Abu Dhabi renunta la gazduirea WRC in 2011

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 12.05.2010
Abu Dhabi a renuntat oficial la demersurile de a organiza o etapa de WRC in 2011, preferand sa-si amane eforturile pentru 2012.

Abu Dhabi spera sa debuteze in calendarul Campionatului Mondial de Raliuri in sezonul 2011, insa planurile organizatorilor au fost date peste cap de reticenta oficialilor Federatiei Internationale de Automobilism.

Intial, s-a speculat ca Abu Dhabi este inca in carti pentru gazduirea unei a 14-a etape, insa oficialii WRC au dezvaluit ca numai Polonia, Turcia si Noua Zeelanda lupta pentru aceasta sansa.

In lumina acestor informatii, organizatorii din Abu Dhabi au anuntat miercuri in mod oficial ca amana cu un an gazduirea unei etape demonstrative programate initial in decembrie 2010, scopul final fiind patrunderea in calendarul WRC in 2012.

“Raliul Abu Dhabi va debuta in calendar ca eveniment demonstrativ in decembrie 2011 pentru a fi luat in considerare pentru calendarul WRC din 2012. Nu asteptam o rasturnare de situatie in privinta excluderii noastre din calendarul pentru 2011”, se precizeaza intr-un comunicat de presa al organizatorilor.

O decizie finala in privinta tarii care va gazdui a 14-a etapa din sezonul 2011 al WRC va fi luata de FIA in 23 iunie.

Abu Dhabi este sponsorul oficial al echipei BP Ford, insa continuarea parteneriatului ar putea suferi unele modificari in urma esecului capitalei Emiratelor Arabe Unite de a patrunde in calendarul WRC.

Via | MaxRally

Comentarii (1)

  • Opinie
    Vad ca Mafia din Bulgaria a reusit sa aduca WRC-ul la ei. Sunt surprins mai mult de FIA decat de Mafie.
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru