coman_norbert

Sunt de acord cu tine... cu o mică adăugire... să nu amestecăm omul de cultură cu omul inteligent... Poți să fii om inteligent fără cultură... dar nu poți să fii om de cultură fără să fii inteligent. Cultura ține de cumulul de lecturi... Nu este mai frumos să discutăm civilizat, fără atacuri la persoană... fără să fim cunoscătorii Adevărului, sau să avem această pretenție. ayrton4ever mi-a plăcut conversația noastră ptr tonul calm, ptr înțelegerea de care dăm dovadă. Toma din Aquino (pe filieră aristotelică) ne transmite că virtutea supremă este cumpătarea... Hai să fim cumpătați pe Automarket.ro! Mulțumesc pentru răbdare, dar mai ales pentru înțelegere.

Ai dreptate... "vorba multă = sărăcia omului"... De ce? Pentru că "noi muncim, noi nu gandim"... sună cunoscut?

Ești inspirația mea ptr un nou articol :) "În filosofie există un curent elitist care se opune popularizării cunoașterii, spargerii Canonului. Pentru că în momentul în care ai deschis ușa pentru marea masă de oameni, circulația este cu dublu sens. Înainte Canonul promova drept valoare geniul, religia, morala... doar un Bach sau un Beethoven puteau sparge Canonul... acuma și manelele sunt cultură. Înainte cultura avea un sens clar elitist, dar acuma vorbim în sens antropologic de cultura boșimană, sau de cultura pop în societatea contemporană... Circulația fiind în două sensuri, spargerea Canonului are și un sens negativ, scade pregătirea vârfurilor direct proporțional cu alfabetizarea maselor, adică avem tot mai mulți oameni capabili să citească/scrie un mail, dar tot mai puține "vârfuri", cu alte cuvinte dispare geniul adevărat. Chiar și noțiunea de geniu este denaturată: un copil este geniu... la 8 ani cântă la pian tot ce se poate, cunoaște toată matemetica, etc... dar el este doar un talent și moare speranță dacă nu revoluționează Canonul, dacă nu aduce nimic nou care să cutremure porțile Canonului. Deci nu este un geniu dar prin faptul că este născut pentru un domeniu dacă nu depășește condiția domeniului respectiv. Și cuvântul "realitate" a fost denaturat... ptr Platon și Aristotel realitatea era lumea ideilor/formelor, nu locul în care trăiește trupul, adică realitatea în sens modern (peștera). Cred că spiritul elitist trebuie să lupte pentru valorile lui... dar "Cutia Pandorei" a fost deschisă iar non-valoarea devine idealul noilor generații. Oamenii nu vor să fie un Platon, Kant, Hegel, Kafka, Dostoievski, Wagner, etc... ei văd drept ideal un Gates, Becali, vor bani nu valoare (sau chiar au pervertit noțiunea de valoare - am bani, deci am valoare), generațiile noi reprezintă voința nu rațiunea (voința este irațională). Priviți doar simulacrul numit politică (Politica = a servi Cetatea) și vedeți urmările absenței Canonului, sau mai bine spus a lărgirii lui. Elitismul trebuie promovat doar în conducerea "Cetății", deoarece avem nevoie de un "cârmaci" cu viziune, nu de unul care dă găuri în propria barcă, iar culturalizarea maselor este necesară, deoarece aceste mase votează, chiar dacă nu contează deoarece cei de pe liste sunt din "sistem", dar nu putem crea o societate civilă fără un oarecare grad de cultură. Acesta este motivul pentru care în unele țări se poate în altele nu... noi avem analfabeți în Parlamentul României, mai mult îi trimitem și în cel European. Pentru că promovăm, sau lăsăm să fie promovată incultura". Sper să-ți placă articolul...

http://revistaphilohistoriss.blogspot.com/ În numărul 2 al revistei apare un articol scris cu tastatura mea. "Când un filosof privește istoria" titlul articolului. @Mavric nu fac pe filosoful ci filosofez, prost... bine... nu eu decid acest lucru ptr că nu sunt în posesia Adevărului.

lupți cu morile de vânt :) iar Adevărul nu este la tine... nu ești posesorul lui. Cunoașterea ta nu poate fi decât subiectivă. Așa că lasă Adevărul în pace. "Obiectul în sine (cunoaștere obiectivă) odată perceput se transformă în obiect pentru cel care percepe (cunoaștere subiectivă)" - Coman Norbert "Obiectul cunoașterii este infinit, fie că este vorba de obiectul considerat ca totalitatea realității sau de obiectul sesizat ca unul dintre fragmentele și aspectele realului. Căci atât realitatea în totalitatea sa cât și părțile ei sunt infinite în măsura în care infinită este cantitatea corelațiilor lor și a schimbărilor lor în timp. Cunoașterea unui asemenea obiect infinit trebuie să fie, deci, ea însăși infinită, să constituie un proces infinit, procesul unei acumulări continue de adevăruri parțiale" - Adam Schaff Concluzie - Adevărul nu este ca-n tenis... puncte la tine și serva la mine... adevărul de cele mai multe ori ne scapă ptr că suntem subiectivi... tot timpul.