Marti, 11.10.2011
- Comenteaza
-
Trimite pe:
În ultimul an, Automarket a căutat să vă ofere şi o serie de mini teste de anduranţă. Au fost pe rând în garajul nostru Renault Megane Coupe şi Dacia Duster. Dacă francezul a bifat 4100 de kilomeri în aproximativ 40 de zile, iar Duster ne-a însoţit de-a lungul a peste 7000 de kilometri vreme de două luni, înseamnă că noua achiziţie din garajul nostru trebuie să depăşească aceste cifre.
Să vă facem însă cunoştinţă cu noul membru al echipei Automarket. Este un sub-compact american, proaspăt aterizat pe meleagurile mioritice, vopsit în culoarea cerului senin de vară şi patronat de vecinii maghiari. Acesta este Aveo-ul nostru.

L-am întâlnit pentru prima dată la sfârşitul săptămânii trecute, mai exact în 7 octombrie. Ne-am cunoscut, am strâns mâna prieteneşte şi ne-am propus să facem casă bună împreună vreme de patru luni. Aşadar, relaţia noastră abia înfiripată se va prelungi până aproape de Valentines Day, adică undeva în 7 februarie 2012. Avem de petrecut împreună o toamnă sosită cam târziu şi o iarnă care deja începe să îşi intre în drepturi la peste 1000 de metri.
Despre Aveo-ul nostru
Despre noul nostru prieten vă spunem momentan doar atât: vine echipat cu un motor pe benzină de 1.2 litri şi 86 de cai putere, are o cutie manuală cu cinci trepte, arată intrigant de bine în realitate, beneficiază de o listă de dotări generoasă pentru segmentul din care face parte (nivelul de echipare LT PLus) şi însumează deja 3000 de kilometri la bord.
Mai exact, noi am făcut cunoştinţă pe la 3268 de kilometri, iar acum, după patru zile de Bucureşti ploios şi mohorât, ne situăm la 3548 de kilometri.
Cele mai recente stiri
-
Mitsubishi a publicat o imagine oficială nouă cu viitoarea generație Pajero. Noul model de teren va debuta în această toamnă. (05.08)
-
General Motors a prelungit cu încă 20 de ani parteneriatul său de tip joint venture cu producătorul chinez SAIC Motor, ceea ce va permite constructorului american să folosească în continuare China ca un hub de export. (05.08)
-
Cei de la canalul de YouTube Officially Gassed au realizat o liniuță cu 6 modele. Este vorba de 3 modele Mercedes-AMG și 3 modele Porsche, de la supercaruri, la SUV-uri. Aflați în video care marcă este mai rapidă. (05.08)
-
Michael Leiters, CEO-ul Porsche, a confirmat că următoarea generație a modelelor 718 Boxster și Cayman va avea o versiune electrică. Pe lângă această versiune va exista și una cu motoare termice. (05.08)
-
Bugatti a publicat o imagine oficială sugestivă cu un viitor exemplar unicat creat de divizia sa de personalizare Programme Solitaire. Noul model unicat va fi bazat pe vechiul Chiron și va avea un motor W16. (05.08)





urâtă cu spume!
Daca tin minte bine, G. Buhnici n-a mai testat un Aveo, pt. ca i-a fost impus de cei de la Chevrolet sa vorbeasca numai de bine.
Sunt curios de ce se va vorbi in acest test.