fraudata marca este BMW.
    Samsarii stiu ce le place romanilor.
    Romanii cumpara BMW SH.
    Si Skoda Noua.

    59.000 km ?
    Ma astepam sa fie cam 100.000 de km

    Era un videoclip pe youtube, cu un om care a cumparat un Mercedes Clasa E 2016 cu 12.000 de euro.
    Masina a fost taxi si avea 500.000 de km
    Omul care a cumparat aceasta masina, a cumparat-o cu 139.000, parca. Era destul de sigur ca are kilometrii dati inapoi. Se astepta sa aibe 200.000 de km.
    Samsaru' a revopsit-o si a dat peste 300.000 de kilometri inapoi.
    Samsaru' a cumparat-o de la o firma de taxi din germania cu 9000 de euro. El a vandut-o cu 12.000 de euro.
    Este ingrozitor !

    Si cumparatoru': "Mi-am luat masina direct din parc de la neamt"
    Mai bine zis: "Mi-am luat teapa direct din parc de la neamt"

    Totusi, un Mercedes din 2016, cu 139.000 de km, este imposibil sa coste doar 12.000 de euro. Adica, este clar ca e o teapa.

    Unele au daune sau au fost daune totale.
    Sau combo. Dauna+km dati inapoi.

    Este groaznic !
    12 3
  • someone
    ceea ce e interesant, este faptul ca desi se stie de toate aceste lucruri oamenii continua sa cumpere oferte 2nd hand. la urma urmei nu e prost cine cere ci cel care da. si spun asta cand toti traim intr-o lume virtuala in care cu 2 click-uri afli tot istoricul unei masini, sau contra unei sume insignifiante. iar daca vanzatorul nu vrea sa iti dea vin-ul, treci draqului la urmatorul, roman prost ce esti. pentru ca daca nu faci asta, nu ai voie sa te mai plangi dupa achizitie de teapa pe care ti-ai luat-o.
    19 2
  • carVertical fura istoricul masinilor disponibil gratuit si il vinde impreuna cu alte date, la pachet. DNA si procuratura, se sesizeaza cumva?
    7 3
  • Cea mai fraudata este VW, sunt cele mai multe pe piata second.

    Kilometrajul poate fi verificat, inainte era mai greu, deci se mergea la noroc, acum nu mai exista scuze.
    11 0
  • Realitatea si mai crunta este ca desi se cumpara aceste masini cu Km multi dati inapoi, ele in continuare nu sunt intretinute.

    Adica amageala functioneaza in scenarii de genul: Pfoaaa, ce afacere am facut! Masina germana, DIZAL, kilometri putini (100-200 mii). Pai astea pot duce milioane de kilometrii, deci de ce sa schimb eu uleiul in fiecare an si franele cand tipa la oprirea la semafor. Fumul negru? (asta-mi place maxim) Black smoke doesn't mean it's broke / No smoke no fun... Ce bine ca am luat masina sport germana mult mai dotata decat un cazan de Dacie nou. Pai imi scade rangul daca parchez in fata casei, pe bordura, altceva decat o masina din triada consacrata.

    Deci, revenind, este o problema de fond iar rezultatele le vedem.
    16 0
  • fan skoda
    Nici eu nu inteleg.

    Daca exista in anunt (online) cu vin, verifica vin-ul. Daca nu scrie in anunt. Contacteaza vanzatorul. Daca nu vrea sa iti de-a vin-ul, treci dreaqu' mai departe.
    Ca e posibil sa iti iei teapa cum si-a luat ala cu Mercedesu'
    Uite, un BMW sau Mercedes ieftin. A, e afacere !
    Gata ! Mi-l i-au !

    Asta e romanu'
    Asta e...

    Via CarVertical....

    Este o aplicatie de verificat masini SH
    Dar nu inteleg cum s-a facut media.
    Eu cred ca media este cam 100.000 de km
    Mai ales la BMW sau Mercedes.
    Samsarii...
    8 4
  • fan skoda
    @clona

    Eu am impresia ca esti un copil care ma i-a la misto.
    2 10
  • E adevărat că o mulțime de mașini second-hand au avut în trecut cel puțin câteva accidente minore despre care aveți dreptul să știți. Puteți cumpăra o mașină orbește sau puteți verifica în prealabil istoricul acesteia și să evitați aceste fraude. E alegerea voastră.
    2 1
  • fan skoda
    Problema este ca majoritatea oamenilor cumpara orbeste.
    Iar vanzatorul nu spune nimic, despre defectiuni, sau daca a avut accidente.

    youtube.com/watch?v=xKOX87zB9OI&t=

    Cum a fost prins un samsar cu ajutorul aplicatiei CarVertical.
    2 1
  • Bai frate..nu mai suport!...dupa ce ca e situatia asta care este ea, pa sistem...de cate ori deschid un articol pe automaket..tzup si fanu" lu" scoda...(da, SCODA).

    Tipul (sau copilul asta) n are discernamant, are un vocabular de maxim 50 de cuvinte dintre care 20 sunt frumos/frumoasa iar restul de 30 incep cu sk...

    Daca asta era un site de gastronomie sunt sigur ca ne invata cum sa facem mici si frigarui pe capota unui Rapid cu motorul pornit.

    Am obosit. Isi da raspunsuri singur, numai ca sa mai faca o postare; se autocloneaza si apoi se cearta in oglinda...nu mai spun ca habar n are cine are cratima sau nu (el nu stie la ce ma refer)...

    Hai sa facem o petitie: fara fan skoda.

    Sa ne vedem sanatosi. Si la cap, deasemenea.
    18 1
  • Nu inteleg de ce nu fac o minima verificare cumparatorii? De exemplu, daca faci o comparatie intre anunturile de pe Mobile.ro si Autovit.ro, observi ca acelasi model cu acelasi nr de km si an de fabricatie este mai ieftin in Romania decat in Germania, desi scrie ca e adus de acolo. Asta nu iti ridica semne de intrebare. Face vanzatorul munca de binefacere?
    12 0
  • Să vă spun și eu o poveste.

    Și eu am pățit-o cu o Dacia Lodgy. Știam ce am de făcut în verificarea unei mașini, dar după o lună de căutări mi-am pierdut răbdarea, m-am grăbit și am luat una la 218.000 km de la unul care s-a dovedit a fi fost samsar (avea până și casa la vânzare pe olx și după o verificare cu Google Maps vs. adresa din buletin, chiar era casa din buletin - posibil să fie mai credibil, cine știe).

    Oricum, după ce am mers cu ea în primele săptămâni i-am zis soției că asta nu e mașină de 218.000 km, ci de vreo 400.000. Mi-au apărut martori în bord încă în drumul spre casă. În următoarele 3-4 luni de la achiziție a trebuit să mai bag aproape 2000 de euro în ea și am luat-o cu 5400...

    În service au descoperit că nu mai are filtru de particule, iar la ultima lui regenerare avea 433.000. Câți a mai făcut de atunci, nu știu. Am pus-o la punct cât de cât (distribuție, ulei, turbină restaurată, pompă de ulei nouă, tampon antibalans, rezistență ventilator motor schimbată, anvelope de iarnă noi etc.) și acum am scos-o la vânzare pe un preț real, iar în anunț nu am ascuns nimic din ce am putut afla despre mașină.

    În rest, deloc suprinzător ținând cont că pe cupolă am găsit semne, iar la interior erau urme + scaunul șoferului schimbat, am aflat singur că mașina a fost taxi în Germania. Am căutat numele primului proprietar pe net (pentru că îl știam din acte) și mi s-a confirmat că are firmă de taxi.

    Acum, motorul mergea bine pentru kilometrii ei (1.5 dci), părea să nu consume deloc ulei sau poate doar puțin, pe dedesubt se prezintă foarte bine, inclusiv la articulații (a fost dată pe dedesubt cu un strat de vopsea anticorozivă - antifon îi ziceam pe vremuri la vechile Dacii), nu avea rugină, arăta bine estetic. Am reușit să o vând pe un preț real comparativ cu starea ei și am fost transparent cu noul proprietar spunându-i ce am știut eu despre mașină.

    Îmi asum pierderea de aproape 4000 euro și prostia făcută din grabă. Mi s-a scârbit de samsari în ultimul hal. Data viitoare o să caut să iau de la cunoscuți sau poate din Germania, dar verificată temeinic.
    14 0
  • Când zic din Germania, zic personal din Germania, nu prin samsari. Dar și acolo trebuie avut grijă că turcii și cică mai nou și albanezii dau țepe. Tata a fost țepuit de turci acolo la un schimb de distribuție în service.
    10 0
  • @Moldovean. Tin sa te anunt ca si germanii mai dau tepe,e adevarat,nu ca turcii sau albanezii care dau doar tepe fara nicio exceptie.In Germania trebuie sa te feresti de masinile care sunt vandute doar pentru export,cateodata te intreaba chiar si dealerul unde o inmatriculezi, in Germania sau in Romania. Daca zici Germania,se feresc sa ti-o mai vanda,caz patit de o cunostinta. Daca vrei second de afara,doar de la reprezentantele care ofera si garantie,sunt mai scumpe dar nu sunt manarite. Vrei Dacia second,te duci la reprezentanta Dacia din Germania si iti iei de la autovehicule rulate. PS. Nici o reprezentanta nu poate sa spuna sigur daca o masina are kilometrajul modificat,se manaresc si km calculatorului si cei din cutia de viteza care inregistreaza separat alti kilometrii.La noi mai poti vedea pe rarom.ro km de intrare la fiecare verificare itp,sunt multi care s-au prins doar de acolo ca si-au luat teapa.
    10 0
  • Daca romanul asta cauta, de ce sa ii plangem de mila?
    5 1
  • Mă întreb ce fac dealerii de mașini uzate, atunci când oamenii încep să utilizeze astfel de servicii precum carvertical.
    3 0
  • Inainte,numarul.magic de km pe care trebuia sa-l afiseze o masina-n bord ca sa-i placa romanului era de sub 100 000km,toate aveau 97,98000. Cand s-au prins oamenii de teapa,acum toate masinile de pe siteurile second,alea de prin 2003-2008,toate au in jur de 197 000,manarite toate,fara exceptie.
    8 0
  • @Tatraurs

    Confirm. Tata lucrează acolo de 5 ani și când a fost la parcul auto să își ia mașină, l-au întrebat dacă pentru acolo sau export. Când a zis că pentru acolo, i-au arătat câteva mașini separate de restul pentru export. Probabil că o voi lua de la el că e deja verificată și luată inițial "pentru acolo."
    13 0
  • fan skoda
    Romanu' asta cauta...
    Si samasaru' stie ce cauta romanu'....
    Si nemtii dau tepe...
    Riscul sa-ti iei teapa, mai ales la BMW sau Mercedes, chiar VW, este foarte mare.
    Daca se face o verificare temeinica (vazut masina, mers cu ea, verificare anumite componente), se poate prevenii o teapa. Dar, cel mai bine, cred ca ar trebuii verificata online. Dureaza 5 minute, si te scapa de o teapa
    2 6
  • hazard
    prost e ala care da, nu ala care cere.
    3 2
  • samsar
    cat timp este generatia passat tdi activa, care a mai dat si viata la generatia golf v tdi cu bara de r32, noi samsarii vom face in continuare multi bani

    va plac micii, berea burger, maneaua si passat-ul tdi, asta e situatia.
    nici pe noi nu ne duce capul dar daca suntem cu o secunda mai destepti e suficient.

    ce naiba v-o place la rontaitul ala de tedei... natie de.... in fine! succesuri!
    6 2
  • carVertical este o mare teapa. Pot sa dau exemple concrete cu kilometraj dat inapoi , kilometraj real care a putut fi gasit pe un site free. Kilometraj dat inapoi cu ~ 80000 km care pe situl carVertical nu aparea a fi modificat.
    Desigur cand am solicitat banii inapoi intrucat au mintit nu au fost deacord sa returneze banii, ci au preferat sa incaseze banii pe un raport mincinos. Cine doreste detalii rog sa-mi trimita o adresa de mail. Pot sa pun si poze daca se doreste pt a fi credibil. In raport mai sunt si alte greseli fata de situatia reala.
    2 0
  • @Moldovean: incredibila poveste... Si cati si mai cati au patit-o?... Si oamenii STIU ca samsarii cu asa ceva se ocupa, si uite ca merge bine business-ul in continuare. Se cumpara in continuare toate rablele germanilor, uneori pe bani grei, in loc sa se cumpere masini noi, decente din Romania. Incredibil...... Si asta cu km dati inapoi nici nu e asa de nasoala pe langa alte grozavii despre care s-a scris deja prin presa. Masini dauna totala refacute si vandute in Europa de Est si la rusi. Adevarate bombe cu ceas pe sosele. Alea nu mai indeplinesc niciun fel de standard de siguranta. La o mica pocnitura, se fac aia sarmale... Vai s-amar...

    Intotdeauna am spus oricui mi-a cerut parerea: ia o Dacie cinstita noua, mai bine decat un cazan de la germani. Multumeste-te cu ce-ti permiti si poti intretine. Asta e de fapt un criteriu ca sa vezi cat ii poate capul unuia: daca e de-ala care se intinde mai mult decat i plapuma, in general poti sti ca nu e f bine la bibilica... Dupa parerea mea, masinile noi sunt ieftine acum, mai ales cand e concurenta uriasa intre producatori, mai ales cu ajutor de la stat, poti lua o masinuta decenta noua la un pret excelent. Nu-i musai sa fie Dacie. De ex un Opel nou la pret foarte OK. Anul trecut pare-mi-se vazusem Opel Astra Clasic, modelul precedent, Diesel, nou, si iesea pe la 12000. Pret similar cu o Dacie noua. Mi s-a parut o afacere excelenta. Un amic si-a luat Corsa cu 1.4 benzina, cutie automata, bine-bine accesorizata masina, la 11000 de eur. Masina e foarte reusita. Mi-a placut f mult, am incercat-o si eu un pic si merge excelent. Pentru oras si pentru distantele din Romania, nu prea ai nevoie de mai mult. Dar, bine-nteles, de banii aia poti lua un BMW 5 de neam prost. Sa te dai ghertzoi la tzigancile din sat. Si na... cu asemenea mod de gandire nu poti sa argumentezi, e o batalie pierduta inainte sa inceapa...

    Multumiti-va cu ce va puteti permite, nu luati vechituri prajite de la germani. Sa nu credeti ca va cumparati statut cu semnul de pe capota! E o falsa impresie. Aici ma refer in primul rand la cei care cumpara BMW si Audi "la pret foarte bun" la mana a 8-a.
    8 0
  • Daniel
    Un sfat numai pt. cine doreste sa asculte si sa-si cumpere o masina "curata" din toate punctele de vedere, cautati pe site-uri masini vandute de diplomati (atentie numai persoane fizice, nu firme sau dealeri), cum le identificati, in general exista o taxa de poluare pe care diplomatii nu o platesc si care trebuie platita la vanzarea masinii (de ex. in Austria se cheama NOVA), sau nu trebuie platita daca masina este exportata in alt stat European, vezi aici cazul exportului in Romania, masinile sunt dotate ft bine si au km putini.
    3 0
  • @daniel. Cam toate masinile de la corpul diplomatic mai au in aripa dreapta fata o gaura in care se baga steagul tarii.inca un lucru de urmarit.
    0 0
  • Daniel
    Buna asta cu steagul, am ras ceva din momentul de cand am vazut postarea, eu ma refeream la masinile personale ale celor care lucreaza in ambasade si consulate, sau a celor din firmele cu statut diplomatic cum este ONU, nu ma refeream la masinile oficiale cumparate de firmele anterior mentionate.
    2 0
  • @daniel. :))). Corect. Ai sa razi,dar prima oara xand am vazut asa ceva era pe un merc s class(balena) pe care-l conducea un bulibasa colorat. Nu intelegeam ce e cu gaura aia frumos nichelata lasata pe aripa dreapra fata. Sunt curios si acum de unde o cumparase.
    0 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru