Ford Puma: 8 funcții disponibile în premieră în gama de modele subcompacte Ford

de Daniel Popescu
Joi, 27.06.2019
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Instrumentarul de bord digital, funcția de masaj lombar, posibilitatea de a încărca telefonul wireless și un compartiment suplimentar pentru portbagaj sunt printre noutățile pe care Ford Puma le introduce în gama de modele subcompacte a constructorului american.

Gama de modele Ford se extinde începând din acest an cu un model complet nou, care va fi produs la uzina de la Craiova exclusiv pentru piața europeană.

Noul Ford Puma a fost deja prezentat oficial și este un SUV subcompact încadrat în gama actuală de SUV-uri între Ecosport și Edge. Din punct de vedere al dimensiunilor, Ford Puma concurează practic în același segment cu Ecosport, însă în realitate aduce o serie de noutăți majore prin care se diferențiază semnificativ de celălalt model produs la Craiova.

Astfel, Ford mizează pe un design modern, tehnologii proaspete și un confort sporit prin care Puma se adresează practic unui segment diferit de clienți. În plus, Puma introduce numeroase noutăți disponibile în premieră în gama de modele subcompacte a celor de la Ford.

Instrumentar de bord digital

Puma este primul model subcompact Ford disponibil cu instrumentar de bord digital prin intermediul unui ecran cu diagonala de 12.3 inch. Informațiile afișate pot fi personalizate în funcție de preferințe și de modurile de rulare: roșu pentru modul Sport, albastru pentru Normal și verde pentru Eco.

Masaj lombar pentru șofer și pasager

Ford Puma este în același timp și primul model subcompact, indiferent de producător, care include o funcție de masaj lombar pentru șofer și pasagerul din dreapta.

Sistemul de masaj are trei setări de intensitate și direcții reglabile de rulare, iar Ford menționează că acesta "revitalizează mușchii obosiți și contribuie la deplasări mai relaxante".

Compartiment suplimentar pentru portbagaj

O noutate în premieră în segment, dar și în gama Ford, este un compartiment special pentru portbagaj amplasat sub podeaua clasică a portbagajului. Acest compartiment permite transportul unor obiecte cu o lungime de până la 115 centimetri și fac posibilă creșterea volumului portbagajului la 456 de litri. În plus, podeaua compartimentului are un dop pe care îl poți îndepărta ușor pentru a spăla rapid compartimentul în cazul în care transporți, de exemplu, o pereche de încălțăminte plină de noroi.

Hayon cu acționare electrică

O altă noutate în segment este reprezentată de hayon-ul care poate fi comandat cu a0acționare electrică, fără utilizarea mâinilor.

Planșeu pentru portbagaj fixat de hayon

Tot la acest capitol merită să menționăm că Puma este primul model Ford echipat cu un planșeu pentru portbagaj fixat de hayon, astfel că dispare necesitatea de a găsi un loc de depozitare.

În plus, acesta este flexibil, astfel că se mulează pe obiectele voluminoase.

Tapițeria poate fi spălată și înlocuită

Puma este primul model dezvoltat de Ford care permite clienților să aleagă o tapițerie care poate fi spălată, întrucât aceasta este fixată de scaun cu un fermoar. Astfel, în cazul unor pete dificile, tapițeria poate fi curățată în mașina de spălat. În plus, aceasta poate fi înlocuită cu tapițerii similare de alte culori pentru a oferi o notă de noutate interiorului.

Încărcare wireless pentru telefon

Nu în ultimul rând, printre tehnologiile moderne disponibile pe Puma se numără și funcția de încărcare wireless a telefoanelor, o premieră pentru un model subcompat cu sigla Ford.

Cameră video de marșarier cu imagine la 180 de grade

Tot în premieră pentru un model de segment B produs de Ford, Puma este echipat cu cameră de marșarier care oferă o perspectivă de 180 de grade, iar imaginea este afișată pe ecranul touch. Prin urmare, ieșirea din parcare este mai sigură, întrucât șoferul poate observa mai ușor alte mașini aflate în apropiere, precum și pietonii și bicicliștii.

Înainte de a fi prezentat oficial la Craiova, noul Ford Puma a "suportat" 4.000 de kilometri de teste pe șoselele din România, iar producția va începe în această toamnă.

Oficialii Ford au dezvăluit că până în prezent au angajat încă 600 de persoane care se vor ocupa de producția noului Puma, din totalul de 1.700 de persoane de care au nevoie.

Vânzările lui Ford Puma sunt programate să înceapă până la sfârșitul anului, iar prețurile vor fi dezvăluite mai aproape de lansarea comercială.

Via Ford

Comentarii (11)

  • Lasand la o parte faptul ca este o masina frumoasa, cu dotari de "ultima ora", eu tot nu inteleg utilitatea acestei clase!
    Ai parte de tot disconfortul dat de un SUV (sau ce o fi asta), fara a te bucura de avantajul principal al unui SUV, anume tranctiunea 4x4.
    Poate peste cativa ani, in care voi fi bombardat in continuare cu reclame la masini cocotate pe suspensii, o sa mi se intipareasca in minte ca am si eu nevoie de un asemenea mijloc de transport.
    Pana atunci raman la break-ul meu Ford!
    10 4
  • Cum vine asta: *noul Ford Puma a "suportat" 4.000 de kilometri de teste pe șoselele din România* ??!!
    Păi atâta fac eu într-o lună.
    Cred că trebuie să mă angajez ca test-driver la olteni, mai ales că salariile de 1.700 îmi par atractive.
    ...Aud bine? Nu-s euro, sînt lei?! :-)

    Serios acu, alarmantă-mi pare unica informație reală-n plus față de primul articol pumo-fil -- că Ford are încă o *gaură* de 1.100 angajați în prag de start al producției.

    P.S. Repet, mașinuța-i OK, dar eu visam la un veritabil coupe Ford Puma MK2 -- eventual propulsat de un motor 2.0 litri V6 rezultat din *lipirea* a două Ecoboost-uri a 155 CP. ;-)
    20 2
  • eu mereu am fost antisuv sau alte porcării de astea. dar la 30 și un pic de ani, din cauza anilor de sport, am niște dureri de genunchi când intru și ies din/în încât iau în calcul un astfel de suv.
    4 3
  • someone
    @ kiro : partea cu motorul V6 e cool / stii de ce au facut numai 4000km de teste in romania? pentru ca asta echivaleaza cu 2 luni teste pe the ring si 1 mil km oriunde altundeva
    5 0
  • @Ion Ford Puma este un SUV de oraş!! SUV CITADIN !!

    Nu are nevoie de 4x4 şi SUV urile sunt mult mai confortabile decât clasicele din foarte multe motive.
    SUV real în oraş, cel foarte greu şi 4x4 este o prostie, dar SUV citadin care este uşor păstrează acele avantaje.

    S-au mai discutat despre ele, poziţia înaltă, poziţia mai confortabilă pentru obezi, te urci şi cobori mai uşor, etc etc
    4 7
  • @kiro

    Au fost mult mai mulţi km de teste, dar din care 4000 în Romania.

    Maşina nu a fost testată doar în România.


    Părerea mea este că o să aibă un succes foarte mare Ford Puma!!
    5 7
  • Rudolf D.
    Deci SUV-ul e mult mai confortabil pt. obezi... Buna treaba. Unul din multele motive pt. care suv-urile sunt mai confortabile decat clasicele... Dar pentru restul? Nu m-am gandit niciodata ca urcatul si coboratul dintr-o masina e un criteriu demn de luat in seama. Dar se pare ca pt. unii este. OK.
    9 2
  • @someone: Mda, 310 CP ar fi mai interesanți scoși dintr-un 2.0 V6 decât din L4-urile actuale.
    Să nu exagerăm totuși cu 4 mii km făcuți în Românica = milionul de km altundeva. :-)
    OK, n-avem autostrăzi, densitatea drumurilor e debilă și e dezastru-n unele zone ne- sau pseudo-asfaltate, dar per total zic io că-n UK de ex. nu-s șosele mult mai breze.

    @Edikk: Hai să fiu mai puțin criptic :-P -- niște zerouri cred că lipsesc la ăia 4.000 km, fie și doar rulați în România.
    Și, fără supărare, nu-s liceano-fanboy ca să n-am habar cu ce se mănâncă testarea prototipurilor. Vb. de cele fizice, în scădere ca nr. cu valul ăsta digital, dar încă necesare îndeosebi în stadiile finale de probe.

    Prototipuri care, by the way, sunt în număr de 50-70 (medie ponderată) pentru fiecare nou model de mașină. Iar producerea lor costă, nu glumă -- între câteva sute de mii.și +1 milion €. FIECARE.
    Global, producătorii auto cheltuie deci +10 miliarde anual doar pe felia asta. Fără costurile testelor !!! (piloți, combustibil etc.)
    ...Care nici ele nu-s deloc mici. Știi de ex. câți km a rulat prototipul BMW iNext ? Îți zic eu: +4 milioane... și mai are :-P

    Concluzie: Puma MK2 se va produce totuși la noi și, cum-necum, se va vinde ȘI la noi, așa că, de-ar fi pe bune, cei 4.000 km ar fi penibil de puțini fie și pentru... colonia România. :-P
    14 0
  • Ohooo lumea se îndreaptă spre SUA... drive in peste tot, restul cumperi şi vine acasă....

    Este extrem de important cum te urci, stai şi cobori din maşină... Da!!
    3 8
  • @ Edikkk
    Da, daca iti place "sa te dai in barci", SUV-ul este mai confortabil.
    Nu ma dau in vant nici dupa pozitia de condus gen duba si am 1.87 m si 100 kg.
    4 2
  • Masina arata foarte bine! In opinia mea e de departe cea mai frumoasa din clasa. Si se pare ca e si foarte spatioasa. Cred ca o sa fie un mega succes, ceea ce e foarte bine pentru Romania. Acum ramane de vazut cum trasporta masinile astea in vest. Ca pe soselele actuale nu e cale!
    1 1

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru