Ricciardo rămâne cel mai rapid în testele din Abu Dhabi

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 17.11.2010
Daniel Ricciardo a stabilit cel mai bun timp şi în dimineaţa celei de-a doua zile de teste de la Abu Dhabi, devansându-l pe Jules Bianchi de la Ferrari.

Circuitul Yas Marina din Abu Dhabi găzduieşte miercuri a doua zi de teste dedicată tinerilor piloţi, iar clasamentul a cunoscut câteva modificări semnificative cu excepţia liderului.

Daniel Ricciardo a rămas pe prima poziţie şi în această dimineaţă, reuşind chiar să-şi îmbunătăţească timpul stabilit marţi după ce a fost cronometrat cu 1:39.548. Australianul în vârstă de numai 21 de ani a fost cu numai 0.154 secunde mai lent decât Sebastian Vettel în calificările de pe acelaşi circuit care au avut loc sâmbăta.

La rândul lor, cei de la Ferrari au revenit în forţă prin Jules Bianchi, care a primit permisiunea echipei de a-şi demonstra valoarea după ce marţi a efectuat o serie de teste aerodinamice. Francezul în vârstă de 20 de ani, care va fi pilotul de rezervă al Scuderiei în 2011, a fost urmat în clasament de Jerome d'Ambrosio, care pilotează astăzi pentru Renault.

Acesta a fost la un pas să doboare timpul stabilit de Ricciardo, însă a pierdut controlul volanului în ultimul sector.

McLaren a continuat pregătirile pentru sezonul următor cu pilotul de teste Gary Paffett, clasat pe locul 4 în faţa lui Paul di Resta (Force India) şi Jean-Eric Vergne (Toro Rosso), ultimul suferind şi o defecţiune de ordin mecanic la monopost.

Sergio Perez, viitorul coechipier al lui Kamui Kobayashi, a debutat pentru Sauber F1 Team şi a terminat pe locul 8, în spatele lui Sam Bird (Mercedes GP), însă în faţa lui Pastor Maldonado (Williams) şi Luiz Razia (Virgin Racing).

Iată clasamentul complet la pauză de prânz din cea de-a doua zi de teste de la Abu Dhabi:

Pos  Driver             Car          Time       Laps
1. Daniel Ricciardo Red Bull 1m39.548s 45
2. Jules Bianchi Ferrari 1m40.635s 62
3. Jerome D'Ambrosio Renault 1m40.863s 27
4. Gary Paffett McLaren 1m40.879s 46
5. Paul di Resta Force India 1m40.901s 27
6. Jean-Eric Vergne Toro Rosso 1m40.974s 43
7. Sam Bird Mercedes 1m41.084s 47
8. Sergio Perez Sauber 1m41.894s 38
9.
Pastor Maldonado Williams 1m42.850s 46
10. Luiz Razia Virgin 1m43.950s 42
11. Rodolfo Gonzalez Lotus 1m44.312s 41
12. Josef Kral Hispania 1m44.752s 54
13. Yelmer Buurman Force India 1m45.120s 14

Sesiunea de teste de la Abu Dhabi dedicată tinerilor piloţi se va încheia miercuri la ora 15:00, ora României:

Comentarii (5)

  • Sunt buni pilotii, cel putin primii 2 din clasament, dar sa nu uitam ca beneficiaza de motoare noi si de setarile seniorilor.
    1 2
  • Mai rapizi
    Nimeni nu a avut timpul lui Daniel Ricciardo nici in antrenamente, nici in calificari si nici in cursa. Bravo Daniel Ricciardo!
    1 2
  • @crismar59
    Timpul lui Vettel in Q3: 1m39.394. Dar pana la sfarsitul zilei probabil ca va fi intr-adevar mai rapid.
    3 1
  • E normal ca timpii sa fie mai buni deoarece:

    - aderenta circuitului e superiora dupa cursa de duminica si o zi de teste ieri;

    - setarile pot suferi optimizari dupa ce echipele au observat timp de 55 de tururi in regim de cursa + inca o zi de teste ieri comportamentul monopostului;

    -pot exista componente noi pe monoposturi;
    -motoarele sunt noi

    -pilotii tineri sunt talentati ca altfel nu-i chema nimeni sa testeze.
    2 0
  • paul di resta l-a batut pe vettel in F3!
    1 0

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru