Ogier este lider în Raliul Monte Carlo, iar Loeb luptă pentru podium

Era lesne de intuit că ȋntoarcerea “acasă” (la Citröen) a celui mai redutabil echipaj WRC din acest deceniu (Ogier-Ingrassia) este de natură să “dinamiteze” șansele echipei mele preferate (M-Sport Ford; apropo, să ne așteptăm deja la ultima poziție finală ȋn clasamentul constructorilor?), iar surprizele sunt ținute la distanță ȋncă din prima etapă a calendarului 2019, care vine să confirme această dezamăgitoare (pentru mine, cel puțin) realitate.

Ȋntr-o competiție ȋn care puterile motoarelor sunt, practic, identice, iar manevrabilitatea comparabilă de la mașină la mașină, ȋn primul rând abilitatea piloților (ȋnnăscută și/sau dobândită) – “ranforsată” obligatoriu și permanent cu sânge rece – decide configurația finală a clasamentelor.

Ȋn definitiv, i-am ȋnțeles și le-am dat dreptate celor doi mari francezi: provocările pot fi mai antrenante ȋn curtea entității care le-a oferit oportunitatea de a se afirma ȋn WRC. Din ce-am citit, și gazdele, și cei doi “fii rătăcitori” s-au declarat ȋncântați de reȋntâlnire, astfel că, desigur, ambianța psihică favorabilă contează cel mai mult ȋn mecanismul obținerii victoriei/victoriilor, chiar mai pronunțat decât amploarea investițiilor, alegerea piloților și validitatea tehnică a mașinilor de concurs.

Ȋn atare condiții, măcar o singură victorie de etapă și penultimul loc la constructori ar părea chiar performanțe pentru anglo-americani. Să vedem ȋnsă ce impact va avea, pe parcurs, experiența managerului Malcolm Wilson (inclusiv ca pilot pentru Ford WRT); ȋn urmă cu două sezoane, a ajuns la paroxismul strădaniilor sale, deci praxiologia (sau dialectica succesului) ar trebui să-i fie relativ proaspătă ȋn minte.