Volvo se gândește la o listare pe bursă în 2021

de Paul Cosma
Joi, 13.05.2021
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Volvo a anunțat că analizează posibilitatea de listare pe bursa de la Stockhom în acest an, după ce ideea fuziunii cu grupul Geely a fost abandonată.

Board-ul Volvo a luat decizia prelungirii mandatului pentru CEO-ul Håkan Samuelsson până la sfârșitul lui 2022. Totodată, oficialii Volvo au transmis oficial că analizează varianta listării companiei la bursă în 2021. 

“O decizie finală va fi luată în funcție de condițiile de piață. Nu există certitudinea că listarea va avea loc,” se arată într-un comunicat publicat pe site-ul oficial. 

Oficialii Geely spun că, după o eventuală listare, grupul chinez va rămâne un acționar major al celor de la Volvo. 

Volvo a avut vânzări aproape duble în aprilie 2021, în comparație cu aceeași perioadă din 2020, ajungând astfel la 10 luni consecutive de creștere a vânzărilor. 

După primele 4 luni ale anului, totalul vânzărilor Volvo se ridică la peste 248.000 de unități, cu 51.8% mai mare decât în primele 4 luni ale lui 2020. 

Via Volvo

 

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru