Drivetest Mitsubishi Outlander (2012)

2.2 DI-D 150CP Instyle Navi 4WD
Mitsubishi  Outlander (2012) zoom
de Dragoș Băltățeanu, Foto: Ciprian Mihai
Miercuri, 12.12.2012
Muntele Fuji

Mitsubishi Outlander este un nume cu ceva rezonanţă în categoria SUV-urilor medii deoarece a doua generaţie s-a impus în segmentul său prin aspectul european, iar după facelift a primit grila tip jet fighter ceea ce l-a făcut mai agresiv. Modelul Outlander a fost apreciat şi de grupul francez PSA, care a vândut propriile variante sub mărcile Citroen şi Peugeot. Dar a venit vremea pentru o nouă generaţie.

Mitsubishi a introdus noul model la Salonul Auto de la Geneva din 2012 şi a anunţat că a ales să meargă pe ideea unui singur model global. Adio, modele specifice unor anumite pieţe ca Japonia sau America. Outlander are acum o singură versiune. 

Mitsubishi Outlander (2012)
2.2 DI-D 150CP Instyle Navi 4WD

  • Pret de pornire 22.308 €
  • Pret model testat 37.064 €
  • Taxa auto 403 €
  • CUI SE ADRESEAZĂ?
  • FĂCUTĂ PENTRU
  • IZOLARE FONICA
  • COOLNESS EFFECT

Motor / Transmisie

Pentru noul Mitsubisbishi Outlander, japonezii au ales să ofere momentan doar două motorizări: una pe benzină şi un turbodiesel. Motorul pe benzină are 2.0 litri şi 150 CP. Poate fi asociat cu transmisie manuală sau automată. În ceea ce priveşte motorul diesel, acesta va fi ales de majoritatea viitorilor clienţi. Este un 2.2 Di-D, adică turbodieselul Mitsubishi de 2.268 cmc ce dezvoltă 150 CP la 3.500 rpm. Cuplul motor maxim este de 380 Nm la 1.750 rpm.

Este un motor rafinat şi plăcut în exploatare ca toate dieselurile Mitsubishi de ultimă generaţie. Cuplul de 380 Nm este livrat de la turaţii joase şi acest lucru îl face foarte plăcut în exploatare. Deşi noul Outlander câtăreşte 1.600 kg şi pare mai lat faţă de generaţia anterioară, este suficient de sprinten datorită motorului diesel de 150 CP. În cazul modelului nostru de test, puterea era transmisă către toate cele patru roţi prin intermediul unei cutii de viteze manuale cu şase trepte. Timoneria lasă puţin de dorit, dând senzaţia că agaţă între schimbările de trepte. Personal, prefer cutia automată pentru un SUV de aceste dimensiuni. 

Consum

Avantajul unui motor diesel japonez de ultimă generaţie este eficienţa în ceea ce priveşte consumul de carburant. Cifrele oficiale comunicate de Mitsubishi legate de consumul de motorină sunt impresionante: 5.6 l/100 km consum mediu; 6.7 l/100 km consum urban şi 4.9 l/100 km cosum extraurban. Dacă comparăm aceste cifre cu cele ale concurenţei, singurul model care se apropie este noul Honda CR-V 2.2 i-DTEC 150 CP. Noul SUV Honda are un consum mediu de 5.8 l/100 km.

Acestea sunt cifrele oficiale. În viaţa reală, lucrurile stau un pic altfel. În trafic exclusiv urban şi de multe ori cu sistemul Start-Stop dezactivat, Outlanderul nostru de test a înregistrat un consum de 8.5-9 litri/100 km. Dacă am fi păstrat enervantul sistem Auto Stop&Go plus modul Eco pornit în permanenţă şi cu un stil mai japonez de condus, probabil că am fi înregistrat un consum urban de 8 litri/100 km. Oricum, decent pentru un SUV de asemenea dimensiuni.

Performanţe

Deşi la prima vedere nu pare un mare atlet, noul Outlander reuşeşte să îţi schimbe opinia, odată ce te-ai instalat la volan. Pentru a avea un motor vioi, este bine să dezactivăm modul Eco, care anesteziază răspunsul pedalei de acceleraţie. Vom avea un consum ceva mai ridicat de carburant, dar şi un zâmbet pe faţa celui de la volan. Noul Outlander dotat cu motorul diesel poate atinge o viteză maximă de 200 km/oră, iar acceleraţia de 0 la 100 km/oră se face în 9.7 secunde. La capitolul viteză maximă este egalat de Mazda CX-7 2.2 diesel, dar acest model are o putere de 173 CP. La acceleraţie, noul CR-V se dovedeşte a fi egalul celor de la Mitsubishi, având acelaşi timp de 9.7 secunde pentru sprintul de la 0 la 100 km/oră.

Interior

Interiorul modelului Outlander de generaţie 3 a rămas fidel principiilor clasice ale mărcii. Simplu şi cu puţine artificii de design. Butoanele sunt şi ele puţine la număr şi sunt poziţionate suficient de ergonomic. Mi-aş fi dorit ca volanul să se poată regla mai mult în adâncime, iar levierul cutiei de viteze mi se pare amplasat un pic prea în spate. Navigaţia îşi afişează informaţiile pe un display color rabatabil care face parte şi din sistemul audio Rockford Fosgate.

Însă spaţiul interior a crescut, atât în faţă cât şi în spate. Ai senzaţia că eşti într-un SUV de dimensiuni mai mari. În plus, noul Outlander oferă posibilitatea de a avea şapte locuri. Generaţia anterioră oferea şi ea două scaune în plus amplasate în portbagaj, dar dimensiunile acestora erau adecvate pentru copii, în cel mai bun caz. Noul Outlander are acum şapte locuri adevărate. Deci este perfect şi pentru o familie mai numeroasă. În plus, modelul nostru de test a venit dotat şi cu hayon electric cu deschidere din telecomandă, o dotare utilă. Cu scaunele de pe al treilea rând rabatate, Mitsubishi Outlander oferă un spaţiu pentru bagaje de 771 litri.

Preţ de achiziţie

Preţurile pentru noua generaţie a modelului Mitsusbishi Outlander încep de la 22.300 euro pentru versiunea pe benzină cu tracţiune 2WD. Pentru un model cu dotări complete ca cel testat de noi plus motorizare diesel şi tracţiune integrală trebuie să scoatem din buzunar 37.064 euro. Preţul este comparabil cu al rivalilor japonezi, Maxda CX-7 diesel şi noul Honda CR-V având preţuri comparabile: 36.130, respectiv 36.196 euro. Mai ieftine şi mai abordabile sunt modele precum Nissan X-Trail sau Chevrolet Captiva, pentru care trebuie să plăteşti în jur de 30.000 euro. Faţă de CX-7 şi CR-V, Outlander vine însă cu avantajul celor şapte locuri, niciunul dintre cei doi rivali japonezi neavând această dotare nici măcar ca opţiune. 

Siguranţă

Noul Outlander a fost deja testat de către EuroNCAP şi a trecut fără probleme de testele de impact, înregistrând un scor general de cinci stele. Gradul de protecţie pentru pasagerii adulţi este de 94%, iar cel pentru pasagerii copii de 83%. Lista elementelor de siguranţă include airbaguri laterale, frontale, cortină şi airbag pentru genuchi, precum şi sisteme importante ca ABS, ESP şi asistenţă la plecarea din rampă.

Ţinută de drum

Outlander este un SUV pentru şosea, dar care la nevoie poate părăsi asfaltul pentru a ataca un drum forestier sau o potecă mai dificilă. Faţă de generaţia anterioară, noul Outlander are parcă ceva mai multe capacităţi pentru cei pasionaţii de excursii în natură. Nu se va apropia de fratele mai mare numit Pajero, dar nici nu te va face de ruşine. Lângă schimbătorul de viteze există un buton marcat 4WD, renunţându-se astfel la butonul rotativ care era atât de familiar. Prin intermediul acestui buton putem alege unul dintre cele trei moduri de exploatare a sistemului 4x4: Eco, Auto şi Lock. Eco este modul indicat pentru un consum scăzut de carburanat, Auto este modul normal de rulare, iar Lock pentru situaţiile când avem nevoie de toată tracţiunea de care putem dispune. 

Suspensia este un pic mai moale şi mai confortabilă faţă de cea a modelului anterior, ceea ce face rularea peste denivelările urbane o adevărată plăcere. Cei care îşi doresc un automobil mai sport vor fi însă dezamăgiţi de ruliu. Outlander nu a fost gândit pentru un stil sportiv. Direcţia însă lipsită de feeling şi nu transmite prea multe informaţii de la roţiile directoare. 

Vizibilitate

Vizibilitatea este bună de la volanul noului Mitsubishi Outlander. Poziţia înaltă de condus oferă o perspectivă bună asupra traficului, iar liniile drepte ale caroseriei te ajută să te orientezi mai uşor în spaţiile mai strâmte. Montantul A din stânga poate jena vizibilitatea la virajele de stânga mai strânse, dar nu în afara limitelor decente. Pentru mersul cu spatele există o cameră de luat vederi, dar nu există senzori de parcare. 

Tehnologie

Mitsubishi a îmbunătăţit lista de dotări pentru modelul Outlander. Şi, la fel ca la multe alte mărci japoneze şi coreene, lista de dotări este mai completă, fără prea multe opţiuni. Pentru modelul de top testat de noi, Instyle Navi 4WD, singura dotare opţionale care mai putea fi aleasă din listă este vopseaua metalizată. Revenind la lista de dotări, noul Outlander se laudă cu cheie inteligentă, pe care ai şi unde să o depozitezi la interior, hayon electric ce poate fi dezactivat la nevoie, sistem de navigaţie, sistem audio cu hard-disk Rockford Fosgate, dar şi FCM, sistemul de procţie la impact frontal ce avertizează şi apoi frânează automat automobilul în cazul unui accident iminent. Mai avem LDW, avertizare la părăsirea benzii de rulare şi sistem de cruise control adaptabil.

Design

Designul este cel mai discutabil capitol pentru noul Mitsubishi Outlander. Personal, găsesc că designul de origine japoneză nu este pe gustul europenilor şi preferam liniile adoptate de generaţia anterioară a modelului Outlander. Dar Outlander cel nou are linii drepte şi un profil mai rectangular care cumva inspiră eleganţă. În realitate maşina arată mai bine faţă de fotografii, dar rămâne anonimă în trafic. Un indicator bun este numărul de capete întoarse după un model nou, iar noul Outlander a dezamăgit la acest capitol. 

Nu ne-a placut

  • Sistem Start-Stop enervant
  • Design anonim
Date tehnice - Mitsubishi Outlander (2012) 2.2 DI-D 150CP Instyle Navi 4WD
Combustibil
Diesel
Nr. usi
5
Motor tip / cilindri
Linie
Nr. locuri
7
Cilindree cmc
2268
Lungime mm
4655
Putere maxima CP (rpm)
150 (3500)
Latime mm
1800
Cuplu maxim Nm (rpm)
380 (1750)
Inaltime mm
1680
Viteza maxima km/h
200
Greutate kg
1590
Acceleratie 0-100 km/h s
10.2
Ampatament mm
2670
Tractiune
4x4
Volum rezervor litri
60
Cutie viteze
M
Volum portbagaj litri
477
Vezi versiuni si preturi Mai multe detalii despre Mitsubishi Outlander (2012)

Ultimele teste

Comentarii (15)

  • slVW83
    Din pacate designul este mult prea sters, fata de generatia precedenta iar motorul diesel are cilindreea cu 0,2 cmc mai mare decat ar fi necesar! Asta arde la buzunar!
    27 9
  • Mda, sunt sigur ca din cauza diferentei de impozit de 600 de lei pe an se vor gandit multi daca sa dea 37.000 € pe Outlander.
    20 2
  • Marian
    Eu unul daca ar fi sa iau masina la second (noua sigur nu imi permit) am sa ma uit si la diferenta aia de 600 de lei pe an si o sa ma orientez spre altceva. Normal ar fi fost sa aiba eticheta de motor de 2.3 nu de 2.2. Parerea mea.
    13 4
  • Mașina superba dar cu 30 de cai sub vechea generație. Mai lipseste selectia in trepte 2W, 4W si 4W lock. Pretul de achizitie cam mare, mai pui 1000 de EURO si iti iei Pajero - e altceva!!!!
    11 6
  • Alex Radoi
    Mie imi place f. mult interiorul, e ca o reinterpretare moderna a interiorului de BMW E30. Simplu, si de bun gust, mulat perfect pe cel de la volan. Tare!
    7 8
  • FOST fan Mitsu
    Generatia Outalnder 1 arata bine, Generatia 2-a arata bine ( cea cu facelift ( grila Lancer )) asta arata ca o barca/ o asiatica fada ( in afara de Mazda care reuseste sa mai aduca ceva nou si nu doar in materie de design, restul japonezelor ( inclusiv Honda care era un pionier ... ) au luat-o pe un tren descendent ). Interiorul nici el nu ma surpinde placut ( poate o avea materiale mai bune dar... )
    @alex radoi zicea ca-i place interiorul ca aduce a BMW, mie mi se pare o nota negativa ( Mitsubishi fiind cea mai veche marca japoneza ), cum sa copiezi ceva , de parca ai fi vreo marca noua Hyundai sau chiar SAIC ?!, mai degraba faceau acel volan sa aduca a volanul de pe EVOX
    In concluzie, mi se pare ceva comercial/fad si o mare palma data fanilor Mitsubishi care isi alegeau aceasta marca ( modele sale, de la Colt la Pajero inspirand sportivitate si inovatie ). O porcarie !!!
    Prefer o Mazda CX-5 sau un Hyundai IX-35 oricand
    12 4
  • FOST fan Mitsu
    sa nu zic, ca din profil aduce a un crossover american, stopurile par a fi luat de la Subaru Imprezza, iar in varianta Instyle ( care se presupune a fi varianta de top ) interiorul nu este departe de un Duster de 17k
    8 3
  • Sigur va fi in top 5 la cele mai urate masini aparute in 2012-2013. In rest tehnologie la zi . Pacat de efort.
    15 2
  • Vad ca tot ce-a iesit nou in ultimii 2 ani are un pret extraordinar de mare.

    Acu 2-3 ani luai de nou un 4WD dizel Outlander, Pejo 4007 ori Reno Koleos cu 22.000 EUR, iar acum s-a marit pretul cu aproape 10.000 EUR...ce-o sa mai stea praful pe ele prin showroom-uri!!!!

    De 30.000 EUR iti iei un Duster pentru ceva aventuri off-road/vacante si un Sandero ca masina de oras!
    10 6
  • am avut ocazia sa o testez atunci cand mi-am cumparat masina. ptr mine este cea mai slaba masina dintre cele vazute. interior jenant ptr un mitsu, design de rahat, pozitie la volan ciudata, nici inalta nici joasa, e varza. intr-un final am ales o honda crv, desi mi-a fost greu sa ma decid fata de ix 35...parerea mea este ca outlander a pierdut definitiv batalia cu honda, hyundai si alti producatori de suv-uri din asia.
    7 5
  • Dulap si interior si la exterior.
    Pacat!
    4 0
  • brovo popa, ai spus adevarul, crv-ul a venit cu un look mult mai interesant si are o eleganta distincta.
    1 0
  • old-school mitsubishi
    ca si posesor de mitsubishi outlander generatia 1 (de fapt generatia din 2007-2008, inainte de facelift pt ca a mai existat una si mai inainte) pot sa spun ca am simtit oarece tristete vazand cum se face atata tam tam publicitar la noul mitsubishi. Nu incanta cu absolut nimic vizual prin noul design care il afunda in anonimat spre deosebire de generatiile mai vechi. Si din ce se aude nici la capacitati nu are cu ce se lauda...cica ar fi bun soft road...pai, oameni buni, generatiile anterioare faceau legea off-road, prin nameti sau mai stiu eu ce (pajero e in continuare tata lor dar totusi outlanderul anterior ii calca demn si vitejeste pe urme). Acum creatia asta care se vrea a fi japoneza e ca un copil adoptat...pacat, pt ca isi dau astfel japonezii cu firma in cap. Outlanderul generatia 2007-2008 a facut senzatie prin design...si inca mai face. In 2009, cu atasarea "botului" agresiv de "rechin" sau jetfighter a mai adus puncte desi au existat traditionalisti...si ...dupa...apara asta...e dezamagitor. Sa speram ca din superbul Lancer nu vor face o monotonie uricioasa.
    3 0
  • sunt posesor de outlander 2, dar asta este peste cu mult
    1 0
  • mitsubishi
    si apropo, multi care comentati pe aici, nu aveti nici bani de bomboane si va dati cu parerea.
    stati in banca voastra
    si mai comparati Outlanderu cu Pajero ca sunt alte clase
    6 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru