Reguli simplificate la actele pentru mașini: dispare fișa de înmatriculare, iar unele documente pot fi solicitate pe internet

de Daniel Popescu, Foto: Dreamstime.com
Vineri, 14.08.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Autoritățile au eliminat fișa de înmatriculare din lista actelor necesare la schimbarea proprietarului mașinii, iar unele documente precum eliberarea unui duplicat pentru certificatul de înmatriculare vor putea fi obținute online.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a publicat un ordin prin care simplifică producedurile pentru obținerea actelor necesare pentru mașini.

Una dintre cele mai importante noutăți este lista documentelor necesare pentru transcrierea dreptului de proprietate, adică atunci când se schimbă proprietarul mașinii.

Astfel, în locul fișei de înmatriculare, solicitantul trebuie să facă dovadă înregistrării la organul fiscal pe numele proprietarului. În plus, în certificatul de înmatriculare nu mai trebuie trecută transcrierea dreptului de proprietate. Practic, prin aceste modificări, procedura pentru schimbarea proprietarului unei mașini a fost simplificată.

De asemenea, o altă noutate este că, în cazul pierderii sau furtului plăcutelor de înmatriculare, titularul certificatului de înmatriculare trebuie să solicite eliberarea unui nou număr de înmatriculare în cel mult 30 de zile.

Nu în ultimul rând, ordinul ministerului prevede că anumite acte vor putea fi solicitate online de către solicitanți, iar printre acestea se numără eliberea unui duplicat al certificatului de înmatriculare și solicitarea de păstrare a numerelor. Totuși, acest lucru va deveni posibil în practică doar atunci când DRPCIV va permite aceste operațiuni pe site-ul său oficial.

Cu numai o lună în urmă, autoritățile au anunțat că toți dealerii și producătorii auto vor avea posibilitatea să înmatriculeze direct autoturismele noilor proprietari, printr-un singur document încheiat între cumpărător și vânzător.

Această regulă a intrat în vigoare începând din această săptămână.

Via Avocatnet

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru