Sauber aniversează în Statele Unite 400 de curse în Formula 1

de Daniel Popescu
Vineri, 16.10.2015
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Sauber va participa la sfârşitul săptămânii viitoare la cursa cu numărul 400 din întreaga sa istorie, pe parcursul căreia a obţinut o victorie şi un loc doi în clasamentul constructorilor în 2007.

Esential 1 este numarul victoriilor obtinute de Sauber in Formula 1
27 de podiumuri a obtinut Sauber pe parcursul istoriei sale
2 este locul ocupat de Sauber in clasamentul constructorilor in 2007
1993 este anul in care a debutat Sauber in Formula 1
Marele Premiu al Statelor Unite de la sfârşitul săptămânii viitoare are o însemnătate aparte pentru Sauber, a patra cea mai veche echipa de pe grila de start.

Echipa elveţiană va lua startul în cursa cu numărul 400 din întreaga sa istorie, pe parcursul căreia şi-a trecut în cont câteva performanţe notabile. Felipe Massa, unul dintre cei mai importanţi piloţi ai echipei, are amintiri speciale alături de echipa cu sediul la Hinwil.

"Timpul petrecut de mine la Sauber este special pentru că acela a fost începutul carierei mele.

Am petrecut trei ani acolo. Am avut câteva rezultate bune şi am fost în puncte în a doua cursă a primului meu sezon. Cel mai important moment s-a petrecut în Canada în 2005 când am terminat pe locul 4, dar am avut multe performanţe bune în anii petrecuţi acolo", a declarat actualul pilot Wiliams.

Cel mai important rezultat din istoria echipei a fost victoria obţinută de Robert Kubica în Marele Premiu al Canadei din sezonul 2008, iar polonezul, care a trecut printr-un grav accident şi s-a reprofilat pe raliuri, are de asemenea amintiri plăcute.

"Am amintiri grozave. Una dintre cele mai importante este primul meu podium în Formula 1, sărbătorit la Monza în 2006. Am terminat pe locul trei în a treia mea cursa de Formula 1 şi cred că acest rezultat a fost o performanţă importantă pentru cariera mea viitoare. Victoria din Canada doi ani mai târziu în 2008 a fost cu siguranţă un moment de care îmi voi aminti întotdeauna, nu numai pentru mine, ci şi pentru echipa", a precizat el.

Via Sauber

Comentarii (1)

  • Cred ca puteati pune un video special cu istoria acestei echipe. Rusine ca nu ati facut_o!
    2 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru