Drivetest Nissan Qashqai (2009-2013)

Nissan Qashqai (2009-2013) zoom
de Mircea Meșter
Vineri, 19.03.2010
Cod de onoare

Nissan Qashqai a reprezentat, la vremea lansarii sale, un model care s-a luat la tranta cu logica. Existau SUV-uri de segment compact, insa niciunul dintre ele nu a incercat sa duca dimensiunile, motorizarile si appeal-ul la nivelul la care le-a dus modelul japonezilor de la Nissan. In plus, era relativ ieftin si multumea pe toata lumea printr-un design echilibrat, made in Europa. La fix trei ani de la acel moment, apare pe piata faceliftul modelului japonez. Desi nu avea nevoie de mari schimbari, fiind un model care a atras prin elemente "furate" din mai multe segmente de piata, Qashqai s-a transformat dintr-un incepator de succes intr-un jucator versat care incearca sa continue succesul de pana acum printr-o imagine matura. Insa una peste alta, Qashqai ramane acelasi model cu putin mai mare decat o compacta, dar cu portbagaj si capacitati off-road mult mai ridicate. Adica o compacta, un monovolum compact si un SUV compact intr-un singur model. De acum, ceva mai ieftin si mai atragator.

Motor / Transmisie

Nissan nu a schimbat mare lucru la capitolul motorizari disponibile pe Qashqai si pe fratele sau mai incapator, Qashqai+2, noul model fiind disponibil in continuare impreuna cu patru motoare, doua pe benzina si tot doua diesel. Automarket a avut la dispozitie in testul care avut loc pe soselele din Alpii elvetieni motorul pe benzina de 2.0 litri si 140 de cai putere, o unitate schimbata fata de cea existenta pe versiunea Qashqai dinainte de facelift. Motorul cuplat la o transmisie cu sase rapoarte reuseste sa te faca sa te simti mai sprinten pe sosea decat o faci la volanul versiunii diesel, abordata si ea in test in Elvetia, dar pe versiunea de caroserie Qashqai+2. Unitatea dispune de un cuplu maxim de 196 Nm, 90% din acesta fiind disponibil sub 2000 rpm. Iar acest lucru se simte. Qashqai 2.0 benzina accelereaza linear, se conduce placut si reuseste sa impinga bine un model care se vrea a fi un soi de compacta mai ridicata cu potential de SUV. Impreuna cu versiunea pe benzina de 2.0 litri poti sa comanzi si tractiunea integrala, insa diferentele pe sosea uscata intre rularea 4x4 si cea 2x4 sunt virtual insesizabile. Cutia face fata bine in regim scazut de turatii, singurele sincope regasindu-se in momentul in care ai nevoie de ceva mai multa putere pe autostrada si viteza a sasea se dovedeste putin cam depasita, lunga (deci buna pentru un consum scazut) si incapabila sa creasca ritmul in turatii joase spre medii. Cam ca in cazul unui monovolum. Ai nevoie insa doar de putin timp pentru a te obisnui cu retrogradarea in treapta a cincea, pentru ca masina sa prinda zvac la peste 120 km/h si sa accelereze fara probleme. In schimb, treptele de plecare sunt foarte bine etajate, rularea in oras urmand sa va dezvaluie fata ceva mai dinamica lui Qasshqai. Cam ca in cazul unei compacte adevarate. Pana la urma, inginerii Renault-Nissan ne dovedesc ca pana si cand e vorba de motorizari putem vorbi de crossovere in adevaratul sens al cuvantului.

Consum

In fisa tehnica oferita de Nissan, consumul mediu mixt anuntat al modelului japonez este de 8.2 litri/100 km, o valoare deloc anormala pentru un motor de 2.0 litri pe benzina montat sub capota unui model care are cu putin peste o tona si jumatate. De altfel, o privire asupra segmentului compact ne arata ca tendintele de downsizing au dus la atingerea unor puteri mari prin implementarea sistemelor de supraalimentare pe unitati cu clindree redusa, astfel ca singurele motorizari cu care unitatea de 2.0 litri de pe Qashqai poate fi comparata sunt cele pe benzina ale SUV-urilor de segment C. In aceste conditii, consumul anuntat de Nissan se claseaza undeva la mijlocul clasamentului cifrelor pentru cilindree apropiata. Un punct in plus pentru faptul ca cifrele consumului anuntate de Nissan la rularea in regim extraurban (6.7 litri) au coincis cu cifrele realizate in testul mixt sosea/autostrada prin Elvetia, intr-un ritm normal de "alergare". Iar aici vine inca un avantaj al faptului ca Nissan Qashqai e mai mare decat modelele compacte clasice: rezervorul de 65 de litri asigura o autonomie cel putin interesanta, care urca inspre 800-900 de kilometri. Si vorbim de un motor pe benzina. Mai mult, daca veti opta pentru versiunea 2x4, la fel ca 75% dintre clientii lui Qashqai de pana acum, consumul scade cu inca 0.4 litri la fiecare suta de kilometri.

Performanţe

Un motor de 2.0 litri pe benzina montat pe o compacta - fie ea si o combinatie intre SUV, hatchback si monovolum - ar trebui sa se simta atunci cand apesi pedala de acceleratie. In cazul lui Qashqai, apelul la senzorial se traduce printr-o acceleratie 0-100 in 10.6 secunde pentru versiunea 4x4 si prin 10.1 secunde pentru versiunea 2x4. Nu e o vreo racheta sol-sol, dar nici nu trebuie sa astepti o vesnicie pentru a simti ca masina se misca asa cum ti-ai dori sa o faca. Normal, aici Qashqai pierde teren in fata rivalilor hatchback din segmentul compact, care sunt in unele cazuri cu cate sute de kilograme mai usori, dar reuseste sa se tina destul de bine in comparatie cu SUV-urile compacte de cilindree si putere apropiata. Foarte interesant este faptul ca, desi in cartea tehnica Nissan ne arata ca acceleratia 0-100 pentru dieselul de 2.0 litri si 150 CP este mai rapida decat cea pentru benzina de 2.0 litri si 140 CP, realitatea ne-a demonstrat ca senzatiile sunt inverse la volan, cel putin in treptele 1, 2 si 3, care la benzina "trag" mult mai bine.

Interior

Asa cum ii sta bine unui model care trece prin facelift, Qashqai si-a schimbat la interior doar elementele care deranjau in cazul generatiei precedente. Astfel, habitaclul ramane in linii mari acelasi, designul schimbandu-se subtil doar in ceea ce priveste forma comenzilor sistemului audio si cea a ceasurilor de bord. In schimb, sistemul de climatizare este identic, gurile de aerisire sunt aceleasi iar volanul e neschimbat si el. Cu toate acestea, micile schimbari aduc cu ele efecte mari. De exemplu, zona rectangulara care a aparut intre vitezometru si turometru este foarte bine gandita, oferindu-ti printr-un afisaj placut TFT alb pe negru datele de care ai nevoie la rulare. In plus, masinile disponibile in testul de presa dispuneau de afisaj central printr-un monitor touch screen ale carui comenzi sunt usoare si logice. La capitolul "schimbari interioare subtile", Qashqai vine cu doua noi nuante pentru tapiterie si bord si cu un sistem audio Bose despre care vom vorbi insa mai pe larg la capitolul Tehnologie. O mare modificare invizibila, dar resimtita perfect la rulare este modificarea nivelului de izolare fonica a habitaclului. O sa aveti surpriza de a nu recunoaste dieselul dupa sunetele sale clasice decat tarziu, dupa 3500 de ture, in timp ce benzina testata de noi nu se simte decat atunci cand apesi serios pedala de acceleratie. In sfarsit, daca aveti nevoie de portbagaj, Qashqai va rasfata cu dimensiuni generoase care depasesc usor tiparele modelelor compacte (410 litri), in conditiile in care dimensiunile exterioare nu difera radical.

Preţ de achiziţie

Atunci cand va orientati inspre un model compact, aveti cateva variante demne de urmarit, in functie de motivul pentru care va cumparati masina. Puteti sa optati pentru un hatchback cu dinamism, design cool si dimensiuni exterioare relativ reduse, puteti sa alegeti un monovolum compact care va asigura spatiul interior necesar pentru o familie moderna sau, in sfarsit, un SUV compact care va va potoli setea de aventura, dar nu va va oferi niciodata placerea la condus pe sosea pe care o ai la volanului unui hatchback. Nissan a oferit alternativa acum trei ani, anuntand Qashqai ca pe o masina care satisface toate aceste gusturi, renuntand insa la partile proaste ale fiecarei versiuni de caroserie in parte. Evident, suma de achizitie era usor mai ridicata decat in cazul unui hatchback la momentul respectiv, dar acest lucru se echilibra prin oferta de "servicii conexe" ale masinii in sine. Odata cu aparitia noului Qashqai, criza a facut minuni: modelul cu facelift este mai dotat decat cel pe care il inlocuieste, dar este in acelasi timp mai ieftin cu circa 2000 de euro, indiferent de motorizare si nivel de echipare. In aceste conditii, pretul de pornire al noului model - putin sub 17.000 de euro pentru 1.6 115 CP in versiunea de echipare Visia - devine unul interesant daca luam in considerare faptul ca masina ofera in acest pret implicit comenzi audio pe volan, cruise control, sistem Bluetooth, MP3 sau sase airbag-uri. Versiunea testata de noi in Elvetia, 2.0 benzina 140 CP 4x4 in versiunea de echipare superioara Tekna, are un pret de 26.615 euro cu TVA inclus. Iar optionalele nu includeau decat pachetele Connect si Bose, care duc pretul la 27.400 de euro. In sfarsit, daca doriti versiunea 2x4 a "benzinei" de 140 CP, asa cum au facut pana acum majoritatea clientilor Qashqai, aceasta poate fi a dumneavoastra pentru 21.600 de euro in versiunea de echipare medie Acenta. Una peste alta, trecand peste cifrele seci, Qashqai anunta o strategie de grup a celor de la Renault-Nissan foarte interesanta: cei care isi doresc un SUV pot trece pe Duster, iar cei care isi doresc ceva mai mult de la un astfel de model urca un nivel pana la Qashqai, plaja de preturi ale modelului Nissan pozitionandu-se in continuarea celei ale lui Duster. In comparatie directa cu rivalii coreeni, francezi sau germani, Qashqai devine, prin noua politica de preturi a celor de la Nissan, cea mai abordabila varianta pentru cei care isi doresc o compacta cu veleitati reale de SUV.

Siguranţă

Nissan ofera pe Qashqai inca din versiunea standard a celei mai slabe motorizari sase airbag-uri. In plus, daca alegeti dieselul dCi de 150 CP in varianta 4x4, versiunea de echipare de baza include si ESP in standard. Evident, oferta de sisteme de siguranta creste pana la versiunea de echipare de top, modelul testat de noi avand la dispozitie inclusiv faruri Xenon cu reglare automata si spalator. Desi Qashqai in format facelift nu a fost inca testat de EuroNCAP, varianta anterioara - virtual identica la nivelul constructiei interne si a structurii de siguranta - a adunat fara probleme cinci stele la capitolul protectia ocupantilor adulti si un punctaj foarte bun, 4 din 5 stele, la cel al protectiei pasagerilor copii.

Ţinută de drum

Tinuta de drum a lui Qashqai este un capitol care ne-a atras atentia in mod placut la testul de presa din Elvetia. Totul incepe cu pozitia pe care o ai la condus, cu 10 centimetri mai ridicata decat media segmentului compact. Apoi, pe sosea, realizezi ca decuplarea sau cuplarea sistemului 4x4 nu aduce diferente notabile la rularea pe asfalt, ceea ce te transforma instantaneu intr-un sofer de hatchback ceva mai inalt, un punct de plecare de bun augur pentru Qashqai, care lasa la o parte problemele de stabilitate ale unui SUV. Qashqai se conduce si se simte ca un hatchback, gratie suspensiei McPherson pe fata si celei independente multilink pe spate. Directia este exacta si indeajuns de "grea" pentru a imprima o impresie de masina facuta pentru sosea. Ruliul se simte ceva mai apasat pe viraje decat in cazul unei compacte hatchback, insa in niciun caz nu se apropie de cel pe care il regasim pe un SUV sau un monovolum compact. Ba dimpotriva, senzatia pe care o ai atunci cand ataci virajele este una care iti sterge din minte fara probleme ideile preconcepute. Per total, Qashqai s-a dovedit unul dintre putinele SUV-uri (sau modelele cu alura de SUV, daca vreti) care s-au comportat mai mult decat onorabil la testul virajelor. O bila alba pentru modelul japonez la acest capitol.

Vizibilitate

Qashqai nu ne-a pus probleme la capitolul vizibilitate in cadrul testului, iar atunci cand am fost pusi in situatia de a parca cu spatele am fost ajutati de camera de marsarier de care dispunea modelul japonez, inclusa in pachetul Nissan Connect. Evident, la fel ca in cazul oricarui alt SUV, montantul din stanga al parbrizului iti joaca feste atunci cand te afli langa o bordura si vrei sa analizezi traiectorii fine, insa dupa cateva manevre treci peste obstacol obisnuindu-te pur si simplu cu ideea.

Tehnologie

Asa cum am mentionat anterior, modelul testat de Automarket dispunea de intregul arsenal tehnic si tehnologic pe care cineva l-ar putea accesa in lista de optiuni ale noului Qashqai facelift. De la sistemul de navigatie cu card SD si pana la ecranul touch de cinci toli care se transforma in monitor pentru marsarier cu ajutorul camerei video montata deasupra numarului din spate, linia noutatilor tehnologice oferite de Qashqai nu poate decat sa ne bucure si sa ne indice faptul ca tehnologia devine din ce in ce mai accesibila la preturi relativ abordabile. Daca adaugam in ecuatie si sistemul Bose cu 7 boxe si posibilitatea conectarii unui intreg arsenal de gadgeturi electronice care iau locul deja expiratelor CD-uri, tabloul se completeaza. Un alt element care subliniaza aceasta deschidere spre protejarea accesului la tehnologie din partea celor de la Nissan este includerea unui sistem Bluetooth in standard inca de la primul pret de lista (16.990 de euro).

Design

Conform declaratiilor oficialilor Nissan prezenti la lansarea de presa a modelului, clientii lui Qashqai au reprezentat in proportie de 80% oameni care au avut de-a face pentru prima data cu marca nipona. Acest lucru inseamna ca designul crossover-ului japonez a prins pe o plaja mult mai larga decat cea a clientilor obisnuiti cu liniile mai degraba clasice ale modelelor Nissan. De altfel, intr-un studiu realizat de biroul european al companiei japoneze, potentialii clienti ai lui Qashqai sustineau ca designul este unul foarte bun chiar si la trei ani dupa lansarea modelului. Pentru a fi insa siguri ca efectele crizei nu ineaca avantul unui model care atrage clienti din toate segmentele invecinate, designerii Nissan au hotarat sa modifice complet partea frontala, care este mult mai studiata si denota o atitudine matura a modelului japonez. La spate nu s-a schimbat aproape nimic, doar adaugarea unor pozitii LED tradand schimbarea de spirit.

Ultimele teste

Comentarii (31)

  • bravo nissan !
    ce mai ... o masina exceptionala !
    68 15
  • @teste
    N-am nimic cu acest model... DAR 86???? daca ma uit mai jos la testele facute de domniile voastre la scoruri ma pufneste rasul.... 86????
    14 37
  • mircea
    @eu
    Notele Automarket sunt acordate fiecarui model comparandu-l cu masinile concurente direct. Nu e cazul sa compari notele primite de Qashqai cu notele primite de Clio sau de Clasa E, de exemplu :) Iar avantajul lui Qashqai este ca sunt putine modele crossover in segmentul asta.

    @all
    Fotografiile din test fac parte din setul realizat de Nissan on location. O sa vedem si fotografii facute de Automarket la testul cu Nissan Qashqai+2. Timpul de test e limitat, deci s timpul de fotografii e la fel.
    23 7
  • Semtex
    @Mircea Mester
    Dar de cate ori nu le-ai spus Mircea... o sa ti se faca rau de cate ori va trebui sa repeti ca tocmai a bagat net la centrul de copii cu nevoi speciale

    on-topic: Qashqai se incadreaza pe un segment de nisa cu o filosofie diferita de a altor SUV-uri compacte (X-Trail). De fapt, Nissan este constructorul care a inventat SUV-ul sub-compact.
    Astea fiind spuse, masina arata extraordinar de bine. In ziua de azi, nu la multe masini poti spune ca le-a reusit facelift-ul. Skoda are cele mai bune exemple cum NU trebuie sa faci un facelift.

    Keep up the good work, guys!
    27 10
  • pretul corect
    Masina asta are chiar un raport foarte bun pret-calitata! Beneficiaza de un facelift mai mult decat reusit, cu forme fluide, de motoare performante si de un sistem 4x4 cu notorietate. Devine o optiune interesanta pt. o familie cu un venit mediu, dar mai ales constant!
    23 2
  • ..........
    ............
    imi place mai mult Duster
    10 11
  • baronu_albastru
    cam mare pretul
    Totusi cam mare pretul, in afara de interior care arata fara comparatie cu Dusterul nu vad de ce as da aproape 30000 E pe aceasta masina. Parerea mea...
    Mai degraba un Duster ca doar nu stau in masina toata ziua, important e sa-ti faci treaba cu ea.
    8 32
  • Carlos
    @baronu_albastru
    Dupa cum spunea si Mircea, masina asta e o prelungire a ofertei Duster, in niciun un concurent direct. 17.000 euro, pretul cu care se incheie oferta Duster, este pretul de pornire pentru Qashqai. Pentru cei care vor imagine de marca, bord tip slash si discuri spate exista Nissan Qashqai.
    33 2
  • Carlos
    *in niciun caz
    2 4
  • Foarte calumea bordul , plansa nu imi place!!!
    1 6
  • @Automarket
    http://www.automarket.ro/drive-test/volvo-xc60-2-4d-drive-aproape-verde-n-fata-27307.html

    86 Qashqai
    77 XC60

    Voua vi se pare corect? Altceva nu mai comentez, dar e cam penibil totusi...
    Sa-mi dai si doua din asta cu nu le-as da pe un XC60
    14 29
  • Opinie
    @M.M.

    Mestere, nu cred ca e normal sa dai note tinand cont de clasa in care joaca. Daca are 86 de puncte trebuie sa fie la nivelul altor masini care au luat in jur de 86 de puncte. Singurele criterii unde puteti fi impartiali (parerea mea) sunt Interior, Calitate/Pret, Vizibilitate si Design. In rest, am pretentii de la voi. Asa ca o masina de 86 de puncte trebuie sa-mi inspire aceeasi ”stare” ca oricare alta masina de 84-87 de puncte, indiferent de clasa. Am sa ma duc sa fac un drive cu o masina careia i-ati dat nota. Sa ma conving si eu de notarea voastra.
    7 27
  • Erata
    Am scris gresit impartiali. Am vrut sa spun mai mult decat subiectivi. Pentru ca pricum sunteti subiectivi.
    6 22
  • Carlos
    @Bethurbazal
    eu zic ca nu pozele ar trebui sa-ti inspire 86 de puncte, ci senzatia care o ai la volan conducand-o, iar tu tu nu ai experimentat masina cum a facut-o Mircea.
    21 4
  • @Carlos
    Exact asta am vrut sa spun prin ”stare”. Si ma refeream la ”stare” cand te afli la volanul masinii nu cand te uiti la poze. Oricum, raman la ceea ce am scris.
    4 21
  • Carlos
    @Bethurbazal
    Nu ai cum sa fi urcat la bordul noului Qashqai, pentru ca nu s-a lansat in Romania. Si nu cred eu ca ti-ai facut drum pe la Geneva sa-l vezi tu cum sta treaba.
    20 2
  • Carlos
    *sa vezi
    3 4
  • @ Carlos, astept Mester
    N-ai inteles nimic din ce-am vrut sa spun. Eu n-am nimic cu Qashqai, chiar imi place. Eu am cu notarea Mesterului. Daca Mester imi spune ca NQ e la nivelul oricarei masini care are 84-87 puncte e ok, daca nu atunci nu mi se pare corect. Astept raspunsul lui caci vad ca tu n-ai inteles ce-am vrut sa spun.
    3 21
  • Dustericiu
    tradare
    asta eo zdreanta da masina Dasteru e cea mai tare si astia nu sunt niste buni romani pt ca lauda asa tare o masina care nu-i a noastra romaneasca, rusine sa va fie
    1 24
  • Carlos
    @Bethurbazal
    NU ! Tu nu ai logica ! Mircea Mester a spus bine ce a spus: de ce sa compari la tinuta de drum un Qashqai cu un S Class ? o compari cu alte masini din clasa ei si o notezi in consecinta. Iar tu nu ai cum sa-l contrazici pe Mircea la tinuta de drum /interior, pt ca tu n-ai urcat la volan, daramite s-o conduci. Si daca ai ceva de contestat, fa o referire concreta asupra ceea ce te deranjeaza, nu scrie atat de general ca esti impotriva Qashqai-ului ca "masina de 86 de puncte".
    24 2
  • Carlos
    bai astia cu VAG/koreea/italiene, incetati cu caterinca de 2 lei. raspunsul meu catre baronu_albastru e parte a cruciadei mele impotriva prostiei si inculturii voastre auto !
    15 2
  • mircea
    @Bethurbazal
    Nu ai cum sa compari modele din segmente diferite, deoarece ele fac lucruri diferite.

    Nu poti sa pui pe aceeasi scara de valori Dacia Duster cu Porsche Cayman. Asta pentru ca depinde ce vrei. Duster este o masina foarte buna daca vrei sa cari ceva in portbagaj in off-road, iar la capitolele astea il ingroapa pe Cayman. Asta inseamna, dupa logica ta, ca Duster sa aiba mai multe puncte, corect?

    Evident, este o situatie foarte posibila in practica, iar pentru a evita aceasta problema am decis - logic - sa comparam un model de pe un segment doar cu alt model de pe acelsi segment. La toate capitolele.

    Mai simplu: noul VW Polo 1.2 105 CP Turbo este o masina foarte buna in segmentul ei, iar Audi R8 este un model foarte bun in segmentul sau. Exista posibilitatea ca fiecare sa fie cel mai bun model de pe segmentul sau, dar asta nu ne da dreptul sa le comparam in vreun fel :)

    Merci pentru interes, oricum.

    @Carlos: multumesc pentru sprijin.
    @ZZZ: XC60 nu are nicio legatura cu segmentul lui Nissan Qashqai :)

    Mircea.
    15 2
  • Opinie
    Oricum ai spune-o eu cred ca notele trebuie sa-i dea o ”imagine” masinii indiferent de clasa in care e. Cum spunea si ZZZ, eu nu cred ca acest Qashqai e peste XC60. Si nu ne spune ca n-au nici o legatura. Daca il pui pe un necunoscator o sa-ti spuna ca masinile sunt aproape egale ca dimensiuni. Si asta-i un mare punct in comun.
    3 21
  • mircea
    @Bethurbazal
    XC60 este cu 30 de centimetri mai lung si cu 11 centimetri mai lat decat Qashqai :)

    E ca si cum ai compara Audi A1 cu A3 :) Ba mai mult, in cazul modelelor Audi vorbim de o latime aproape identica :)

    Nu tot ce are alura de SUV se mananca, sa zic asa. Totul este extrem de clar in industrie. Iar faptul ca aduci in discutie un posibil necunoscator care citeste aceste teste ma bucura. Asta pentru ca, daca acelasi necunoscator citeste aceste comentarii, va fi educat. Si asta e unul dintre rolurile noastre, ca jurnalisti.

    O zi excelenta.
    13 2
  • p-george
    Clase diferite
    XC60 este in clasa cu bmw x3 audi q5 freelander2 e.t.c
    qashqai este in clasa cu vw tiguan x1 e.t.c plus ca mai e si o diferenta considerabila de pret.

    La masina ce nu imi place este interiorul care nu numai ca nu ma atrage ca aspect dar arata si foarte ieftin plasticul din care e facut.
    4 22
  • p-george
    ca o paranteza
    Toyota rav4 mi se pare mult mai ok din toate punctele de vedere.
    6 20
  • cam mare nota 8 motor
    rav4 scoate 152 cai din motor de 2l iar de tiguan ce sa mai zicem?!? - la 1.4 cu 150 cp si 240nm!!!
    2 19
  • Asa, si? Unde anume bati? Ca valoarea unei masini = cu puterea motorului?
    10 2
  • @@cmon
    asa si...
    "nu bat" nicaieri:).....doar am zis ca-i un pic cam mare nota 8 pt motor
    3 10
  • @Mircea Mester
    1. Comparati masini testate in Ro cu masini testate pe alte meleaguri, ceea ce nu este chiar in regula. Poti fi impresionat neplacut si de calitatea suprafetei de rulare si o masina va primi un punctaj superior datorita acestui factor (zgomot la rulare, tinuta de drum, etc.)
    2. Cu ce este mai prejos Foresterul de la Subaru in comparatie cu Qashqai? Poate pretul sa il depuncteze, in rest...?
    3. Cand compari in comentariile tale diverse masini, chiar daca esti ironic, nu merge la extreme. Sunt (em) destul de multi care au idee despre diferitele clase.
    4. Revenind la clase si subclase. In ritmul asta o sa avem pentru fiecare automobil cate o clasa: SUV, CUV, MCV, SAV, RAV (pardon, asta e dat) samd :)
    Respectand ce ai scris in acest articol, cat de curand vom vedea automobilul de 100 de puncte, pentru ca vor mai fi in teste diferite automobile (chiar daca din alte clase) peste Qashqai. Il fac cele 100 de puncte automobilul perfect? Sau clasificarea nu se opreste la 100?
    EX37 primeste 85, chiar sa fie sub Qashqai?
    Nu o lua in nume personal, Qashqai e reusit ca model, acum este imbunatatit, articolul e bine scris, dar drive-testul era mai bine sa fie in Romania.
    Si mi-am promis ca nu mai scriu aici !!!
    2 9
  • @octav71
    pai nu mai scrie.
    e mai bine pentru toti.
    0 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru