Pirelli anticipează doar două opriri la boxe la Monaco

De Daniel Popescu
Publicat Marti, 24.05.2011
Pirelli susţine că piloţii vor putea efectua doar doua opriri la boxe în cursa de la Monte Carlo, în ciuda faptului că pneurile supersoft rezista mai puţin de 10 tururi.

Pirelli va furniza pneuri supersoft şi soft în Marele Premiu al statului Monaco şi a dezvăluit luni seară că se aşteaptă ca primele dintre acestea să aibă o durată de viaţă mai mică de 10 tururi.

În condiţiile în care nici pneurile supersoft nu sunt foarte rezistente, iar cursa va avea nu mai puţin de 78 de tururi, piloţii vor fi nevoiţi să efectueze, cel puţin teoretic, un număr ridicat de opriri la boxe.

Cu toate acestea, Paul Hembery, directorul departamentului de motorsport al Pirelli, susţine că o strategie cu numai două opriri la boxe este posibilă, cel puţin până la proba contrarie.

"Am dori să vedem o strategie cu două opriri la boxe şi, pe baza datelor de la Melbourne, asta ar trebui să fie cu adevărat posibil pe un circuit lent, chiar dacă Melbourne nu are viraje atât de strânse precum Monaco. Vom vedea exact când vom ajunge acolo", a declarat britanicul pentru publicaţia Autosport.

În plus, Hembery îi avertizează pe piloţi că pneurile supersoft vor oferi nivelul maxim de performanţă un singur tur, motiv pentru care este esenţial că prestaţia acestora să fie foarte bună din primul moment.

"Performanţa de vârf este disponibilă cu siguranţă un tur.

Va avea acea caracteristică a unui pneu de calificări, aşa că vei dori să obţii cel mai bun tur încă de la început, pentru că va fi un pneu care degradează repede. Asta face parte din plan, dar trebuie să aşteptăm şi să vedem ce se întâmpla la Monaco. Nu vreeau să facem predicţii pentru că nu am mai fost niciodată acolo. Dar cu siguranţă nu va fi un pneu de 10-15 tururi", a mai precizat el.

Via | Autosport

Comentarii (2)

  • @ Daniel Popescu
    Sunteti amabil sa schimbati in prezentarea grafica situata in partea dreapta, acolo unde apare "Urmatoarea cursa" si "Monaco", cuvantul "vineri" cu "joi" pentru data de 26.05.2011 ?
    Este posibil ca unii dintre useri sa fi uitat ca prima zi de antrenamente este JOI si nu VINERI...:))
    10 1
  • @Daniel
    În condiţiile în care nici pneurile supersoft nu sunt foarte rezistente" - ai vrut sa zici ca nici pneurile SOFT nu sunt f rezistenta ca despre alea supersoft tocmai ce ai vb cu 1 rand mai sus ....
    5 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru