Marti, 11.10.2011
- Comenteaza
-
Trimite pe:
În ultimul an, Automarket a căutat să vă ofere şi o serie de mini teste de anduranţă. Au fost pe rând în garajul nostru Renault Megane Coupe şi Dacia Duster. Dacă francezul a bifat 4100 de kilomeri în aproximativ 40 de zile, iar Duster ne-a însoţit de-a lungul a peste 7000 de kilometri vreme de două luni, înseamnă că noua achiziţie din garajul nostru trebuie să depăşească aceste cifre.
Să vă facem însă cunoştinţă cu noul membru al echipei Automarket. Este un sub-compact american, proaspăt aterizat pe meleagurile mioritice, vopsit în culoarea cerului senin de vară şi patronat de vecinii maghiari. Acesta este Aveo-ul nostru.

L-am întâlnit pentru prima dată la sfârşitul săptămânii trecute, mai exact în 7 octombrie. Ne-am cunoscut, am strâns mâna prieteneşte şi ne-am propus să facem casă bună împreună vreme de patru luni. Aşadar, relaţia noastră abia înfiripată se va prelungi până aproape de Valentines Day, adică undeva în 7 februarie 2012. Avem de petrecut împreună o toamnă sosită cam târziu şi o iarnă care deja începe să îşi intre în drepturi la peste 1000 de metri.
Despre Aveo-ul nostru
Despre noul nostru prieten vă spunem momentan doar atât: vine echipat cu un motor pe benzină de 1.2 litri şi 86 de cai putere, are o cutie manuală cu cinci trepte, arată intrigant de bine în realitate, beneficiază de o listă de dotări generoasă pentru segmentul din care face parte (nivelul de echipare LT PLus) şi însumează deja 3000 de kilometri la bord.
Mai exact, noi am făcut cunoştinţă pe la 3268 de kilometri, iar acum, după patru zile de Bucureşti ploios şi mohorât, ne situăm la 3548 de kilometri.
Cele mai recente stiri
-
Nissan a publicat primele imagini oficiale cu noua generație Skyline. Modelul destinat pieței japoneze va fi prezentat oficial la finalul acestui an. (19.09)
-
Audi a amânat lansarea următoarei generații A4 cu un an din cauza unor probleme de dezvoltare privind platforma. Viitorul model de clasă medie va înlocui actualul A5 și va reveni la vechiul său nume. (19.09)
-
McLaren ar urma să oprească definitiv producția modelului Artura în 2028. Modelul exotic cu motor hibrid va fi retras pentru a face loc unui viitor supercar hibrid. (18.09)
-
Britanicii de la carwow au realizat un test de autonomie cu cele mai noi mașini electrice de oraș. Aceștia au rulat cu 8 mașini până când au rămas fără energie. Aflați în video care model a parcurs cea mai mare distanță. (18.09)
-
Am cutreierat pitoreasca regiune Tirol, din Austria, la volanul noii Skoda Epiq, cea mai accesibilă electrică a mărcii din Mlada Boleslav. Așa cum te-am obișnuit, ți-am pregătit și un video cuprinzător. (18.09)





urâtă cu spume!
Daca tin minte bine, G. Buhnici n-a mai testat un Aveo, pt. ca i-a fost impus de cei de la Chevrolet sa vorbeasca numai de bine.
Sunt curios de ce se va vorbi in acest test.