Da, poate că fiecare din noi ar trebui să stea un an în Cuba sau o lună în Coreea de Nord, ca să își amintească (sau ca să vadă cu ochii lor, dacă n-au habar) cum e într-un regim totalitar. Doar așa poți cântări cât de importantă e libertatea, inclusiv cea de exprimare și dreptul la liberă inițiativă. Poate că Elon Musk are și părțile lui mai rele, nu contest, nimeni nu-i perfect. Nici Steve Jobs n-o fi fost ușă de biserică. Dar important e ce lași în urma ta și câți oameni fericiți ai făcut. Și să nu credeți că ei nu fac sacrificii. Produse precum Tesla sau Apple pot avea părți bune și părți slabe. Nimeni și nimic nu e perfect. Dar avem un privilegiu imens: suntem liberi să gândim și avem dreptul de a alege. Cei care hulesc atât de mult aceste produse suferă, probabil, de un complex al inferiorității. Bățul din fund le dă dreptul să îi eticheteze ca snobi pe cei care sunt mai deschiși la minte și la pungă.
Alea jacta est!
Cei care și-au construit, cu ajutorul petrodolarilor, palmieri pe apă și mândre turnuri, ar trebui să știe că toate astea sunt doar niște castele de nisip. Când se va tăia macaroana la petrol (cum s-a întâmplat și cu cărbunele), vor realiza că mai bine investeau în educație și în cercetare.
Totuși, timpul încă nu-i pierdut.
@"geniu pustiu":
Dacă tot ești atât de harnic și de dăștept, pune și niște liste mai lungi cu problemele de fiabilitate ale constructorilor consacrați. Dar ai grijă, marii corporatiști te vor căuta și te vor deconspira!
Ar fi fain dacă toți "savanții" care susțin că nu există alternativă la mașinile actuale, ar migra pentru un an în Cuba. Să conducă zilnic rablele din Havana, să se "îmbucure" de un Moskvici, de o Pobedă, de o Volgă sau de un Chevy din '51. Să se bucure și ei de o viață liniștită, în care progresul stă pe loc și de fiabilitatea parcului auto de acolo.
Ultimele comentarii
1308 in total