SIAB revine în 2018 după 11 ani absență. Multe mărci lipsesc, dar avem o premieră majoră: noul Volkswagen Touareg

de Mircea Meşter
Miercuri, 14.03.2018
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Salonul Internațional Auto București, singurul astfel de eveniment aflat în calendarul OICA, va fi organizat în perioada 23 martie - 1 aprilie la Romexpo. Lista de absențe cuprinde 10 mărci majore, dar nu vor lipsi premiere importante de la standurile mărcilor VW Group, Ford și ale mărcilor japoneze.

Cel mai important eveniment auto internațional organizat în România, Salonul Internațional Auto București (SIAB), revine în 2018 după nu mai puțin de 11 ani de absență de pe radarele principalelor saloane auto mondiale.

Organizat ultima dată în 2007 și întrerupt după ce criza economică a afectat major vânzările auto din România, SIAB - singurul eveniment de acest tip organizat în țara noastră care se află în calendarul oficial al Organizației Internaționale a Constructorilor Auto (OICA) - își va deschide porțile între 23 martie și 1 aprilie la standurile pe care mărcile auto le amenajează în cadrul celor mai noi hale ale complexului Romexpo.

Noul Touareg vine la SIAB, dar lipsesc 10 mărci mari

Ediția 2018 a SIAB va oferi cel puțin o premieră europeană majoră, dar va suferi din cauza absenței unor constructori importanți de pe lista de expozanți.

Astfel, Volkswagen va dezvălui la SIAB noua generație a SUV-ului Touareg, "nava-amiral" a mărcii germane. Modelul - care se va inspira estetic din conceptul T-Prime (foto) - nu a fost încă dezvăluit de VW și va fi prezentat oficial în premieră mondială în 23 martie la Salonul Auto de la Beijing, urmând ca la doar o zi distanță să poată fi admirat la standul Volkswagen de București. Este o lansare cu atât mai importantă cu cât premierele europene importante ale primăverii au fost deja prezentate la Salonul Auto de la Geneva, aflat încă în desfășurare pentru public, însă Touareg a lipsit de la evenimentul elvețian.

 

La capitolul absențe, cele mai notabile sunt cele ale mărcilor din alianța Renault-Nissan. Nemulțumite de spațiul pus la dispoziție de organizatorii evenimentului, mărcile Dacia, Renault și Nissan au preferat să refuze invitația de participare ca expozanți la eveniment, absența celui mai important producător auto din România la cel mai important salon auto intern fiind astfel o lovitură majoră pentru organizatori.

Dacă Dacia va lipsi, celălalt producător auto din România va fi prezent la SIAB cu stand propriu.

Ford aduce la evenimentul de la București două modele din gama sport a mărcii: Mustang facelift și Fiesta ST. Noua generație Fiesta va fi prezentă și în varianta crossover Active, iar standul Ford va fi îmbogățit de prezența noului EcoSport, modelul pe care Ford îl produce de la finalul anului trecut la Craiova.

O altă apariție notabilă este cea a versiunii break a noului Mazda6, model prezentat oficial în premieră mondială la Geneva la începutul lunii martie și care va fi adus la SIAB imediat după încheierea salonului elvețian. De altfel, mărcile japoneze vor fi prezente in corpore la SIAB: la standul Honda se vor putea admira vârfurile gamei sportive ale mărcii, NSX și Type-R, în timp ce standul Toyota va pune accent pe partea eco și pe gama hibridă.

Tot direct de la Geneva va veni la București și noua Skoda Fabia facelift, care va fi acompaniată la standul mărcii din Cehia de noua linie de SUV-uri a gamei: Kodiaq și Karoq.

Dacă Hyundai va lipsi de la SIAB, frații de concern de la Kia vor fi prezenți cu stand propriu, urmând să le prezinte vizitatorilor noile Stinger și Sorento facelift, dar și - în premieră în România - noul Stonic în variantă de caroserie bi-color.

Suedezii de la Volvo vor fi prezenți la SIAB împreună cu noua familie de SUV-uri a gamei, vârful de interes fiind modelul XC40, cel mai mic și mai nou crossover al scandinavilor. Modelul suedez a primit acum o săptămână titlul Mașina Anului în Europa, iar SIAB este primul salon după Geneva la care SUV-ul compact va purta cu mândrie noua distincție.

Deși tradiția arăta că mărcile auto sunt reprezentate de importatori la SIAB, brandurile BMW și Opel vor avea standuri amenajate de doi dealeri: Automobile Bavaria, respectiv Erebus.

Standul BMW al Automobile Bavaria, susținut de importatorul oficial al mărcii în România, va prezenta noile X2 și M5, două dintre premierele recente ale brandului bavarez. Vor exista însă și alte surprize pregătite de germani.

Dacă mărcile Grupului Volkswagen vor fi prezente la SIAB cu standuri moderne construite după standardele internaționale ale brandurilor, alte absențe importante includ mărcile Mercedes-Benz, Smart, Peugeot și Citroen. Mai mult, conform colegilor de la Capital, SIAB va fi privat de prezența tuturor mărcilor din Grupul Țiriac, ceea ce înseamnă că vizitatorii SIAB nu vor putea admira niciun model al brandurilor Jaguar, Land Rover, Hyundai și Mitsubishi. 

O altă absență notabilă este cea a mărcilor reprezentate de grupul Autoitalia: Fiat, Alfa Romeo și Jeep.

Prețul unui bilet de acces: 30 de lei

Dacă 23 martie e ziua rezervată presei, accesul publicului la SIAB 2018 va fi deschis în fiecare zi între 24 martie și 1 aprilie între orele 10 și 20. Costul unui bilet este de 30 de lei, dar copiii sub 7 ani însoțiți de părinți, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate au intrarea liberă. Parcarea costă 3 lei pe oră.

Comentarii (9)

  • era cazul ca VW sa scoata un nou Touareg. de 4 ani de zile nu au mai scos altul nou ca sa nu mai punem ca faceliftul din 2014 a fost dezamagitor pt multi.
    10 7
  • 30ron?
    30ron pt intrare? mi se pare nesimtit mai ales in contextul in care lipsesc f multe branduri.
    Un pret corect era 15 -20ron maxim si asa iti asigurai un flux mare de vizitatori(familii, etc)
    22 9
  • Scrooge
    Probabil ca va fi acelasi salon de buzunar de primavara cum s-a facut cu regularitate si in anii trecuti, cu Tiriac Auto cap de lista, numai ca de data asta va avea si o hartie de la respectiva OICA. Pretul e relativ ok, cu 30 de abia daca mai cumperi un bilet la cinema in ziua de azi, cu banii astia totusi poti sa tragi de portiere o zi intreaga :), zgarciogi care vor sa-l cumpere cu restul de la paine sunt o gramada.
    12 13
  • Am o propunere. Daca unii s-au plans ca nu au loc sa se roage si vor sa o puna de o ditamai catedrala, hai sa o punem si de un spatiu pentru un salon auto. Mare chestie. Se mai spala cateva zeci de milioane de euro. Traim in ro. Se poate, cum sa nu se poata?!
    Si acum pe bune: e de-a dreptul rusinos sa faci un asa zis salon intr-o hala pentru avioane, sa nu participe toti constructorii prezenti in tara si sa ceri si 30 de lei pentru asta. Foarte rusinos ca Dacia nu este prezenta. Pai daca noi nu promovam ce avem, cum spanac sa facem treaba? Bai, Dacia si Ford trebuiau sa aiba cele mai mari standuri si chiar la intrare. Punct.
    20 6
  • @titi
    Salonul nu se mai tine in hala pentru avioane. Se tine la Romexpo.
    8 1
  • Preturi salon Geneva Tarifs et billetterie
    Tarifs billet d'entrée
    Adultes CHF 16.-
    Enfants de 6 à 16 ans, AVS (rentier) CHF 9.-
    Groupes (commande groupée pour 20 personnes min.) CHF 11.- /pers.
    Rabais de 50% sur tous les billets vendus sur place dès 16h00 pour une entrée le même jour. Non cumulable avec toute autre offre.
    5 3
  • zamaraii
    @joe

    da, pret dublu, dar e Elvetia care se stie ca e scumpa, plus ca inainte de ora 16:00 e redus la jumatate ceea ce il face echivalent cu pretul de intrare la SIAB unde nu sunt atatea marci de masini prezente!
    E lux la noi! Eu zic sa prezinte masinile de acum 4-5 ani din Germania ca ar face si vanzare mare si ar fi si un mare interes!!!
    7 6
  • zic si eu
    @ Joe,
    Comparatia Geneva cu SIABu nu avantajeaza expozitia autohtona. La Geneva, daca am numarat eu bine, sunt peste 40 de premiere mondiale , cred ca mai multe decat totalul participantilor la SIAB! Asa ca as da cu placer 60-70 lei ca sa casc ochii la minunatiile de acolo! Mai ales daca as fi un elvetian cu venitul mediu (cca 5000 euro pe luna).
    Daca nu participa Renault, PSA, marcile Tiriac, Autoitalia, avem deja mai mult de jumatate din piata lipsa, ceea ce este trist pentru pasionatii auto din Romania!
    6 3
  • e-manuela
    Buna! Nenea, eu zic sa fie intrarea moka, sa putem intra cu to(n)tii...
    4 3

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru