Vergne rămâne cel mai rapid în testele de la Abu Dhabi

De Daniel Popescu
Publicat Miercuri, 16.11.2011
Jean-Eric Vergne a stabilit cel mai bun timp şi în a doua zi de teste de la Abu Dhabi, fiind urmat de Jules Bianchi şi Gary Paffett.

A doua zi de teste de pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi dedicată tinerilor piloţi nu a produs modificări substanţiale în clasament, însă a venit cu numeroase probleme de natură tehnică pentru echipe.

La finalul zilei, Jean-Eric Vergne şi-a păstrat prima poziţie cucerită marţi după ce a fost cronometrat cu 1:40.188, însă francezul a petrecut o parte a zilei din garaj. Monopostul RB7 a suferit defecţiuni la unii dintre senzori în cursul dimineţii, iar după-amiază inginerii au trebuit să remedieze unele probleme apărute la sistemul KERS.

Aceste lucruri i-au permis conaţionalului sau Jules Bianchi să se apropie la numai o zecime de Vergne şi să ocupe locul doi în clasamentul general, chiar dacă acesta a evaluat noi componente pentru monopostul Ferrari de anul viitor, pe lângă folosirea unor pneuri Pirelli experimentale.

Pe locul trei s-a poziţionat Gary Paffett (McLaren), care a provocat un steag roşu în cursul dimineţii, iar Williams a continuat forma bună şi a ocupat locul patru prin finlandezul Valtteru Bottas.

Clasamentul a fost completat de Esteban Gutierrez (Sauber), Johnny Cecotto Jr (Force India) şi Sam Bird (Mercedes GP), urmaţi de piloţii care au concurat pentru echipele mici.

Ziua de teste a marcat şi debutul de o jumătate de oră al lui Nathanael Berthon la Hispania Racing, acesta urmând să beneficieze joi de o zi întreagă de teste.

Abu Dhabi Young Driver Test - Clasament final ziua 2:

 1.  Jean-Eric Vergne     Red Bull-Renault      1m40.188s
2. Jules Bianchi Ferrari 1m40.279s + 0.091
3. Gary Paffett McLaren-Mercedes 1m41.756s + 1.568
4. Valtteri Bottas Williams-Cosworth 1m42.367s + 2.179
5. Johnny Cecotto Jr Force India-Mercedes 1m42.873s + 2.685
6. Esteban Gutierrez Sauber-Ferrari 1m43.637s + 3.449
7. Sam Bird Mercedes GP 1m43.734s + 3.546
8. Kevin Korjus Renault 1m43.776s + 3.588
9. Luiz Razia Lotus-Renault 1m43.944s + 3.756
10. Kevin Ceccon Toro Rosso-Ferrari 1m44.808s + 4.620
11. Jan Charouz HRT-Cosworth 1m46.644s + 6.456
12. Charles Pic Virgin-Cosworth 1m46.698s + 6.510
13.
Nathanael Berthon HRT-Cosworth 1m48.646s + 8.458

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru