Canada, antrenamente 3: Vettel, cel mai rapid

De Daniel Popescu
Publicat Sambata, 11.06.2011
Sebastian Vettel a stabilit cel mai bun timp în ultima sesiune de antrenamente de la Montreal după ce i-a devansat pe Fernando Alonso şi Nico Rosberg.

Red Bull Racing a început să-şi arate colţii pe circuitul de la Montreal cu ocazia ultimei sesiuni de antrenamente libere, în care Sebastian Vettel a stabilit timpul de referinţă după ce a fost cronometrat cu 1:13.381.

Performanţa sa a contrastat însă puternic cu situaţia coechipierului său Mark Webber, care nu a efectuat niciun tur de circuit din cauza unor defecţiuni la sistemul KERS al monopostului RB7.

Ferrari şi-a adjudecat locurile doi şi patru în clasamentul general al sesiunii prin Fernando Alonso şi, respectiv, Felipe Massa, în timp ce Nico Rosberg (Mercedes GP) s-a intercalat intre aceştia pe locul trei. La fel ca şi în sesiunea precedentă, McLaren s-a mulţumit cu rezultate mai modeste şi a terminat pe locurile cinci şi şase prin Jenson Button şi, respectiv, Lewis Hamilton.

Nici aceasta sesiune nu a fost lipsită de incidente. Pedro de la Rosa, care îl înlocuieşte pe accidentatul Sergio Perez la Sauber, a pierdut controlul monopostului în virajul trei, a lovit zidul de beton cu roata dreapta-spate şi apoi a revenit pe pistă şi s-a lovit cu nasul monopostului pe bariera de metalică de pe cealaltă parte a circuitului. Spaniolul nu a suferit urmări de natura fizică în urma accidentului.

 

Canada - Clasament antrenamente 3:

 1.  Sebastian Vettel      Red Bull-Renault        1m13.381s            21
 2. 
Fernando Alonso Ferrari 1m13.701s + 0.320 21 3. Nico Rosberg Mercedes 1m13.919s + 0.538 29 4. Felipe Massa Ferrari 1m13.956s + 0.575 20 5. Jenson Button McLaren-Mercedes 1m14.335s + 0.954 18 6. Lewis Hamilton McLaren-Mercedes 1m14.469s + 1.088 16 7. Michael Schumacher Mercedes 1m14.488s + 1.107 23 8. Vitaly Petrov Renault 1m14.917s + 1.536 23 9. Adrian Sutil Force India-Mercedes 1m15.217s + 1.836 18 10. Paul di Resta Force India-Mercedes 1m15.243s + 1.862 17 11. Pastor Maldonado Williams-Cosworth 1m15.312s + 1.931 19 12. Nick Heidfeld Renault 1m15.350s + 1.969 22 13. Sebastien Buemi Toro Rosso-Ferrari 1m16.138s + 2.757 17 14. Jaime Alguersuari Toro Rosso-Ferrari 1m16.145s + 2.764 19 15. Kamui Kobayashi Sauber-Ferrari 1m16.236s + 2.855 21 16. Rubens Barrichello Williams-Cosworth 1m16.438s + 3.057 21 17.
Pedro de la Rosa Sauber-Ferrari 1m16.706s + 3.325 22 18. Heikki Kovalainen Lotus-Renault 1m17.093s + 3.712 21 19. Jarno Trulli Lotus-Renault 1m17.523s + 4.142 24 20. Tonio Liuzzi HRT-Cosworth 1m18.910s + 5.529 20 21. Timo Glock Virgin-Cosworth 1m19.073s + 5.692 19 22. Narain Karthikeyan HRT-Cosworth 1m19.213s + 5.832 22 23. Jerome D'Ambrosio Virgin-Cosworth 1m20.475s + 7.094 19 24. Mark Webber Red Bull-Renault No time

 

Calificările pentru Marele Premiu al Canadei vor avea loc sâmbătă cu începere de la ora 20:00, ora României.

Comentarii (3)

  • Ferrari ,Mclaran ??? unde sunteti :))))
    Upss ca red bull v-a dat iarasi planurile peste cap :)))),
    5 11
  • Calificari
    Ferrari poate spera la o pozitie in a doua linie. Iar maine se poate intampla orice.
    4 1
  • George
    Ce isi mai bat joc de Weber.
    5 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru