Honda se va retrage din Formula 1 la sfârșitul sezonului 2021: Red Bull și AlphaTauri ar putea reveni la motoarele Renault

de Daniel Popescu
Vineri, 02.10.2020
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Honda a anunțat că se va retrage din Formula 1 la sfârșitul sezonului 2021. În cazul în care Red Bull și AlphaTauri nu vor ajunge la acorduri cu Mercedes sau Ferrari, cele două echipe vor utiliza motoare Renault.

Honda a anunțat vineri că se va retrage din Formula 1 la sfârșitul sezonului 2021. Constructorul japonez furnizează în prezent motoare pentru Red Bull și AlphaTauri, iar Honda a obținut în total cinci victorii alături de Red Bull începând din sezonul 2018.

Chiar dacă perspectivele de a obține victorii cu regularitate erau relativ promițătoare pentru următorii ani, Honda a decis să renunțe la Formula 1 ca urmare a numeroase "transformări" care au loc în prezent în industria auto și care "apar o dată la o sută de ani".

De altfel, la fel ca numeroși alți constructori, Honda traversează în prezent o perioadă de tranziție spre dezvoltarea de mașini electrice, în timp ce Formula 1 utilizează în continuare motoare V6 care nu mai sunt larg răspândite în modelele de serie moderne.

"Honda va lucra cu Red Bull și AlphaTauri pentru a obține mai multe victorii până la sfârșitul sezonului 2021", este promisiunea făcută de Honda.

Honda a revenit ca furnizor de motoare în Formula 1 în sezonul 2015, însă după trei ani de rezultate modeste cu McLaren japonezii s-au reorientat spre Toro Rosso în 2018, iar din 2019 este furnizor de unități și pentru Red Bull.

În urma retragerii Honda, Formula 1 va rămâne din 2022 cu numai trei furnizori de motoare: Mercedes, Ferrari și Renault.

Pe baza actualului regulament, Renault va fi obligată să furnizeze motoare pentru Red Bull și AlphaTauri, întrucât are cei mai puțini clienți în prezent.

De altfel, Renault furnizează motoare doar pentru propria echipă și pentru McLaren, însă britanicii vor reveni la motoare Mercedes începând din 2021. În plus, este greu de crezut că Mercedes sau Ferrari vor fi interesate să furnizeze motoare pentru Red Bull, ca urmare a rivalității puternice în termeni de rezultate.

O altă variantă este ca un alt constructor auto să intre în Formula 1 din sezonul 2022, însă acest lucru este greu de crezut în contextul regulamentului tehnic care impune motoare V6.

Via Formula 1

Comentarii (16)

  • Ups...
    9 1
  • Nasoala treaba pentru verstappen si red bull. O vaste mai proasta nu se putea. FIA e de vina ca nu lasa motoristii sa intre in competitie si modifica spre dezamagirea fanilor, regulamentele. Sper sa nu puna Mercedes monopol pe F1 definitiv.
    17 3
  • Jony Memonik
    Mda, aiurea-naspa-cam nasol...
    Astia cred ca s-au speriat de revenirea lui Alonso in F1...
    PS: pe un ton mai serios, probabil nu au reusit sa impuna un pilot japonez la unul din cele patru volane disponibile (doar 1 din 4 ar fi fost de fapt oarecum disponibil).
    16 1
  • O sa fie foarte amuzant sa-i vad pe cei de la Redbull cum se vor intelege cu Renault, mai ales dupa scandalurile dintre Horner si Abiteboul. Foarte tare. Sper ca si Netflix sau altii sa aiba acces in continuare la jocurile de culise. Daca nu avem curse decente, sa avem macar circ, ca parca asa i se mai spunea Formulei 1 - marele circ. hahaha
    20 5
  • Costel
    @Nico. Daca ne luam dupa mizeria aia de Drive to Survive Verstappen cu Ricciardo sunt dusmani de moarte cea ce este complet fals.Cu siguranta acelasi lucru este si cu Horner si Abiteboul.
    6 2
  • @ildottore - desi sunt fan Mercedes, sunt de acord cu tine, ar fi total aiurea ca Mercedes sa aiba aproape monopol pe F1

    Cred ca RBR vor trebui sa inghita in sec si sa refaca intelegerea cu Renault. Se vede ca Renault a facut pasi mari in ceea ce priveste performantele si fiabilitatea motorului, deci nu ar fi neaparat un pas inapoi pt austrieci. Orisicate animozitati sunt intre Horner si Abiteboul, pana la urma Renault (concernul, nu echipa) sunt sigur ca vor gasi o cale sa semneze contractul cu RBR. Pana la urma este vorba despre multi bani si imagine, si nu de mandria vreunui sef sau altul.
    9 2
  • Neutru
    Au spus că există și această opțiune chiar înainte să vină la Red Bull.Cel puțin acum au anunțat cu un an mai devreme decât în 2008.Să sperăm că vine altcineva în locul Honda.Avem motoare germane,italiene franceze de ce nu și engleze?Ar fi bine tot o japoneză,Toyota dar ăia vin doar cu echipa complectă c-au văzut ce a făcut McLaren Hondei.Cine m-ai vinde o echipă?
    5 2
  • Mercedes F1
    Asa se intampla cand gura bate c....Horner, cu gura lui mare. Dupa 2022 sa vedem daca vor avea motor Renault. Abiteboul a spus raspicat ca Renault nu vor mai colabora cu Rbr. Poate primesc motor de la Ferrari...cine stie ;)
    6 3
  • Costel
    Renault vrea titlul. Nu cred ca vor hrani gura sarpelui. Asa cum nici Ferrari n-au vrut. Si nici Mercedes. Asa ca......o sa mai functioneze o vreme cu motoarele vechi :))))-sau isi fac niste motoare din dozele de energizant.
    5 6
  • O sa avem formula celor 3 (Renault, Mercedes si Ferrari). Mi-ar fi placut sa permita intrarea unui Audi, revenirea celor de la BMW si Toyota. Daca tot se bat pe piata europeana motoristii sa fie batalie si in curse.
    8 1
  • The Dot
    As fi preferat sa citesc o astfel de stire pe 1 aprilie. Asta e. Honda e un motorist de traditie si F1 va fi mai saraca fara ei. La fel nu ma bucur ca RBR pot ramane fara motoare. Buni sau rai, investesc masiv in sportul asta care si asa nu prea are multi poli de putere.
    Sper ca o data cu noul regulament F1 sa poata atrage alti motoristi.
    8 0
  • hahaha
    Daca Red Bull nu se inteleg cu nici un motorist ca sa-i livreze motoare, prin regulament cel ce are cei mai putini cliente la care sa furnizeze motoare este obligat sa le furnizeze motor.
    Merc are 3 clienti, Ferrari 2 si Renault nici unul....
    Deci exista posibilitatea ca Renault sa lucreze din nou cu red Bull:)))
    11 0
  • Din toata aceasta afacere, cea mai castigata echipa este McLaren! Baietii s-au miscat repede trecand la Mercedes, stau linistiti vreo trei ani si au si sanse mari la victorii de acum incolo! Acum sa vedem ce decide Renault, daca le vor da motoare celor de la Red Bull! Putin probabil, mai ales ca vor rezultate in urmatorii ani! Iar RedBull, sa bea...RedBull ca sa prinda aripi!
    3 0
  • Robert
    Dacă verstappen nu vine la Mercedes din 2022 sa dus cariera lui Red Bull nu o să mai aibă motordin 2022 dar are noroc că s-ar putea să îi ajute pe echipă regulamentul sa le se de-a motor Renault că Mercedes are 3 clienți mclaren Williams și Mercedes ferrari au 2 clienți și Renault nici unu Hamilton in 2021 va fi tot la Mercedes și anul asta ia titlul
    2 7
  • Nu-i obligă nimeni pe cei de la Renault să le dea un motor bun. Dacă Renault l-a adus pe Alonso pentru a se bate la titlu, le va da un motor mai vechi și mai slab decât cel pe care echipa franceză îl va folosi în campionat.
    Nici RBR nu cred că vrea să depindă de Renault. Probabil vor aduce un alt constructor sau își vor face propriul motor în colaborare cu vreun constructor.
    Vestea asta e buna pentru Renault, care in 2022 va avea sansa sa scape de un adversar. Mai raman Ferrari si Mercedes.
    Sau poate le da Tesla un motor :)))))) Oricum viitorul Formulei 1 este motorul electric.
    3 16
  • Ar fi timpul ca F1 sa treaca pe electrice, doar e un pionier in motorsport. Consumatoarele de petrol au locul lor in istorie si in formulele istorice. Honda a facut mutarea corecta, F1 a ramas in urma.
    4 4

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru