Noile smart fortwo și forfour sunt expuse în Promenada Mall. Așa am avut ocazia să intru în ele și să văd cum se prezintă.
La șofer, spațiul e relativ ok, chiar mare în fortwo, dar în spate nu are rost să discutăm cum stăteam la cei 1,82 metri ai mei. Până la urmă e o mașină din clasa super-mini.
Dezamăgirea enormă a venit de la interior, mai exact, materialele folosite. Plastic tare, deloc fin la atingere nu doar pe panourile ușilor, ci și pe bord. Mi s-a părut incredibil în condițiile în care ceri 15.500 cu tot cu TVA și opționale pe fortwo și 17.000 pe forfour.
Sper să păstreze partea din spate și va fi o mașină frumoasă. În privința părții frontale rămân circumspect, deși e clar că nu va rămâne așa în producția de serie.
Primul lucru care îmi vine în minte e faptul că spatele e normal. Mă așteptam să preia mai mult din conceptul de acum câteva luni când stopurile erau integrate în eleron parcă.
Pe de altă parte, știu că noua generație Civic vine la anul. Ei au lansat Type R la 4 ani distanță de generația actuală și cu puțin timp înainte de noua generație. Poate or ști ei ce fac, dar eu nu prea îi înțeleg.
Am condus varianta de dinainte de facelift preț de aproape 400 km și a fost destul de plăcut.
Sigur că din cauza înălțimii stabilitatea nu e la cele mai înalte cote și ruliul e pronunțat, dar e destul de confortabil pentru un model derivat din utilitară și chiar plăcut la condus cu mare plus pentru vizibilitate. Iar motorul HDi trage foarte bine și mi s-a părut chiar rafinat.
Ultimele comentarii
805 in total