Da, pe dedesubt e de fapt Duster. Iar la interior, are bordul lui Duster pentru Ucraina (cam la fel, dar cu guri de ventilație diferite). Asta ca să țină prețul jos. Și dacă îl targetează ca alternativă ieftină la un SUV Coupe sau chiar sub sigla Dacia (de ce nu?), atunci nu are de ce să schimbe multe și va vinde și bine.
@Andrei
Mânerele în stilul ăla revin la modă. Vezi noile Porsche 911 și Taycan care au astfel de mânere cu deschidere băgând mâna sub ele și nu trăgând ca cele de la majoritatea mașinilor din ziua de azi. Singura chestie la Porsche este că sunt integrate în caroserie și ies când deschizi mașina ca să le poți apuca.
DAR, pentru că din punctul ăsta de vedere Dacia pare să fie taman invers, în niște poze spion ce păreau a fi noul Sandero, mașina avea mânere cum au 90% din cele de pe piață. Adică de alea de tragi de ele, nu bagi mâna sub ele ca să deschizi ușa. Na, nu știu cât de bine m-am exprimat, dar înțelegeți.
"se va întâmpla pe principiul utilizării comune, şi nu pe principiul proprietăţii individuale" --- oh, cât de familiar sună. Numai că, comparativ cu acum 70 și ceva de ani, vine sub o altă formă. Da, știu, știu, contra-replicile. Dar o să vedeți că ăsta e scopul spre care se îndreaptă așa-zisa lume civilizată. Și o să vedeți haos atunci. Numiți-mă cum vreți, dar oricine cu puțin raționament și cunoștințe despre ceea ce se întâmplă pe scena lumii va vedea trendul.
Apropo, era anul ăsta o politiciană din PLUS care susținea abolirea proprietății, ba chiar și desființarea ideii de cuplu contra traiului în grup.
Eu nu înțeleg de ce îl umpleți pe Cornel de minusuri la mesajul cu corectura. Se întâmplă să greșești. Și-a admis greșeala, a acceptat atenționarea și a făcut corecturile. Caracterul unora pute rău de tot.
Ultimele comentarii
805 in total