Road trip Opel Adam (2013-prezent)

Îmi plac diminețile care încep în aeroport, după o noapte în care abia ai apucat să pui geană pe geană. Pustietatea străzilor o dai pe forfota ghișeelor și a controalelor de securitate, unde hainele sar grăbite să prindă un loc ”fruntaș” la poarta de îmbarcare.

Dimineața mea a început pe la 5, într-un Otopeni extrem de aglomerat. Dimineața lui Ciprian, fotograful nostru, a început tot la 5, cu echipamente trecute greu de filtrele de securitate și multe explicații. Ne-am urcat însă cu bine într-un avion care ne-a lăsat deasupra Frankfurt-ului exact când soarele începea să mijească prin celebra pătură de nori germană.

Frankfurt sau Geneva?

Ce căutăm la Frankfurt? Nu, nu am încurcat saloanele și nici nu am greșit avioanele. Știm că de marți începe Geneva. Și vom fi acolo. Doar că pentru a ajunge în țara celor mai precise orologii vom face un mic ocol prin, se pare, însorita Germanie.

Taxiul turcului în care ne-am aruncat după o oră de așteptat bagaje și echipamente ne-a lăsat la porțile unei uzine cu pereți din cărămidă roșie. Suntem la Russelsheim și am venit aici pentru a ne întâlni din nou cu Adam, cel mai mic membru al gamei Opel. Mezinul ne-a promis un drum scurt până la Geneva, presărat cu vizite interesante.

Mașina cu dublă personalitate

Noul nostru partener de drum ne-a așteptat cuminte într-una din miliardele de parcări doldora cu Opel-uri din incinta fabricii. Maroniul cu nume șugubăț, ”A star is brown”, a clipit binevoitor din ploapele-i rotunde. Greșeală. Sau cel puțin așa spune Ciprian. La el au clipit semnalizatoarele unui Adam alb ”Saturday White Fever”.

”- O fi sâmbătă, oi fi avut tu o noapte grea, dar mașina cu care mergem la Geneva este un Adam Glam maro cu acoperiș alb, îi spun eu foarte convins.”
”-Greșit.

Și uite așa ne certăm preț de câteva minute, până când ajungem la concluzia că fiecare îl vede pe Adam în felul lui. O mașină cu două fețe, care are ca destinație unică Geneva. El mă lasă în Glam-ul meu, eu îl las în Slam-ul lui și apucăm drumul expres care părăsește Russelsheim.

După câteva zeci de minute, ajugem totuși la un consens. Eu am nevoie de cafea, el vrea o cola pentru a lupta cu somnul. Ne aruncăm în prima bezinărie care ne iese în cale și ne luăm o doză zdravănă de cafeină.

Mai fâșneț decât mă așteptam, Adam a așternut pe autostrăzile germane 87 de cai, obținuți dintr-un motor de 1.4 litri. E suficient pentru a te lua la întrecere cu alte câteva exponate germane ale faunei automobilistice fără a sări de 7 litri/100 de km.

Baie de mulțime într-o cetate din secolul V

Baie de mulțime. Asta a făcut Adam în Heidelberg. Fie că vorbim de Glam sau de Slam. Am coborât de pe autostradă în vechiul oraș german și ne-am lăsat pierduți printre străduțele mici, pavate cu piatră cubică și împânzite de magazine de suveniruri. De ce Heidelberg? Pentru că este unul dintre cele mai mari centre universitare din Germania și pentru că împletește cu succes arhitectura veche cu cea contemporană, monumentele istorice cu noile tendințe în arhitectură.

Ciprian și Adam Slam

Și pentru că Ciprian l-a văzut Slam pe micul Adam nu am putut să nu ne oprim printre creațiile de artă modernă și clădirile de sticlă. Aici, mezinul a pozat în elementul lui și omul cu aparatul foto a subliniat: ”Îmi place mult contrastul pe care îl creează Saturday White Fever cu jantele de culoare neagră și nuanțele de roșu turbat. Îmi place și jocul de cuvinte.”

Între două cadre sau cocoțat pe skateboard, Ciprian mai aruncă una.

Bogdan și Adam Glam

După ce am terminat cu clădirile de sticlă, am trecut la cele din cărămidă, îngrămădite în centrul vechi, pe străduțe înguste, unde te pierzi printre miresme dulci și vitrine colorate. Adam Glam s-a strecurat ușor printre fluviul de turiști ce năvălise pe străzile orașului. Un fluviu ce a scăldat necontenit din priviri mezinul. Exclamații, onomatopee, zâmbete, chicoteli și chiar întrebări au răsărit pe oriunde a trecut Glam. Senzorii de parcare au țiuit necontenit din cauza zecilor de curioși.

Încet, încet, tiptil, tiptil, Adam-ul meu Glam s-a pierdut în peisajul medieval, confundându-se adeseori cu nuanțele clădirilor din jur. Deși eram în inima Germaniei, am poposit în fața unui restaurant italian pentru un espresso autentic. Chelnerul, un peninsular cu accent, l-a sorbit din priviri și l-a îndrăgit rapid pe mezinul Opel. Primul semn că Fiat 500 ar putea avea viață grea cu nou-venitul neamț.

Ultima redută germană

Am părăsit Heidelberg în lumina unui apus ce ne conduce ușor către destinația primei zile: Bad Bellingen. Este un mic orășel cu bătrânei simpatici, veniți la tratament, aproape de granița cu Elveția. Practic, ultima redută germană, înainte de a da piept cu precizia elvețiană și legile lor stricte.

Adam, fie el Glam sau Slam, va merge ușor mâine. Nu vrem să plătim scump vreo apariție pe la Camera Ascunsă, mai ales că elvețienii au amenzi usturătoare.