Da, Moldovean asa e. Baietii astia fac parte dintre aia care se duc la Corbu sau la Vadu cu masini cat mai fancy - trandy, cat ma accesorizate, iar cand dau cu burta de pamant se uita cu jind la batranele 4x4 poluante care trec lejer pe acolo pe unde ei se opresc. Insa la nivel declarativ tuna si fulgera impotriva poluarii.
Aceasta masura prohibitiva va avea efectul oricarei masuri prohibitive. Piata sh a masinilor conventionale va inflori. Parca in America interbelica cand a fost interzisa vanzarea alcoolului, a incetat lumea sa mai bea?
Iar lui SAM i-ati dat manute rosii de pomana. Are perfecta dreptate. Cum sa fii unul dintre cei mai mari exportatori de petrol din Europa iar, la tine acasa, sa interzici masinile care folosesc combustibili derivati din petrol?! Cat despre nivelul de "performanta" al societatii norvegiene, sa ne amintim ca vorbim despre o tara in care un dement a ucis acum cativa ani cateva zeci de persoane cu sange rece si a fost pedepsit cu 21 de ani de inchisoare cu laptop in celula si cu posibilitatea de a fi eliberat conditionat.
Faptul ca pentru unii dintre noi o asemenea societate nu reprezinta un model, nu inseamna nici ca traim in tari bananiere nici ca suntem impotriva progresului. Pur si simplu, o societate in care viata unui om valoreaza atat de putin, oricat de "moderna" si "civilizata" ar fi ea nu este un model,
Ultimele comentarii
1292 in total