Adrian Mitu își găsește imaginația într-o ceașcă de cafea care stă alături de planșele sale. Dârele de Robusta și Arabica însuflețesc schițele unor mașini care au scris istoria automobilului. Așa se scurge ziua unui pictor în cafea.
În secolul 21 diminețile parcă încep mai târziu. Soarele e deja sus pe cer, tramvaiele și autobuzele sunt pline ochi, iar aerul răcoros al zorilor abia mijiți s-a tranformat deja în zăpușeală. E 9:30, iar Adrian se lasă învârtit de ușa rotativă a mall-ului. Mereu a fost punctual când a venit vorba de muncă.
Adrian face parte din familia numeroasă a furnicarului care pune în mișcare mecanismul unui mall înfrățit cu parcul IOR din București. Arhitecții s-au străduit să-l integreze cât mai bine în oaza de verdeață. Iar lui Adrian îi place asta. Se salută cu oamenii de la pază și mai apoi cu băieții care șterg vitrinele de sticlă înainte de deschidere. Din când în când, cu ochii cârpiți de somn, mai stă cu ei la povești. Povești despre ce au făcut acasă cu o seară înainte.
Nu uită să-i dea binețe nici băiatului de la simulatorul auto, ascuns într-un colț al mall-ului. Se înțeleg bine și, atunci când oamenii nu dau buzna, îl lasă să se mai joace. Știe că îi plac mult mașinile.
Traseul de dimineață are ca punct final o cafenea de la etajul unu. Handsome Monk. Aici se știe cu toată lumea. Băieții din spatele tejghelei îl cunosc și îi pregătesc mereu un espresso. Unul dintre Barista chiar l-a sfătuit să renunțe la stropul de lapte condensat. „Ca să-i simți mai bine aroma”. Vara preferă să bea cafeaua pe terasă, în aer liber. După primele guri din lichidul maroniu, uzina interioară începe să duduie. E semnalul trezirii complete.
Intră în cafenea, se așează la o masă din colț și își scoate din geanta de umăr schițele. Apoi pensulele și acuarelele. A pontat. Gata! Începe ziua de muncă. Urmează câteva ore bune în care nu o să se ridice de pe banca tare de lemn a cafenelei.
Băiatul de la bar i-a pregătit o a doua cafea. Tot un espresso. Frige, iar spuma nu s-a liniștit. E ceva mai tare decât cel pe care l-a băut mai devreme, iar cafeaua a fost arsă mai mult. E o rețetă aparte, care ajută cafeaua să se îmbrățișeze mai bine cu hârtia pe care stă schițată o mașină.
Da, Adrian Mitu este pictor în cafea.
este vârsta lui Adrian Mitu.
Nu mai ascult muzică de câțiva ani. Mi-am dat seama că îmi place mai mult să ascult documentare. Aflu niște povești senzaționale și pot să și pictez în același timp.
Adrian MituO pictură pentru Pete Brock, designerul lui Corvette Stingray
Își scoate căștile albe din urechi și apoi îmi zice „Stai să opresc documentarul ăsta. Nu mai ascult muzică de câțiva ani. Mi-am dat seama că îmi place mai mult să ascult documentare. Aflu niște povești senzaționale și pot să și pictez în același timp. Așa am descoperit și subiectul temei mele de dizertație la Facultatea de Arhitectură: istoria și evoluția observatoarelor astornomice din punct de vedere arhitectural”. Știați că fiecare Observator Astronomic are o arhitectură aparte? Nici eu. Se pare că este dată de „ocheanul” din interior și dimensiunile acestuia.
Tot din documentare a aflat și despre Pete Brooke, cel mai tânăr designer auto angajat vreodată de un constructor. Avea doar 19 ani când GM l-a cooptat în echipa care avea să dea naștere viitorului Chevrolet Corvette Stingray, a doua generație a legendarei sportive americane. Brock a făcut o schiță atât de bună, încât a rămas în istorie și designerul de atunci al GM, Bill Mitchell, a folosit-o ca referință.
Adrian are acasă o carte cu istoria lui Chevrolet Corvette, chiar cu semnătura lui Pete Brock. Da, bătrânelul de 81 de ani i-a trimis pictorului în cafea din România o carte cu semnătura lui. Adrian a primit-o prin poștă, ca semn de recunoștință pentru pictura sa. Ce pictură?, veți întreba. Ei bine, povestea este puțin mai lungă.
Totul a început prin ascultare. Ascultarea unui podcast denumit Cars Yeah, creat de un englez pentru a sta de vorbă cu oameni care au scris istoria industriei auto. A început să-l asculte când picta și i s-a aprins un beculeț magic atunci când englezul ajungea la întrebarea: „Care este mașina dumneavoastră preferată?”
A pus mâna pe creion, pensulă și ceașca de cafea și a început să picteze mașinile favorite ale invitaților. Apoi le-a trimis lucrările prin poștă. A reușit să le afle adresele personale de la englezul care organiza interviurile și care l-a descoperit și pe el, pictorul Adrian Mitu, undeva pe internet.
Unele desene s-au pierdut în neant, altele au atras după ele un răspuns de mulțumire. Venit la pachet și cu un cadou cu valoare sentimentală, cum e cartea pe care Adrian o păstrează ca pe Biblia casei lui. Restul cărților poștale de mulțumire sunt adunate într-un colț al casei.
Cu Chris Bangle, omul care a schimbat filosofia designului BMW la începutul acestui secol, i-a fost ceva mai greu. „A scăldat-o când l-au întrebat care e mașina lui preferată. Așa că m-am gândit să-i pictez în cafea una dintre lucrările din grădina sa. E un Arc de Triumf care pășește. L-am desenat și i l-am trimis. Mi-a răspuns plin de mulțumire și cu o poză alături de pictura mea”.
Au fost și momente care l-au făcut să tremure. „I-am trimis o pictură în cafea și lui Tamir Moscovici, regizor cunoscut pentru filmele lui de prezentare dedicate celor mai noi modele lansate. A făcut unul excepțional și pentru Porsche. Și a declarat în emisiunea de la radio-ul online că mașina lui preferată este un 911. Am găsit pe internet o poză cu fetița lui lângă Porsche 911 și i-am pictat-o. Mi-a răspuns așa: «Îți mulțumesc că ai reușit să o faci să râdă pe soția mea, deși mai are foarte puțin timp de trăit». Am aflat apoi că soția lui suferea de o boală gravă și s-a stins la puțin timp după aceea. A fost tulburător”.
Ce urmează în viitor? Alte câteva picturi pentru oameni celebri. În noiembrie 2017 vrea să-i trimită aceluiași Pete Brock o pictură cu schița primului Stingray. Se împlinesc 60 de ani de când Brock a desenat pentru prima dată Stingray. Mai sunt pe listă fondatorul Singer, companie care recondiționează modele Porsche clasice, și italianul Valentino Balboni.
Din acest punct, micul Mitu răspunde la întrebarea „Ce vrei să te faci când o să fii mare?” cu o meserie care pare neinteligibilă pentru adulții obișnuiți să audă doar inginer, polițist, doctor sau pompier. Adrian Mitu vrea să se facă designer auto.
Începe să fie recunoscut în clasă pentru calitățile sale la desen. „Dacă ora de creație venea după cea de matematică, era ca o trecere de la cerșetor la prinț”.
A venit apoi clasa a opta și toți colegii lui plănuiau să rămână la Cervantes, un loc de care își aduce mereu aminte când privește Filantropica. Și el știa bine spaniola și plănuia să rămână acolo. Uitase de desen. Soarta îi readuce însă aminte de țelul lui într-un mod brutal. Pică admiterea la Cervantes și fuge îndemnat de mama unei colege la Liceul de Arhitectură. Deși are multe ore de desen pe săptămână, iar nesocotește prima lui dragoste. Își găsește alta. Se apucă de tenis de masă și devine campion municipal. Chiulea de la multe ore și juca tenis de masă chiar și opt ore pe zi. Abia spre sfârșitul liceului participă la un concurs care îl apropie din nou de auto: trebuia să gândească un pachet de tuning pentru Peugeot 206, Renault Clio și Volkswagen Golf.
Timpul trece repede, vine admiterea la Facultatea de Arhitectură. Nu reușește să intre decât la Design interior și se vedea iarăși departe de designul auto.
O cafenea plantată în arcada unui viaduct și sfaturile unui profesor îl fac să renunțe la Design interior și să se înscrie din nou la arhitectură.
Ziua examenului a fost una pe care n-a uitat-o. Troleibuzul 85 a oprit fix în fața porții sale. La radio, șoferul asculta o melodie pe care el o adora. Intră în facultate și vede că este repartizat tocmai în sala 22. Ziua lui de naștere. Constată cu stupoare că sala 22 este chiar sala în care a învățat timp de doi ani design interior. Mai mult, merge în banca rezervată. Deasupra acesteia, atârna de perete un desen de-al său: un joc de Tetris, creat din mai multe materiale, cu un mesaj clar la mijloc: Game Over. De fapt, pentru Adrian Mitu drumul abia începea. New Game!
Cursuri cu designerii Renault
La numai un an după ce intră la arhitectură, Adrian îl cunoaște pe Stephan Barral în cadrul unor cursuri de design pe care Renault le organizează din dorința de a găsi tineri pasionați. Barral pusese umărul la desenarea celei de-a doua generații Renault Megane, o mașină controversată, despre care publicul autohton zicea că seamănă cu un „fier de călcat”. Abia atunci pune mâna pe un marker profesional și află ce înseamnă să fii un designer auto.
Prima lui lucrare? Conceptul unei mașini sportive, născut din formele monopostului Renault F1 din 2007. Același monopost cu care Fernando Alonso le aduce titlul francezilor.
Urmează cinci ani în care grupa de 15 tineri pasionați de design auto încearcă din răsputeri să se țină cu dinții de opționalul lui Stephan Barral, însă doar doi reușesc să rămână ancorați în proiectele francezului.
Unul dintre ei era Adrian Mitu. Totuși, după cinci ani, Renault pune punct cursului, iar cei doi sunt nevoiți să se întoarcă la ceea ce ar fi putut să-i ajute să-și câștige existența: arhitectura.
Întâlnire cu un bulgar
Iarna anului 2012. Adrian se întorcea de la o petrecere de Crăciun, unde dansase salsa cu viitoarea lui soție. Se apucase de dans în facultate. La Intercontinental se întâlnește cu Deyan Denkov, actualmente implicat în designul lui Renault Alpine, pe atunci responsabil cu nașterea conceptului Renault Frendzy, dezvăluit în 2011 cu ocazia Salonului Auto de la Frankfurt.
Petrece 30 de minute într-un ger năprasnic, în pantofii de salsa, și decide să asculte de recomandările bulgarului. Se întoarce la desenul de mașini. Începe să studieze curentele din industria auto.
„Atunci am înțeles că trebuie să învăț istorie de automobile. Să mă documentez și să învăț să desenez. Linii, elipse. Elipsele sunt punctul de cotitură al oricărui designer auto. Am conștientizat că nu mă pot apuca să desenez toate mașinile pe care le vedeam, mai ales că nu puteam câștiga bani din asta. Așa că, în paralel, am continuat să fac machete pentru arhitectură. Reușeam să le fac din pastă modelatoare, din lut, pentru că în anii petrecuți alături de Renault la facultate învățasem să fac concepte din acest material. Lucram împreună cu tata.”
19 iunie 2013. O altă dată pe care o ține minte foarte bine. Era dimineață. După o altă petrecere de salsa, prelungită până în zori. Și atunci, ca și acum, Adrian își începea ziua cu o cafea. „Pe biroul meu era o schiță cu un Mini, făcută cu o seară înainte. Mă gândesc cum s-o colorez. Unde e umbră, unde e lumină. Mă uit în jur, nu am acuarele, trebuie să mă duc să iau apă. Așa că iau o pensulă, o bag în cafea și colorez. O postez apoi pe Facebook cu numele „Morning Coffee”. Așa se năștea prima pictură în cafea a lui Adrian Mitu. Reacțiile primite din partea prietenilor l-au determinat să încerce să picteze cu cafea și alte lucrări. Dimineața lui primea astfel încă un ritual, pe lângă obișnuita cafea.
Își face o pagină de Facebook pe care o denumește Aquarelief. Ajunge în scurt timp la 300 de like-uri și vrea să marcheze momentul cu o schiță a unui Mercedes 300 SL. Ghinion. Mai apar patru like-uri. Așa că se apucă să deseneze un Peugeot 304, pe care, mai apoi, îl trimite francezilor. Aceștia îl postează pe pagina oficială Peugeot și apoi îl invită pe Adrian la Salonul Auto de la Geneva. Al nostru se șterge bine la ochi când vede mailul, se ciupește și fără să realizeze prea mult se trezește la salonul elvețian la o masă rotundă chiar cu șeful de design de atunci, Gilles Vidal. Nu s-a dus cu mâna goală, ci a mers cu 30 de picturi în cafea, bineînțeles, cu modele clasice Peugeot. Atunci a înțeles că pictura în cafea îi poate aduce satisfacții pe care nu le bănuise.
Trece aproape un an de la prima pictură Morning Coffee și Adrian se gândește la o expoziție care să reunească cele aproape 300 de mașini. Caută sprijin la Peugeot, dar fără succes. Salvarea vine după o vizită la Țiriac Collection și după o schiță trimisă milionarului român. Primește susținerea lui Ion Țiriac, expoziția are loc chiar lângă Facultatea de Arhitectură, iar Adrian pleacă apoi într-un turneu prin țară, în orașe mari ca Brașov, Constanța, Sibiu, Cluj și Timișoara. În schimbul ajutorului, Adrian face 80 de lucrări pentru Țiriac Collection.
Prima expoziție a fost o rampă de lansare pentru Adrian, care a început să lucreze, timid ce-i drept, cu celelalte mărci din lumea auto românească. Tot prin intermediul picturilor cu mașini clasice ajunge și la Concursul de Eleganță de la Sinaia, unde înmânează lucrările sale câștigătorilor. Un obicei care datează deja de trei ani.
Despre talentul său încep să audă și cei de dincolo de granițe. Divizia Alfa Romeo din Statele Unite face o comandă pentru mai multe picturi ce urmau a fi expuse la debutul noului Alfa Romeo 4C pe piața de dincolo de Ocean.
2016 îi aduce și unul dintre cele mai importante proiecte din carieră. În cadrul concursului de Eleganță Sinaia, pictorul se împrietenește cu reprezentanții BMW prezenți la eveniment.
Se naște ideea unei expoziții dedicate oamenilor care au scris istorie pentru BMW, dar, pentru că 2016 este fix anul în care producătorul german împlinea 100 de ani de existență, Adrian dă o altă direcție colaborării.
O idee care îi venise în duș. Așa ajunge să picteze 101 lucrări pentru cei 100 de ani de BMW. Inspirat de fotografii cu piloți, momente istorice, succese din motorsport și ingineri care au scris istorie, pictorul își așează șevaletul în holul aceluiași mall în care l-am găsit și azi.
Vreme de 30 de zile nu a lipsit de acolo, înconjurat mereu de oameni curioși, de întrebări sâcâitoare și de haosul care se creează în astfel de locuri atunci când apar simbolurile procentelor pe vitrinele uriașe. O lună de zile, Adrian a pictat în hol și a reușit chiar să vândă 45 din cele 101 lucrări.
Culmea, spre finalul proiectului, primește o cerere care îl uluiește. BMW Car Club of America Foundation, un club al pasionaților de peste Ocean, află despre expoziție și decide să cumpere toate cele 101 lucrări. Dar cum 45 erau deja vândute, Adrian se vede nevoit să le refacă.
În prezent, cele 101 tablouri au ajuns deja în Statele Unite și se găsesc în expoziția Heroes of Bavaria: 75 Years of BMW Motorsport.
Pentru mine, întâlnirea cu Sir Stirling Moss a fost vârful de emoție pe care l-am trăit cu ajutorul picturilor mele. Din acel moment, Stirling Moss a devenit eroul meu, pentru că toți trebuie să avem un erou în viață. Fie că este unul cunoscut sau mai puțin cunoscut. E de datoria noastră să ne alegem unul.
Adrian Mitu„A fost una dintre cele mai emoționante zile din viața mea. Țin minte că o parte din lucrările cu care m-am dus acolo s-au împrăștiat chiar în fața casei lui. Bătea și vântul. Abia le-am adunat. Casa era într- zonă centrală a Londrei și pe balcoanele din sticlă era gravat “SLR 722”. Balconul din sticlă, ușa din sticlă: atunci când bătea soarele, inscripția se oglindea în livingul său pe covor. Acolo unde emoțiile mele s-au potolit în prezența bătrânelului scund, cu ochi albaștri, luminoși, zâmbăreț, care tocmai ce deschidea mâinile să mă primească. Nu mai știu ce a zis. Țin minte doar bucuria din acel moment”.
Soția lui Stirling Moss știa că s-au căsătorit recent, așa că a venit repede cu o sticlă de șampanie. Culmea, omul victoriilor și al băilor cu spumă de pe podium, n-a vrut s-o bea. A dus paharul la gură abia după ce a turnat în ea puțin lichior ca s-o mai îndulcească. I-a turnat câțiva stropi și lui Adrian. Răsfoiesc apoi lucrările lui Adrian și găsesc împreună o schiță a vechiului 300 SLR (mașina sa de concurs), pictată, culmea, cu fix doi ani înainte de ziua aceea. Iarăși o coincidență fericită.
