Feedback

Suzuki și Mitsubishi renunță la motorizările diesel în Europa: pick-up-ul L200, singura excepție

Publicat Marti, 16.10.2018
de Daniel Popescu
Comenteaza 2
Suzuki și Mitsubishi renunță la motorizările diesel în Europa: pick-up-ul L200, singura excepție - Poza 1
Suzuki și Mitsubishi au eliminat toate versiunile diesel de pe modelele comercializate în Europa, singura excepție fiind pick-up-ul L200, disponibil doar cu aceasta motorizare.

Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Vânzările de mașini diesel au scăzut treptat în Europa și au ajuns la o cotă de piață de numai 37% la jumătatea acestui an, pe măsură ce clienții se reorientează în special spre versiunile cu motoare pe benzină sau variante hibride.

În acest context, dar și ca urmare a viitoarelor reglementări dure pentru emisii, Suzuki și Mitsubishi au decis să elimine din gamele pentru Europa toate versiunile diesel.

Potrivit unor informații dezvăluite de publicația niponă Nikkei, Suzuki a încetat producția de mașini diesel la uzina din Ungaria încă din vara acestui an, iar vânzările acestor modele se vor încheia până la sfârșitul anului. Decizia nu va avea însă un impact major asupra vânzărilor, în contextul în care doar 10% dintre cele 281.000 de unități comercializate de Suzuki în Europa în precedentul an fiscal au avut motorizare diesel, iar Swift, Vitara și S-Cross sunt disponibile în versiuni pe benzină.

Situația este mai complicată în cazul celor de la Mitsubishi, întrucât 30% dintre cele 52.000 de unități vândute în Europa în ultimul an fiscal au avut motoare diesel. Principala explicație este cea a pick-up-ului L200, disponibil exclusiv cu motor diesel, iar acesta va rămâne în ofertă cel puțin în perioada următoare. În schimb, celelalte modele vor fi oferite doar cu motoare pe benzină sau în versiuni hibride, așa cum va fi și cazul SUV-ului Eclipse Cross.

Suzuki și Mitsubishi se alătură astfel celor de la Toyota, care au anunțat încă din primăvara ca Land Cruiser și Hilux vor rămâne singurele modele care vor mai fi oferite cu propulsie diesel, dar și celor de la Nissan, care vor renunța treptat la aceasta motorizare. În acest context, Mazda va rămâne singurul constructor major din Japonia care va avea o gamă variată de motoare diesel în Europa.

Via Nikkei, Caradisiac


Comentarii (2)

  • Pattern-ul mi se pare evident aici. Masinile mari nu sunt rentabile fara diesel. Motorizarile benzina aspirate nu au cuplu si consuma mult pe masini mari si grele (>1.3 - 1.4 tone). Daca pui benzina turbo, obtii ceva cuplu dar se duce in balarii de tot consumul.
    Daca pui sistem hibrid, capeti complexitate si pierzi fiabilitate si mentenabilitate cu rezultate apropiate de diesel dar fara emisiile acestuia. De electric momentant nu poate fi vorba din cauza pretului si autonomiei.
    Despre Suzuki numai de bine. Pe buburuzele lor de masini oricum nu renta motorina. Diferenta intre benzina si diesel in cazul Vitarei si SX4 era de vreo 2000 euro ceea ce insemna si 15% in plus la valoarea masinii. Si consumurile nu erau pe masura diferentelor de pret fiind cu 1-1.5% mai mic pe diesel decat pe banzina.
    Masurile sunt previzibile.
    3 1
  • Constatatorul
    Ca si multe masini diesel vindeau astia in Europa...
    Ce cota de piata din diesel are Mitsubishi? Dar de masini vandute pe aici,in general ? Vreau sa vad si eu dieselul scos de electric la utilitare usoare si la suv-uri,dar ma pufneste rasul - ar avea range de 25 - 30 de km.
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru