@Kiro
Aș fi de acord că actuala Serie 5 de aici (cea cu facelift) e ceva mai elegantă ca alte modele și ca modelul fără facelift, mai ales versiunea aceea care apare în poze în alb cu spoiler ceva mai cuminte, adică cu linii mai curate și nu cu designul obositor al versiunii în albastru provocat de gurile alea de ventilație imense din spoiler. Dar știu că multora le place.
Pe de altă parte, nu știu ce ne vom face noi plebea în viitor. Mașinile se hibridizează tot mai mult, ceea ce înseamnă că vor fi mai costisitoare la întreținere în caz că se defectează ceva, ceea ce mai departe înseamnă că vor fi tot mai greu accesibile pentru omul de rând în condițiile în care datele ne arată că populația de rând cam sărăcește.
Caut acum ceva pe benzină aspirat (SH), japonez în principal, dar nu musai, cât timp mai pot să găsesc și cât timp ne vor mai lăsa să umblăm cu ele. La cum arată trendurile, restricțiile, supravegherea tot mai mare și influența marelui panda, nori negri par că se apropie în ceea ce privește libertatea...
BMW nu mai face de multă vreme mașini frumoase. Ba chiar unele au devenit ostentative și vulgare (vezi X6). Nu am zis că n-ar fi bune, ci pur și simplu nu mai sunt frumoase. S-a dus vremea lui E34, E38, E39... alea avea personalitate, clasă și eleganță pe lângă sportivitate. Acum BMW-urile au un design foarte încărcat și obositor.
@Snow
Dacă ăla vechi pornea de la 38.000, iar ăsta nou de la 53.000, mie mi se pare o diferență mică considerând faptul că cel vechi era bazat pe un model antic care nu mai putea respecta normele de siguranță, iar cel nou respectă cele mai noi standarde în materie de siguranță, plus tehnologizat plus capabilități offroad foarte bune.
Dar da, Duster face mare parte din ce face și ăsta pentru maxim 20.000.
Pe unele piețe din America de Sud, Dokker se vinde sub numele de Renault Kangoo, ba chiar în Argentina fix sub numele de Kangoo Express.
Pe de altă parte dacă mă uit pe rezultatele din vânzări, văd că Dokker a avut creșteri în Europa de la an la an după cum urmează:
2012 - 1.026
2013 - 19.867
2014 - 20.264
2015 - 24.366
2016 - 27.395
2017 - 36.342
2018 - 38.861
2019 - 42.785
Total: 210.906
Sursa: https://carsalesbase.com/europe-dacia-dokker/
Aceeași sursă ne arată că în perioada 2013 -2019 (excludem cele 1000 de Dokker vândute în 2012), Kangoo a vândut în Europa aproape 145.000 exemplare. Deci sub Dokker. Fratele Mercedes Citan a vândut doar 32.000 exemplare în aceeași perioadă.
Alt model din aceeași clasă, Ford Tourneo Connect, a vândut aproape 80.000 de exemplare în aceeași perioadă.
Singurul care pare să îl depășească pe Dokker pare să fie Caddy, dar nu am găsit date decât pentru Caddy Life (versiunea de pasageri) - la celelalte nu se menționează dacă sunt de pasageri sau van (la Dokker zice ”panel van” deci probabil sunt incluse ambele versiuni).
Din ce pare, în perioada 2013-2019, Caddy Life s-a vândut în aproximativ 364.000 exemplare.
Așadar, nu doar că Dokker e printre cele mai vândute din clasa sa, dar vânzările au crescut de la an la an, nu au scăzut.
Ultimele comentarii
805 in total