Test de anduranta Episodul 6

De mai bine de o săptămână avem o iarnă ca în poveşti. Pentru copii ca în poveştile cu zâne, pentru şoferi ca în poveştile de groază. Întreg Bucureştiul geme cu greu sub tonele de zăpadă aruncate peste bulevarde, case, blocuri cu 12 etaje.

Miliardele de fulgi, spulberate aproape zilnic de un vânt necruţător de inspiraţie siberiană şi-au dat mâna pentru a crea o pătură albă, groasă, peste întreaga capitală. Dacă în primele zile de ninsoare chiotele copiilor se amestecau într-o simfonie haotică cu claxoanele şoferilor, în ultimele zile parcă toţi s-au plictisit de peisajul invernal. Copiii sunt mai liniştiţi, claxoanele continuă să sune.

Mezinul din garajul nostru nu s-a dat bătut zilele acestea. Ba chiar a înfruntat cu voinicie ravenele, ogaşele şi torenţii de zăpadă. Marea provocare a ridicat-o strada pe care, la sfârşitul zilei, Aveo îşi odihneşte caroseria. Omătul proaspăt căzut în prima seară de iarnă adevărată s-a transformat treptat într-o melasă maronie prin care s-au brăzdat două şleauri de 15 centimetri adâncime.

Aveo suferă puţin când plecăm de acasă. Scrâşneşte din dinţi de fiecare dată când trebuie să măture zăpada tasată de pe mijloc. E greu până ajunge în Ştefan cel Mare, pentru că extensia de cauciuc de sub spoilerul faţă acţionează ca o lamă prin zăpada îngheţată.

Cu patinajul artistic nu am avut probleme. Cauciucurile de iarnă s-au comportat admirabil şi au muşcat cu poftă, fie că a fost omăt proaspăt cernut, fie că a fost gheaţa de după fenomenul de ploaie semnalat în weekend. Cred că pot număra pe degete de câte ori s-a aprins beculeţul funcţiei de control al tracţiunii. Roţile nu au patinat aproape deloc. Am turat uşor motorul la plecarea de pe loc, am folosit mult a doua treaptă de viteză, când ne-am mai îngropat în zăpadă am făcut puţin balans şi iată bilanţul: nici o înzăpezire.

În dimineaţa aceasta însă am fost puşi la încercare. Am descoperit iarăşi un strat gros de zăpadă. Mai mult, pentru că am uitat să ridic ştergătoarele cu o seară înainte, erau bocnă. Am pornit maşina, am pus ventilaţia să bată cu putere în parbriz şi m-am înarmat cu extensia mâinii mele din ultima săptămână: o racletă albă. Am început "marea răzuială", după cum era şi numele unei campanii publicitare la sucuri carbogazoase.

După ce l-am scuturat bine de zăpadă pe Aveo şi am eliberat ştergătoarele din strânsoarea gheţii, ne-am opintit puţin, Hankook-urile au gemut sub zăpada proaspătă şi am ieşit din locul de parcare improvizat. Când credeam că am scăpat de străduţa mea lăturalnică şi plină de aluviuni albe, am descoperit un Ştefan cel Mare incredibil de aglomerat, ce curgea alene la vale spre Obor, asemeni unui şarpe lung şi decorat cu luminiţe roşii.

Coşmarul a început. Nici un utilaj de deszăpezire. Mers în coloană, frână de motor, maşini cu prioritate de tramvai, care opresc şi între refugii şi din nou claxoane. După zeci de minute scurse în scârţâitul ştergătoarelor, am ajuns în parcarea redacţiei. De data asta nu am mai uitat şi am lăsat ştergătoarele ridicate. Sper ca deseară să le mai găsesc.

Costuri de exploatare test-drive (5.5 lei/litru benzină)