Drivetest Porsche Cayenne (2007)

Porsche Cayenne (2007) zoom
de Dragoș Băltățeanu, AUTOCAR
Vineri, 23.02.2007
Lipita de sosea

Cayenne este un paradox. Este un SUV care poarta un brand asociat cu masinile sport. Nimeni nu i-a dat nici o sansa la lansare. S-a spus ca distruge spiritul marcii din Stuttgart, ca nimeni nu o sa il cumpere. Insa a devenit modelul care a facut din Porsche una dintre cele mai profitabile marci de automobile care exista la aceasta ora in lume. Desi continua sa enerveze puristii Porsche, succesul este de necontestat. De la lansarea din 2002 si pana astazi peste 150.000 unitati au trecut poarta fabricii din Leipzig. Pentru a mentine interesul ridicat si datorita faptului ca in ultimul an vanzarile au scazut, la Stuttgart s-a decis executarea unui facelift.

Modificarile aduse modelului Cayenne sunt de ordin vizual si tehnic. Chiar de la prima privire, masina este in continuare usor de recunoscut ca fiind un Cayenne. Avem o noua grila si faruri noi ce ii dau un aspect mai agresiv si care a eliminat farurile in forma de ochi de broasca care nu erau atat de apreciate la prima generatie. Impreuna cu Mercedes ML63 AMG, Cayenne Turbo este una dintre cele mai intimidatoare masini ce pot fi intalnite pe drumurile publice. Turbo este oricum diferentiat de cei doi frati mai putin puternici, Cayenne si Cayenne S. Calandrul modelului Cayenne Turbo este mai mare si a adoptat semnalizatoare orizontale albe preluate de la 911 Turbo. Cayenne S si Cayenne au trebuit sa se multumeasca cu semnalizatoare verticale ce le dau un aspect mai comun.

Modificarile aduse modelului nu se rezuma insa doar la cateva tuse estetice.

Toate motorizarile au fost modificate, cilindreele au fost marite si a fost adoptata injectia directa de benzina sistem ce poarta acronimul DFI (direct fuel injection). Noua gama de motorizari incepe cu un V6 a carui cilindree a fost marita de la 3.2 la 3.6 litri. Puterea dezvoltata este acum de 290 CP (cu 40 CP mai mult decat vechea generatie). Cresterea se simte si la cuplul motor, valoare care a castigat 75 Nm in plus. Noul V6 ofera acum 385 Nm. Performantele sunt “normale” dar nu spectaculoase. Suta de km/h este atinsa in 8.1 secunde iar viteza maxima este de 227 km/h. Modelele mai spectaculoase primesc motorizare V8 a carei cilindree a fost crescuta acum la 4.5 litri de la 4.8. Modelul S foloseste versiunea aspirata care dezvolta acum 385 CP si 500 Nm. In versiunea turbo, doua turbine forteaza motorul sa livreze nu mai putin de 500 CP si 700 Nm.

Performantele sunt impresionate in cazul acestui model. 0-100 km/h este atins in 5.1 secunde iar viteza maxima este de 275 km/h. Datorita adoptarii injectiei directe de benzina, Porsche sustine ca in ciuda cresterii performantelor, consumul de carburant a scazut. Dar mai exista un motiv pentru care noul Cayenne este mai performant ca niciodata. Sistemul poarta acronimul PDCC (Porsche Dynamic Chassis Control) si consta din bare anti-ruliu active optional.

Acestea folosesc un sistem hidraulic pentru a varia actiunea barelor antiruliu si pentru a anula inclinarea caroseriei in curbe. La nevoie, barele pot fi deconectate total pentru a permite articularea maxima a suspensie in navigarea pe teren accidentat, de exemplu. Acest tip de sistem este folosit de ceva vreme de rivalii de la BMW pe modelele seriei 5 si seriei 6. Pentru a ne demonstra eficacitatea sistemului, Porsche ne-a pus la dispozitie vechiul model cu care am efectuat un slalom dupa care am efectuat acelasi traseu la volanul noului model. Diferenta este evidenta. La drum, insa, necesita obisnuinta. Este destul de ciudat sa intri cu viteza mai mare intr-un viraj si masina sa ramana perfect dreapta. Mai ales un automobil de gabaritul unui Cayenne. Cu ajutorul acestui sistem masina vireaza perfect pana la limita aderentei. Atunci d-abia, apare o inclinare indusa electronic pentru a il avertiza pe cel de la volan ca se afla foarte aproape de limita.

Noul Cayenne este o masina mai buna, ofera mai multa putere si o suspensie interesanta. In plus, noul look va fi mai usor de acceptat. In Romania, noul Cayenne va fi disponibil incepand cu 26 februarie iar preturile incep de la 47.381 euro (fara TVA) pentru versiunea V6, 58.493 euro (fara TVA) Cayenne S si ajung la 95.576 euro (fara TVA) pentru versiunea Cayenne Turbo.

Nu ne-a placut

  • Pret de achizitie foarte ridicat
  • Intretinere scumpa

Ultimele teste

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru