Bentley Continental GT Supersports revine: V8 fără urmă de electrificare și roți motrice spate

de Alexandru Monenciu
Vineri, 22.08.2025
Newsletter Eşti curios de ceea ce se întâmplă în lumea auto? Îţi trimitem ştirile zilei direct pe e-mail.
Potrivit celor mai recente informații, britanicii de la Bentley sunt pe cale să prezinte noul Continental GT Supersports. Versiunea de top a modelului va avea un motor V8, fără urmă de electrificare, și o configurație cu roți motrice spate.

Ultimul Bentley Continental GT Supersports a debutat în 2017 și ascundea sub capotă un motor W12, de 6.0 litri, care oferea peste 700 de cai putere. Din câte se pare, denumirea Supersports este gata să revină pentru actuala generație a modelului britanic.

Cel puțin asta susține presa britanică. Se pare că prototipurile au fost deja surprinse în teste și, mai mult decât atât, versiunea de serie le-ar fi fost dezvăluită unor cercuri restrânse de clienți.

Pe lângă un design exterior mult mai agresiv, noul Bentley Continental GT Supersports ar urma să ascundă sub capotă sistemul de propulsie al lui Continental GT Speed, dar fără vreo urmă de electrificare. Așadar, vom avea de-a face cu un agregat V8 twin-turbo de 4.0 litri.

În timp ce Continental GT Speed are o configurație cu tracțiune integrală, viitorul Supersports va fi disponibil doar cu roți motrice spate. Și masa proprie va fi redusă pe cât posibil.

Zvonurile susțin că inginerii țintesc spre o greutate de aproximativ două tone, ceea ce ar însemna o îmbunătățire semnificativă, comparativ cu cele 2.459 de kilograme ale lui Continental GT Speed.

Acest lucru va fi posibil, în primul rând, prin renunțarea la sistemul Plug-in Hybrid, dar și prin utilizarea mai multor panouri de caroserie confecționate din fibră de carbon.

Nu în ultimul rând, sistemul de evacuare ar urma să fie semnat de Akrapovic. Jantele forjate și sistemul de frânare cu o serie de componente carbon ceramice vor contribui și ele.

Noul Bentley Continental Supersports ar urma să debuteze spre finalul acestui an.

via Autocar

Comentarii (0)

Adauga un comentariu

Automarket nu este responsabil pentru acuratetea informatiilor din comentariile postate de cititori. Ne rezervam dreptul de a selecta comentariile.
cod
Greu de citit? Regenerare cod
Intrebari & Raspunsuri Close
Inchide notificarea pentru