Al cincilea sezon al Racing League Romania, campionatul de sim racing care se desfășoară în țara noastră, a pregătit pentru concurenți o etapă cu totul și cu totul specială. A cincea cursă din acest sezon, programată pentru 12 aprilie, va avea loc pe circuitul Nurburgring Nordschleife.
În cele patru etape desfășurate până acum, concurenții pilotau în două manșe a câte 30 de minute, însă pentru cursa de pe Iadul Verde, organizatorii vin cu o propunere nouă: o singură cursă de 60 de minute.
Pentru etapa din acest weekend, concurenții vor rula pe varianta Endurance Cup. Aceasta cuprinde și o porțiune din circuitul modern de Grand Prix, iar mai apoi se vor îndrepta spre bucla nordică, un tur urmând să măsoare 24 de kilometri.
La fel ca până acum, etapa a cincea din cadrul Racing League Romania va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook BMW România începând cu orele 20:30. Ulterior, în 14 aprilie, cursa va fi difuzată, în reluare, pe postul de televiziune Telekom Sport 3 începând cu orele 17:00.
Aproape 200 de concurenți s-au înscris pentru a participa la etapa a cincea a Racing League Romania, iar organizatorii au pregătit și două curse surport, fiecare dintre acestea urmând să includă câte 30 de participanți.
Calendarul Racing League Romania 2020
| Data | Circuit |
| 15 martie | Red Bull Ring |
| 22 martie | Motor Park România |
| 29 martie | Autodromo Enzo e Dino Ferrari di Imola |
| 5 aprilie | Norisring |
| 12 aprilie | Nurburgring Nordschleife (Endurance Cup) |
| 19 aprilie | Virginia International Raceway |
| 26 aprilie | Circuit de Spa-Fracorchamps |
| 3 mai | Zandvoort |
| 10 mai | Kyalami Grand Prix Circuit |
| 17 mai | Brands Hatch GP |
































Comentarii (0)