Premieră istorică: europenii au înmatriculat în septembrie mai multe mașini electrice și hibride decât mașini diesel

de Daniel Popescu
Vineri, 30.10.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Mașinile electrice și hibride au avut o cotă de piață de 25.2% în Europa în luna septembrie, ocazie cu care acestea au depășit pentru prima oară în istoria Europei înmatriculările de mașini diesel, care au avut o cotă de piață de 24.8%.

Pandemia de coronavirus a condus la o scădere semnificativă a pieței auto europene, însă pe de altă parte a declanșat în mod surprinzător o adopție rapidă a mașinilor electrice și hibride, parțial ca urmare a numeroaselor bonusuri guvernamentale.

Potrivit datelor centralizate de compania de analiză Jato Dynamics pentru 27 de state, europenii au înmatriculat 1.3 milioane de mașini în luna septembrie, în creștere timidă cu numai 1.2%.

Cererea pentru mașini diesel și pe benzină a înregistrat scăderi puternice, în timp ce vânzările de mașini electrice și hibride au ajuns la 327.800 de unități (+139%), un record lunar absolut pentru Europa.

Astfel, cota de piață a mașinilor electrice și hibride a ajuns la 25.2% în luna septembrie. În schimb, cota de piață a mașinilor diesel a scăzut la numai 24.8% în același interval de timp.

Cu această ocazie, septembrie a devenit prima lună în care vânzările de mașini electrice și hibride sunt mai mari în termeni de volum comparativ cu vânzările de mașini diesel. Cu numai 10 ani în urmă, mașinile diesel aveau o cotă de piață de 50% în Europa, în timp ce mașinile electrice și hibride totalizau mai puțin de 1%.

Totuși, este important de menționat că în categoria mașinilor electrificate sunt incluse mașinile electrice, plug-in hybrid, hibrizii clasici, dar și mașinile mild-hybrid.

În această ultimă categorie intră și Ford Puma.

SUV-ul produs la uzina de la Craiova a contribuit semnificativ la aceste statistici, în contextul în care 69% dintre înmatriculările Puma sunt pentru versiuni mild-hybrid. De altfel, Puma a fost în septembrie al doilea cel mai vândut hibrid în Europa cu 12.251 unități, fiind surclasat doar de Toyota Corolla cu 15.093 unități.

O altă explicație pentru creșterea pieței de mașini electrice și hibride a fost startul livrărilor pentru Volkswagen ID.3, care a ajuns direct pe locul trei în topul celor mai înmatriculate mașini electrice în septembrie.

Via Jato

Comentarii (9)

  • O intrebare,Bmw-ul X5 xDrive 40d si Bmw-ul X6 xDrive40d,ambele pe motorina si hibride,la ce categoria au intrat la numaratoare? Multumesc!
    17 9
  • Danuț Alin Niță
    Să vină Dacia Spring din CHINA !!!!!!!
    11 12
  • E o veste buna. Motorina este deja mai ieftina ca benzina (care si ea e la un nivel foarte scazut) si scade in continuare. La mai mult!
    15 10
  • netam-nissan
    da dle tatraurs, curind o sa fie toate electrificate cica, fiindca se numara vad si alea cu baterii de laptop sub scaune.

    as zice deci: din mangleala in mangleala, spre victoria finala !
    27 7
  • Cel mai important aspect cred ca este cel cu mildhibridele bagate la numaratoare.
    Marea majoritate a producatorilor au pus deja sisteme mild hibrid pe masini in "intampinarea" normelor de em isii de anul viitor sau mai bine zis al constrangerilor de emisii.
    Suzuki are toate modelele echipate cu sistem mild hibrid (inafara de Jimny pe care se cam jeneaza sa-l vanda din cauza emisiilor).
    Deci topul e inselator din punctul de vedere al adoptiei electrificarii. Un mild hibrid nu e hibrid, e doar un artificiu ce le permite producatorilor sa scoata emisii mai mici pentru o masina in principiu cu ardere interna.
    24 3
  • Edikkk
    Copilăreşti aceste grafice care nu arată decât forţat, că electrificatele au depăşit diesel.

    Da, mild hybrid este UN avantaj faţă de simpla termică (uzura motorului mai mică, sprinturi mai bune)

    Hybrid clasice, foarte bune pentru că recuperează energia de la frânare, care dealtfel este pierdută la termica clasică, plus ansamblul motor mult mai fiabil

    PHEV fiind deja electrice real în parte, sunt mult mai bune decât hibridele clasice non plugin, iar funcţionarea 100% electrică în oraşe este un deliciu

    EV full electrica este maşina secolului XX în special 2020 :) care este superioară tuturor celorlalte

    Cred că preţul este singurul impediment real, dar este motivat de faptul că suntem la început.

    DAR pe măsură ce clienţii noi cumpără PHEV sau EV - ei nu se vor mai întoarce niciodată la termice / simple.
    Indubitabil.

    În concluzie : ar fi frumos să fi văzut topul cu toate tipurile de maşini, nu amestecate aşa de Jeto.
    5 6
  • care este
    "EV full electrica este maşina secolului XX în special 2020 :) care este superioară tuturor celorlalte"

    Hello, trezirea, secolul XX a trecut. Acum suntem in secolul XXL.

    In rest ramane cum am stabilit. Medicatia la timp si electricele sunt niste porcarii scumpe asa cum au fost intotdeauna.
    Repeta dupa mine.
    5 4
  • @tartaurss
    Tu fara sa fi hater nu poti sa traiesti?
    2 7
  • asta dinainte
    Edikkk! Tu esti?
    1 2

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru