Feedback
Voteaza:
1 vot | 1 comentariu

Ogier este lider în Raliul Monte Carlo, iar Loeb luptă pentru podium

Sebastien Ogier este lider în Raliul Monte Carlo în fața lui Thierry Neuville înaintea ultimelor probe speciale de duminică, în timp ce Sebastien Loeb a urcat pe locul trei.

Comentarii (1)

  • la 27.01.2019, 13:42
    Era lesne de intuit că ȋntoarcerea “acasă” (la Citröen) a celui mai redutabil echipaj WRC din acest deceniu (Ogier-Ingrassia) este de natură să “dinamiteze” șansele echipei mele preferate (M-Sport Ford; apropo, să ne așteptăm deja la ultima poziție finală ȋn clasamentul constructorilor?), iar surprizele sunt ținute la distanță ȋncă din prima etapă a calendarului 2019, care vine să confirme această dezamăgitoare (pentru mine, cel puțin) realitate.

    Ȋntr-o competiție ȋn care puterile motoarelor sunt, practic, identice, iar manevrabilitatea comparabilă de la mașină la mașină, ȋn primul rând abilitatea piloților (ȋnnăscută și/sau dobândită) – “ranforsată” obligatoriu și permanent cu sânge rece – decide configurația finală a clasamentelor.

    Ȋn definitiv, i-am ȋnțeles și le-am dat dreptate celor doi mari francezi: provocările pot fi mai antrenante ȋn curtea entității care le-a oferit oportunitatea de a se afirma ȋn WRC. Din ce-am citit, și gazdele, și cei doi “fii rătăcitori” s-au declarat ȋncântați de reȋntâlnire, astfel că, desigur, ambianța psihică favorabilă contează cel mai mult ȋn mecanismul obținerii victoriei/victoriilor, chiar mai pronunțat decât amploarea investițiilor, alegerea piloților și validitatea tehnică a mașinilor de concurs.

    Ȋn atare condiții, măcar o singură victorie de etapă și penultimul loc la constructori ar părea chiar performanțe pentru anglo-americani. Să vedem ȋnsă ce impact va avea, pe parcurs, experiența managerului Malcolm Wilson (inclusiv ca pilot pentru Ford WRT); ȋn urmă cu două sezoane, a ajuns la paroxismul strădaniilor sale, deci praxiologia (sau dialectica succesului) ar trebui să-i fie relativ proaspătă ȋn minte.
    +1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru